Recurs. Probe contradictorii
Decizia nr. 26/R/ din 18 ianuarie 2011
Curtea de Apel Oradea
Sectia penala si pentru cauze cu minori
În situatia în care instanta de fond îsi bazeaza solutia adoptata pe probatiunea administrata în cursul cercetarii judecatoresti iar cea de apel, da relevanta doar materialului probatoriu din faza procesuala a urmaririi penale se impune casarea ambelor hotarâri în vederea aflarii adevarului si stabilirii corecte a starii de fapt.
Prin sentinta penala nr. 619 din 10 mai 2010, Judecatoria Oradea în baza art. 334 Cod procedura penala a schimbat încadrarea juridica a faptei din art. 211 alin. 21 lit. a si c Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal în art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i Cod penal si art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penalin.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 Cod procedura penala s-a dispus achitarea inculpatului F.I., sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. si ped. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i Cod penal si art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal si în baza art. 181 Cod penal cu ref. la art. 91 lit. c Cod penal, a aplicat inculpatului: 800 lei, amenda administrativa.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat partii vatamate B.I.D.
In baza art. 191 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedura penala a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut urmatoarele:
În data de 19 iulie 2007 în jurul orei 13,00 partea vatamata B.I.T. se afla în apartamentul sau nr. 1 situat la parterul blocului C5 de pe str. Fagarasului nr. 136 din Oradea, unde statea în pat întrucât era racit. Partea vatamata se întelesese cu câteva zile în urma cu inculpatul sa mearga împreuna la Cris si în acest sens pe parcursul zilelor de 17 si 18 iulie 2007 inculpatul, l-a solicitarea partii vatamate a intentionat sa îl viziteze, dar de fiecare data când inculpatul s-a prezentat la usa apartamentului partii vatamate acesta nu i-a deschis. În data de 19 iulie 2007, partea vatamata l-a chemat din nou pe inculpat la el si în timp ce acesta se deplasa spre locuinta inculpatului în jurul orei 13,00 s-a întâlnit cu numitul C.S., prieten al amândurora si cei doi s-au deplasat împreuna la locuinta inculpatului, unde desi au sunat la usa, nu le-a raspuns nimeni. Cei doi prieteni au devenit îngrijorati si observând ca geamurile de la balcon sunt deschise au hotarât sa intre, ceea ce au si facut, constatând ca partea vatamata este acasa si sta în pat. Inculpatul s-a enervat, considerându-se batjocorit de partea vatamata care îl tot chema la el, dar nu-i deschidea usa, motiv pentru care pe fondul furiei l-a lovit peste cap cu palma de 3 sau 4 ori, dupa care partea vatamata a încercat sa-i explice comportamentul, spunându-i ca este bolnav si de aceea nu ar fi raspuns la usa. În tot acest timp prietenul celor doi, numitul C.S., statea în camera mare a apartamentului si se uita la televizor. Inculpatul a observat la un moment dat ca pe masuta din camera se afla telefonul mobil al partii vatamate, pe care într-un impuls de moment l-a luat în mâna, constatând ca este închis, fapt ce l-a enervat si mai tare. Inculpatul l-a întrebat pe partea vatamata ,,de ce ai telefon daca nu-l folosesti” si a vrut chiar sa-l sparga, dar i-a venit ideea de a-l lua si l-a bagat în buzunar, dupa care a plecat împreuna cu numitul C.S. la Cris, pe drum vânzând telefonul pentru a-si cumpara seminte si tigari.
Audiat fiind în cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul a recunoscut ca a patruns în locuinta partii vatamate, precizând însa ca nu a intrat cu intentia de a-si însusi bunuri, ci fiindca a vrut sa vada ce probleme are partea vatamata, îngrijorat fiind ca de 3 zile nu reusesc sa se întâlneasca, cei doi fiind prieteni de aproximativ 2 ani. Ajuns în locuinta si constatând ca partea vatamata sta în pat linistit, inculpatul s-a enervat, considerând ca partea vatamata îsi bate joc de el, motiv pentru care l-a palmuit peste cap. Inculpatul recunoaste ca a sustras telefonul mobil al partii vatamate, dar declara ca initial a vrut sa-l sparga, nervos fiind ca partea vatamata nu-l foloseste, si într-un impuls de moment l-a luat, dar nu cu intentia premeditata de a si-l însusi, ci mai degraba pentru a se razbuna într-un fel pe partea vatamata care în opinia inculpatului, prin comportamentul avut, îsi batea joc de el. Cu ocazia audierii, inculpatul a negat ca l-ar fi amenintat pe partea vatamata cu un cutit de bucatarie.
