STAREA DE PROVOCARE ÎN ACŢIUNILE PRIVIND RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ
În ceea ce priveşte starea de provocare, trebuie subliniat că în materie de răspundere civilă, „provocarea” nu este o cauză de înlăturare a răspunderii (de altfel, nici în materie de răspundere penală, nu există un efect exonerator de răspundere ci doar o circumstanţă atenuantă, în situaţia provocării). Mai mult decât atât, în cauză nu se poate reţine existenţa unei stări de provocare, având în vedere faptul că între părţi exista un conflict vechi (de ani de zile). În atare situaţie este evident că pârâtul cunoştea existenţa conflictului şi a săvârşit fapta în condiţiile unei premeditări (stare ce exclude provocarea). Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere de natură să determine o persoană să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, ori în cauză pârâtul a urmărit conflictul cu reclamantul. Nici chiar în ipoteza descrisă de către pârât nu ar putea fi reţinută starea de provocare, acesta fiind cel care a venit la locul incidentului la solicitarea mamei lui, tocmai pentru a interveni în conflict.
În ceea ce priveşte starea de provocare, trebuie subliniat că în materie de răspundere civilă, „provocarea” nu este o cauză de înlăturare a răspunderii (de altfel, nici în materie de răspundere penală, nu există un efect exonerator de răspundere ci doar o circumstanţă atenuantă, în situaţia provocării). Mai mult decât atât, în cauză nu se poate reţine existenţa unei stări de provocare, având în vedere faptul că între părţi exista un conflict vechi (de ani de zile). În atare situaţie este evident că pârâtul cunoştea existenţa conflictului şi a săvârşit fapta în condiţiile unei premeditări (stare ce exclude provocarea). Provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere de natură să determine o persoană să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, ori în cauză pârâtul a urmărit conflictul cu reclamantul. Nici chiar în ipoteza descrisă de către pârât nu ar putea fi reţinută starea de provocare, acesta fiind cel care a venit la locul incidentului la solicitarea mamei lui, tocmai pentru a interveni în conflict.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2138/2015, pronunţată în dosarul nr. 4194/190/2014.
Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamantul T.T. a chemat în judecată pe pârâtul C.I. solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile, din care 500 lei daune materiale şi 7.000 lei daune morale; Cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, astfel cum a reţinut şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud prin Ordonanţa din 31 ianuarie 2014 dată în dosarul nr. ../P/2014, la data de 16.09.2013 pârâtul C.I. i-a aplicat o lovitură în zona feţei, după care, căzut fiind, l-a lovit cu picioarele, în mod repetat, în zona coastelor.
În urma agresiunii, reclamantul a suferit leziunile traumatice menţionate în Certificatul medico legal nr. 2119/I/a/726 din 17.09.2013, pentru care – din punct de vedere medico legal – s-au acordat 4-5 zile îngrijiri medicale.
În realitate, aşa cum o susţin şi actele medicale anexate, gravitatea leziunilor suferite a fost mult mai ridicată şi ar fi justificat acordarea unui număr mai mare de zile de îngrijiri medicale însă, din cauza stării de sănătate şi a stresului posttraumatic, nu a făcut demersurile necesare la acea vreme, pentru reexaminarea medico legală, întrucât consecinţele pe planul răspunderii penale pentru învinuit ar fi fost aceleaşi.
Reţinându-se că numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare este relativ redus şi că pârâtul nu are antecedente penale, s-a apreciat că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi i s-a aplicat o amendă cu caracter administrativ.
Potrivit art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere prin acţiunile sau inacţiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral
În speţă, reclamantul a făcut cheltuieli încadrabile în categoria prejudiciilor materiale de peste 500 lei, constând în deplasări repetate de la T.B. – T. la B., la medici, investigaţii de specialitate, examinare medico legală, taxa de eliberare a certificatului medico legal, contravaloarea medicamentelor menţionate în Fişa de examinare sub parafa dr. J.F.
Este evident şi uşor de înţeles că parcurgerea procedurilor medicale vizate de Fişa de examinare anexată, pe lângă timpul pierdut, a însemnat numeroase cheltuieli informate, iar o sumă de 500 lei reprezentând cheltuieli materiale este modică faţă de realitatea cele efectiv cheltuită.
Cât priveşte despăgubirile de 7.000 lei pretinse pentru prejudiciul moral cauzat, acesta nu reprezintă decât o minimă compensare a suferinţei care i-a fost cauzată.
