Prin cererea înregistrata la data de 28.06.2007, reclamanta T. G. a chemat în judecata pe pârâtul F.S., solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa dispuna anularea certificatului de mostenitor autentificat sub nr. 62/01.06.2007 la BNP G.M., sa constate deschisa succesiunea defunctului J.M., decedat la data de 28.01.2007, cu ultimul domiciliu în Craiova, având ca unic mostenitor pe reclamanta, în calitate de legatar universal si sa se constate compunerea masei succesorale.
În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este legatar universal al defunctului J.M., conform testamentului autentificat sub nr. 1776/16.08.2006, ca, din anul 1962, a trait în concubinaj cu defunctul, care nu a fost casatorit niciodata, iar în anul 2006 si-au facut reciproc testamente în considerarea relatiei pe care au avut-o, de la data decesului autorului stapânind bunurile ramase în succesiune. S-a aratat ca este nul absolut certificatul de mostenitor emis pârâtului, acesta fiind var primar cu defunctul si nu face parte din categoria mostenitorilor rezervatari.
La data de 30.10.2007, pârâtul F.S. a depus întâmpinare si cerere reconventionala, solicitând constatarea nulitatii absolute a testamentului autentificat sub nr. 1776/16.08.2006 la BNP P.O., întrucât semnatura lui J.M. este falsa, iar în subsidiar, pentru cauza ilicita, întrucât a fost încheiat doar pentru ca, în schimbul acestui testament, reclamanta ar fi fost de acord sa întretina o relatie de concubinaj cu defunctul J.M., stiut fiind ca acestia nu au trait în comun si nici nu au gospodarit împreuna.
Pe parcursul procesului a decedat pârâtul F.S., astfel ca instanta, la solicitarea reclamantei, a dispus introducerea în cauza a mostenitorului acestuia, F.C.
Prin sentinta civila nr. 14202 din 07.10.2008 pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a admis actiunea formulata de reclamanta, s-a dispus anularea certificatului de mostenitor autentificat sub nr. 62/01.06.2007 de BNP N. si G..
S-a constatat deschisa, la data de 28.01.2007, succesiunea defunctului J.M., cu ultimul domiciliu în Craiova.
S-a constatat calitatea de unic mostenitor a reclamantei, în calitate de legatar universal.
S-a constatat masa succesorala compusa din teren extravilan în suprafata de 10 ha, situat în comuna Orodel, Jud. Dolj (certificat de mostenitor nr. 322/30.09.2002 emis de BNP I.D.); suprafata de 10 ha teren extravilan, situata în comuna Orodel, Jud. Dolj, identificata conform titlului de proprietate nr. 2084/26.11.2002; suprafata de teren extravilan de 2,5 ha situata în comuna Orodel, Jud. Dolj, identificata conform titlului de proprietate nr. 2138/05.12.2002; imobilul situat în Craiova, compus din teren intravilan în suprafata de 920 mp si casa de locuit construita din caramida, acoperita cu tabla, cu doua camere; un numar de 344 actiuni (conform certificatului nr. 9657530/10.09.1996) emis de S.C. Foraj Sonde SA; un numar de 803 actiuni, conform certificatului de actionar 7976168/15.08.1996 emis de S.C. Diham SA; un numar de 344 actiuni conform certificatului nr. 9657531/10.09.1996 emis de SC Foraj Sonde SA; un autoturism marca Dacia 1310 MLS cu serie de motor 953778 si nr. de înmatriculare DJ 10 JCM.
S-a respins cererea reconventionala.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 38,6 lei reprezentând cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut ca prin testamentul autentificat sub nr. 1776/16.08.2006, J.M. a dispus ca, dupa încetarea sa din viata, reclamanta sa primeasca si sa mosteneasca întreaga sa avere mobila si imobila, instituind-o legatar universal.
Reclamanta, prin declaratia autentificata sub nr. 1428/27.06.2007 de BNP P.O., a acceptat succesiunea, în interiorul termenului de 6 luni prevazut de art. 700 Cod civil.
Anterior însa, a fost emis certificatul de mostenitor nr. 62/01.06.2007, conform caruia tatal pârâtului, F.S., în calitate de var primar, culegea succesiunea defunctului J.M.
Acest certificat s-a emis cu încalcarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 36/1995, conform cu care “dupa ce constata ca este legal sesizat, notarul public înregistreaza cauza si dispune citarea celor care au vocatie la mostenire, iar daca exista testament, citeaza si pe legatari si executorul testamentar instituit. Daca printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citeaza, în lipsa de mostenitori rezervatari, numai legatarul”.