În cauza a fost audiata si partea vatamata, cu privire la care trebuie avuta în vedere împrejurarea ca este diagnosticat din anul 2003 cu schizofrenie paranoida, afectiune care prin natura ei presupune halucinatii si idei de persecutie, astfel ca sustinerile partii vatamate din cuprinsul plângerii penale trebuie luate în considerare cu o doza de retinere, partea vatamata, data fiind starea sanatatii mintale, având si tendinta de a exagera starea de fapt. În fata instantei partea vatamata a declarat ca inculpatul si numitul C.S. au patruns în casa prin escaladarea balconului, constatând însa ca atunci ,,când a intrat în apartament inculpatul era nervos si mi-a cerut explicatii pentru refuzul de a raspunde la telefon. Mi se parea ca este si îngrijorat”, partea vatamata declarând ca inculpatul i-a si dat atunci câteva palme, ambii deplasându-se pe urma în bucatarie pentru ca partea vatamata sa-i arate inculpatului sa ia medicamente, încercând astfel sa-i explice de ce nu i-a raspuns la telefon, cu toate ca anterior se întelesesera sa mearga împreuna la Cris, partea vatamata declarând ca nu a fost amenintat de inculpat cu cutitul, respectiva sustinere fiind facuta în cuprinsul plângerii penale, întrucât a vrut sa se razbune pe inculpat. Partea vatamata a mai declarat ca inculpatul nu l-a întrebat unde îsi tine bunurile de valoare, ci doar l-a luat la rost pentru ca nu-i raspunde la telefon.
În probatiune a fost audiat în calitate de martor si numitul C.S. – persoana împreuna cu care inculpatul a patruns în locuinta partii vatamate, care a precizat ca toti 3 erau prieteni foarte buni, patrunzând împreuna cu inculpatul în locuinta partii vatamate pe geamul de la balcon, întrucât au crezut ca partea vatamata ,,a patit ceva”, martorul declarând ca ,, inculpatul era nervos si i-a aplicat partii vatamate 2-3 palme dupa care partea vatamata ne-a aratat medicamentele pe care le lua, încercând sa justifice astfel starea în care se afla”. Martorul sustine de asemenea ca între partea vatamata si inculpat a avut loc o cearta, cei 2 amenintându-se si înjurându-se reciproc. Martorul sustinând ca tot timpul cât au fost în locuinta partii vatamate el a sta pe canapea si s-a uitat la televizor, neamestecându-se nici macar în discutii, sustinând ca nu au intrat în locuinta partii vatamate cu intentia de a-l tâlhari.
Din starea de fapt retinuta de instanta pe baza coroborarii probelor administrate, instanta de fond a retinut ca dovedit, atât faptul ca inculpatul a patruns prin escaladarea balconului în locuinta partii vatamate de unde a sustras un telefon mobil, cât si faptul ca, cu acelasi prilej i-a aplicat partii vatamate mai multe lovituri cu palma peste cap, între cele doua actiuni, cea de lovire si cea de deposedare de telefonul mobil neexistând însa legatura, din probele administrate rezultând ca inculpatul l-a lovit pe partea vatamata peste cap pe fondul starii de nervozitate determinata de comportamentul partii vatamate, comportament pe care inculpatul l-a apreciat ca batjocoritor si nu l-a lovit pentru a-l deposeda de telefon, acesta fiind însusit de inculpat într-un impuls de moment, dupa ce initial a vrut sa-l sparga, întrucât în opinia sa, partea vatamata nu avea nevoie de telefon daca oricum nu raspundea la el. Prin urmare instanta de fond a apreciat ca încadrarea juridica a faptei din rechizitoriu nu este corecta si în baza art. 334 Cod procedura penala a schimbat încadrarea juridica a faptei din art. 211 alin. 21 lit. a si c Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal în art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i Cod penal ( apreciind ca nu se impune retinerea agravantei prev. de art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal si nici c agravanta prev. de art. 75 lit. c Cod penal, întrucât din probatoriul administrat rezulta ca numitul C.S. nu a avut nici o participatie la comiterea faptei, acesta doar a patruns în locuinta, dupa care s-a uitat la televizor pâna când au plecat la Cris) si art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penalin.
