Legea nr. 10/2001, în capitolul III, reglementeaza pentru exercitarea dreptului de restituirea imobilelor preluate abuziv doua etape, si anume: una necontencioasa si alta contencioasa. Aceasta lege, în art. 21, stabileste si partile între care se desfasoara aceste proceduri, si anume: „persoana îndreptatita la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”. În art. 20 al aceleiasi legi sunt prevazute categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietatii, catre persoanele îndreptatite, prin dispozitie motivata a organului de conducere. În consecinta, cele doua parti, „persoana îndreptatita la restituire”, care are calitate procesual activa, si „unitatea detinatoare” care are calitate procesual pasiva, vor figura ca atare, atât în faza necontencioasa, cât si în faza contencioasa.
Legea nr. 10/2001, în capitolul III, reglementeaza pentru exercitarea dreptului de restituirea imobilelor preluate abuziv doua etape, si anume: una necontencioasa si alta contencioasa. Aceasta lege, în art. 21, stabileste si partile între care se desfasoara aceste proceduri, si anume: „persoana îndreptatita la restituire” si „persoana juridica detinatoare a imobilului”. În art. 20 al aceleiasi legi sunt prevazute categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietatii, catre persoanele îndreptatite, prin dispozitie motivata a organului de conducere. În consecinta, cele doua parti, „persoana îndreptatita la restituire”, care are calitate procesual activa, si „unitatea detinatoare” care are calitate procesual pasiva, vor figura ca atare, atât în faza necontencioasa, cât si în faza contencioasa.
Conform dispozitiilor art. 27 (fost art. 25), în cazul în care persoana juridica notificata nu detine bunurile solicitate, aceasta va proceda la redirectionarea notificarii entitatii investite cu solutionarea acesteia, fie unitatea detinatoare a bunurilor imobile, fie entitatea investita de legiuitor cu competenta solutionarii notificarii.
Conform dispozitiilor art. 27 (fost art. 25), în cazul în care persoana juridica notificata nu detine bunurile solicitate, aceasta va proceda la redirectionarea notificarii entitatii investite cu solutionarea acesteia, fie unitatea detinatoare a bunurilor imobile, fie entitatea investita de legiuitor cu competenta solutionarii notificarii.
Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 precizeaza în art. 9.1. ca „sintagma indiferent în posesia cui se afla în prezent are semnificatia, pe de o parte, ca incidenta legii este stabilita erga omnes, indiferent de calitatea detinatorului (…) si pe de alta parte, are semnificatia stabilirii momentului în functie de care se face calificarea unitatii detinatoare, respectiv cel care stapânea imobilul notificat la data intrarii în vigoare a legii.
Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 precizeaza în art. 9.1. ca „sintagma indiferent în posesia cui se afla în prezent are semnificatia, pe de o parte, ca incidenta legii este stabilita erga omnes, indiferent de calitatea detinatorului (…) si pe de alta parte, are semnificatia stabilirii momentului în functie de care se face calificarea unitatii detinatoare, respectiv cel care stapânea imobilul notificat la data intrarii în vigoare a legii.
Prin contestatia înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 154/118/2004, reclamantii C.I.A. si C.E.A. au solicitat anularea dispozitiei nr. 297/3.03.2004 emisa de pârâtul primarul Orasului Eforie, prin care i-a fost respinsa cererea de restituire în natura a imobilului teren situat în Eforie Nord – lotul 100, parcelarea „L”, în suprafata de 948 m.p.
În motivare se arata ca dispozitia nu îndeplineste conditiile de forma si de fond impusa de lege în sensul ca nu este precizat actul comisiei tehnice de aplicarea Legii nr.10/2001, iar actele doveditoare a calitatii reclamantilor de mostenitori ai proprietarului terenului si titlul de proprietare al autorului au fost depuse în termen legal la dosarul de notificare.