Reclamanta nu a fost citata în cadrul procedurii notariale, desi era instituita legatar universal printr-un testament autentic, iar defunctul nu avea mostenitori rezervatari.
Potrivit art. 88 din acelasi act normativ, “Cei care se considera vatamati în drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot cere instantei judecatoresti anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii. Pâna la anularea sa prin hotarâre judecatoreasca, certificatul de mostenitor face dovada deplina în privinta calitatii de mostenitor si a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecarui mostenitor în parte.”
În privinta cererii reconventionale, s-a retinut ca, prin ordonanta nr. 225/P/2008 a Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Craiova, în baza art. 10 lit. a C.p.p., art. 38, 42 si 45 C.p.p., s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de notarul public P.O., sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 289 C.p., deoarece, conform raportului de constatare tehnico-stiintifica nr. 278335/29.07.2008 al IPJ – Serviciul Criminalistic, semnatura de pe testament apartine defunctului.
În privinta celuilalt motiv de nulitate, cauza ilicita, instanta a retinut ca potrivit art. 948 Cod civil, una dintre conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii este cauza licita. Cauza este acel element al actului juridic care consta în obiectivul urmarit la încheierea unui asemenea act si trebuie sa existe, sa fie reala, licita si morala.
Prima instanta a analizat daca prin semnarea testamentului de catre J.M., au fost încalcate bunele moravuri, întrucât pârâtul a sustinut ca imoralitatea cauzei ar rezulta din lipsa intentiei autorului de a o gratifica pe reclamanta, testamentul fiind încheiat doar pentru ca aceasta sa întretina o relatie de concubinaj cu defunctul.
Reclamanta a aratat însa ca, din anul 1962, a trait în concubinaj cu defunctul (care nu a fost casatorit niciodata) si ca, în anul 2006, si-au facut reciproc testamente, în considerarea relatiei pe care au avut-o si având în vedere grija pe care si-au purtat-o.
Desi pârâtul F.C. nu a recunoscut expres existenta relatiei de concubinaj de aproximativ 45 ani dintre defunctul J.M. si reclamanta, la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat la propunerea reclamantei, acesta a recunoscut ca nici el si nici tatal sau, nu i-a vizitat pe reclamanta si pe defunct, niciodata în toata aceasta perioada.
De asemenea, pârâtul l-a recunoscut pe defunct în fotografiile înfatisate de reclamanta, si în care se afla alaturi de aceasta, fotografii efectuate în perioade diferite ale vietii acestora, si care alaturi de raspunsul la interogatoriu, precum si de modul de formulare a unor întrebari de catre pârât în interogatoriul luat reclamantei au întarit convingerea instantei în sensul existentei unei relatii de lunga durata între defunct si reclamanta.
Prin urmare, instanta a retinut ca intentia defunctului a fost de a o gratifica pe reclamanta, în considerarea relatiei pe care o aveau, astfel cum s-a consemnat în testamentul autentificat iar reclamanta l-a înmormântat pe defunct, lucru care nu s-ar fi întâmplat în situatia în care între parti n-ar fi existat relatia mentionata.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel pârâtul F.C., considerând sentinta nelegala si netemeinica.
În motivarea apelului, a sustinut ca în cauza nu s-au administrat probe suficiente, nefiind efectuata expertiza grafoscopica a semnaturii testamentului, fiind respinsa cererea de probatoii.
S-a considerat ca faptul ca aceasta expertiza a fost efectuata în dosarul penal al Curtii de Apel nu are relevanta, fiind îndreptatit ca aceasta proba sa fie efectuata si în instanta, întrucât astfel apelantul a considerat ca i-a fost interzis dreptul de acces la instanta în sensul art. 6 din Conventie.
A sustinut ca încheierile de respingere a cererilor de probatorii sunt nemotivate, instanta apreciind doar ca probele solicitate sunt inutile.
A sustinut ca hotarârea atacata este neîntemeiata si în privinta probelor administrate, instanta apreciind gresit ca certificatul de mostenitor s-a emis cu încalcarea art. 75 din Legea nr. 36/1995, fara a se sti daca testamentul era înregistrat la notarul public pentru a putea fi cunoscut, si folosindu-se, de asemenea, de o ordonanta de neîncepere a urmaririi penale nedefinitiva si de o expertiza grafoscopica efectuat de un organ de urmarire penala.
A sustinut ca hotarârea este neîntemeiata si în ce priveste solutia data capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a certificatului de mostenitor, fata de sustinerile reclamantei conform carora a trait în relatii de concubinaj cu defunctul, cât si continutul testamentului întocmit de aceasta prin care îi testa defunctului ceva fara valoare – uzufructul unui apartament, atâta vreme cât detinea în proprietate o casa extrem de valoroasa.
