1.Prezentarea sesizării:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg.Mureş, petenta Xx,
a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr.1439/20 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr.6702/320/2008.
Prin motivele de recurs depuse de către petenta Xx (filele 12-14) s-a solicitat admiterea recursului , casarea hotărârii atacate şi în rejudecare să se admită plângerea formulată la primă instanţă, aşa cum aceasta a fost formulată.
În motivare s-a arătat că petenta este proprietară tabulară asupra imobilului, teren intravilan în suprafaţă de 1221 mp, înscris în c.f.nr.1840 Tg.Mureş, nr.cad.3308-12, împreună cu mama sa Pletl Irina şi fratele său Xx.
Suprafaţa de teren de referinţă este delimitată de proprietăţile vecine prin gard construit, respectiv gard viu, acesta din urmă fiind şi un semn de marcat a proprietăţilor învecinate.
La începutul lunii iulie 2006, făptuitorul, împreună cu o altă persoană, fără acordul petentei sau al unui alt proprietar tabular, au desfiinţat o parte din gardul viu – semn de marcare a proprietăţii – şi au ocupat o porţiune din teren, prin amplasarea de noi ţăruşi şi stâlpi, construind un gard provizoriu.
La somaţia petentei cu privire la restabilirea situaţiei anterioare, făptuitorul a refuzat acest lucru, afirmând că terenul ocupat, în realitate îi aparţine, în contextul în care el are o suprafaţă de teren mai mică faţă de suprafaţa tabulară.
Faţă de cele de mai sus apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.3 Cod penal, sens în care a solicitat condamnarea penală a făptuitorului şi s-a constituit parte civilă cu suma de 1000,00 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului prin distrugerea gardului despărţitor.
Deşi organele de cercetare penală au fost legal sesizate, în termen, prin rezoluţia atacată, procurorul a confirmat propunerea organelor de urmărire penală de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor.
Motivarea rezoluţiei este extrem de sumară şi neconvingătoare, în condiţiile în care se face referire la un „proces civil” între persoana reclamată şi petentă – fără indicarea dosarului pendinte şi al obiectului acestuia – iar afirmaţiile „persoanei reclamate” „…..cum că gardul viu se află pe terenul proprietatea lui şi nu pe terenul petentei nu pot fi înlăturate în cadrul prezentului dosar….”.
În opinia sa, atât organele de cercetare penală cât şi instanţa de fond fac o enormă confuzie între starea de drept şi starea de fapt al imobilului în litigiu.
2. Prezentarea hotărârii atacate:
Prin sentinţa penală nr.1439 din 20.11.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, în dosarul nr.6702/320/2008, în baza art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală s-a respins plângerea formulată de petenta Xx, domiciliată în Tg.Mureş, , în contradictoriu cu intimatul Xx, domiciliat în Tg.Mureş,.
S-a menţinut soluţia pronunţată prin rezoluţia din 01.07.2008 pronunţată în dosarul nr.3322/P/2007 şi Rezoluţia din 17.07.2008 pronunţată în dosarul nr.1103/VIII/II/2/2008, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, că prin rezoluţia din 01.07.2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr.3322/P/2007, a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul Xx, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie.
Procurorul a arătat că la data de 31.07.2007 petenta Xx a sesizat organele judiciare cu o plângere solicitând efectuarea de cercetări faţă de numitul Xx (Xx), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prev. şi ped.de art.220 alin.3 Cod penal. Petenta a susţinut că este proprietara unui teren intravilan în municipiul Tg.Mureş în suprafaţă de 1221 mp, înscris în c.f. sub nr.1840 şi cu nr.cadastral 3308-12, iar la începutul lunii iulie 2006,persoana reclamată a desfiinţat, împreună cu o altă persoană, gardul viu ce delimita terenul susmenţionat de terenurile vecine. De asemenea, arată petenta în plângere, că persoana reclamată a ocupat o porţiune din terenul ei, prin amplasarea de noi ţăruşi şi stâlpi, construind un gard provizoriu şi afirmând ulterior că terenul ocupat îi aparţine lui.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că între persoana reclamată şi petentă există un proces civil asupra suprafeţei de teren în litigiu. De asemenea, afirmaţiile persoanei reclamate cum că gardul viu se afla pe terenul proprietatea lui şi nu pe terenul petentei, nu pot fi înlăturate în cadrul prezentului dosar şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art.10 lit.b Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) faţă de numitul Xx sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.3 Cod penal.
Petenta a formulat plângere împotriva acestei soluţii, ce i-a fost respinsă de Prim-procuror adjunct prin rezoluţia din 17.07.2008 dată în dosarul nr.1103/VIII/II/2/2008.