Aşa cum rezultă din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud invocată, pârâtul a comis, la adresa reclamantului şi a soţiei acte de violenţă şi ameninţări grave, în plină stradă şi zi, ajutat de numeroase alte persoane (rămase neidentificate), pe fondul unui litigiu civil iniţiat de mama sa şi obiect la acea vreme – al unei cauze civile pe rolul Judecătoriei Bistriţa.
Reclamantul a primit din partea pârâtului nenumărate ameninţări cu acte de violenţă grave, urmate de punerea lor în aplicare prin fapta ce constituie temei al prezentelor pretenţii.
Reclamantul precizează că este un pensionar bolnav, ce locuieşte cu soţia – de asemenea bolnavă – astfel că, în aceste condiţii, numai actele de ameninţare sunt de natură să îi creeze un puternic disconfort psihic, să-i dea palpitaţii şi să-şi intensifice manifestările bolilor de care suferă.
Faptul de a fi fost bătut şi umilit în public de către pârât, în stradă ziua în amiaza mare, i-a creat un puternic sentiment de insecuritate, văzându-se de-o dată extrem de vulnerabil şi neajutat de instituţiile statului.
Drept urmare, reclamantul nu a mai putut dormi nopţile, s-a baricadat în casă, tresărind la fiecare mişcare sau lătrat al câinilor, de teamă că pârâtul şi-ar putea duce pe mai departe, la îndeplinire ameninţările proferate anterior la adresa sa (unele înregistrate pe CD dar neluate în seamă de organul de cercetare penală).
Este adevărat că despăgubirile acordate pentru daunele morale cauzate nu pot constitui o sursă de îmbogăţire pentru cel vătămat, însă o sumă de 7.000 lei acordată în circumstanţele arătate nu este nici pe departe de natură a constitui un mijloc de îmbogăţire a reclamantului, dar ar fi de natură să-i aline suferinţa şi stresul, inclusiv prin prisma faptului că ar vedea că, într-adevăr, cine încalcă legea răspunde pentru aceasta. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul, amendat modic, doar pentru faptul de a nu fi avut antecedente, a continuat să se manifeste sfidător şi ameninţător la adresa sa, lăsând să se înţeleagă în mod explicit că este „descurcăreţ” şi că nu se teme de nimeni, pentru faptele comise.
Este greu de judecat starea psihică a unui om în vârstă de peste 60 de ani, faţă de vârsta pârâtului de cca. 40 de ani, mai ales în condiţiile în care locuieşte în mediul rural, unde prezenţa autorităţii şi protecţia vieţii şi a integrităţii corporale sunt mai puţin asigurate ca la oraş.
Prin natura muncilor sale – de agricultor în gospodăria proprie, reclamantul este nevoit să se deplaseze la câmp ori la pădure, la diferite munci, iar de frica produsă nu o mai poate face decât însoţit, iar uneori este nevoit să angajeze alte persoane în acest scop.
Menţionează că a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, sens în care i-a comunicat pârâtului pretenţiile sale şi i-a acordat un termen pentru a-şi achita suma solicitată însă acesta nu a răspuns în nici un fel demersului său.
De asemenea, pentru data de 03.03.2014 pârâtul a fost invitat la Cabinetul av. Moldovan Liviu în vederea parcurgerii procedurii de informare asupra avantajelor medierii însă acesta nu s-a prezentat.
În drept, a invocat prevederile art. 1349 Cod civil, art. 453 Cod de procedură civilă.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-11) şi a solicitat proba cu martori.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată împotriva sa; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată corespund doar într-o foarte mică măsură adevărului, în sensul că deşi, într-adevăr, în luna septembrie a anului trecut, mai exact în 16.09.2013, a avut loc o altercaţie între pârât şi reclamant, aceasta s-a produs în cu totul alte împrejurări decât cele arătate în acţiune, împrejurări ce sunt de natură a conduce la exonerarea totală de răspundere a pârâtului.
Aşadar, ceea ce a „omis” reclamantul să precizeze în acţiunea sa este faptul că în aceeaşi zi (16.09.2013), în cursul dimineţii, numitul T.T. s-a prezentat la Judecătoria Bistriţa, unde avea un proces pe rol, în cadrul căruia se judeca cu mama pârâtului, C.F., pentru dreptul de proprietate asupra unei fântâni.