A sustinut ca daca reclamanta ar fi avut o relatie fireasca si morala cu defunctul, testamentul defunctului nu ar fi existat.
A mai sustinut ca hotarârea instantei este contradictorie, fiind motivata tocmai pe existenta unei relatii imorale între defunct si reclamanta, ori Constitutia si Codul civil ocrotesc familia, si nu relatiile extraconjugale.
Prin decizia civila 706 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Dolj s-a respins apleul ca nefondat.
Pentru a se pronunta astfel, tribunaul a retinut ca în fata primei instante s-au administrat probe suficiente, cu înscrisuri si interogatorii, care, coroborate, au dus la convingerea instantei în pronuntarea solutiei. Prima instanta a respins motivat cererile de suplimentare a probelor, în considerentele încheierilor fiind mentionate motivele care au determinat convingerea instantei în adoptarea solutiei pronuntate, iar faptul ca instanta nu ar fi insistat suficient asupra motivelor de respingere nu poate atrage nelegalitatea încheierilor.
S-a avut în vedere ca prin cererea reconventionala depusa la 30.10.2007 s-a solicitat în principal, proba cu expertiza grafoscopica si cu înscrisuri, în subsidiar cu martori, fara a fi indicat numele acestora, asa cum prevad dispozitiile ar. 112 pct. 5 C.proc.civ.
Tribunalul a retinut ca la 11.03.2008 aparatorul apelantului a solicitat proba cu martori, însa pentru a dovedi ca reclamanta nu a locuit niciodata cu defunctul, aspecte cu care instanta nu fusese sesizata prin cererea reconventionala, care a avut ca obiect constatarea nulitatii absolute a testamentului pentru nulitatea semnaturii si doar în subsidiar pentru cauza ilicita.
La 11.03.2008 aparatorul apelantului a solicitat efectuarea unei expertize grafoscopice pentru a dovedi ca semnatura de pe testament nu este a defunctului, dar a învederat ca a solicitat efectuarea acestei probe si în dosarul penal si ca nu poate plati onorariul de expertiza în ambele dosare, pentru ca la termenul din 01.07.2008 pârâtul apelant sa solicite acordarea unui termen pentru a depune la dosar constatarea tehnico-stiintifica efectuata în dosarul penal.
S-a considerat astfel ca primei instante nu i se poate imputa neefectuarea acestei probe, fiind respectat principiul disponibilitatii partilor, în conditiile art. 129 alin. ultim. C.proc.civ. si dreptul la aparare al apelantului.
Desi ordonanta de neîncepere a urmaririi penale nu are autoritate de lucru judecat în cauzele civile si instanta civila are îndatorirea de a stabili cu certitudine starea de fapt prin administrarea probelor necesare, expertiza grafoscopica efectuata la cererea pârâtului în dosarul de urmarire penala, necontestata, a confirmat veridicitatea semnaturii testatorului.
Astfel, conform raportului de constatare tehnico-stiintifica cu nr. 278335/29.07.2008 al IPJ Serviciul Criminalistic, semnatura de la rubrica “testator” de pe testamentul autentificat sub nr. 1776/16.08.2008 al BNP P. O.a a fost executata de J.M.
Tribunalul, în raport de probatoriul solicitat si administrat si fata de raportul de constatare tehnico-stiintifica cu nr. 278335/29.07.2008 al IPJ Serviciul Criminalistic, aflat în dosarul de urmarire penala, a respins proba ca nefiind utila solutionarii cauzei, deoarece efectuarea unei contraexpertize, asa cum a solicitat apelantul în fata instantei de apel, presupunea ca în cauza sa se fi efectuat expertize al caror continut sa fie contradictoriu, ceea ce în speta nu este cazul.
S-a retinut ca între reclamanta si defunct au existat relatii de concubinaj, cu caracter de continuitate si care au durat o perioada îndelungata de timp, asa cum a rezultat atât din probele administrate în fata primei instante, cât si din faptul ca si-au lasat reciproc testamente, fara ca acestea sa fi fost încheiate pentru mentinerea unei stari de concubinaj, ceea ce justifica respingerea cererii de constatare a nulitatii testamentului pentru cauza ilicita.
S-a apreciat ca ratiunea pentru care o persoana face un act cu titlu gratuit nu cade sub cenzura instantei judecatoresti, întrucât actul de liberalitate exprima vointa libera a dispunatorului iar concubinajul nu este o cauza de nulitate a testamentelor, nimeni nu se poate opune la o astfel de relatie de lunga durata, fiind manifestarea de vointa a partilor de a legaliza sau nu o astfel de relatie, însa nelegalizarea relatiei nu poate duce la concluzia ca au fost atinse bunele moravuri.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant F. C.
