Art.1180 C.civ. cere ca actul sub semnătură privată, care conţine o singură obligaţie (spre deosebire de actele care conţin convenţii sinalagmatice), obligaţia de a plăti o sumă de bani „să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris”; dacă însă actul este scris de altă mână, trebuie ca cel ce se obligă să adauge, deasupra iscăliturii sale, la sfârşitul actului, cuvintele „bun şi aprobat”.
Art.1180 C.civ. cere ca actul sub semnătură privată, care conţine o singură obligaţie (spre deosebire de actele care conţin convenţii sinalagmatice), obligaţia de a plăti o sumă de bani „să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris”; dacă însă actul este scris de altă mână, trebuie ca cel ce se obligă să adauge, deasupra iscăliturii sale, la sfârşitul actului, cuvintele „bun şi aprobat”.
Sancţiunea regulii art.1180 este nulitatea actului privat ca instrument probatoriu, acesta putând servi numai ca început de dovadă scrisă. Or’, înscrisul pe care reclamanţii îşi întemeiază pretenţiile privind suma de 233 USD nu poartă această menţiune, fiind, din această cauză, nul absolut. (sentinţa civilă nr.2794/15.04.2004)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 04.03.2004, reclamanţii G.T. şi G.E. au chemat în judecată pe pârâta S.V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 68.493.397 lei cu titlu de despăgubiri civile şi instituirea unui sechestru asigurător asupra apartamentului nr.54 din blocul 17 A, sc.B, situat în Bucureşti, str. R.V nr.31, sector 3, proprietatea pârâtei, şi asupra bunurilor mobile existente în acesta.
În motivarea cererii se arată că între părţi a existat un contract de închiriere, pe o perioadă de 5 ani de zile, pentru apartamentul nr.25 situat în blocul nr.49, sc.1, din Bucureşti, str. C. nr.3, sector 2, iar pârâta datorează chirie pentru o perioadă de 71 de zile, în cuantum de 9.768.000 lei, la care se adaugă penalizări pentru întârziere la plată în cuantum de 20.211.397 lei.
Susţin reclamanţii că pârâta a deteriorat apartamentul, desfiinţând doi pereţi interiori şi două uşi, prejudiciul cauzat fiind evaluat la 15.000.000 lei şi a luat, fără drept, mai multe obiecte: chiuvetă bucătărie, chiuvetă baie, două calorifere, aparatul telefonic 50 m.l. plintă lemn, 10 fasunguri şi 10 becuri electrice în valoare totală de 14.000.000 lei. Totodată, se arată că la plecare pârâta nu a închis un robinet şi a provocat inundarea apartamentului reclamanţilor şi a apartamentelor vecine, cheltuielile de reparaţii suportate de reclamanţi fiind de 1.800.000 lei.
Arată a fost necesară reinstalarea utilităţilor desfiinţate sau suspendate pentru neplată, respectiv reconectarea energiei electrice, reinstalarea postului telefonic şi repararea interfonului, cheltuielile efectuate fiind în cuantum de 1.214.000 lei şi că era necesară zugrăvirea apartamentului şi „repararea altor stricăciuni” al căror cost este de 6.500.000 lei.
Reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile Legii nr.114/1996 şi pe convenţia părţilor.
Cererea de instituire a sechestrului asigurător a fost justificată prin necesitatea existenţei unei garanţii a plăţii sumei solicitate cu titlu de despăgubiri în condiţiile în care pârâta este de rea-credinţă şi se sustrage de la plata datoriilor pe care le are atât faţă de reclamanţi cât şi faţă de alte persoane.
Alăturat cererii de chemare în judecată s-a depus un set de înscrisuri.
Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi preciza poziţia faţă de pretenţiile reclamantului.
Verificând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa constată şi reţine următoarele:
În anul 1998, părţile au convenit închirierea apartamentului nr.25 din Bucureşti, str. C. nr.3, bl.49, sc.1, et.6, sector 2, contractul de închiriere fiind prelungit succesiv până în anul 2003.
Cuantumul chiriei şi condiţiile locaţiunii au fost stabilite atât prin contractele înregistrate la Administraţia Financiară sector 2 – la dosar fiind depuse cele înregistrate sub nr.245641/21.05.22001, 251707/13.11.2002 şi 234904/23.07.2003, dar şi prin înţelegeri intitulate anexă la contractul de închiriere sau angajamente ori proces – verbal de conciliere pre-judecătorească, ultimul fiind angajamentul semnat atât de reclamanţi cât şi de pârâtă la data de 6 septembrie 2003.
Prin acest angajament părţile au convenit ca pârâta să părăsească apartamentul la data de 9 septembrie 2003, să plătească chiria restantă, respectiv 233 USD, întreţinerea „şi celelalte obligaţii” respectiv facturile la energie electrică şi telefon (punctele 2, 3 şi 5 din convenţie).
Cuantumul sumelor reprezentând contravaloarea facturilor de energie electrică şi telefon , respectiv 3.100.000 lei şi 1.535.000 lei, este menţionat sub rândul în care este înscrisă obligaţia pârâtei de a achita aceste utilităţi, adăugire care nu este semnată de părţi.
