Sentinţa penală nr. 733/ 13 martie 2008-04-16
Schimbare incadrare juridică. Interpretarea probelor. Aplicarea prezumţiei de nevinovăţie prev. de art. 6 CEDO.Jurisprudenta Curţii EDO privind aplicarea prezumţiei.
Nicio probă administrată în cursul procesului penal nu a relevat existenţa cu certitudine în sarcina inculpatului a faptei de deposedare a părţii vătămate de bijuteria de aur deţinută. Martorii audiaţi în cursul judecăţii şi al urmăririi penale au confirmat numai deţinerea de către partea vătămată a unui asemenea bun, dar au precizat că nu au cunoştinţă în mod indubitabil despre sustragerea bijuteriei de către inculpat.
Nicio probă administrată în cursul procesului penal nu a relevat existenţa cu certitudine în sarcina inculpatului a faptei de deposedare a părţii vătămate de bijuteria de aur deţinută. Martorii audiaţi în cursul judecăţii şi al urmăririi penale au confirmat numai deţinerea de către partea vătămată a unui asemenea bun, dar au precizat că nu au cunoştinţă în mod indubitabil despre sustragerea bijuteriei de către inculpat.
Nici partea vătămată nu a prezentat probe certe cu privire la sustragerea bijuteriei de către inculpat, ci aceasta numai a emis o apreciere de ordin subiectiv cu privire la probabilitatea smulgerii lănţişorului.
Nici partea vătămată nu a prezentat probe certe cu privire la sustragerea bijuteriei de către inculpat, ci aceasta numai a emis o apreciere de ordin subiectiv cu privire la probabilitatea smulgerii lănţişorului.
Probele administrate în cursul procesului penal nu au relevat nici existenţa legăturii de la mijloc la scop ce se impune a exista în conţinutul complex al infracţiunii de tâlhărie, deoarece niciunul din martori nu au relevat împrejurarea exercitării violenţelor în scopul sustragerii bunului ori în scopul păstrării bunului. Dimpotrivă din probele administrate rezultă că exercitarea violenţelor de către inculpat nu a fost determinată de sustragerea vreunui bun, ci numai de un conflict personal intervenit între inculpat şi fratele părţii vătămate în legătură cu un pretins împrumut nerestituit.
Probele administrate în cursul procesului penal nu au relevat nici existenţa legăturii de la mijloc la scop ce se impune a exista în conţinutul complex al infracţiunii de tâlhărie, deoarece niciunul din martori nu au relevat împrejurarea exercitării violenţelor în scopul sustragerii bunului ori în scopul păstrării bunului. Dimpotrivă din probele administrate rezultă că exercitarea violenţelor de către inculpat nu a fost determinată de sustragerea vreunui bun, ci numai de un conflict personal intervenit între inculpat şi fratele părţii vătămate în legătură cu un pretins împrumut nerestituit.
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii complexe de tâlhărie deoarece probele administrate nu au demonstrat existenţa certă a elementelor constitutive ale activităţii principale de furt şi nici legătura de la mijloc la scop între fapta principală de sustragere şi cea adiacentă constând în exercitarea violenţelor.
Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii complexe de tâlhărie deoarece probele administrate nu au demonstrat existenţa certă a elementelor constitutive ale activităţii principale de furt şi nici legătura de la mijloc la scop între fapta principală de sustragere şi cea adiacentă constând în exercitarea violenţelor.
Aceste elemente au fost avute în vedere de instanţă la schimbarea încadrării juridice în şedinţa publică din data de 28.02.2008, dintr-o infracţiune prev. de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b şi c cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. în două infracţiunii respectin infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. şi infracţiunea prev. de art. 208, 209 alin. 1, lit. e, g cu aplicarea art. 37 lit. b C.p.
Aceste elemente au fost avute în vedere de instanţă la schimbarea încadrării juridice în şedinţa publică din data de 28.02.2008, dintr-o infracţiune prev. de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b şi c cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. în două infracţiunii respectin infracţiunea prev. de art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p. şi infracţiunea prev. de art. 208, 209 alin. 1, lit. e, g cu aplicarea art. 37 lit. b C.p.