Instanta de fond a respins cererea formulata de catre inculpat prin aparator din art. 211 alin. 21 lit. a si c Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal în art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i Cod penal, pentru considerentele de mai sus, tinând cont ca asupra inculpatului au fost exercitate si lovituri, aceasta actiune realizând latura obiectiva a unei infractiuni de lovire prav. de art. 180 alin. 2 Cod penalin.
Din probele administrate în cauza, din împrejurarile în care au fost comise faptele, instanta de fond a apreciat ca nici actiunea de lovire si nici cea de sustragere a telefonului mobil nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, date fiind circumstantele reale ale comiterii faptelor – între prieteni vechi, pe fondul îngrijorarii initiale a inculpatului referitor la starea partii vatamate, îngrijorare transformata însa în nervozitate, atunci când în opinia sa i s-a parut ca este batjocorit de partea vatamata prin comportamentul sau, valoarea mica a prejudiciului, leziunile reduse cauzate partii vatamate în urma actiunii de lovire, astfel cum rezulta din certificatul medico-legal nr. 2306/Ia/923 din 23.07.2007, în care se mentioneaza ca pentru leziunile pe care le prezinta sunt necesare pentru vindecare o zi de îngrijire medicala, dar si circumstantele personale ale inculpatului – tânar, fara antecedente penale, student, prieten cu partea vatamata. Tinând cont si de faptul ca plângerea penala a partii vatamate trebuie luata în considerare cu rezerve serioase generate de afectiunea mintala grava de care sufera partea vatamata – schizofrenie paranoida, manifestata inclusiv cu tendinte de exagerare pe fondul halucinatiilor si a ideilor de persecutie pe care le au acesti bolnavi, instanta de fond a apreciat ca atingerea adusa valorilor sociale ocrotite de legea penala, prin faptele savârsite de inculpat, este minima, fiind lipsite în mod vadit de importanta, astfel ca nu se poate aprecia ca ar prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Prin urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 Cod procedura penala l-a achitat pe inculpatul F.I., sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. si ped. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. i Cod penal si art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal si in baza art. 181 Cod penal cu ref. la art. 91 lit. c Cod penal si i-a aplicat acestuia 800 lei, amenda administrativa.
A constatat recuperat prejudiciul cauzat partii vatamate B.I.T., caruia pe parcursul urmaririi penale i s-a restituit telefonul mobil.
Prin decizia penala nr. 307/A din 25 octombrie 2010, Tribunalul Bihor, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Oradea împotriva sentintei penale mai sus aratate, pe care a desfiintat-o în sensul ca a înlaturat dispozitia de achitare a inculpatului F.I. sub aspectul comiterii infractiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 lit. i Cod penal si lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penalin.
S-a înlaturat dispozitia de schimbare a încadrarii juridice din infractiunea de tâlharie prev. de art. 211 alin. 21 lit. a si c Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal în infractiunile de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 lit. i Cod penal si lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penalin.
În baza art. 211 alin. 21 lit. a si c Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal si art. 74 lit. a-c Cod penal si art. 76 lit. b Cod penal tribunalul s-a condamnat pe inculpatul F.I la o pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal cu titlu de pedeapsa accesorie.
În baza art. 81 Cod penal si art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penalin.
În baza art. 359 Cod procedura penala i s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal a caror nerespectare atrage revocarea suspendarii conditionata a executarii pedepsei.
Au fost mentinute restul dispozitiilor sentintei apelate.
În considerentele hotarârii, tribunalul a retinut ca instanta de fond a retinut o stare de fapt, în parte nereala, bazata strict pe declaratiile partii vatamate, ale inculpatului si ale martorului C.S.E. date în fata instantei de judecata, declaratii al caror continut este în contradictie vadita cu relatarile acestor persoane din faza de urmarire penala.
Astfel partea vatamata B.I.T. audiata fiind la data de 23 iulie 2007 relateaza ca în dupa amiaza respectiva, dupa ce în prealabil a fost contactat telefonic de catre inculpat fara însa sa îi raspunda, i-a vazut pe inculpat si martorul C.E. intrând în balcon, dupa care acestia au intrat în camera, inculpatul a început sa îl înjure, l-a lovit cu pumnul în spate si în cap. Partea vatamata a fugit în bucatarie, inculpatul l-a urmat si l-a mai lovit de câteva ori. Partea vatamata nu a ripostat fiindu-i teama de cei doi, iar în continuare inculpatul a luat un cutit de pe masa si l-a amenintat ca îl omoara. Partea vatamata si inculpatul s-au deplasat ulterior în camera, unde inculpatul a luat de pe masa telefonul mobil care a apartinut partii vatamate si i-a spus “ca nu are sa îl mai vada”, l-a pus în buzunar dupa care l-a întrebat daca mai are alte obiecte de valoare, partea vatamata a raspuns ca nu, dupa care cei doi au parasit locuinta.
