Raport de evaluare funcţionar public. Irelevanţa depunerii la dosar a anumitor indicatori care relevă activitatea în ansamblul a compartimentului pe care reclamanta îl conduce, fără a depune probe care să evidenţieze activitatea sa profesională individuală. Acordarea salariului de merit nu este obligatorie, acest stimulent acordându-se în funcţie de rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată în anul anterior.
Prin sentinţa nr. 822/CA/2009, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta RACZ NADIA FLORENTINA, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ AL JUDEŢULUI BIHOR.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a îndeplinit în perioada 01.12.2007 – 31.12.2008 funcţia de inspector şef adjunct Relaţii de muncă în cadrul pârâtului ITM Bihor.
Conform art.3 lit.d din HG 611/2008, pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, „evaluarea performanţelor profesionale individuale este ansamblul proceselor şi procedurilor implementate anual prin aplicarea criteriilor de performanţă la gradul de îndeplinire a obiectivelor profesionale individuale stabilite în baza atribuţiilor prevăzute în fişa postului”, iar potrivit art.109 din acelaşi act normativ, evaluarea funcţionarilor publici cuprinde 2 componente, şi anume: evaluarea gradului şi modului de atingere a obiectivelor individuale şi respectiv evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.
Din examinarea raportului de evaluare contestat, rezultă că acesta cuprinde atât obiectivele individuale, cât şi criteriile de performanţă. Notarea obiectivelor individuale s-a realizat în deplină conformitate cu disp.art.113 din HG 611/2008, fiecare obiectiv fiind apreciat cu note de la 1 la 5, nota exprimând gradul de îndeplinire a obiectivului respectiv. Din explicitarea notelor acordate, făcută de către evaluator, rezultă foarte explicit gradul de realizare a obiectivelor de către reclamantă, ceea ce îndreptăţeşte instanţa să aprecieze, în lipsa unor probe pertinente care să combată aceste aprecieri, că evaluarea reclamantei s-a realizat cu deplină obiectivitate şi cu respectarea întocmai a dispoziţiilor HG 611/2008.
Susţinerile reclamantei, conform cărora aceste explicitări s-au făcut ulterior introducerii acţiunii în instanţă, nu pot fi reţinute ca fiind întemeiate, în lipsa unor dovezi care să ateste acest lucru.
În ceea ce priveşte nerespectarea de către pârât a disp. art.111 din HG 611/2008, instanţa urmează să constate că obiectivele individuale au fost stabilite prin prisma reglementărilor legale anterioare dispoziţiilor HG 611/2008, respectiv celor în vigoare la data întocmirii raportului de evaluare şi că acestea întrunesc şi condiţiile actualei reglementări, respectiv ale art.111 din HG 611/2008.
Referitor la comparaţia făcută între raportul de evaluare aferent anului 2007, când reclamanta a obţinut, în urma contestaţiei făcute, nota finală de 3,52, şi cel contestat în prezentul dosar, instanţa urmează să constate că prin acest din urmă raport de evaluare s-a constatat o îmbunătăţire a performanţelor profesionale ale reclamantei de la 3,52 la 4,03, însă, datorită modificării limitelor valorice minime şi maxime ale intervalelor calificativelor finale, realizată prin HG 611/2008, s-a ajuns ca nota de 4,03 să corespundă calificativului „bine”.
Deşi instanţa, în baza rolului activ consacrat în art.129 C.pr.civ., i-a pus în vedere reclamantei să propună probe din care să rezulte necorelarea capacităţii sale profesionale cu nota 4,03, obţinută prin raportul de evaluare contestat, reclamanta s-a mărginit să depună la dosar anumiţi indicatori care relevă activitatea în ansamblul a compartimentului pe care reclamanta îl conduce, fără a depune probe care să evidenţieze activitatea sa profesională individuală. Faţă de aceste considerente şi ţinând cont de Decizia nr.1580/11.04.2008, precum şi de Decizia 3166/19.05.2005 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat că acordarea calificativelor este o prerogativă exclusivă a angajatorului, coroborat cu nivelul performanţelor profesionale ale reclamantei, apreciate de însăşi Ministrul Muncii, pentru anul 2007, când i-a acordat acesteia o notă semnificativ mai mică decât nota obţinută prin raportul de evaluare contestat, instanţa urmează să constate că evaluarea făcută reclamantei prin actul administrativ atacat este legală şi temeinică.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea salariului de merit pe anul 2008, instanţa urmează să constate că, în conformitate cu disp.art.8 din OG 2/2006, modificat prin OG 9/2008, „pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 20 % din numărul de posturi corespunzătoare funcţiilor publice prevăzut în statul de funcţii un salariu de merit lunar de până la 15 % din salariul de bază …. Ordonatorii de credite pot stabili, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici, criterii suplimentare pentru acordarea salariilor de merit”. Prin urmare, acordarea salariului de merit nu este obligatorie, acest stimulent acordându-se în funcţie de rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată în anul anterior, de realizarea unor criterii de performanţă profesională care depăşesc pragul mediu de realizare a atribuţiilor de serviciu.