Din ansamblul probelor administrate rezultă că în prezenta cauză penală nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului prevăzută de art. 5/2 C.p.p., art. 66 alin. 1 C.p.p. şi art. 23 alin. 11 din Constituţie. Prezumţia de nevinovăţie constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din ansamblul probelor administrate rezultă că în prezenta cauză penală nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului prevăzută de art. 5/2 C.p.p., art. 66 alin. 1 C.p.p. şi art. 23 alin. 11 din Constituţie. Prezumţia de nevinovăţie constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul oricărei persoane acuzate de o infracţiune de a fi considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă.
Prezumţia de nevinovăţie presupune dreptul oricărei persoane acuzate de o infracţiune de a fi considerată nevinovată până când vinovăţia sa va fi legal stabilită prin hotărâre definitivă.
Prezumţia de nevinovăţie poartă şi asupra sarcinii probei care revine acuzatorului – Ministerul Public şi respectiv partii vătămate, iar îndoiala profită persoanei acuzate.
Prezumţia de nevinovăţie poartă şi asupra sarcinii probei care revine acuzatorului – Ministerul Public şi respectiv partii vătămate, iar îndoiala profită persoanei acuzate.
Obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului ci tuturor autorităţilor statului, inclusiv celor legislative (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Obligaţia respectării prezumţiei de nevinovăţie este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului ci tuturor autorităţilor statului, inclusiv celor legislative (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal va fi respectată, aplicată şi funcţionează numai dacă acuzatorului i s-au respectat toate garanţiile procedurale privind egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul contradictorialităţii, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se autoincrimina, administrarea probelor.
Prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal va fi respectată, aplicată şi funcţionează numai dacă acuzatorului i s-au respectat toate garanţiile procedurale privind egalitatea armelor, dreptul la informare, principiul contradictorialităţii, dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se autoincrimina, administrarea probelor.
######
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecătoria Craiova nr. 1429/P/2007 din 15.02.2007, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N C, pentru săv. infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, faptă prev. şi ped. de art. 211 alin.1, art. 211 alin.2 lit. b şi c C.p., cu aplic. art. 37 lit. b C.p.
În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 04.05.2006, în jurul orelor 2100 , inculpatul N C şi partea vătămată V P se aflau în incita barului situat pe strada Italienilor din comuna Breasta, jud. Dolj şi consumau băuturi alcoolice. La un moment dat între inculpat şi partea vătămată a început o discuţie contradictorie, care a degenerat în conflict verbal, în legătură cu o datorie neachitată a fratelui părţii vătămate către inculpat.
Nemulţumită de atitudinea inculpatului şi a părţii vătămate, gestionara barului le-a solicitat acestora să părăsească localul, cei doi conformându-se.
Partea vătămată a plecat din bar în jurul orelor 2200 , fiind însoţit de martorul R M I.
După ce au parcurs câţiva metri de la ieşirea din bar, partea vătămată şi martorul au fost ajunşi din urmă de inculpat, care a început să îl lovească pe partea vătămată. Deşi martorul R M I a intervenit, încercând să-l calmeze pe inculpat să înceteze să îl mai lovească pe partea vătămată, nu a reuşit, inculpatul continuând să îl agreseze fizic pe partea vătămată, doborându-l la pământ.
La un moment dat, în timp ce partea vătămată se afla căzut la pământ, pe spate, cu faţa in sus, din cauza loviturilor primite, inculpatul s-a aplecat, a pus unul din genunchi pe corpul părţii vătămate, cu mâna stângă l-a prins de păr, iar cu mânam dreaptă i-a smuls de la gât lănţişorul din aur, introducându-l în buzunarul său, după care a continuat să îi aplice alte lovituri.
La o noua intervenţie a martorului R M I, inculpatul a încetat să îl mai lovească pe partea vătămată.
După terminarea conflictului, partea vătămată a fost ajutată să ajungă acasă de martorul R M I. Fiind dezbrăcat de hainele murdare de sânge, în prezenţa martorilor R M I, V S, V I, V V şi V C, toţi au constatat că nu mai avea la gât lănţisorul din aur, partea vătămată a precizat că, a simţit în timpul agresiunii inculpatului, când acesta i-a smuls lănţisorul, realizând şi momentul când a aut loc deposedarea.
Fiind audiat, martorul R M I a declarat că în acea seară l-a văzut în bar pe partea vătămată că purta la gât un lanţişor din aur. Declaraţia sa este susţinută şi de cea a martorilor G N C, V S, V V şi V C.