Acel proces a fost rezultatul unui conflict destul de vechi între familia pârâtului şi cea a lui T.T.: acum cca. 25 ani, pe când casele nu erau alimentate cu apă de la reţeaua publică, mama pârâtului, C.F., care locuieşte doar la o casă distanţă de reclamant, a construit, pe terenul lui T.T. şi cu acordul acestuia, o fântână, pe care evident că a folosit-o ani de zile şi reclamantul (şi pe care de altfel o foloseşte şi acum, fiind pe terenul lui), dar de care se folosea şi mama pârâtului, pentru a se aproviziona cu apă.
Din păcate, însă, în preajma anului 2011, T.T. a început să-i facă probleme mamei pârâtului, în sensul că nu o mai lăsa să folosească apa din fântână, îi vorbea urât şi o ameninţa deseori, îi oprea robinetul de la conducta de apă ce o trăsese mama de la fântână până la casa ei, situaţie ce a determinat-o pe mama pârâtului să-şi revendice dreptul de proprietate asupra acestei fântâni, în cadrul procesului mai sus arătat (Dos. nr. 11724/190/2011 al Judecătoriei Bistriţa), la care s-a prezentat şi T.T. în acea zi de 16.09.2013.
Probabil că, nervos fiind, după ce s-a întors din B., după proces, şi întâlnindu-se cu mama pârâtului, prin localitatea lor de domiciliu – sat T., comuna T.B. – reclamantul a început să îi vorbească din nou foarte urât mamei pârâtului, să strige la ea şi să o ameninţe că o omoară.
Mama pârâtului, foarte speriată în această situaţie (ea fiind o femeie bătrână – 70 ani – şi bolnavă), a început să fugă de el, iar reclamantul, în loc să se oprească, din contră a alergat după ea. Mama pârâtului a fugit printr-o curte şi a reuşit să scape, intrând în casa unui vecin, însă reclamantul T.T. nici atunci nu s-a potolit, ci s-a aşezat pe o bancă în faţa casei, aşteptând-o să iasă.
Mama pârâtului, îngrozită de spaimă, cunoscându-i caracterul violent şi neştiind ce să facă, l-a sunat pe pârât, povestindu-i ce s-a întâmplat şi spunându-i că îi este realmente teamă pentru viaţa ei. Auzind acestea, pârâtul s-a urcat în maşină şi s-a deplasat la casa unde i-a transmis mama sa că se ascundea de T.T. Ajungând acolo, l-a văzut pe banca din faţa casei pe reclamant, cu o sticlă de bere în mână. Nici nu a apucat bine să îl întrebe ce are cu mama sa, că el a şi sărit la pârât, a spart sticla de bere, lovind-o de bancă, iar cu o bucată din sticlă – ciobită şi tăioasă – l-a atacat. În acel moment, încercând să se apere, pârâtul l-a lovit, iar el a căzut jos. Sub impulsul acestei provocări şi a stării de nervozitate deosebită ce i-a produs-o (speriat fiind şi pârâtul pentru viaţa mamei sale – o femeie de 70 de ani), i-a mai aplicat două sau trei lovituri, după care s-a oprit.
Aşadar, solicită instanţei să ia act de faptul că acestea sunt împrejurările reale în care s-a comis fapta, iar prezentarea reclamantului din cererea sa de chemare în judecată este trunchiată şi ascunde o mare parte din adevăr.
Împrejurările descrise mai sus vor fi confirmate şi de martorii a căror audiere o solicită, care de asemenea cunosc şi teroarea în care trăieşte mama sa de ani buni de zile, ea fiind în permanenţă ameninţată de reclamant, agresată verbal şi uneori chiar fizic.
De-a lungul timpului, mama pârâtului, în urma agresiunilor lui T.T., a formulat şi plângeri la poliţie, pe care însă ulterior şi le-a retras, fiindu-i teamă de acesta şi sperând de fiecare dată că poate se va potoli. Dovadă în acest sens stă adresa nr. 226.473/52/5 din 12.03.2012 a Poliţiei Municipiului Bistriţa (anexa nr. 1 ), prin care se arată că numita C.F. a formulat o petiţie prin care a solicitat măsuri legale faţă de T.T.. Întrucât în data de 21.01.2012 a căzut si si-a fracturat braţul stâng, „cu ocazia verificărilor întreprinse, numitului T.T. i s-a pus în vedere ca pe viitor să nu mai intre în divergenţe” cu mama pârâtului, „iar eventualele litigii să le rezolve prin organele abilitate „.
