Nedepunerea probelor biologice în termenul prevăzut de art. 14, alin. 3 din Ordinul nr. 376/10.04.2006 al Ministerului Sănătăţii. Natura juridică a termenului. Consecinţe.
OMS nr. 376/2006, art. 14 alin.3, art.23
Termenul de „maxim 3 zile” prevăzut de art. 14 alin. 3 din OMS nr. 376 din 10.04.2006 este un termen de recomandare şi nicidecum de decădere, în sensul că nedepunerea probelor la instituţiile medico-legale teritoriale nu se mai poate face după trecerea acestui termen, întrucât din coroborarea dispoziţiilor art. 14, al. 3 cu art. 23 din acelaşi act normativ rezultă că numai după 15 zile flaconul cu sânge neprelucrat este distrus.
Prin sentinţa penală nr.176 din 02.10.2008 pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în baza art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, b şi c şi art.76 lit.d Cod penal, inculpatul T. Z. J, a fost condamnat la 10 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni termen de încercare, şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 14.06.2008, în jurul orelor 02,15 inculpatul T.Z. J. în timp ce conducerea autoturismul marca Dacia 1310, proprietatea unui cunoscut, a fost oprit pentru control pe strada B. G. din Odorheiu Secuiesc de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Biroul Poliţiei Rutiere Odorheiu Secuiesc.
Cu ocazia acestui control s-a constatat că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, motiv pentru care, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probele biologice.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie n.361/164/A-2 din 25.06.2008, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Harghita, a rezultat că în timpul conducerii autoturismului, inculpatul avea o alcoolemie de 1,26 %o prima probă şi respectiv 1,01 % o a doua probă.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
În declaraţiile sale, date în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei săvârşite şi a arătat că nu contestă rezultatele probelor biologice, declaraţie pe care a reconfirmat-o şi în fata instanţei de fond.
Aceste fapte s-au stabilit prin : acte de constatare, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie şi declaraţiile inculpatului .
La individualizarea şi dozarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere faptul că acesta este la primul contact cu legea penală şi a manifestat sinceritate în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, reţinând aceste aspecte ca circumstanţe atenuante, instanţa apreciind că o pedeapsă a cărei executare să fie suspendată condiţionat va realiza scopul pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T. Z. J, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi după rejudecarea cauzei să se dispună, în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod penal, achitarea sa.
În susţinerile prezentate, apărătorul apelantului a arătat că probele biologice în vederea determinării gradului cu intoxicaţie etilică privind pe inculpatul T. Z. J, au fost prelevate în data de 14 iunie 2008, iar probele au fost înaintate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Miercurea Ciuc la data de 23.06.2008, contrar prevederilor Ordinului nr.376 din 10.04.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţie etilice.
De asemenea, s-a mai arătat că probele biologice prelevate greşit în data de 18.06.2008 au fost înaintate Serviciului Poliţiei Rutiere Miercurea Ciuc, care a înaintat probele doar la data de 23.06.2008 Serviciul Judeţean de Medicină Legală.
Prin decizia penală nr.35/10.03.2009 Tribunalul Harghita, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală a admis apelul declarat de apelantul T. Z.J, împotriva sentinţei penale nr. 176 din data de 2 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Odorheiu-Secuiesc în dosarul nr. 1444/268/2008.
A desfiinţat sentinţa atacată şi rejudecând cauza:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d Cod pr.penală a achitat pe inculpatul T.Z.J, pentru infracţiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, instanţa de control a considerat că apelul declarat este fondat pentru următoarele argumente:
În prevederile art.14 din Ordinul nr.376/2006, probele prelevate şi sigilate se depun după încheierea procedurii de prelevare şi examinare la dispoziţia poliţistului, care le va transporta şi le va depune în cel mai scurt timp la instituţiile medico-legale teritoriale, şi numai în situaţia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat, acestea se păstrează la frigider în sediile unităţilor de poliţie timp de maximum 3 zile.