Urmarea agresiunii fizice suferite, partea vătămată V P a suferit leziuni de violenţă care au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 996/A2/11.05.2006 şi a fost internat în perioada 05-10.05.2006 în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în Secţia Chirurgie BMF şi în perioada 07.06.-23.06.2006 în Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Prin adresa nr. 4064/A2/11.01.2007, I.M.L. Craiova a precizat că în urma reexaminării părţii vătămate, nu s-au constatat complicaţii faţă de precedenta examinare.
Deşi inculpatul a început prin a-l lovi pe partea vătămată, după ce, prin loviturile aplicate l-a doborât la pământ, în poziţia căzut pe spate, având faţa plină de sânge, întrucât majoritatea loviturilor i le aplicase în zona capului, profitând de faptul că îl adusese în stare de neputinţă de a se apăra, în cursul conflictului, inculpatul a luat rezoluţia infracţională de a-i smulge de la gât lănţişorul din aur. Comisă în aceste circumstanţe, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în formă calificată.
În cursul urmăririi penale, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 600 lei RON, reprezentând daune materiale.
Caracterizându-l pe inculpatul N C, se reţine că, acesta a avut o conduită procesuală nesinceră, prezentând în mod denaturat faptele, nerecunoscând savârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Din fişa de cazier rezultă că inculpatul este recidivist, putându-se constata perseverenţa sa infracţională în comiterea de infracţiuni contra patrimoniului (furturi şi tâlhărie).
În cursul urmăririi penale începute la data de 11.07.2006 s-a administrat proba testimonială în scopul stabilirii adevărului cu privire la fapte şi autor. De asemenea, s-a dispus examinarea medico-legală a inculpatului, fiind emis certificatul medico-legal nr. 996/A2/2006, din care rezultă că partea vătămată V. P. a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat conf. prevederilor art. 323 C.p.p. la audierea inculpatului, a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, iar în temeiul prevederilor art. 327 C.p.p. şi în scopul respectării principiilor nemijlocirii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare au fost audiaţi martorii în vederea aflării adevărului cu privire la fapte şi inculpat.
Analizând în mod coroborat ansamblul probelor administrate în cauză, se reţin următoarele:
În data de 04.05.2006 partea vătămată V. P. s-a deplasat împreună cu martorul R. M. pentru a servi băuturi alcoolice într-un local public din localitatea Breasta, jud. Dolj. În acelaşi loc a ajuns şi inculpatul N.C., acesta din urmă solicitând părţii vătămate explicaţii referitoare la conduita fratelui acestuia care nu i-a restituit suma de 60 de lei ce a format obiectul unui împrumut acordat lui de inculpat.
Pentru a nu se agrava conflictul, partea vătămată şi martorul R. M. au părăsit acel local public, însă în scurt timp au fost urmaţi de inculpat. Acesta a procedat la agresarea fizică a părţii vătămate, determinând căderea acesteia într-un şanţ situat în apropierea localului public.
Această situaţie de fapt rezultă din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate şi ale inculpatului cu proba testimonială administrată în mod nemijlocit de către instanţă.
Astfel atât părţile implicate, cât şi martorul R. M. au declarat că partea vătămată a fost agresată fizic de către inculpat în mod succesiv în data de 04.05.2006. Întreaga activitate violentă a avut loc în prezenţa acestui martor R. M., care a încercat zadarnic să-l împiedice pe inculpat a o lovi pe partea vătămată .
Astfel, deşi acest martor a depus diligenţe în vederea aplanării conflictului, totuşi inculpatul a aplicat mai multe lovituri în zona capului părţii vătămate, determinând căderea tuturor celor implicaţi într-un şanţ şi continuarea agresiunii în timp ce partea vătămată era deja la nivelul solului, lipsită de posibilităţi de apărare.
Declaraţia părţii vătămate şi a martorului R. M. se coroborează cu declaraţia martorei S. F., care a observat personal conflictul desfăşurat între părţi şi a perceput în mod direct cum inculpatul exercită agresiuni asupra corpului părţii vătămate, lovind-o cu mâinile şi picioarele. Deşi partea vătămată se afla într-o poziţie inferioară faţă de inculpat, fiind căzuţi toţi într-un şanţ, iar partea vătămată era situată la nivelul solului, totuşi inculpatul a continuat să o lovească la nivelul capului cu mâinile şi picioarele, profitând aşadar de situaţia în care aceasta s-a aflat.
Declaraţiile martorilor R. M. şi S. F. au relevanţă juridică şi contribuie în prezenta cauză la justa soluţionare prin aflarea adevărului cu privire la fapta şi autor, dar şi cu privire la adevărata natură a relaţiilor în care inculpatul şi partea vătămată s-au aflat.