De asemenea, chiar şi după incidentul din data de 16.09.2013 (ce face obiectul prezentului dosar), mama pârâtului a formulat plângere la poliţie, însă din nou, de frica reclamantului, a renunţat. Prin adresa nr. 239.414/52/1 din 04.10.2013 (anexa nr. 2), Secţia 2 Poliţie Rurală P.B. arată: „la petiţia dvs., înregistrată sub nr. 239.414/52/1 din 19.09.2013, în care sesizaţi unele aspecte cu privire la numitul T.T. din localitatea T., nr. 665. judeţul B-N, vă comunicăm următoarele: întrucât în declaraţia dvs. aţi menţionat că nu solicitaţi efectuarea de cercetări fată de T.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare sau alte fapte de natură penală, petiţia dvs. a fost clasată”.
Aşadar, consideră că în speţa de faţă sunt îndeplinite condiţiile art. 1352 şi 1380 Cod civil, texte legale care prevăd exonerarea totală de răspundere a unei persoane (referitoare la răspunderea civilă delictuală) în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseşi: nu există obligaţia de reparare a prejudiciului atunci când acesta este cauzat de fapta victimei înseşi.
Aşadar, consideră că în speţa de faţă sunt îndeplinite condiţiile art. 1352 şi 1380 Cod civil, texte legale care prevăd exonerarea totală de răspundere a unei persoane (referitoare la răspunderea civilă delictuală) în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseşi: nu există obligaţia de reparare a prejudiciului atunci când acesta este cauzat de fapta victimei înseşi.
Totodată, pârâtul s-a aflat şi în stare de legitimă apărare – prevăzută de art. 1360 Cod civil şi art. 19 Cod penal, reclamantul atentând atât la viaţa mamei pârâtului, cât şi a sa personală.
Din moment ce în această situaţie, legea nu recunoaşte victimei nici măcar dreptul de a obţine despăgubiri materiale, întrucât prejudiciul a fost produs prin propria sa faptă, cu atât mai mult nu se justifică nici acordarea de daune morale, agresorul iniţial fiind chiar el – reclamantul T.T.
Din moment ce în această situaţie, legea nu recunoaşte victimei nici măcar dreptul de a obţine despăgubiri materiale, întrucât prejudiciul a fost produs prin propria sa faptă, cu atât mai mult nu se justifică nici acordarea de daune morale, agresorul iniţial fiind chiar el – reclamantul T.T.
Nu corespunde deloc realităţii faptul că i s-a creat reclamantului un puternic sentiment de insecuritate sau că nu a mai putut dormi nopţile, „tresărind la fiecare mişcare sau lătrat al câinilor de teamă că pârâtul şi-ar putea duce la îndeplinire ameninţările”.
Aceste afirmaţii sunt nişte exagerări crase şi cât se poate de false, dorindu-se inducerea în eroare a instanţei de judecată prin insuflarea ideii că reclamantul a fost cel ameninţat, pe când realitatea este cu totul alta: mama pârâtului este cea umilită şi batjocorită constant de reclamant; ea a fost agresată chiar şi fizic de acesta, în repetate rânduri, mama deţinând şi acte medicale în acest sens (acte pe care le va depune ulterior, printre care şi un certificat medico-legal cu 8 zile îngrijiri medicale, în urma unei altercaţii cu reclamantul). Pârâtul şi familia sa a dus-o de multe ori la medic după agresiunile lui T.T., pentru că, pe lângă suferinţele fizice, se mai şi speria foarte tare, crescându-i alarmant tensiunea; în plus, are şi serioase afecţiuni cardiace, suferind două operaţii de bypass la inimă, este slăbită şi orice eveniment neplăcut îi afectează extrem de mult sănătatea. Acest T.T., prin comportamentul său, i-a pus de nenumărate ori viaţa mamei sale în pericol.
Mai mult, nu înţelege cum reclamantul poate să fie atât de „înspăimântat”, când de fapt mama pârâtului este cea care locuieşte aproape de el, singură în casă şi fără ajutor, iar pârâtul are domiciliul în alt sat – T.B.. În plus, pârâtul, din luna februarie 2014 este chiar plecat la muncă în Italia, aşa că de aproape jumătate de an nici nu mai este în ţară.
