Inceputul de dovada scrisa coroborata cu depozitii de martori.Refuzul paratului de a se prezenta in instanta pentru a raspunde la interogatoriu


Domeniu:Probe,dovezi

Tip:sentinta

Nr:/data:1511/173/2007

Autor:Judecatoria Adjud. Inceputul de dovada scrisa coroborata cu depozitii de martori.Refuzul paratului de a se prezenta in instanta pentru a raspunde la interogatoriu .Reclamantul D. D. M, a chemat in judecata pe paratul M.A., pentru ca  ca instanţa prin hotărâre judecătoreasca să dispună obligarea paratului la plata sumei de 4.500.000 lei.

In motivarea cererii sale, reclamantul arata  că la data de 05.12.2005 a împrumutat paratului o suma de bani, respectiv suma de 2.500.000 lei vechi, urmand ca paratul în schimbul acestei sume sa presteze reclamantului 20 de zile lucrătoare în gospodărie. Deşi reclamantul a luat legătura cu paratul pentru a-l determina să-şi îndeplinească obligaţia, aceasta nu a restituit nici banii primiţi de la reclamant, nici nu a prestatat  zilele de muncă la care s-a obligat.

In dovedire, reclamantul a solicitat şi  instanta  a admis proba cu inscrisuri ( originalul chitantei/5.12.2005 – fila 4  şi depozitiile martorilor, şi interogatoriul paratului.

Cererea este legal timbrata.

Pârâtul desi legal citat în cauza şi cu menţiunea  – prezentării în persoana în vederea luării interogatoriului, nu s-a prezentat în instanţa şi nu a formulat întimpinare.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa reţine următoarele :

Din înscrisul sub semnătura privata intitulat „chitanţa) coroborat cu depoziţia martorului I. G. . instanţa reţine ca, în baza art.1197 rap. la 1191 C.civ, între cele doua părţi s-a încheiat o convenţie în baza căreia reclamantul a plătit paratului la data de 5.12.2005, o  suma  de  bani (250 lei ron), urmând ca ulterior, paratul să lucreze in folosul  reclamantului 20 de zile  în propria gospodărie. Pârâtul nu şi-a respectat obligaţia asumata conform începutului de dovada scrisa intitulat „chitanţa” . coroborat cu depoziţia martorului I G şi cu prezumţia simpla, conform careia, potrivit art. 225 Cod pr. Civila,refuzul nejustificat al pârâtului de a se înfăţişa în instanţa  pentru a răspunde la interogatoriu  poate fi socotit de instanţa ca un început de dovadă în folosul reclamantului.

Astfel patrimoniul pârâtului  a fost  marit cu suma de 250 lei, plătita de reclamant la data de 5.12.2005, pe seama micsorarii patrimoniului reclamantului, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.Fata de aceasta situatie,instanţa urmează ca sa admită în parte acţiunea şi să oblige pârâtul la plata sumei de 250 lei reprezentând pretenţii.

In ce priveşte restul pretenţiilor solicitate prin cererea sa de către reclamant, aceasta urmează a fi respinse, întrucât  potrivit art. 1191 al.1 Cod civil, dovada actelor juridice al căror obiect are o  valoare de peste 250 lei vechi , nu se poate face decât printr-un  act sub semnatura privat si cum nu exista nici macar un inceput de dovada scrisa,care să emane de la pârât şi care să facă credibil faptul pretins de reclamant, instanţa urmează, a admite în parte cererea reclamantului, doar pentru suma arătata în înscrisul sub semnătura privată,respectiv pentru suma de 250 lei.