Prin notificarea nr.292/08.08.2001 formulata în termen legal, reclamantii au solicitat restituirea în natura a terenului anexând în termen legal atât actele care faceau dovada proprietatii, precum si cele referitoare la calitatea de mostenitori, ocazie cu care reclamantii sau referit si la notificarile nr. 286, 287, 288 si 292, solicitând conexarea dosarelor constituite în cadrul comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001.
În conditiile în care autorii reclamantilor nu au înstrainat bunurile, ele fiind preluate de stat si existând dovezi incontestabile în acest sens , existând o dispozitie de restituire pentru un teren care provenea din acelasi loc si care avea acelasi proprietar si implicit mostenitori, se argumenteaza contradictoriu ca reclamantii nu au facut dovada proprietatii.
Ca efect al anularii a dispozitiei se solicita obligarea pârâtului sa emita o dispozitie prin care sa restituie în natura imobilul teren.
Anexat contestatiei se depun înscrisuri care dovedesc calitatea de proprietar: actul de vânzare-cumparare nr.8/920/27.05.1920, planul de situatie Eforie Nord, anexa la acest act din 22.09.1945 si acte de stare civila ale reclamantilor, certificate de mostenitor nr.35/30.07.2001 din care rezulta si calitatea de mostenitori, precum si dispozitia atacata, notificarea nr.92, certificare de atestare fiscala, declaratie de impunere a veniturilor, adrese privind achitarea debitelor restante si plan cu parcelarea în 116 loturi a lotului A facut în 1915 de bunicul reclamantilor R.L.
Prin întâmpinare, pârâtul solicita respingerea contestatiei, prezentând si documentatia care a stat însa la baza emiterii dispozitiei nr.297/03.03.2004 referitoare la imobil teren lotul nr. 22 din Eforie Nord, desi litigiul priveste lotul nr.100.
S-a solicitat de catre instanta documentatia care a stat la baza emiterii dispozitiei nr.297 referitoare la lotul nr.100 ; prin cerere modificatoare la data de 10.09.2004 reclamantii au solicitat introducerea în cauza a R.A.A.P.P.S. Bucuresti ca detinator a terenului , în calitate de pârât .
Prin întâmpinare R.A.A.P.P.S. Bucuresti a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii modificatoare motivat pe faptul ca pretentia reclamantilor privind restituirea în natura a imobilului este inadmisibila, a invocat de asemenea exceptia lipsei sale procesual pasive, întrucât nu detine terenul solicitat de reclamanti , iar pe fondul cauzei solicita respingerea contestatie având în vedere faptul ca reclamantii nu au facut dovada identitatii între imobilul solicitat si cel descris în contractul de vânzare-cumparare si nu fac dovada preluarii abuzive de catre stat.
Prin încheierea de sedinta din 25.02.2005 au fost respinse ca nefondate exceptiile inadmisibilitatii cererii modificatoare si lipsei calitatii procesual pasive invocate de R.A.A.P.P.S. Bucuresti.
Ulterior prin încheierea pronuntata la data de 09.11.2007, Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtei R.A.A.P.P.S. Bucuresti, motivat de faptul ca la data solutionarii contestatiei R.A.A.P.P.S. nu mai are calitate de detinator al imobilului notificat, bunul fiind transferat catre S.C. N.O. S.A. prin H.G. nr. 1033/2001.
Reclamantul a solicitat completarea cadrului procesual si introducerea în cauza în calitate de pârâta a S.C. N.O. S.A., motivat de faptul ca la dosar a fost depus protocolul încheiat la data de 1.12.2001 între R.A.A.P.P.S. – Sucursala pentru Reprezentare si Protocol Neptun, pe de o parte si S.C. N.O. S.A., pe de alta parte, prin care s-a transmis în patrimoniul societatii comerciale si Complexul Astoria, în incinta caruia se situeaza terenul notificat.