Totodată, mai subliniază şi faptul că, deşi avea posibilitatea, pe tot parcursul derulării cercetărilor în dosarul penal, reclamantul nu s-a constituit parte civilă şi nu a înţeles să solicite pe această cale despăgubiri de nici un fel.
Referitor la dosarul penal nr. ../P/2013, arată pârâtul că a fost scos de sub urmărire penală atât cu privire la „pretinsele” infracţiuni de ameninţare, cât şi cu privire la infracţiunea de lovire, întrucât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a considerat că, raportat la împrejurările în care a fost comisă, „fapta de lovire nu prezintă, prin conţinutul ei concret, gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind aplicabile prevederile art. 181 Cod penal” (Ordonanţa din 31 ianuarie 2014 – anexa nr. 3)- împotriva acestei Ordonanţe a formulat plângere presupusa parte vătămată T.T. (soţia reclamantului), dar şi aceasta a fost respinsă de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin Ordonanţa din 24.02.2014 (anexa nr. 4).
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de T.T., având în vedere faptul că este complet neîntemeiată, pârâtul neavând obligaţia legală de a-i achita nici daune materiale, nici morale, prin prisma împrejurărilor în care s-a săvârşit fapta. Din contră, pârâtul şi familia sa sunt cei lezaţi de comportamentul agresiv al reclamantului, care locuieşte aproape de mama pârâtului, ameninţând-o constant, astfel încât atât ea, cât şi pârâtul trăiesc într-o stare de teamă permanentă.
În drept invocă dispoziţiile art. 1352, 1360 şi 1360 Cod civil, art. 19 Cod penal, precum şi art. 205, 315 şi 453 Cod proc. civ.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 26-33).
Prin răspunsul la întâmpinare depus în data de 26.08.2014, reclamantul arată că cea mai mare parte a susţinerilor pârâtului din cuprinsul întâmpinării sale sunt străine şi fără relevanţă în soluţionarea acţiunii obiect al prezentului dosar.
Invocarea unor pretinse sau reale neînţelegeri dintre reclamant şi mama pârâtului, soluţionate, (sau nu), de organele competente, inclusiv pe calea unor cercetări penale, nu au nicio semnificaţie şi nicio relevanţă în ceea ce priveşte prezenta cauză.
În discuţie sunt pretenţiile reclamantului, materiale şi morale, izvorâte din fapta de lovire sau alte violenţe, comisă asupra sa de către pârât.
Existenţa acestei fapte, săvârşirea ei de către pârât şi întinderea consecinţelor ei – pe planul vătămărilor şi leziunilor traumatice produse – au fost stabilite în cadrul dosarului penal nr. 22/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a cărui ataşare a solicitat-o în probaţiune.
Litigiile dintre reclamant şi mama pârâtului s-au încheiat, prin respingerea pretenţiilor acesteia, iar vârsta, starea de sănătate sau alte astfel de considerente, nu pot avea nicio relevanţă în prezenta cauză.
Pârâtul este cunoscut în zonă, (ca şi întreaga lui familie, de altfel), ca o persoană violentă, agresivă, certată cu legea.
Este pentru prima dată când pârâtul – fost învinuit pentru fapta în discuţie, în dosarul nr. ../P/2014 – invocă existenţa aşa-zisei provocări.
Pe parcursul cercetărilor penale pârâtul, (învinuitul), nu a pomenit niciodată o astfel de stare de fapt şi nici nu a solicitat, în dovedirea ei, audierea martorilor propuşi în prezenta cauză, (F. şi C.), martori care de altfel nu cunosc nimic în legătură cu agresiunea propriu-zisă, nefiind prezenţi la locul şi momentul producerii ei.
Pârâtul susţine că ar fi îndeplinite condiţiile legale privitoare la exonerarea totală de răspundere a unei persoane „în situaţia în care prejudiciul a fost cauzat prin fapta victimei înseşi”.
Nici susţinerea existenţei legitimei apărări – afirmată de asemenea pentru prima dată în întâmpinare – nu-şi găseşte justificarea în cauză – (ea nefiind invocată pe parcursul urmăririi penale efectuate în cauză).
Pentru existenţa legitimei apărări este necesar ca fapta să fie comisă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust (art. 44 alin. 2 c.pen.), condiţii evident neîndeplinite în cauză.
Pârâtul l-a căutat şi urmărit pe reclamant după înfăţişarea avută în ziua respectivă la un proces la Judecătoria Bistriţa şi l-a ajuns din urmă, trecând de locuinţa mamei sale — ceea ce dovedeşte premeditarea faptei sale. A folosit în scopul urmăririi reclamantului o autoutilitară, tocmai pentru a-l ajunge înainte de a intra în curtea casei sale.