Astfel, instanţa de control a constatat că această probă este nelegală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, reţinute în sarcina inculpatului, atâta vreme cât valoarea alcoolului din sânge nu mai poate fi stabilită cu certitudine, avându-se în vedere depăşirea termenului legal prevăzut de lege.
Astfel, tribunalul, în baza art.379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală, a procedat în modul arătat în dispozitivul deciziei descris mai sus.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art.3853 alin.1 Cod pr. penală, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe, apelul fiind greşit admis.
În motivarea recursului parchetul arată că după ce inculpatul a fost depistat în trafic conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, recoltarea sângelui s-a făcut cu trusa standard, termenul de 3 zile reglementat de art.14 din O.M.S. nr.376/10.04.2006, fiind un termen de recomandare şi nu de decădere, întrucât sângele păstrat la frigider nu-şi modifică concentraţia în alcool în primele 20 de zile.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, sub aspectul motivelor de recurs şi din oficiu, în conformitate cu disp.art.3859 alin.3 Cod pr. penal, Curtea a apreciat că recursul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul T. Z. J. la data de 16.06.2008, în jurul orelor 02,15, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, proprietatea unui cunoscut, a fost oprit pentru control pe str. B G din Odorheiu Secuiesc de către organele de poliţie. constatându-se că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipiului Odorheiu Secuiesc, unde i s-au recoltat probe biologice cu trusa standard.
Din biletul de analiză toxicologică – alcoolemie nr.316/164/A-2 din 25.06.2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Harghita, a rezultat că în timpul conducerii inculpatul avea o alcoolemie de 1,26/%o la prima probă şi respectiv de 1,01%o la a doua probă.
Tribunalul a apreciat că această probă nu este legală deoarece s-au încălcat prev. art.14 din Ordinul nr.376/2006 care prevede că probele prelevate se pot păstra la sediile unităţilor de poliţie timp de maximum 3 zile şi astfel, a dispus achitarea inculpatului.
Curtea nu poate reţine acest punct de vedere.
Potrivit art.14 alin.3 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.376 din 10.04.2006, în situaţia în care transportul sau depunerea probelor prelevate nu poate fi efectuat imediat, acestea se păstrează la frigider, în sediile unităţilor de poliţie, timp de maximum 3 zile.
Aşa cum rezultă din formularea textului, acest termen de „maximum 3 zile” nu este un termen de decădere, în sensul că nedepunerea probelor la instituţiile medico-legale teritoriale nu se mai poate face după trecerea acestui termen, ci este un termen de recomandare, în sensul că în cel mult 3 zile de la recoltare probele biologice trebuie depuse la instituţiile abilitate pentru analiză.
Un alt argument în susţinerea opiniei noastre îl reprezintă prev. art.23 din acelaşi ordin, care prevede că flaconul cu urme de sânge neprelucrat se păstrează timp de 15 zile după care este distrus.
Prin urmare, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că numai dacă sângele recoltat, nu este prelucrat în termenul de 15 zile, proba nu mai este valabilă, întrucât intervin modificări în componenţa acestuia.
Din actele dosarului, rezultă că probele au fost recoltate la data de 14.06.2008 şi au fost depuse la Serviciul de Medicină Legală a judeţului Harghita la data de 18.06.2008, efectuarea analizelor făcându-se la data de 23.06.2008 (f.10 d.u.p.), deci în interiorul termenul de 15 zile prevăzut de textul de lege, astfel că proba administrată este legală.
Prin urmare, instanţa de recurs apreciază proba prin care s-a stabilit alcoolemia inculpatului ca legală, astfel că în mod greşit apelul inculpatului a fost admis, din probele administrate, inclusiv din declaraţiile recunoaştere a inculpatului, rezultă fără nici un dubiu că acesta se face vinovat de comiterea faptei reţinute în sarcina sa.
Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art.38515 pct.2 lit.a Cod pr.penală, urmează să admită recursul parchetului, să caseze decizia atacată şi să menţină hotărârea primei instanţe ca legală şi temeinică, constatând că apelul inculpatului a fost greşit admis.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, urmează să oblige inculpatul intimat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare aferente soluţionării cauzei în apel, suma de 200 lei.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penal, cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.