Prin sentinta civila nr. 92/1.02.2008 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata contestatia formulata de C.I.A. si C.E.A. în contradictoriu cu Primarul Orasului Eforie, Orasul Eforie si R.A.A.P.P.S. Bucuresti.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca reclamantii nu au calitate de proprietari ai imobilului notificat, motivat de faptul ca autorul lor a vândut Societatii Anonime Române toate terenurile ce faceau parte din mosia Techirghiol, inclusiv parcelele 20 – 31- 32- 33- 24- 60 si 61 detinute din anul 1914 în baza contractului de vânzare-cumparare nr. 723/1914.
S-a mai retinut ca terenul în litigiu apartine unei societati comerciale, iar parte din el este afectat de spatiu verde, existând interdictia legala de înstrainare a acestuia.
Împotriva sentintei civile nr. 92/1.02.2008 pronuntata de Tribunalul Constanta au declarat apel reclamantii C.I.A. si C.E.A., care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub urmatoarele aspecte:
– Instanta de fond a respins în mod nelegal cererea de completare a cadrului procesual, prin chemarea în judecata si a S.C. N.O. S.A., succesoare în drepturi a R.A.A.P.P.S., considerentele hotarârii fiind contradictorii si nepertinente. Desi initial prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a R.A.A.P.P.S. Bucuresti, retinând ca este detinatoarea a bunului, ulterior, printr-o noua încheiere a admis aceasta exceptie, retinând ca bunul notificat a fost transmis de la R.A.A.P.P.S. Bucuresti la S.C. N.O. S.A., care este în prezent detinatoarea terenului situat în complexul A.
– În mod gresit prima instanta a retinut ca reclamantii nu sunt persoane îndreptatite la masuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul în suprafata de 948 m.p. reprezentând lotul 100 din parcelarea „L”, întrucât autorul lor l-a înstrainat în anul 1920. În realitate, dupa vânzarea facuta în anul 1920 catre Societatea Anonima Techirghiol, în proprietatea vânzatorilor C.A. P., C.A. L. si I.N. Dona au ramas loturile 1-102; 105-106 si 214-215 din parcelarea facura în 1915 de bunicul reclamantilor, arhitectul R.L., asa cum rezulta din planul anexat la actul de vânzare-cumparare catre Societatea Anonima Techirghiol si din înscrisurile emise de Administratia Financiara a Judetului Constanta din 26.01.1948.
– Tribunalul Constanta a retinut gresit ca terenul în litigiu apartine domeniului public si privat al orasului Eforie, bunul nefiind mentionat în H.G. nr. 904/22.august.2002 publicata în Monitorul Oficial nr. 645 bis/30.08.2002 de atestare a domeniului public al judetului Constanta si respectiv al orasului Eforie.
Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile reclamantilor se constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente:
În referire la calitatea reclamantilor de persoane îndreptatite la masuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exprimata în caracterul profund reparatoriu, este de precizat ca prin acest act normativ legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.
Conform dispozitiilor art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptatite la masuri reparatorii constând în restituirea în natura sau, dupa caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv a acestora si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptatite.
Reclamantii s-au legitimat ca mostenitori legali ai defunctei C.E., decedata la 02.02.1998, conform certificatului de mostenitor nr. 35/30 iulie 2001, eliberat de BNP D.G. – Bucuresti, care la rândul sau a fost unica succesoare a defunctului L.R.M.J., decedat la 03.12.1954, conform certificatului de mostenitor nr. 38/11.03.2003 eliberat de B.N.P. F.N. – Bucuresti.
L.R.M.J. este fiul lui C.A.L., conform extrasului din Registrul actelor de nastere al comunei Rolampont – Franta, înregistrat sub nr. 5226 la Primaria Rolampont, iar reclamantii sunt identificati ca mostenitori prin retransmitere, ai defunctului C.A.L. conform certificatului de calitate de mostenitor nr. 11/24.01.2007 emis de BNP dr. G.C. – Bucuresti, calitate necontestata de intimatii pârâti.