Faptul că nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nu are nicio relevanţă (cum susţine pârâtul), întrucât termenul pentru o astfel de constituire oricum nu era depăşit, iar în raport de soluţia dispusă de parchet asupra laturii penale, constituirea era inutilă, calea de urmat fiind tot formularea prezentei acţiuni.
Prin înscrisul depus în data de 11.12.2014, reclamantul arată că nu a spart nicio sticlă şi nu a ameninţat pe nimeni, neavând condiţie fizică pentru a se bate cu cineva.
În data de 19.03.2015, pârâtul a depus la dosar Note scrise prin care a solicitat, în principal, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; în subsidiar, admiterea în parte a acţiunii introductive, în sensul admiterii pretenţiilor reclamantului privitor la daunele materiale în cuantum de 500 lei şi respingerea capătului de cerere referitor la daunele morale, ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că în nici un caz nu se poate reţine faptul că pe motivul vreunei răzbunări mai vechi ar fi încercat pârâtul să-şi „verse nervii” pe T.T. Din contră, starea de fapt este cea pe care a descris-o şi prin întâmpinare şi pe care a dovedit-o cu martorii audiaţi în fata instanţei la data de 30.01.2015 – M.C.Gh. şi C.G.
Solicită instanţei să observe declaraţia martorului M.C.Gh., care a fost de faţă la altercaţia din 16.09.2013 şi care a arătat că se afla la un magazin din localitatea T. şi în momentul în care a ieşit din magazin l-a văzut „întrebându-l pe reclamant de ce a dat în mama sa”. Reclamantul, care stătea la o masă din curtea magazinului, s-a ridicat cu o sticlă de bere în mână şi a vrut să-l lovească pe pârât cu sticla. Pârâtul, pentru a se apăra, a ridicat o mână, şi atunci sticla s-a lovit de masă şi s-a spart. Reclamantul, rămânând în mână cu ciobul sticlei, a încercat din nou să-l lovească pe pârât, şi atunci pârâtul l-a lovit”.
Aşadar este cu totul mincinoasă starea de fapt descrisă de reclamant în cererea de chemare în judecată, şi anume că pârâtul l-ar fi urmărit de fapt pe acesta şi că a sărit din maşină direct pe el, la bătaie, împreună cu alte persoane. Nici organele de cercetare penală nu au reţinut această stare de fapt, întrucât nu este cea reală. Solicită să se aibă în vedere declaraţia martorului mai sus arătat, care a spus că în primă fază l-a văzut discutând cu reclamantul, aşadar nu avea cum să sară direct la bătaie.
De altfel, chiar şi unul din martorii lui T.T., numitul K.T.Ş. (audiat în data de 05.12.2014), după ce iniţial relatează o altă stare de fapt, arată mai spre finalul declaraţiei sale că, de fapt, „înainte de a lovi pârâtul pe reclamant acesta a povestit cu el aproximativ un minut şi numai după aceea a aplicat pumnul despre care am spus mai sus”.
Subliniază pârâtul aici faptul că martorul K. este singurul martor al reclamantului care a fost efectiv de faţă la incident, iar declaraţia acestuia este cel puţin suspectă în sensul în care cuprinde afirmaţii contradictorii, aşa cum arăta mai sus. Pe de altă parte, este greu de crezut că dacă situaţia ar fi fost chiar aşa cum o descrie reclamantul, iar T. ar fi fost atacat atât de brutal de 2-3 persoane, bătut şi lăsat să zacă în stradă, numitul K., care susţine că a fost de faţă, l-ar fi lăsat pur şi simplu zăcând pe stradă şi ar fi trecut mai departe, fără să sune la Poliţie sau la Salvare, fără să încerce să intervină în vreun fel, astfel cum a declarat.
Pe de altă parte, celălalt martor al pârâtului, C.G., a arătat că a şi văzut-o pe mama sa cum fugea pe drum, urmărită de reclamantul T.T.
De asemenea, tot martorii au confirmat prin declaraţiile lor starea conflictuală mai veche existentă între reclamant şi mama pârâtului, o femeie în vârstă de 70 de ani care trăieşte în teroare de ani buni de zile, locuind chiar lângă T.T., ea fiind în permanenţă ameninţată de reclamant, agresată verbal şi uneori chiar fizic.