Instanţa de prim grad a apreciat că plângerea petentei este neântemeiată aducând următoarele argumente.
Părţile deţin în coproprietate o suprafaţă de teren de 4842 m2, care însă a fost folosit pe parcele, de către fiecare parte, parcela petentei fiind delimitată de parcela intimatului (făptuitor) printr-un gard viu. Potrivit declaraţiei numitului Xx (fila 9) în cursul anului 1970 au avut loc alunecări de teren care au dus la deplasarea terenului pe care era amplasat gardul viu pe parcela aparţinând făptuitorului.
În cursul lunii iulie 2006, după ce anterior i-a solicitat petentei să se deplaseze la faţa locului pentru a restabili semnele de hotar, făptuitorul a distrus o parte din gardul viu, construind un gard despărţitor între cele două parcele.
Din actele dosarului nu rezultă că făptuitorul ar fi ocupat abuziv vreo suprafaţă de teren ce nu-i aparţinea, în contextul în care, astfel cum s-a arătat, juridic terenurile respective se află în indiviziune. În ceea ce priveşte distrugerea parţială a gardului viu, întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine cărei părţi îi aparţinea respectivul gard, având în vedere declaraţia martorului menţionat anterior, în favoarea făptuitorului operează principiul „in dubio pro reo”.
Raportat la starea de fapt prezentată, litigiul dintre părţi poate fi soluţionat printr-o acţiune civilă.
Aşadar, motivarea procurorului nu se bazează pe existenţa unui dosar civil pe rolul instanţei, ci pe natura civilă a cauzei, soluţia fiind aceeaşi, indiferent dacă părţile au promovat sau nu o acţiune civilă.
În cadrul procesual al prezentei cauze, stabilit în baza art.2781 Cod procedură penală nu se pot „compara” titlurile depuse (respectiv sentinţa civilă nr.5437/1991 – f.24), cu înscrisurile din care rezultă starea de indiviziune, aceasta fiind un atribut al instanţei civile.
3. Opinia instanţei de control judiciar:
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului nr. 6702/320/2008 al Judecătoriei Tg. Mureş (la care este acvirat dosarul de urmărire penală), a susţinerilor părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public, dar şi din oficiu, în limitele stabilite de lege, instanţa apreciază că acesta este fondat.
Astfel, din actele dosarului de urmărire penală, între terenurile (parcele) folosite de părţile în litigiu existau semne clare de demarcaţie, respectiv un gard viu care a fost desfiinţat de către intimatul Xx.
Acesta a construit apoi un alt gard, fără a respecta vechea delimitare.
În cauză nu prezintă relevanţă dacă gardul viu existent iniţial se afla pe terenul proprietatea petentei sau pe terenul proprietatea intimatului, întrucât prin incriminarea faptei de tulburare de posesie se apără relaţiile sociale ce ţin de posesia terenului, ca stare de fapt, şi nu proprietatea ca, stare de drept.
Motivarea instanţei de prim – grad referitoare la faptul că, din punct de vedere juridic, terenurile se află în indiviziune şi că nu se pot compara „titlurile” depuse nu poate fi primită.
Tocmai din acest considerent şi anume: că nu ne aflam în faţa unei acţiuni în revendicare care să impună compararea a două titluri, ci în prezenţa unor norme juridice care ocrotesc starea de fapt a posesiei.
În consecinţă, instanţa de control judiciar va admite recursul declarat de recurenta petentă Xx împotriva sentinţei penale nr. 1439/20.11.2008 a Judecătoriei Tg. Mureş, pe care o va casa integral.
În rejudecare, va admite plângerea formulată de petentă împotriva rezoluţiei din 17.07.2008 dată în dosarul nr.1103/VIII/II/2/2008 şi nr. 3322/P/2007 din 01.07.2008 va desfiinţa cele două rezoluţii atacate, referitoare la fapta de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1, 2, 3 Cod penal.
Urmează ca această cauză să fie trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureş pentru a se proceda la începerea urmăririi penale faţă de făptuitorul intimat Xx.
În acest scop vor fi reaudiate părţile (petenta şi intimatul) şi se vor administra probe testimoniale cu privire la posesia terenurilor (subliniem încă o dată: ca stare de fapt, care e posibil să nu concorde cu titlurile părţilor), la existenţa semnelor de demarcaţie, naturale şi ridicate de om, şi la condiţiile în care acestea au fost înlăturate (distruse) de făptuitor.
4. Cheltuieli judiciare:
Cheltuielile judiciare în primă instanţă, de 15 lei şi în recurs, de 10 lei, vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod procedură penală.
Se va respinge ca nefondată cererea intimatului de obligare a recurentei la cheltuieli judiciare avansate în recurs, în baza art.193 alin.6 Cod procedură penală.