Astfel, având în vedere că cei doi martori au perceput în mod nemijlocit modul în care s-a derulat activitatea conflictuală, R. M. fiind prezent la locul agresiunii, iar S. F. observând faptele din curtea gospodăriei sale, rezultă că, declaraţiile acestor martori reprezintă probe imediate şi directe în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului cu privire la fapta de a lovi partea de mai multe ori, determinând lezarea sănătăţii şi integrităţii sale corporale.
Atitudinea inculpatului prezintă relevanţă juridică în ceea ce priveşte activitatea agresivă exercitată asupra părţii vătămate. Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită asupra părţii vătămate, arătând că a agresat-o fizic pe aceasta de trei ori în mod succesiv, în aceeaşi împrejurare.
Agresiunea fizică a fost precedată de un conflict verbal derulat în localul public din localitatea Breasta, jud. Dolj.
Din declaraţiile martorului M. I. şi G. N. C. rezultă că partea vătămată deţinea un lănţişor de aur, pe care l-a purtat în acea zi de 04.05.2006, în momentul în care aceasta l-a invitat pe martorul R.M. pentru a servi băuturi alcoolice în localul public.
Declaraţia martorului M. T., prezent în localul public în momentul derulării conflictului verbal între inculpat şi partea vătămată constituie o probă în ceea ce priveşte deţinerea de către aceasta din urmă a unui lănţişor de aur în momentul premergător desfăşurării agresiunii fizice între inculpat şi partea vătămată.
În drept, tâlhăria este o infracţiune prev. de art. 211C.p.p. ce presupune din punct de vedere al laturii obiective două activităţi strâns legate între ele: activitatea principală de furt şi activitatea secundară, aceasta din urmă fiind realizabilă prin mai multe modalităţi: întrebuinţarea de violenţe ori ameninţări, punerea vicleniei în stare de inconştienţă ori în neputinţă de a se apăra.
Tâlhăria(art.211) este o infracţiune complexă, incluzând în conţinutul său ca elemente constitutive acţiuni ce realizează în parte conţinutul altor infracţiuni acestea din urmă pierzându-şi autonomia şi fiind absolvite în conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie.
În prezenta cauză inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, activitatea secundară fiind susţinut a fi realizată prin exercitarea de violenţe.
Pentru a se pronunţa o hotărâre de condamnare a unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie este necesar a se dovedi cu probe certe, dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa în materialitatea lor a faptei principale de furt, dar şi a faptei adiacente de exercitare a violenţelor.
Esenţial pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este dovedirea existenţei între activitatea principală şi cea adiacentă unei legături de la mijloc la scop, în sensul că fapta va constitui tâlhărie numai dacă violenţele au fost întrebuinţate de autor cu puţin înainte, în timpul sau imediat după săvârşirea furtului.
Activitatea principală constă în luarea unui bun din patrimoniul unei persoane, scoaterea fizică a acestuia din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia se află acel bun şi trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Activitatea de luare se realizează din punct de vedere al laturii obiective prin două acte: deposedarea- scoaterea bunului din sfera de stăpânirea posesorului sau deţinătorului şi imposedarea- trecerea acelui bun în sfera de stăpânire a faptuitorului.
Probele administrate în mod nemijlocit de către instanţă nu au dovedit în mod cert, dincolo de orice îndoială rezonabilă acţiunile pretins comise de inculpat de deposedare a părţii vătămate de bijuteria de aur şi imposedarea inculpatului. Totodată, din probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii nu s-a probat existenţa legăturii de la mijloc la scop, ce trebuie să existe între fapta principală de furt şi cea adiacentă constând în exercitarea violenţelor.
Astfel, dacă din declaraţiile martorilor rezultă confirmarea susţinerilor părţii vătămate în sensul că poseda un lănţişor de aur, martorul M. T. observând purtarea bijuteriei de către partea vătămată chiar în timpul conflictului verbal desfăşurat între părţi în localul public, cu toate acestea nici unul dintre martori nu a confirmat susţinerea părţii vătămate referitoare la sustragerea de către inculpat a bijuteriei în timpul agresiunii fizice.
Martorul R. M., prezent la momentul desfăşurării conflictului fizic, el fiind cel care a şi încercat aplanarea acestuia, nu a observat în nici un moment fapta pretinsă a inculpatului de a deposeda partea vătămată de bijuteria de aur urmată de imposedarea sa.