C.E. audiat fiind în cursul urmarii penale (având calitatea de învinuit), relateaza aceleasi împrejurari inclusiv faptul ca inculpatul a luat de pe frigiderul din bucatarie un cutit, cu care l-a amenintat pe partea vatamata, el fiind cel care a intervenit luând cutitul din mâna inculpatului. În acest timp inculpatul a continuat sa îl ameninte si sa îl înjure pe partea vatamata. Pe un ton agresiv inculpatul i-a cerut partii vatamate sa îi dea telefonul mobil ce se afla pe o masa, de teama, partea vatamata conformându-se. Dupa ce a ajuns în posesia telefonului inculpatul i-a spus ca nu o sa îl mai vada. În continuare inculpatul i-a cerut partii vatamate sa îi dea tigarile pe care le are în locuinta, din nou partea vatamata s-a conformat dupa care l-a întrebat daca mai are alte bunuri de valoare, iar partea vatamata i-a raspuns ca nu, cei doi parasind locuinta. În conditiile în care inculpatul a primit de la partea vatamata trei pachete de tigari, C.E. a primit un pachet de tigari iar împreuna s-au deplasat în Piata Cetate unde inculpatul a vândut telefonul mobil unei persoane necunoscute, banii obtinuti fiind cheltuiti împreuna.
A apreciat tribunalul ca declaratiile mai sus enuntate si analizate, apartinând partii vatamate si învinuitului minor C.E. reflecta realitatea, fiind date la un moment mult mai apropiat de cel al comiterii faptei decât momentul audierii în cursul cercetarii judecatoresti, când, urmare a trecerii timpului, fapta si consecintele ei nu mai sunt resimtite cu aceeasi intensitate nici chiar de catre partea vatamata, efectele ei diminuându-se în timp.
Pe de alta parte nici partea vatamata nici învinuitul minor C.E. nu justifica cu prilejul audierii în faza de cercetare judecatoreasca, retractarea declaratiei date în cursul urmarii penale si prezentarea unei alte versiuni a starii de fapt.
De vreme ce nu exista o ordine de preferinta, referitor la forta doveditoare, între probele administrate în cursul urmaririi penale si cele administrate în faza de judecata, instanta este îndreptatita ca în cazul constatarii unor nepotriviri sau contradictii între declaratiile partilor si ale martorilor sa aprecieze si sa retina motivat în contextul tuturor probelor administrate doar acele date, elemente sau împrejurari care sunt de natura sa-i formeze convingerea ca exprima adevarul si ca restul relatarilor nu exprima realitatea , consecinta fiind înlaturarea lor totala sau partiala , indiferent ca respectivele dovezi au fost administrate în faza urmaririi penale sau în faza de judecata. În caz contrar s-ar diviza în mod artificial procesul penal si s-ar minimaliza necesitatea si importanta urmaririi penale.
Relevanta în cauza este chiar pozitia inculpatului, care în cursul urmarii penale, constant, în toate declaratiile date, recunoaste ca în dupa amiaza respectiva cu sprijinul moral al prietenului sau C.E. a deposedat-o pe partea vatamata B.I.T. de un telefon mobil marca Samsung, pe care ulterior l-a vândut în piata unei persoane necunoscute, cu suma de 50 lei .