În motivarea recursului s-au invocat dispozitiile art. 304 pct. 4,5,7,8 si 9 c.p.c.
Recurentul a sustinut ca în mod gresit a fost respinsa proba cu expertiza scrisului, apelul fiind o cale devolutiva de atac în cadrul caruia instanta poate administra orice probatorii iar art. 183 si 184 c.p.c. impuneau ca instanta civila sa cerceteze falsul care era invocat. S-a criticat faptul ca solutia se întemeiaza pe constatari extrajudiciare, care nu sunt opozabile partii.
O alta critica a vizat modul în care instanta retinut existenta relatiei de concubinaj dintre autor si reclamanta, recurentul aratând ca nu a recunoscut nici macar implicit aceste aspecte de fapt, ca este gresit modul în care s-a apreciat raspunsul sau la interogatoriu. S-au facut referiri de ordin socio – moral la existenta unor relatii de concubinaj, în general, sustinându-se ca au caracter imoral, nu sunt ocrotite de norme juridice iar decizia instantei europene de contencios al drepturilor omului citata de tribunal face referire la relatiile dintre parinti si copii, iar nu la relatiile dintre concubini.
Recursul nu este fondat si urmeaza a fi respins pentru urmatoarele considerente.
În procesul civil obiectul probelor îl reprezinta faptele juridice si actele juridice care au creat, modificat sau stins raportul juridic dedus judecatii sau care au determinat ineficienta acestui raport. Sarcina probei revine, potrivit art. 1169 c.civ., aceluia care face o sustinere în fata instantei, iar admisibilitatea probelor este apreciata de instanta, cu respectarea conditiilor ca proba solicitata sa fie utila, concludenta si pertinenta. Art. 167 alin 1 c.p.c. stabileste ca dovezile se pot încuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa duca la dezlegarea pricinii. Aprecierea lasata de norma de procedura instantei cu privire la posibilitatea încuviintarii unor probe este cenzurata, evident, de aplicarea principiului respectarii dreptului partilor la un proces echitabil.
În speta, în fata primei instante pârâtul reclamant a sustinut nulitatea testamentului încheiat de autorul sau pe considerentul ca semnatura nu apartine acestuia. Paralel cu judecata civila, aceeasi parte a declansat si procedura penala, împotriva reclamantei si a notarului în fata caruia testamentul a fost încheiat.
Sunt nefondate sustinerile recurentului privind încalcarea drepturilor sale procesuale si, implicit, privind nelegalitatea hotarârilor atacate deoarece instantele civile au refuzat administrarea probei cu expertiza scrisului, cât timp aceste instante au considerat corect ca proba nu este utila. Astfel, în faza urmaririi penale a fost administrata o astfel de proba, de catre Serviciul Criminalistic al IPJ, laborator specializat în executarea lucrarilor de constatare tehnico-stiintifica în cazul verificarii scrisului, nefiind necesar, asa cum se sustine în recurs ca proba sa fie administrata de INEC Bucuresti, sustinerile recurentului privind lipsa de profesionalism a serviciului similar din Craiova fiind aprecieri subiective, nedovedite.
Lucrarea constituie o proba opozabila ambelor parti din litigiul de fata, deoarece s-a dispus si administrat la cererea recurentului, de catre organele de urmarire penala, rezultatul sau a fost cunoscut de parti iar caracterul special al unei asemenea lucrari nu presupune prezenta partilor la efectuarea lucrarii, ca în cazul expertizelor care necesita constatari personale ale expertului fata de o situatie de fapt.
Chiar daca proba nu a fost administrata de instanta civila, ea poate fi folosita în procesul de fata tocmai datorita faptului ca este opozabila partilor si a fost administrata în cadrul unei proceduri oficiale, cu caracter penal.
Prin faptul ca instantele au respins cererea de efectuare a unei alte lucrari, cu aceeasi finalitate, nu s-au încalcat prevederile art. 183 si 184 c.p.c., care reglementeaza procedura înscrierii în fals. Potrivit acestor dispozitii, daca un înscris autentic este contestat de una dintre parti, instanta civila poate suspenda judecata, înaintând înscrisul procurorului pentru a se face cercetari. Cum, în speta, cercetarile au fost efectuate într-un dosar separat, era inutil a se relua o procedura care fusese finalizata, suspendarea judecatii atragând prelungirea nejustificata a cursului procesului si vatamarea intereselor patrimoniale ale reclamantei, precum si dreptul la judecata pricinii într-un termen rezonabil.