Totodată, pârâtul s-a aflat şi în stare de legitimă apărare — prevăzută de art. 1360 Cod civil şi art. 19 Cod penal, reclamantul atentând atât la viaţa mamei sale, cât şi a sa personală.
În ceea ce priveşte daunele materiale, chiar în situaţia în care ar presupune că se pot acorda, acestea trebuie dovedite cu acte, ori reclamantul nu a depus nici o chitanţă la dosar în susţinerea cheltuielilor medicale sau de alt fel. Doar prin martori a încercat să dovedească unele cheltuieli făcute din pricina faptului că nu a mai putut munci.
Subliniază însă faptul că, aşa cum a arătat martorul B.N. (audiat în 13.03.2015), nu a fost prima dată când T.T. a apelat la serviciile plătite ale unor persoane, pentru ajutor, întrucât şi cu alte ocazii când îi ducea lemne reclamantului, acesta îl plătea. Martorul B. a precizat că i-a mai dus lemne reclamantului şi în anii anteriori. Doar că de data aceasta, profitând de situaţie, T.T. a găsit o variantă să şi recupereze banii pe care oricum i-ar fi plătit pentru serviciile de cărăuş, servicii care ar fi fost solicitate oricum, nu au fost cauzate de suferinţele fizice rezultate din altercaţia cu pârâtul.
Aşadar, deşi consideră că pentru felul în care s-au petrecut lucrurile, (reclamantul fiind de fapt cel care a agresat-o pe mama pârâtului, pârâtul aflându-se într-o puternică stare de tulburare) nu s-ar impune să fie obligat nici măcar la plata daunelor materiale (oricum nedovedite), a arătat cu ocazia interogatoriului că ar fi de acord să-i achite reclamantului strict cheltuielile pentru zilele de îngrijire medicală – a apreciat de aproximativ 100 lei/zi, însemnând un total de cel mult 500 lei.
Cu privire însă la daunele morale solicitate, acestea nu au fost dovedite absolut în nici un fel, şi nici nu ar fi putut fi dovedite, din moment ce din toată această situaţie este clar că cea care a suferit puternice traume morale este chiar mama pârâtului, iar nu reclamantul. Cu atât mai mult cu cât altercaţia în urma căreia T.T. a formulat prezenta cerere de despăgubire a fost de fapt provocată de reclamant, pârâtul încercând doar să o apere pe mama a de acţiunea violentă a acestuia, solicită instanţei de judecată să respingă în întregime pretenţiile reclamantului cu privire la daunele morale.
În subsidiar, în situaţia în care se va considera totuşi că se impune acordarea daunelor materiale, pârâtul solicită instanţei să admită în parte cererea de chemare în judecată, pentru suma de maxim 500 lei daune materiale, pentru motivele pe care le-a arătat mai sus. În ce priveşte daunele morale, pârâtul solicită instanţei să le respingeţi în totalitate.
În drept, a invocat disp. art. 1352, 1360 şi 13 80 Cod civil, art. 19 Cod penal, precum şi art. 205, 315 şi 453 Cod proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :
Între reclamantul T.T. şi familia pârâtului, există un conflict mai vechi generat de neînţelegerile privitoare la folosirea unei fântâni de către mama pârâtului, numita C.F. – litigiul civil făcând obiectul dosarului nr. …./190/2011.
Starea conflictuală dintre părţi a rezultat cu claritate din probele administrate în cauză, fiind depuse la dosar, înscrisuri din care rezultă că reclamantul a avut un proces civil cu mama pârâtului (sentinţa civilă nr. 8698/2013 – fila 70), în aceeaşi perioadă, fiind în mai multe rânduri sesizate organele penale, fie de către reclamant, fie de către mama pârâtului, pentru a fi reclamante acte de ameninţare şi de agresiune (astfel cum rezultă din ordonanţa procurorului emisă în dosarul penal ./P/2011, rezoluţia procurorului din dosarul penal ./P/2012, adresele emise de Secţia 2 Pol. – P.B.).