Potrivit afirmaţiilor din cererea de chemare în judecată, pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de plată a întreţinerii (paragraf 2 din motivarea în fapt a cererii) şi este de presupus că a achitat şi contravaloarea facturilor de energie şi telefon deoarece, deşi susţin că a fost necesară reinstalarea utilităţilor desfiinţate sau suspendate din cauza neplăţii lor de către chiriaşă, reclamanţii nu au dovedit existenţa vreunei restanţe şi nu au pretins nici o sumă cu acest titlu.
Reclamanţii susţin că pârâta nu a achitat suma de 233 USD pe care în angajament recunoaşte că o datorează cu titlu de chirie iar aceasta nu s-a prezentat în instanţă pentru a recunoaşte sau tăgădui înscrisul ori semnătura, potrivit art.177 C.proc.civ. şi art.1177 C.civ., sau pentru a face dovada plăţii.
Cum singura dovadă pe care reclamanţii au înţeles să o administreze în dovedirea pretenţiilor privind suma de 233 USD este aceea cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la dosar înscrisuri sub semnătură privată dintre care numai cele sus-menţionate sunt semnate de ambele părţi, se impune a se analiza valoarea probatorie a înscrisului sub semnătură privată care conţine o singură obligaţie şi, în acest context, incidenţa dispoziţiilor art.1180 C.civ., privind menţiunea „.bun şi aprobat” şi art.1182 C.civ, privind data certă.
Sancţiunea regulii art.1180 este nulitatea actului privat ca instrument probatoriu, acesta putând servi numai ca început de dovadă scrisă. Or’, înscrisul pe care reclamanţii îşi întemeiază pretenţiile privind suma de 233 USD nu poartă această menţiune, fiind, din această cauză, nul absolut.
Data certă a înscrisurilor sub semnătură privată este o condiţie a opozabilităţii acesteia faţă de terţ. „Data scripturii – spune art.1182 C.civ. – nu face credinţă contra persoanelor a treia interesate, decât din ziua în care s-a înfăţişat la o dregătorie publică, din ziua în care s-a înscris într-un registru public, din ziua morţii a acestuia sau a unuia dintre cei care l-au subscris sau din ziua în care va fi fost trecut, fie şi în prescurtare în acte făcute de ofiţeri publici precum procese-verbale pentru punerea pecetei sau pentru facerea de inventare.”
Textul art.1182 vizează înscrisurile sub semnătură privată, inclusiv înscrisurile semnate care din cauza neîndeplinirii condiţiilor cerute de art.1179, 1180 C.civ. nu pot constitui înscrisuri sub semnătură privată, dar valorează ca început de dovadă scrisă, căci nici ele nu fac, prin ele însele, o dovadă completă.
Nici unul dintre înscrisurile depuse la dosar de reclamanţi nu poartă nici dată certă astfel că pentru dovedirea pretenţiilor băneşti era necesară coroborarea lor cu alte probe, pe care însă reclamanţii nu au înţeles să le administreze.
Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanţii nu au făcut nici dovada existenţei şi nici pe aceea a sustragerii de către pârâtă a bunurilor indicate în acţiune, a producerii inundaţiei şi a cheltuielilor efectuate din această cauză, a reinstalării telefonului, reconectării la sursa de energie electrică şi reparării interfonului şi suportarea acestor cheltuieli ori a necesităţii efectuării respectivelor lucrări, a zugrăvirii apartamentului pe cheltuiala lor, ori a necesităţii efectuării acestei operaţiuni.
Cât priveşte modificările constructive aduse apartamentului, se pare că acestea au existat întrucât la punctul 4 din angajamentul datat 6 septembrie 2003, se menţionează obligaţia pârâtei de a lăsa apartamentul „…cu toate amenajările făcute de dânsa (…) inclusiv biblioteca care înlocuieşte zidul la una din camere unde dânsa a înlăturat zidul despărţitor de hol”. Or’, în condiţiile în care reclamanţii au impus pârâtei obligaţia de a lăsa apartamentul în starea în care se afla şi nu de a-l readuce la configuraţia iniţială, nu se poate susţine că nu şi-au dat acordul la efectuarea respectivelor modificări „pentru care s-a redus chiria la timpul respectiv”.
Potrivit art.1169 C.civ. „cel ce face o propunere înaintea judecăţii, trebuie să o dovedească”, astfel că pentru considerentele menţionate, instanţa urmează să respingă acţiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea de înfiinţare a sechestrului asigurator, instanţa reţine că acesta constituie mijlocul procesual pus la îndemâna creditorilor pentru asigurarea executării unei hotărâri viitoare.
Întrucât prin reglementarea acestei măsuri procesuale se urmăreşte realizarea principiului ce rezultă din dispoziţiile art.1718 Cod civil, potrivit cărora orice persoană obligată personal este ţinută a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile, mobile şi imobile, prezente şi viitoare, respingând ca neîntemeiate pretenţiile băneşti ale reclamanţilor, instanţa va respinge ca neîntemeiată şi cererea de sechestru asigurător.