Fata de cele ce preced, s-a considerat ca starea de fapt expusa în actul de sesizare a instantei rezulta din materialul probator administrat în cauza ce însumeaza plângerea si declaratia partii vatamate B.I.T. date în cursul urmarii penale, declaratiile învinuitului C.S.E. data în aceeasi faza procesuala, ale martorului S.G., care confirma ca în data de 19 iulie 2007 a cumparat de la inculpat un telefon mobil marca Samsung, procesele verbale de reconstituire întocmite în cursul urmarii penale, prilej cu care în prezenta martorilor asistenti H.F. si B.B. inculpatul a descris în detaliu modul în care a patruns în imobilul partii vatamate, modalitatea în care a agresat-o pe partea vatamata precum si faptul ca i-a solicitat acesteia telefonul mobil pe care l-a pus în buzunar dupa care a parasit imobilul, toate coroborate cu certificatul medico – legal nr. 2306/Ia/923 din 23 iulie 2007 ce atesta ca partea vatamata a suferit leziuni care s-ar fi putut produce prin lovire cu corp contondent dur si care au necesitat o zi de îngrijire medicala.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul a înlaturat declaratiile date de inculpat, partea vatamata si numitul C.E., în faza de cercetare judecatoreasca în conditiile în care acestea sunt în vadita contradictie cu cele date din cursul urmarii penale, fara ca persoanele audiate sa ofere vreo justificare a acestor retractari, fiind luate de altfel la un moment mult mai îndepartat de momentul comiterii faptei.
De asemenea, tribunalul nu a împartasit aprecierea instantei de fond, în sensul ca plângerea penala a partii vatamate trebuie luata în considerare cu rezerve serioase, data fiind schizofrenia paranoida de care sufera partea vatamata. Schizofrenia paranoida a partii vatamate a fost retinuta de catre instanta exclusiv pe baza afirmatiei partii vatamate, nefiind sustinuta de nici un act medicalin. Apoi, chiar daca s-ar retine aceasta afectiune a partii vatamate, consideram ca savârsirea actelor de agresiune asupra acestuia, urmata de însusirea telefonului mobil este dovedita cu probe certe si clare.
S-a apreciat ca, în raport de starea de fapt retinuta în urma coroborarii probelor administrate în cursul urmarii penale încadrarea juridica din rechizitoriu este cea corecta, respectiv art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a si c Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penalin.
S-a aratat ca, prin notiunea generica de “violenta” din textul art. 211 Cod penal se întelege orice actiune prin care se exercita o constrângere fizica sau psihica asupra unei persoane.
În sensul legii penale exista violenta si atunci când bunul este luat din posesia persoanei vatamate chiar daca aceasta din neputinta, spaima sau din cauza surprizei nu a opus rezistenta.
În speta, inculpatul (dupa ce a patruns fara drept în locuinta partii vatamate, prin escaladarea balconului împreuna cu minorul C.S.E.), gasindu-1 pe partea vatamata stând în pat, a adoptat o atitudine violenta, aplicându-i mai multe lovituri cu palma peste cap, a proferat fata de acesta amenintari folosind un cutit, dupa care a luat de pe masa din încapere telefonul mobil al acestuia. În continuare a întrebat-o pe partea vatamata daca are si alte bunuri de valoare în locuinta iar la raspunsul sau negativ a parasit locuinta.
Comportamentul inculpatului a reprezentat astfel o modalitate de constrângere a victimei, care – datorita spaimei resimtite în urma loviturilor ce i-au fost aplicate si datorita amenintarii cu cutitul – nu a opus rezistenta în momentul în care i-a fost luat telefonul mobil de pe masa, loviturile primite si amenintarea cu cutitul fiind de natura sa-i înfrânga împotrivirea la deposedarea sa de bun.
Actele de agresiune exercitate asupra partii vatamate nu au avut un caracter autonom în prezenta cauza, deoarece au fost urmate imediat de actele de deposedare, iar pe de alta parte persoana vatamata, în momentele imediat urmatoare agresiunii, nu a mai putut reactiona din cauza spaimei generate de violentele suferite.
Pentru a retine infractiunea de tâlharie nu este necesara concomitenta apriorica a pozitiei subiective raportata la ambele actiuni si e suficient ca autorul sa conceapa savârsirea numai a uneia dintre infractiuni (în speta, cea de lovire), urmând ca, în timpul sau dupa desfasurarea acesteia sa hotarasca sa savârseasca si cealalta actiune. In acest mod, concepând combinarea între actiuni, cea de lovire si cea de furt, autorul savârseste o infractiune complexa, cu pozitia subiectiva complexa ce este caracteristica acesteia.
Fata de toate cele aratate s-a considerat ca în speta sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de tâlharie prev. si ped. de art. 211 alin. 21 lit. a si c Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penalin.
