Prin acţiunea civilă, legal timbrată, înregistrată la instanţă sub nr. 6590/4.03.2010, reclamanta SC K SRL a chemat în judecată pe pârâta U.T. G. A. Iaşi solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea la plata sumei de 21109 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin neevaluarea activelor imobiliare care a atras un impozit majorat pe clădiri, cu dobânda legală.
Reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractele de închiriere nr. 10635/2004 şi 15355/2004 şi a achitat cu titlu de impozit pe clădiri sumele de 2934,14, 3683,69 şi 14481,81 RON însă acesta este nedatorat întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de reevaluare a activelor fizice.
In dovedirea acţiunii a depus înscrisuri.
In drept, a invocat disp.art. OG 81/2003, art. 253 din codul fiscal , art. 998 – 999 Cod civil.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât contractele de închiriere sunt şi în prezent în derulare, iar potrivit actului adiţional încheiat la data de 28.01.2005 prin care s-a stabilit că „ locatarul va prelua obligaţia depunerii declaraţiei de impunere cu privire la impozitele şi taxele locale şi a plăţii directe a acestora către direcţia Generală a Finanţelor Publice Locale a municipiului Iaşi .
Precizează că prin aparţia OUG 103/2007 pentru modificarea şi completarea OG 81/2003 nu s-a permis reevaluarea clădirilor în întreg sistemul bugetar întrucât coeficienţii de actualizare a valorii activelor fixe începând cu anul 2003 nu au mai fost reactualizaţi, fiind menţinuţi la nivelul anului 2002.
Susţine că după apariţia OUG 103/2007 şi a intrării în vigoare a noilor coeficienţi de actualizare a valorii activelor fixe a procedat la reevaluarea spaţiilor în vederea stabilirii bazei de impozitare
La cererea părţilor s-a admis proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu, la cea din urmă ambele părţi renunţând la ultimul termen de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 15433/ 2010 instanţa a respins acţiunea cu următoarele considerente :
Reclamanta pretinde că datorită conduitei culpabile a pârâtei a fost nevoită să achite un impozit majorat cu 7% pentru perioada 2007 – 2009, însă potrivit actului adiţional încheiat la data de 28.01.2005 obligaţia depunerii declaraţiei de impunere asupra imobilelor închiriate îi revenea în exclusivitate, ca şi a plăţii impozitului.
OG 81/2003 a menţinut coeficienţii de actualitaze a valorii activelor fixe la nivelul anului 2002 până la aparţia OUG 103/2007, etapă în care potrivit actului adiţional din 28.01.2005 reclamanta a devenit titulara obligaţiilor de plată a impozitului datorat pentru spaţiile închiriate.
De altfel potrivit adresei nr. 88727/2010 ( f 58) emisă de Municipiul Iaşi – Direcţia Economică şi de Finanţe Publice Locale, reclamanta nu a făcut contestaţie pe cale administrativă împotriva actelor administrative fiscale conform art. 205 din OG 92/2003 comunicate pentru anii 2007, 2008 şi 2009 astfel că titlurile de creanţă îşi produc în continuare efectele.
Răspunderea civilă delictuală nu poate opera în sarcina pârâtei potrivit art. 998 – 999 Cod Civil, pentru atitudinea culpabilă a reclamantei care nu şi-a îndeplinit clauzele contractuale asumate potrivit art. 969 Cod Civil.
