Infracţiunea de punere în circulaţie a unor produse contrafăcute, prev. de art.83 alin.1 lit.b din Legea nr.84/1998. Elementele constitutive. Soluţionarea acţiunii civile.
Domeniu asociat: Probe
Sentinţa penală nr.234/P/2009
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului -, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998.
S-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul a pus în circulaţie prin magazinul din Roman, judeţul Neamţ, al cărei administrator este, un număr de 160 articole cu însemnele mărcilor „Adidas”, „Puma” şi „Nike”, contrafăcute.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul verbal de constatare, constatările făcute de reprezentanţii legali din România ai celor trei firme şi declaraţiile inculpatului.
S-au constituit părţi civile în cauză PUMA AG Rudolf dassler Sport cu suma de 690 euro reprezentând valoarea medie de comercializare în România a produselor contrafăcute şi 345 euro daune morale, reprezentând imaginea ştirbită a mărcii Puma şi ADIDAS INTERNATIONAL MARKETING B.V. cu suma de 5700 euro reprezentând contravaloarea bunurilor contrafăcute.
În cursul cercetării judecătoreşti s-au administrat proba cu înscrisuri: acte de stare civilă, scrisori de mulţumire, proba cu martorul Amarinei Violeta Emilia şi s-a întocmit un referat de evaluare a inculpatului. Acesta nu a dorit să fie ascultat.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Prin intermediul firmei, al cărei administrator este, inculpatul comercializează produse industriale. Societatea are un punct de lucru în mun. Roman,
În acest magazin, cu ocazia unui control efectuat de organele de poliţie, au fost găsite expuse la vânzare 91 de articole cu însemnele mărcii „Adidas” (41 de geci, 10 costume sport, 10 tricouri şi 33 de fesuri), 41 de articole cu însemnele mărcii „Puma” (5 tricouri şi 36 de fesuri) şi 25 de articole cu însemnele mărcii „Nike” (fesuri).
În urma examinării acestora, s-a stabilit existenţa unor diferenţe faţă de produsele originale, referitoare la calitatea execuţiei, aspectul general al produsului, modul de prezentare şi ambalare şi datele de identificare ale produsului, concluzionându-se că sunt contrafăcute.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti. Astfel, din procesul-verbal de constatare, coroborat cu constatările făcute de reprezentanţii legali în România ai celor trei firme şi cu declaraţia martorei, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul a comercializat produse contrafăcute. La acestea se adaugă şi recunoaşterea inculpatului, făcută în faza urmăririi penale.
Instanţa înlătură din probatoriul administrat apărarea inculpatului în sensul că nu a cunoscut, la cumpărarea lor, că produsele sunt contrafăcute, întrucât avea obligaţia să verifice autenticitatea lor.
Fapta inculpatului, aşa cum a fost reţinută şi dovedită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punere în circulaţie a unor produse contrafăcute prev. de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998.
La individualizarea pedepsei, instanţa are în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 84/1998, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social al faptei săvârşite rezultă din modul şi mijloacele săvârşirii ei, din împrejurările în care a fost săvârşită, scopul urmărit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, aşa cum au fost reţinute anterior, şi din persoana şi conduita făptuitorului.
Inculpatul are vârsta de 36 de ani, studii liceale, este administratorul unei societăţi, este căsătorit, are trei copii minori, nu are antecedente penale şi a avut o poziţie procesuală sinceră.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ rezultă că este integrat din punct de vedere social, preocuparea şi implicarea sa în activităţi lucrative de timpuriu a contribuit la obţinerea unei situaţii financiare care să îi asigure un trai de viaţă peste medie, a conştientizat importanţa unei bune informări cu privire la activităţile pe care le desfăşoară, fapta pentru care este judecat în prezenta cauză este un fapt izolat în viaţa sa şi deţine resursele necesare în vederea corectării comportamentului său.
Având în vedere cele anterior reţinute, inculpatul va fi condamnat la pedeapsa amenzii de 1500 lei, instanţa considerând că această pedeapsă este pe măsura tulburării pe care fapta a produs-o în mediul social şi poate asigura scopul prevăzut în art. 52 Cod penal. Contrar apărărilor inculpatului, instanţa consideră că, ţinând seama de cele arătate anterior, prin conţinutul ei concret, fapta inculpatului nu este în mod vădit lipsită de importanţă, pentru a-i aplica o sancţiune cu caracter administrativ.
Faţă de lipsa antecedentelor penale, situaţia familială şi profesională a inculpatului, recunoaşterea faptei şi regretul săvârşirii ei, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea ei efectivă, fiind întrunite cerinţele art. 81 Cod penal, pentru a ase dispune suspendarea condiţionată a executării ei, pe termenul de încercare ce va fi stabilit potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În consecinţă, în baza art. 359 Cod procedură penală, se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind posibilitatea revocării suspendării.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa reţine că s-au constituit părţi civile împotriva inculpatului PUMA AG Rudolf dassler Sport cu suma de 690 euro reprezentând valoarea medie de comercializare în România a produselor contrafăcute şi 345 euro daune morale, reprezentând imaginea ştirbită a mărcii Puma şi ADIDAS INTERNATIONAL MARKETING B.V. cu suma de 5700 euro reprezentând contravaloarea bunurilor contrafăcute.
Potrivit dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 84/1998, pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute în art. 83, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.
Analizând temeinicia pretenţiilor civile, instanţa constată că prin fapta sa, săvârşită cu vinovăţie, inculpatul a cauzat părţilor civile prejudicii materiale şi morale, de repararea cărora este răspunzător, în cauză fiind întrunite cerinţele atragerii răspunderii civile delictuale arătate în art. 998 şi urm. Cod civil.
La stabilirea despăgubirilor, instanţa va avea în vedere ca daunele să fie efective, proporţionale cu drepturile încălcate, descurajatoare şi să fie aplicate astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea comerţului legitim şi, totodată, să ofere protecţie împotriva folosirii abuzive a drepturilor titularilor mărcilor.
Prejudiciul material cauzat celor două societăţi constă în pierderea câştigului cauzată de necomercializarea produselor contrafăcute, respectiv 94 articole de îmbrăcăminte marca Adidas şi 41 marca Puma, calculat la preţul mediu al fiecărui articol. Referirea părţii civile Puma AG în cererea de constituire de parte civilă la şepci în loc de fesuri, invocată de inculpat pentru respingerea daunelor materiale, nu poate fi primită, fiind evident o eroare materială.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral reclamat de partea civilă Puma AG, instanţa constată că prin comercializarea produselor contrafăcute, inculpatul a cauzat părţii civile un prejudiciu moral constând în afectarea imaginii pe care o are pe piaţă, suma de 345 euro fiind echitabilă pentru repararea acestui prejudiciu. Nu are nicio relevanţă pentru stabilirea obligaţiei de reparare a prejudiciului moral suferit de Puma AG, apărarea inculpatului că partea vătămată NIKE International ltd nu s-a constituit parte civilă.
De repararea prejudiciului este ţinută şi partea responsabilă civilmente S.C. Meridian Casa S.R.L., conform art. 1000 Cod civil, inculpatul fiind administratorul acestei societăţi, prin magazinul căreia au fost comercializate bunurile contrafăcute, răspunderea fiind solidară.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, 998 şi urm. Cod Civil şi art. 85 din Legea nr. 84/1998, inculpatul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea prejudiciului.
Bunurile contrafăcute vor fi confiscate în vederea distrugerii, în baza art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal şi 84 din Legea nr. 84/1998.