Autorul comun al reclamantilor C.A.L. a cumparat în anul 1914, în baza actului de vânzare-cumparare, autentificat sub nr. 723/17.01.1914, transcris la Tribunalul Constanta, alaturi de C.A. P. si I.N. D. suprafata de teren de 7,2244 ha din parcelele 34 si 35, divizie I din mosia Techirghiol, conform planului statului întocmit în anul 1884
În anul 1920, prin contractul de vânzare-cumparare nr. 10586/1920, C.A. Popovitz, C.A. L. si I.N. D. au înstrainat Societatii Anonime Techirghiol suprafata de teren mentionata în planul parcelelor care face parte integranta din contract, precizându-se la obiectul contractului în mod expres loturile înstrainate, si anume: „din lotul A, numai parcelele 103 si 104, din lotul B, parcelele 117-129, în afara de parcelele 214 si 215; lotul C în întregime; lotul D în întregime”.
Prin compararea actelor de vânzare-cumparare nr. 723 din 17.01.1914 si nr. 10586/1920 si a planurilor anexate, rezulta ca din suprafata de 7, 2244 ha cumparate în anul 1914, cei trei proprietari între care si autorul reclamantilor C.A.L., nu au vândut din lotul A parcelele 1-102.
Asa cum rezulta din „Registrul proprietatilor cartierului Techirghiol – Plaja”, cei trei asociati si-au împartit parcelele din lotul A înca din 19 ianuarie 1915, conform participarii lotul 100 în suprafata de 948 m.p. fiind preluat în proprietate exclusiva de autorul reclamantilor, C.A. L..
Situatia juridica a lotului 100 din Parcela A , în suprafata de 948 m.p., ca proprietate a lui R.L., succesorul lui C.A. L., rezulta si din certificatul Administratiei Financiare a Judetului Constanta, din 26 ianuarie 1948, în care acest teren este mentionat împreuna cu alte 3 loturi la pozitia 409, declaratia pentru recensamântul proprietatilor din 1950 si foaia matricola nr. 409 cu rolul fiscal nr. 99, adresa din 13 ianuarie 1949 înaintata de R.L. Administratiei Financiare a Comunei Carmen Sylva, judetul Constanta.
Din adresa nr. 275/17.09.2003, emisa de Serviciul B.F. C.I.T.C.E.S., rezulta ca, potrivit evidentelor fiscale pe care le detine lotul nr. 100 din parcelarea „L” figureaza înscris astfel: 948 m.p., Tabloul Proprietarilor din anii 1940, Most. L.”.
Din matricola nr. 2 (impozit pe cladiri), nr. matricol nr. 409, rezulta ca la rolul fiscal al comunei Eforie figureaza ca proprietar, pâna în anul 1950, autorul reclamantilor arhitect R.L., domiciliat în Bucuresti, str. F. nr. 54, la pozitia 6, fiind mentionat în mod expres terenul viran în suprafata de 948 m.p., reprezentând lotul 100 din Parcelarea L.
Sarcina probei proprietatii si a detinerii legale a acesteia la momentul deposedarii abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptatita în conditiile art. 3 lit. (a) si ale art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin notiunea de acte doveditoare, în sensul art. 22 din lege, se întelege orice acte translative de proprietate, acte care atesta calitatea de persoana îndreptatita – titular al bunului preluat sau mostenitorul acestuia (acte de stare civila, certificate de mostenitor) si acte juridice sau sustineri care permit încadrarea preluarii ca fiind abuziva.
Art. 3.1. din Normele de aplicare a legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prevede ca în cazul în care pentru imobilul preluat nu se va face dovada formala a preluarii de catre stat, iar imobilul respectiv se gaseste în patrimoniul statului dupa data invocata ca fiind data preluarii abuzive, solutionarea notificarii se face în functie si de acest element – faptul ca imobilul se regaseste în patrimoniul statului constituie o prezumtie relativa de preluare abuziva – deci fara titlu.
