Recurs. Încălcarea dreptului la apărare. Motive contradictorii. Nepronunţarea instanţei asupra unei cereri.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin contractul de întreţinere autentificat de BNP A.B. sub nr. 272/13.02.2002, numita V.E.a transmis fiicei sale, pârâta V.L., în nudă proprietate, cu sarcina întreţinerii viagere, întreg imobilul înscris în C.F. nr. 6517 Făgăraş, nr. top 1852/1 – apartamentul nr. 1 compus din 3 camere, bucătărie, cămară, baie, hol şi verandă, teren în suprafaţă de 404,50 mp, precum şi cota de ? parte din elementele de uz comun, drept pe care pârâta şi l-a intabulat în cartea funciară.
Potrivit certificatului de deces, transmiţătoarea V.E. a decedat la data de 30.10.2002.
Faţă de obiectul acţiunii introductive, prin care reclamantul a solicitat anularea contractului de întreţinere încheiat între defuncta sa mamă şi sora pârâtă pentru lipsa de discernământ a transmiţătoarei la momentul întocmirii actului, prima instanţă a avut în vedere lucrările ştiinţifice întocmite în cauză care atestă că la data încheierii contractului numita V.E. suferea de demenţă mixtă, Alzhaimer şi vasculară în stadiu tardiv, dislipidemie. Insuficienţă circulatorie cerebrală, astfel încât nu a avut discernământul asupra faptelor sale, nefiind capabilă de a se îngriji de sine şi de bunurile sale.
Instanţa a avut astfel în vedere concluziile rapoartelor medico-legale, înlăturând declaraţiile contradictorii ale martorilor audiaţi în cauză, statuând că la data întocmirii contractului a cărui anulare se cere, defuncta V.E. nu a avut discernământ.
S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1362/2003 a Judecătoriei Făgăraş s-a stabilit calitatea reclamantului şi pârâtei de moştenitori ai defunctei V.E., în calitate de fiu şi fiică, acestora revenindu-le cote egale, de câte ? parte fiecăruia asupra masei succesorale compusă din imobilul în cauză.
Prin decizia civilă nr.231/Ap/16.09.2008, Tribunalul Braşov a respins apelul declarat de pârâta V.L. împotriva hotărârii primei instanţe, pe care a păstrat-o, reţinând că judecătoria a analizat întreg probatoriul administrat în cauză, de pe urma căruia a stabilit că la data întocmirii contractului de întreţinere transmiţătoarea V.E. nu avea discernământ.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta V.L., solicitând, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar, în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii tribunalului, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive.
În dezvoltarea criticilor de casare invocate în recurs – întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. pr. civ. – se învederează că prin hotărârea dată instanţa de apel a nesocotit dreptul la apărare al pârâtei.
Din perspectiva acestui motiv, se arată că, deşi instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei completări a raportului de expertiză medico-legală efectuat în primă instanţă, concluziile raportului, în care s-au avut în vedere înscrisuri noi, sunt eronate. Aceasta întrucât raportul efectuat în apel ignoră examenul CT cerebral efectuat de către Clinica de diagnostic imagistic şi laborator Braşov la data de 10.05.2001 în care se menţionează absenţa leziunilor intracerebrale la defunctă, după cum Comisia de expertiză a preluat eronat şi diagnosticul corect al defunctei V.E. din Registru de consultaţii al Clinicii de Psihiatrie II Târgu-Mureş, diagnostic care aparţine unui alt pacient înscris în rubrica ulterioară a acestui registru. Faţă de această împrejurare, se apreciază de către recurentă că solicitarea de efectuare a unei noi expertize în apel, respinsă de instanţă, a lezat dreptul la apărare al părţii.
Sub aspectul temeiurilor de modificare a hotărârii atacate, se învederează că decizia a fost pronunţată pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legale psihiatrice lovite de nulitate absolută şi cu ignorarea unor înscrisuri de natură a modifica concluziile acestor lucrări.
Cazul de nulitate ar rezulta, în opinia recurentei, în încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 12 lit. c, art. 26 lit. e şi art. 28 din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, aprobată prin Ordinul nr. 1134/255/2000 al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii, care impun efectuarea examinărilor medico-legale la persoanele în viaţă, în speţă aceste rapoarte apreciind asupra discernământului numitei V.E. după încetarea din viaţă a acesteia, astfel încât motivarea instanţei prin care se reţine efectuarea lucrărilor de specialitate doar pe baza actelor medicale, este contrară dispoziţiilor menţionate.
Tot un motiv de modificare a hotărârii îl constituie şi faptul susţinut de recurentă, potrivit căruia hotărârea atacată se sprijină pe motive contradictorii. Critica se fundamentează pe teza că instanţa de apel omite cercetarea celorlalte probe administrate în soluţionarea litigiului, lipsind astfel motivele de fapt care au format convingerea în pronunţarea hotărârii. Din această perspectivă se face trimitere la o serie de acte medicale – fişe, adeverinţe de această natură – întocmite în timpul vieţii defunctei V.E., în care sunt consemnate diagnostice dar fără a confirma existenţa unei demenţe mixte care să-i afecteze discernământul. În mod corespunzător, se face trimitere la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ale căror relatări confirmă că în perioada întocmirii actului juridic atacat de reclamant, defuncta avea discernământul faptelor sale.