Art. 184 c.p.c. da posibilitatea instantei sa cerceteze falsul invocat de parti daca actiunea penala s-a stins sau s-a prescris, ori aceste conditii nu erau îndeplinite în cauza. Actiunea penala pornita la sesizarea pârâtului s-a finalizat pentru considerente ce tin de fondul cauzei, organele de urmarire penala stabilind ca semnatura de pe testamentul contestat apartine autorului.
Se are în vedere si faptul ca, dupa ce proba a fost solicitata la prima instanta de pârât, acesta a invederat instantei ca nu are posibilitatea de a achita onorariul pentru expert atât în cauza civila, cât si în cea penala, si s-a solicitat depunerea lucrarii din dosarul Parchetului, ceea ce înseamna ca recurentul nu poate invoca propria culpa în neadministrarea probei.
Instantele de fond au solutionat corect si cererea cu caracter subsidiar, privind constatarea nulitatii testamentului pentru cauza imorala, sustinerile pârâtului reclamant nefiind de natura a dovedi imoralitatea cauzei actului juridic.
Partea a sustinut ca testamentul a fost încheiat de autor pentru a se începe sau a se continua o relatie de concubinaj, considerata imorala si contrara legilor în vigoare. Instantele au considerat corect ca relatia de concubinaj, în sine, nu este o relatie imorala, chiar daca nu este ocrotita de legea fundamentala sau de codul familiei, relatiile interumane fiind protejate si de norme cu caracter nejuridic, chiar de obiceiul locului.
Tribunalul a citat în mod temeinic practica în materia protejarii dreptului la viata de familie a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, înca de la prima sa cauza în care instanta europeana a avut de determinat notiunea de
” familie”, ( hotarârea din 13 iunie 1979, cauza Marcks c. Belgiei) a statuat ca art. 8 din Conventie presupune, prin ipoteza, existenta unei familii, dar nu face nicio distinctie între familia legitima, care are la baza o casatorie valabil încheiata si familia naturala, care este o relatie de fapt.
O astfel de interpretare a fost justificata de faptul ca textul art. 8 care protejeaza viata privata se refera la dreptul pe care îl are “orice persoana”, fara nicio alta distinctie. Curtea europeana a aratat ca, în cazul în care este vorba despre o familie de facto, trebuie sa se aiba în vedere mai multe elemente cum ar fi perioada de timp de când membrii cuplului traiesc împreuna, afectiunea si angajamentul lor unul fata de celalalt ( hotarârea din 22 aprilie 1997 împotriva Regatului Unit, hotarârea din 27 oct. 1995 în cauza Kroon s.a. c. Tarilor de Jos).
Nu are relevanta faptul ca hotarârea citata de tribunal (K. et T. c. Finlande [GC], no 25702/94, § 150, CEDH 2001-VII) a fost pronuntata într-o speta ce face referire la situatia copiilor, deoarece în cuprinsul acesteia Curtea europeana a statuat cu privire la necesitatea protejarii familiei si a definit aceasta notiune.
Cum normele dreptului european si practica instantei de la Strasborg constituie norma juridica interna, în conditiile art. 22 din Constitutie, este evident ca sustinerile recurentului la imoralitatea unei relatii de concubinaj si la lipsa unei protectii juridice sunt total nefondate, aceste relatii fiind protejate pe tarâmul art. 8 din CEDO.
Cât priveste existenta relatiei de concubinaj, aceasta, fiind o stare de fapt, a fost retinuta de instantele anterioare pe baza probelor administrate, probe care nu mai pot fi apreciate în recurs, fata de caracterul extraordinar al normelor ce reglementeaza aceasta cale de atac si care interzic a se statua asupra starii de fapt. Potrivit art. 304 c.p.c., instanta de recurs analizeaza daca dispozitiile legale au fost corect aplicate la situatia de fapt deja retinuta, fara a mai face referire la continutul probelor.
Sunt nefondate criticile privind aprecierea probelor, respectiv a raspunsurilor date de recurent la interogatoriu, constatându-se ca instantele au apreciat în mod coroborat probele, fara a-si întemeia solutia exclusiv pe recunoasterile partilor.
Mai mult tribunalul a apreciat corect ca intentia de a testa este un aspect al vointei interne a testatorului si cât timp nu s-a dovedit ca aceasta vointa a fost alterata, viciata prin comportamentul reclamantei, nu se poate invoca imoralitatea cauzei actului juridic.
Apreciind ca decizia atacata este legala si nu exista motive de nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 c.p..c, recursul se va respinge ca nefondat.