În cauza se retine, din analiza întregului material probator mai sus mentionat, ca reclamantii au facut dovada calitatii de proprietari ai terenului în suprafata de 948 m.p. ce a facut obiectul notificarii nr. 292/08.08.2001, prima instanta dezlegând în mod gresit problema calitatii reclamantilor de persoane îndreptatite la masuri reparatorii în temeiul legii nr. 10/2001.
Terenul în litigiu a figurat în patrimoniul autorilor reclamantilor începând cu anul 1914 pâna în anul 1950. În prezent acest teren se afla în patrimoniul S.C. N.O. S.A., în urma transmiterii acestuia în baza H.G. nr. 1033/18.octombrie.2001 de la R.A.A.P.P.S. si este afectat complexului hotelier A., conform expertizei efectuate în cauza.
Inexistenta unui act formal de preluare a acestui teren si detinerea lui de catre S.C. N.O. S.A., în baza H.G. nr. 1033/2001, precum si afectarea acestuia, anterior anului 1989, unui complex hotelier constituie o prezumtie relativa a preluarii abuzive a terenului, prezumtie ce nu a fost rasturnata de pârâtii.
Si criticile ce vizeaza gresit dezlegarea exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a R.A.A.P.P.S. si respingerea cererii reclamantilor de introducere în cauza a S.C. N.O. S.A., în calitate de succesor cu titlu particular al R.A.A.P.P.S., se retin a fi fondate pentru urmatoarele considerente:
Din înscrisurile existente la dosar rezulta ca la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât si la data notificarii, unitatea „detinatoare” a terenului în suprafata de 948 m.p. revendicata de reclamanti era R.A.P.P.P.S., conform H.G. nr. 639/1995.
Terenul revendicat de reclamanti a fost identificat prin expertiza, necontestata de parti, în cadrul complexului hotelier „A.N.”. Prin H.G. nr. 854/28.09.2000 publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492/9.oct.2000, bunurile imobile prevazute în anexa 4 au trecut din domeniul public în domeniul privat al statului si constituie patrimoniu administrat de Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului, Protocolului de Stat” (art. 3 alin. (2)).
În anexa 4, la H.G. nr. 854/2000, figureaza mentionat la pozitia nr. 107 „Complex A.N.”, compus din Hotel-Restaurant „A” si Hotel „N”, cu anexe si teren aferent, inclusiv teren de volei, din Eforie Nord, judetul Constanta.
Situatia juridica a terenului este confirmata si de pârâta Orasul Eforie prin adresa nr. 1029/09.10.2007, adresa depusa în apel la termenul de judecata din 07.01.2009, în care se mentioneaza în mod expres ca la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14.02.2001, terenul se afla în domeniul privat al statului, în administrarea R.A.A.P.P.S., conform H.G. nr. 854/2000, anexa 4, pct. 107.
În speta se constata ca dispozitia nr. 297/3.03.2004 a fost emisa cu încalcarea dispozitiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, Orasul Eforie neavând calitatea de unitate detinatoare.
Orasul Eforie, constatând ca nu este unitate detinatoare, bunul fiind detinut de o alta persoana juridica din cele enumerate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, era obligat sa trimita notificarea unitatii detinatoare, conform art. 27 din lege, iar nu sa emita o dispozitie de respingere a notificarii.
Urmare depunerii la dosar a înscrisurilor mai sus mentionate, de catre emitenta dispozitiei nr. 297/03.03.2004, reclamantii si-au modificat actiunea solicitând anularea în totalitate a acestei dispozitiei, fiind emisa de o unitate necompetenta si introducerea în cauza a R.A.A.P.P.S., în calitate de detinatoare a bunului imobil la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001, careia i-au fost remise si toate înscrisurile depuse de reclamanti în cauza, inclusiv notificarea de restituire a terenului.