O a treia critică adusă hotărârii atacate vizează modificarea deciziei, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară şi intabularea dreptului de proprietate al părţilor în cotă de câte ? parte şi asupra cotei de ? din părţile de uz comun, solicitare asupra căreia instanţa de fond a omis a se pronunţa.
Intimatul reclamant V.M. a formulat întâmpinare, mijloc de apărare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă şi menţinerea hotărârii atacate.
Verificând hotărârea în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.
Relativ la motivul de casare invocat de recurentă ca şi temei al căii de atac, prin încheierea de dezbateri a apelului, din şedinţa publică din data de 03.09.2008, tribunalul a respins solicitarea pârâtei apelante de a se efectua o nouă expertiză medico-legală psihiatrică, determinat de premisele greşite avute în vedere la întocmirea completării la raportul de nouă expertiză medico-legală. Astfel cum se va releva, parţial argumentele invocate de recurentă sunt veridice, în privinţa unor elemente avute în vedere de colectivul de experţi, fără însă ca datele relevate să influenţeze soluţia adoptată de prima instanţă şi păstrată în apel. Aceasta întrucât, la stabilirea lipsei de discernământ a defunctei V.E. au concurat mai multe acte medicale privind evoluţia afecţiunilor psihice ale acesteia, de natură a-i fi atenuat discernământul, aspecte reţinute în toate lucrările de specialitate valoare probatorie întocmite în cauză.
Într-adevăr, completarea la raportul de nouă expertiză medico-legală, depus în apel, în secţiunea destinată cercetării actelor medicale noi, face referire la pagina din registrul de consultaţii al Clinicii Psihiatrie II din Tg. Mureş, unde la poziţia nr. 1023 este examinată situaţia defunctei V.E. în care se notează: „…tentativă de suicid prin neuroleptice; în observaţie psihosindrom organic cronic pe fond mixt (vascular şi toxietilic); dg. Tulburare organică de personalitate pe fond ASC cu fenomene depresive…” Verificând copia foii din acest registru se poate cu uşurinţă constata, după caracterele scrisului şi culoarea minei instrumentului de scriere, că membrii comisiei au luat în analiză consemnările pacientului de la poziţia superioară celei în care a fost consemnată defuncta, şi ale cărui menţiuni s-au extins pe rubricaţia corespunzătoare poziţiei nr. 1023. Trebuie însă observat din conţinutul întregului raport de completare că la adoptarea concluziei de către comisie, potrivit absenţa capacităţii de exerciţiu a defunctei V.E., au stat întreaga documentaţie medicală care a fost analizată, astfel încât doar menţiunile, parţial eronate reţinute de comisie nu pot influenţa concluziile acestui raport şi a celor anterioare, toate convergând spre aceeaşi soluţie .lipsa de discernământ a defunctei.
De menţionat în acest sens, raportul de specialitate întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină-Legală Braşov, raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucureşti, acestea verificate şi avizate de Comisia superioară medico-legală din cadrul I.N.M.L., astfel încât, având la bază aceste mijloace probatorii şi respingând cererea recurentei de efectuare a unei noi expertize, tribunalul nu i-a îngrădit acesteia dreptul la apărare ori accesul la justiţie.
Cât priveşte critica asupra temeiurilor de nulitate absolută a rapoartelor medico-legale, pe considerentul că acestea nu s-au întemeiat pe examinarea unei persoane, susţinerile recurentei sunt nefondate, expertizele fiind rezultatul examinării actelor medicale, procedură încuviinţată de art. 24 alin. 3 din Norma privind efectuarea expertizelor, aprobată prin Ordinul nr. 1134/225/2000.
Argumentele care au condus instanţa de apel la pronunţarea deciziei sunt lămuritoare, considerentele hotărârii arătând că în prezenţa concluziilor ştiinţifice ale rapoartelor de specialitate întocmite sunt irelevante depoziţiile martorilor audiaţi, ale căror relatări sunt contradictorii. Aşadar, fără a da valoare prestabilită vreunei probe administrate, asemănător primei instanţe, tribunalul a examinat concluziile certe ale rapoartelor medico-legale psihiatrice, în prezenţa cărora a înlătura valoarea echivocă a declaraţiilor martorilor audiaţi.
Referitor la aprecierea mijloacelor probatorii, cercetarea excede fazei de atac proprii a recursului, ca şi cale extraordinară căreia nu îi pot fi supuse controlului critici de netemeinicie.
Recursul este nefondat şi din perspectiva motivului invocat cu privire la nepronunţarea de către instanţa de fond asupra restabilirii situaţiei anterioare, motiv la care a achiesat şi reclamantul, ca fiind o situaţie ce profită ambelor părţi.
Prin dispozitivul hotărârii primei instanţe, atâta vreme cât s-a constatat că bunul imobil, identificat prin mijlocul de evidenţă al cărţii funciare, face parte din masa succesorală a defunctei şi revine – ca urmare a anulării contractului de întreţinere şi radierii dreptului de proprietate al pârâtei – ambelor părţi, în cote de câte ? fiecare, prin măsura de intabulare a drepturilor reale astfel stabilite este evident că înscrierea va opera asupra întregului imobil, aşa cum acesta este înscris în cartea funciară, cu părţile de uz comun.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. pr. civ., a fost respins recursul şi a menţinută hotărârea atacată.
Potrivit art. 274 C. pr. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată avansate în recurs, constând în onorariul avocaţial.
Decizia civilă Nr. 67/R din 27 ianuarie 2009