Declaraţia acestuia este relevantă sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de furt şi implicit realizarea activităţii principale ce ar intra în conţinutul complex al infracţiunii de tâlhărie. Astfel, acest martor a declarat în mod direct în faţa instanţei de judecată faptul că, nu l-a văzut niciodată pe inculpat smulgând lănţişorul părţii vătămate urmat de însuşirea acestuia.
Dimpotrivă, depoziţia martorului este în sensul că nu a observat dacă în timpul conflictului partea vătămată mai avea asupra sa lănţişorul de aur nici nu poate şti dacă acesta ar fi putut să cadă de pe corpul părţii vătămate în timpul conflictului.
Declaraţia martorului R. M. cu privire la conduita inculpatului, care în timpul exercitării agresiunii asupra părţii vătămate ar fi introdus mâna în buzunarul hainelor sale nu poate constitui o probă solidă cu privire la pretinsa faptă de furt. Chiar martorul învederează instanţei că el însuşi a considerat că, prin introducerea mâinii în buzunar, inculpatul a urmărit să scoată un cuţit şi nu să introducă o eventuală bijuterie sustrasă.
Reţinerea în sarcina inculpatului a unei fapte de sustragere a unui bun trebuie să fie rezultatul administrării unor probe legale, obiective, care trebuie să furnizeze informaţii clare şi precise privitoare la faptă şi autor. Însă niciunul dintre martorii audiaţi, nu au susţinut în mod cert o asemenea faptă de sustragere ca fiind săvârşită de inculpat.
Martorul R. M. nu a furnizat asemenea date certe privitoare la deposedarea părţii vătămate de bijuteria sa şi imposedarea inculpatului cu acelaşi obiect. Mai mult, acelaşi martor a declarat în cursul judecăţii faptul că niciodată nu a povestit familiei părţii vătămate faptul că, inculpatul ar fi sustras lănţişorul de aur, ci numai faptul că acesta a pus mâna pe gâtul părţii vătămate.
Împrejurarea relevată de martor privitoare la conduita inculpatului de a pune mâinile asupra gâtului părţii vătămate în timpul conflictului fizic desfăşurat dobândeşte relevanţă juridică sub aspectul elementelor constitutive ale faptei de vătămare corporală.
Din această perspectivă, depoziţia martorului se coroborează cu menţiunile certificatului medico-legal nr. 996/A2/2006 în care se retine prezenţa unor leziuni la nivelul gâtului părţii vătămate ganglionul stâng şi imobilizare în fular cervical.
Prin coroborarea acestor probe, rezultă că acţiunea inculpatului de a pune mâna la nivelul gâtului părţii vătămate va fi configurată în cadrul conflictului fizic desfăşurat şi reprezintă parte din totalul acţiunilor agresive exercitate de inculpat asupra părţii vătămate, ceea ce rezultă şi din actul medico-legal.
Declaraţia martorului M. I. contribuie la stabilirea nevinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte pretinsa faptă de sustragere a bijuteriei de aur, întrucât acest martor a învederat în faţa instanţei faptul că, martorul R. M. i-a relatat că nu a văzut ca inculpatul să smulgă lanţişorull de la gâtul părţii vătămate.
Nici declaraţia martorei G. N. C. nu poate contribui la stabilirea cu certitudine a vinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte fapta de furt. Aceasta a precizat atât în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul judecăţii, faptul că, apreciază că există probabilitatea smulgerii lanţişorului de către inculpat, neavând însă nicio certitudine în acest sens.
Conform art. 78 C.p.p. martorul este persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal.
Declaraţia unei persoane poate constitui probă în procesul penal numai dacă se referă la fapte şi împrejurări obiective, existente în materialitatea lor şi nu când se referă la propriile gânduri şi aprecieri de ordin subiectiv.
Luând în considerare faptul că, depoziţia martorei G. N. C. nu se referă la fapte şi împrejurări concrete, petrecute în realitatea obiectivă, ci numai la aprecieri de ordin subiectiv, rezultă că, această parte a declaraţiei sale nu poate avea valoarea juridică a probei testimoniale în procesul penal.
Relevanţă juridică prezintă declaraţia părţii vătămate V. P. dată în cursul urmăririi penale în sensul că familia sa a constatat pentru prima data lipsa bijuteriei de aur.