Prin încheierea din 25.02.2005, care are caracter interlocutoriu, prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a R.A. P.P.P.S. în prezenta cauza, retinând ca aceasta regie autonoma avea calitatea de unitate detinatoare a bunului notificat la aparitia Legii nr. 10/2001. I-au fost transmise toate înscrisurile doveditoare cu privire la terenul revendicat, inclusiv notificarea reclamantilor, înca din luna noiembrie 2004, iar aceasta nu a raspuns pâna în prezent acestei notificari.
Se retine ca în mod corect prima instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a R.A.P.P.P.S. în actiunea reclamantilor modificata, întrucât dupa redirectionarea notificarii si a înscrisurilor doveditoare catre R.A. A.P.P.S., aceasta nu s-a pronuntat asupra cererii reclamantilor, printr-o dispozitie, în sensul respingerii sau admiterii notificarii, desi au trecut mai mult de 60 de zile de la data la care primisera notificarea reclamantilor.
Prevederile legale ilustreaza ca, indiferent daca „persoanei îndreptatite” i se restituie în natura imobilul ori i se ofera restituirea prin echivalent sau chiar i se refuza un drept ca atare, unitatea detinatoare este obligata ca asupra solicitarii adresate pe calea notificarii, sa se pronunte printr-o decizie sau dispozitie motivata.
Avându-se în vedere caracterul profund reparatoriu al Legii nr. 10/2001, se retine ca termenul de 60 de zile în care unitatea detinatoare trebuie sa raspunda notificarii este imperativ, iar nu unul de recomandare, iar în lipsa unui raspuns este admisibila actiunea în justitie prin care reclamantul tinde la pronuntarea unei hotarârii judecatoresti care sa oblige unitatea detinatoare sa analizeze notificarea primita si sa emita un raspuns.
Prin decizia XX din 19.03.2007 pronuntata într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca, în aplicarea dispozitiilor art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001, instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitati detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut, în argumentarea aceste solutii, ca în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atributia instantei de judecata este de a solutiona calea de atac exercitata împotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natura nu este restrânsa doar la o prerogativa formala de a dispune emiterea unei alte decizii/dispozitii în locul celei pe care o anuleaza, ci impune ca în cadrul plenitudinii sale de jurisdictie, nelimitata în aceasta materie prin vreo dispozitie legala, sa dispuna direct restituirea în natura a imobilului ce face obiectul litigiului.
În speta se retine ca fara un temei legal Primarul Orasului Eforie a procedat la solutionarea notificarii formulata de reclamanti, desi nu avea calitate de „unitate detinatoare” situatie în care se impunea sa comunice reclamantilor toate datele privind persoana juridica detinatoare, astfel încât, reclamantii sa fie în masura sa adreseze notificarea conform art. 27 al. (2+5) din Legea nr. 10/2001 adevaratului detinator, în speta R.A. A.P.P.S.
Tergiversând solutionarea notificarilor reclamantilor, aproximativ 3 ani de zile, si emitând ulterior Dispozitia nr. 297/3.03.2004 prin care a respins cererea reclamantilor de restituire în natura a terenului pe care nu îl detinea, pârâtul Primarul Orasului Eforie a încalcat disp. art. 27 din Legea nr. 10/2001, dispozitia contestata fiind lovita de nulitate.
De altfel, în cursul prezentului proces, si numai dupa administrarea probei cu înscrisuri, reclamantii au fost încunostintati cu privire la unitatea detinatoare a terenului notificat si au solicitat chemarea în judecata a unitatii detinatoare, careia i-a fost remisa notificarea cât si actele doveditoare.