Retinerea agravantei de la art. 75 lit. c Cod penal este pe deplin justificata în contextul în care din probele administrate în cauza rezulta ca în data de 19 iulie 2007 minorul C.S.E. a patruns împreuna cu inculpatul Frâncu loan, prin escaladarea balconului, în locuinta partii vatamate B.I.T. si a asistat apoi la loviturile pe care inculpatul i le-a aplicat acestuia si la luarea telefonului mobil. Minorul a plecat pe urma din locuinta partii vatamate împreuna cu inculpatul, care a vândut telefonul. Minorul a primit de la inculpat un pachet de tigari iar suma de 50 lei obtinuta din vânzarea telefonului mobil au cheltuit-o împreuna, astfel cum de altfel a si recunoscut în cursul urmarii penale. Din toate acestea rezulta complicitatea morala a minorului C.S.E. la comiterea faptei de catre inculpat.
Aceasta complicitate materiala sau morala se caracterizeaza prin aceea ca efectele sale poarta asupra psihicului autorului, prin întarirea sau întretinerea intentiei de a savârsi fapta prevazuta de legea penala. In speta, desi minorul nu a savârsit acte materiale de agresiune asupra partii vatamate si nu el a fost cel care i-a luat telefonul mobil, a fost de acord sa-1 însoteasca pe inculpatul F.I., patrunzând împreuna cu acesta în locuinta partii vatamate si asistând apoi la actele de lovire aplicate acestuia si la luarea telefonului mobil. Acest telefon a fost vândut apoi de inculpat martorului S.G. contra sumei de 50 lei, pe care inculpatul si minorul C.S.E. au cheltuit-o împreuna.
Or, a apreciat tribunalul ca aceasta activitate de asistenta din partea minorului C.S.E. a avut, fara îndoiala, o influenta esentiala asupra psihicului inculpatului (autor direct), care a capatat, astfel, îndrazneala necesara pentru comiterea faptei, în plus, minorul a si beneficiat de pe urma infractiunii de furt.
S-a aratat ca activitatea minorului C.S.E. întruneste, prin urmare, elementele caracteristice ale complicitatii morale, ceea ce a facut fiind o încurajare a autorului direct, care – în absenta acestui ajutor moral – nu ar fi avut curajul sa patrunda în locuinta partii vatamate, sa-1 loveasca si sa-i ia telefonul mobil (fapta pentru care în cursul urmarii penale pentru acesta s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ).
Ca urmare a celor de mai sus, tribunalul a admis apelul declarat de parchet, astfel cum s-a aratat mai sus.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia si mentinerea, ca temeinica si legala, a hotarârii instantei de fond.
În motivarea recursului s-a sustinut, în esenta, ca instanta de apel nu a facut altceva decât sa înlature declaratiile date în faza cercetarii judecatoresti si sa dea eficienta doar celor date în faza de urmarire penala.
Mai mult de atât, s-a aratat ca instanta de apel, achiesând efectiv la concluziile procurorului, a dispus condamnarea inculpatului recurent pentru fapta pentru care a fost trimis în judecata prin rechizitoriu, neobservând, desi s-a reliefat acest lucru în concluziile depuse la dosar, ca nu trebuia sa se retina agravanta prevazuta de art. 211 alin. 2/1 lit. a Cod penal, deoarece, pentru a se putea retine împrejurarea prevazuta de art. 211 alin. 2/1 lit. a Cod penal, este necesar ca persoanele sa savârseasca fapta împreuna, ceea ce presupune conlucrarea concomitenta sau simultana a celor care savârsesc fapta.
S-a sustinut ca, în speta, fiind vorba despre comiterea faptei împreuna cu un minor, se putea eventual retine agravanta generala dar, întrucât minorul nu a participat în nicio forma, nici ca autor, nici ca si complice, la comiterea faptelor, nu exista temeiuri pentru retinerea niciuneia dintre aceste agravante.
S-a mai precizat ca, asa cum corect s-a retinut de prima instanta, minorul nu a facut decât sa-l însoteasca pe inculpat la partea vatamata, cei trei fiind prieteni, iar cei doi (inculpatul si minorul) fiind evident îngrijorati de faptul ca partea vatamata nu raspunde.
Pe de alta parte, s-a aratat ca, asa cum rezulta si din concluziile depuse în fata instantei de apel, chiar din considerentele rechizitoriului se poate observa ca nici organele de urmarire penala nu au fost convinse de propunerea pe care au facut-o, de trimitere în judecata a inculpatului pentru comiterea infractiunii de tâlharie, dovada fiind faptul ca se face o motivare “speciala”, procurorul de caz încercând sa convinga instanta ca fapta comisa prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, ceea ce demonstreaza cu prisosinta faptul ca se astepta la pronuntarea unei solutii de achitare.