De asemenea, partea vătămată consideră că inculpatul i-a smuls lănţişorul de la gât în timpul aplicării multiplelor lovituri, însă el nu ştie nimic, deoarece ulterior incidentului şi-a pierdut cunoştinţa.
Partea vătămată nu a precizat cu certitudine că inculpatul i-a sustras bijuteria ci numai consideră că acest fapt s-a petrecut, fără însă a prezenta o dovadă certă şi utilă în scopul probării faptei de furt.
Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie se va face de către instanţa de judecată numai în urma unei analize profunde a temeiniciei acuzaţiei penale , atât în ceea ce priveşte problemele de fapt , dar şi cele de drept. Această analiză temeinică a acuzaţiei penale în fapt şi în drept (de facto şi de jure) trebuie să se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice, convingătoare, de natură a înlătura orice urmă de îndoială (”In dubio pro reo”).
Condamnarea unei persoane în lipsa unor probe temeinice şi legal administrate, convingătoare şi ferme, care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială reprezintă totodată şi o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil.
Curtea Europeană a stabilit că îndoiala profită persoanei acuzate (Comisia EDO, raport din 30 martie 1963, cauza Austria c. Italia, Annuarie de la Convenţion, vol. VI, p. 783) – “în dubio pro reo”. Această teoremă este de natură a respecta şi dreptul la siguranţă individuală, care s-ar vedea înlăturat dacă o persoană ar fi condamnată pe baza unor probe incerte, neconcludente, din care elementul de siguranţă lipseşte cu desăvârşire, şi care nu sunt de natură a fundamenta temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei în materie penală.
Curtea a stabilit în cauză Telfner c. Austriei, hot. din 20 martie 2001 că o condamnare a inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăţie, probe directe care să susţină temeinicia în fapt şi în drept a acuzaţiei, este de natură să atragă constatarea încălcării articolului 6 par 2 din Convenţie.
Pentru aceste considerente instanţa urmează a face aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a , art. 10 lit. c C.p.p. în ceea ce priveşte infracţiunea de furt, deoarece nu s-a făcut – prin probe certe, indubitabile şi lipsite de orice element de nesiguranţă – dovada deposedării de către inculpat a părţii vătămate de bijuteria de aur reclamată şi imposedarea sa cu acest obiect. Numai dovada existenţei acestui bun în patrimoniul părţii vătămate nu este suficientă pentru reţinerea infracţiunii de furt, întrucât există posibilitatea ca acest obiect să fie sustras de către altă persoană sau să se fi pierdut în conflictul derulat între părti, având în vedere modul acestuia de desfăşurare : partea vătămata a căzut la nivelul solului, şi ambele părti s-au răsturnat într-un sanţ.
În drept, fapta inculpatului aflat sub influenţa băuturilor alcoolice de a exercita violenţe fizice asupra părţii vătămate, care de asemenea a consumat băuturi alcoolice, prin aplicarea mai multor lovituri în zona capului şi a gâtului, determinând căderea acesteia la nivelul solului, continuând lovirea, în pofida demersurilor martorului R. M. de a aplana conflictul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C.p.
Din punct de vedere al conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 181 C.p., elementul material constă în activitatea savârşită de inculpat de exercitare asupra părţii vătămate a mai multor acte de violenţe, în prezenta martorului R. M.
Întregul conflict fizic a fost precedat de unul verbal desfăşurat într-un local public între inculpat şi partea vătămată, ambii consumând anterior băuturi alcoolice. Violenţele au fost aplicate la nivelul capului şi gâtului părţii vătămate, în mod succesiv, determinând căderea părţii vătămate la nivelul solului şi răsturnarea ambelor părţi într-un şanţ situat în apropierea locuinţei inculpatului.
Activitatea complexă agresivă a determinat producerea rezultatului socialmente periculos constând în lezarea sănătăţii părţii vătămate care a necesitat pentru vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale.
Legătura de cauzalitate dintre activitatea agresivă desfăşurată de inculpat şi vătămarea sănătăţii părţii vătămate rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză. Declaraţiile martorilor R. M. şi S. F. care au perceput în mod nemijlocit fapta inculpatului de a lovi de mai multe ori partea vătămată cu mâinile în jurul capului şi gâtului se coroborează cu declaraţiiile părţii vătămate şi ale inculpatului, acesta din urmă recunoscând întreaga activitate infracţională.