Limitarea solutiei instantei de apel numai la anularea dispozitiei nr. 297/3 martie 2004 emisa de o persoana care nu avea calitate de unitate detinatoare, în sensul art. 22 si 25 din Legea nr. 10/2001, cu consecinta obligarii Primarului Orasului Eforie sa redirectioneze notificarea reclamantilor catre R.A. A.P.P.S., conform art. 27 din lege, ar fi de natura sa afecteze grav dreptul reclamantilor la un proces echitabil, sub aspectul duratei rezonabile de solutionare a cererii sale astfel cum este reglementata aceasta garantie de art. 6 din CEDO. Practic reclamantii s-ar afla în aceeasi situatie cu cea de la data formularii notificarii, în urma cu 7 ani de zile. Scopul solutionarii cauzei într-un termen rezonabil – garantie a unui proces echitabil – îl reprezinta protejarea partilor împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficientei si credibilitatii actului de justitie, evitarea mentinerii partilor într-o stare de nesiguranta cu privire la drepturile lor fundamentale.
Conform jurisprudentei CEDO, în materie civila, termenul pentru solutionarea unei cauze, în cazul în care sesizarea instantei este împiedicata pâna la epuizarea unor proceduri prealabile – în speta procedura administrativa declansata prin notificare în baza Legii nr. 10/2001 – va începe sa curga de la data declansarii acestor proceduri prealabile sesizarii instantei (CEDO, Vallee, hot. din 26.04.1994, Seria A, nr. 289, p. 17).
Fata de aceste considerente, se retine ca R.A. A.P.P.S., în calitate de persoana detinatoare a imobilului, careia i s-a înmânat notificarea formulata de reclamanti, conform art. 22 al. (4) si art. 27 din Legea nr. 10/2001 în timpul procesului de judecata, are calitate procesuala pasiva, asa cum corect s-a retinut prin încheierea interlocutorie din 25.02.2005, pronuntata de Tribunalul Constanta.
Împrejurarea ca pe parcursul derularii procedurii declansata de reclamanti prin notificarea nr. 292/8.08.2001, unitatea detinatoare R.A. A.P.P.S. a transmis terenul notificat, aferent complexului „A”, unei societatii comerciale S.C. N.O. S.A., conform H.G. nr. 1033/2001, nu determina pierderea calitatii procesual pasive în procedura declansata de reclamanti, conform Legii nr. 10/2001, asa cum gresit a retinut instanta de fond prin încheierea de sedinta din 09.11.2007.
În speta a operat o transmisiune cu titlu particular a bunului indisponibilizat prin notificarea formulata de reclamanti. Se impunea în aceasta situatie admiterea cererii reclamantilor de chemare în judecata si a S.C. N.O. S.A. în calitate de succesor cu titlu particular al pârâtei R.A. A.P.P.S. pentru ca în contradictoriu cu toate partile interesate, care pretind un drept asupra imobilului ce face obiectul masurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, sa se solutioneze notificarea reclamantilor, ce viza restituirea în natura a terenului în suprafata de 948 m.p. integrat Complexului „A”.
Constându-se ca în mod eronat prima instanta a respins cererea reclamantilor de anulare a dispozitiei nr. 297/3.03.2004 emisa de Orasul Eforie prin primar, care nu avea calitate de „unitate detinatoare”, iar încheierile interlocutorii din datele de 25.02.2005 si 09.11.2007 au dat dezlegari de drept contradictorii exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a R.A. A.P.P.S., unitatea detinatoare a bunului la data notificarii se impune admiterea ca fondat a apelului reclamantilor.
Conform art. 297 C.pr.civ. constatându-se ca, în mod gresit, prima instanta a rezolvat procesul fara a intra în cercetarea fondului cererii reclamantilor, în raport cu toate partile interesate, ce invoca un drept cu privire la imobilul notificat, se va desfiinta hotarârea apelata, cauza fiind trimisa spre rejudecare primei instante – Tribunalul Constanta. Cheltuielile de judecata efectuate de reclamanti urmeaza a fi avute în vedere cu ocazia solutionarii pe fond a litigiului.