S-a aratat ca daca inculpatul ar fi avut intentia de a comite infractiunea de tâlharie sau furt, nu ar fi întrebat-o pe partea vatamata daca mai detine bunuri de valoare ci, pur si simplu, si le-ar fi însusit si, în acest context s-a subliniat faptul ca, doar datorita starii de tensiune si suparare în care se afla, inculpatul recurent a luat telefonul partii vatamate, considerând acest lucru ca fiind o pedeapsa pe care i-o aplica partii vatamate ca urmare a faptului ca aceste nu a raspuns la telefon.
S-a mai sutinut ca, în actual context, când legiuitorul a optat chiar si în noul Cod penal pentru aplicarea unor programe ale justitiei restaurative, revizuind fundamental individualizarea judiciara a sanctiunilor, prin introducerea în noul Cod penal a doua institutii noi, respectiv renuntarea la aplicarea pedepsei si amânarea aplicarii pedepsei, în raport de fapta concreta care i se imputa inculpatului recurent, astfel cum a fost dovedita prin probele administrate în cauza, o solutie de condamnare a acestuia este excesiva.
Examinând decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, cât si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 385/6 si art. 385/14 Cod procedura penala, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute de art. 385/9 Cod procedura penala, curtea a constatat ca aceasta este netemeinica si nelegala, dar sub alte aspecte decât cele invocate de catre inculpatul recurent prin calea de atac exercitata.
Astfel, potrivit art. 202 alin. 4 Cod procedura penala, instanta trebuie sa lamureasca datele cu privire la împrejurarile care au determinat, înlesnit sau favorizat savârsirea infractiunii, iar potrivit art. 65 Cod procedura penala, sarcina administrarii probelor în procesul penal revine instantei care are obligatia aflarii adevarului din oficiu, pe baza rolului activ si independent de atitudinea partilor.
Pe de alta parte, potrivit art. 63 alin. 2 Cod procedura penala, probele nu au valoare mai dinainte stabilita, iar aprecierea fiecarei probe se face de instanta de judecata potrivit convingerii formate în urma examinarii tuturor probelor administrate.
Prima instanta, procedând la audierea inculpatului recurent, a partii vatamate B.I.T. si a martorului C.S.E., a procedat la schimbarea încadrarii juridice a faptei pentru care inculpatul recurent a fost trimis în judecata din infractiunea de tâlharie, prev. si ped. de art. 211 alin. 2/1 lit. a si c Cod penal în infractiunile de furt calificat, prev. si ped. de art. 208 lin. 1 – 209 alin. 1 lit. i Cod penal si lovire, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penalin.
Instanta de apel, fara a administra nicio proba, a schimbat la rândul sau încadrarea juridica a faptelor mai sus aratate, în infractiunea pentru care inculpatul recurent a fost trimis în judecata, respectiv în infractiunea de tâlharie, prev. de art. 211 alin. 2/1 lit. a si c Cod penal, dând eficienta probelor administrate în faza de urmarire penala si înlaturându-le ca subiective pe cele din faza cercetarii judecatoresti.
Or, câta vreme între declaratiile inculpatului recurent, ale partii civile si ale martorului C.S.E. date în faza de urmarire si cele date în faza cercetarii judecatoresti exista contradictii care au dus de altminteri la pronuntarea a doua solutii diametral opuse, instanta de fond dând eficienta celor administrate în faza cercetarii judecatoresti, iar cea de apel celor din faza de urmarire penala, este evident ca probele administrate pâna în prezent în cauza nu au fost suficiente pentru a stabili cu exactitate starea de fapt, în baza careia ulterior sa se încadreze juridic fapta inculpatului recurent.
Astfel fiind, curtea a casat cele doua hotarâri pronuntate în cauza si a dispus trimiterea cauzei la Judecatoria Oradea, în vederea administrarii probelor necesare aflarii adevarului, respectiv stabilirii starii de fapt, sens în care se va proceda la audierea celor doi martori care au asistat la reconstituirea faptei, respectiv H.F. si B.P.L.
De asemenea, având în vedere atitudinea oscilanta a partii vatamate intimata, instanta va proceda la confruntarea acesteia cu inculpatul recurent, precum si cu martorul C.S.E.