Conform art. 75 C.p.p. declaraţiile părţii vătămate pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Declaraţiile părţii vătămate V. P. servesc la aflarea adevărului în prezenta cauză penală întrucât ele se coroborează cu declaraţia inculpatului ce a recunoscut exercitarea agresiunilor asupra părţii vătămate ce au determinat vătămarea sănătăţii şi integrităţii corporale a acesteia dar şi cu declaraţia martorilor R. M. şi S.F. prezenţi în momentul desfăşurării conflictului.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie, cu intenţie directă, prev. de art. 19 al. 1 pct. 1 lit.a C.p. deoarece aplicând mai multe lovituri părţii vătămate în zona capului şi gâtului a prevăzut şi a urmărit vătămarea sănătăţii şi integrităţii sale corporale.
La individualizarea pedepsei se va ţine seama de criteriile prev. de art. 72 C.p., de atitudinea sinceră manifestată de inculpat în cursul procesului penal, constând în recunoaşterea activităţii agresive desfăşurate asupra părţii vătămate, de starea psihologică în care s-au aflat ambele, respectiv întregul conflict având loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice de către ambele părţi. Această stare psiho-fizică nu a fost creată de inculpat în mod premeditat, ci dimpotrivă în mod independent de activitatea infracţională desfăşurată ulterior în mod spontan.
De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei se va tine seama şi de comportamentul sincer şi diligent depus de inculpat ulterior comiterii faptei, acesta preocupându-se în mod constant de starea de sănătate a părţii vătămate. Aceasta conduită a inculpatului denotă o atitudine de regret faţă de activitatea contrară normelor sociale pe care a desfăşurat-o. declaraţia acestuia potrivit căreia s-a deplasat la spitalul în care partea vătămată s-a aflat internată însă soţia sa nu i-a dat voie să intre este confirmată şi prin audierea martorei V. V., soţia părţii vătămate.
Aceasta din urmă a confirmat vizitele pe care inculpatul le-a efectuat la spital pentru a se interesa de starea de sănătate a victimei, ceea ce denotă o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei reprobabile comise de inculpat. Totodată, se va tine seama şi de starea de recidivă prev. de art. 37 lit. b C.p. în care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracţiunii, astfel că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată, ca modalitate de execuţie în regim de detenţie, este de natură a-şi atinge scopul preventiv- educativ al pedepsei. În baza art.71 C.p., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
Fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv fapta ilicită de a vătăma sănătatea părţii vătămate, prejudiciul constând în leziuni corporale pentru a căror vindecare a necesitat internare şi 35 zile de îngrijiri medicale, legătura de cauzalitate confirmată de probele administrate legal şi temeinic, vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe, se va dispune în baza art. 998 – 999 Cod civil obligarea acestuia la repararea pecuniară a daunelor morale suferite de partea vătămată.
La stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite părţii vătămate se va ţine seama de locul public de săvârşire a faptei, persoana părţii vătămate care a suferit leziuni traumatice de o gravitate sporită astfel încât a suportat suferinţe fizice si psihice numeroase, conduita sinceră manifestată de inculpat ulterior producerii agresiunii constând în manifestarea interesului fată de evoluţia stării de sănătate a părţii vătămate, dar şi în tot cursul procesului penal prin recunoaşterea întregii activităţi infracţionale, starea psiho – fizica în care s-au aflat ambele părţi constând în consumul de băuturi alcoolice înainte de săvârşirea infracţiunii, în mod independent de aceasta dar care a fost de natură să determine o oarecare întunecare a facultăţilor psiho – fizice ale inculpatului .
Se va respinge cererea părţii vătămate de acordare a daunelor materiale deoarece nu a administrat nici o dovadă din care să rezulte ieşirea ei din patrimoniul părţii vătămate tocmai datorită violenţelor exercitate de către inculpat. Nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului material, deoarece nu s-a dovedit nicio faptă ilicită comisă de inculpat constând în sustragerea lănţişorului de aur din patrimoniul părţii vătămate. Ca urmare, prejudiciul invocat de către partea vătămată nu este cert sub aspectul existenţei, iar legătura de cauzalitate dintre pretinsa sustragere a bijuteriei şi valoarea materială a acestui bun nu a fost dovedită.
In temeiul art. 191 alin. 2 C.p.p. se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Instanţa constată că partea civilă Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova nu are calitate procesuală activă întrucât nu există legătură de cauzalitate între internarea inculpatului la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova şi leziunile produse de către părţi vătămate de către inculpat.
1