Pe fondul acestei stări conflictuale, la data de 16.09.2013, în timp ce reclamantul se deplasa pe str. V.T., din localitatea T., a fost acostat de pârâtul C.I. care a coborât dintr-un autovehicul şi i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, întâi lovindu-l cu pumnul în faţă şi după ce reclamantul a căzut la pământ, a continuat să îl lovească cu picioarele. În urma acestor lovituri reclamantul a suferit leziunile constatate prin Certificatul medico-legal emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa-Năsăud (fila 7), respectiv: traumatism facial, contuzie piramidală nazală, contuzie buza inferioară, contuzie loja toracică, contuzie abdominală, contuzie lombo –sacrată, necesitând pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Această stare de fapt a fost reţinută din depoziţia martorului direct K.T.Ş., ce se coroborează cu lucrările dosarului penal ../P/2014, respectiv declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală de numita M.E. şi de părţile vătămate.
De altfel pârâtul a recunoscut, atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei că l-a lovit pe reclamant, invocând însă faptul că altercaţia s-a petrecut în curtea unui vecin al mamei sale (unde funcţionează un magazin) şi că a fost atacat de către acesta din urmă. Această ipoteză a fost, în parte, confirmată de martorul pârâtului, M.C.Gh. – însă nu va fi reţinută de instanţă pentru următoarele considerente. Pârâtul a avut o atitudine nesinceră faţă de faptă, iniţial susţinând în faţa organelor de urmărire penală că nu a fost deloc la locul producerii incidentului (de unde rezultă că avea ceva de ascuns). Ulterior pârâtul a susţinut (în declaraţia de învinuit) că a fost atacat din senin de către reclamant, deşi el venise în respectiva locaţie la solicitarea mamei sale care fusese ameninţată de reclamant. Ulterior arată pârâtul că l-a întrebat pe reclamant ce a avut cu mama lui iar acesta a vrut să îl lovească cu o sticlă. Martorul confirmă această ultimă variantă, arătând că iniţial cei doi au avut o discuţie provocată de către pârât care l-a luat la rost pe reclamant în legătură cu conflictul pe care în avusese cu mama lui. Această mărturie va fi înlăturată de instanţă dat fiind faptul că mărturia nu se coroborează cu alte probe din dosar iar sinceritatea martorului a fost contestată de către reclamant care a arătat, prin notele scrise depuse la dosar, că acest martor ar fi unul dintre agresorii care erau cu pârâtul la data incidentului.
Plecând de la situaţia de fapt mai sus reţinută, instanţa va analiza dacă sunt întemeiate pretenţiile reclamantului de a primi despăgubiri din partea pârâtului, pentru suferinţele pricinuite prin fapta sa şi pentru cheltuielile care a trebuit să le suporte ca urmare a acestei fapte (pentru îngrijiri medicale şi pierderea capacităţii de muncă).
Conform art. 1349 Cod civil: „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.” În acelaşi sens art. 1357 Cod civil prevede că „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2)Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.”
Din aceste texte legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia în comiterea faptei ilicite.
În ceea ce priveşte fapta ilicită, aceasta constă în loviturile pe care le-a aplicat pârâtul reclamantului, încălcând astfel normele de conduită pe care legea le impune. În acest sens trebuie menţionat că în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 1 Cod civil „Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Tot astfel art. 64 alin. 2 prevede că „Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică şi psihică. Nu se poate aduce atingere integrităţii fiinţei umane decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.” Prin acţiunea sa pârâtul a încălcat aceste prevederi legale, aducând atingere sănătăţii şi integrităţii fizice a reclamantului, provocându-i acestuia, în mod nejustificat, leziuni care au necesitat îngrijire medicală.
În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta constă în suferinţa fizică care i-a fost provocată reclamantului în urma lovirilor şi suferinţa morală (o persoană lovită resimţind desigur o stare de temere, de nesiguranţă socială) şi în valoarea cheltuielile suportate de acesta pentru îngrijire medicală şi pentru pierderea capacităţii de muncă, în perioada în care a necesitat îngrijiri medicale.
Între prejudiciu şi faptă ilicită există raport de cauzalitate, suferinţa fizică şi psihică şi cheltuielile suportate de reclamant, fiind rezultatul direct a lovirilor care i le-a aplicat acestuia pârâtul.
În ceea ce priveşte vinovăţia, instanţa reţine că în materie de răspundere delictuală, autorul prejudiciului răspunde chiar şi pentru cea mai mică culpă, conform art. 1357 alin. 2 Cod Civil.
Cu privire la vinovăţie, pârâtul a invocat în apărarea sa câteva cauze de exonerare de răspundere, arătând că a aplicat loviturile reclamantului, pe fondul unei stări de provocare ori în legitimă apărare.
În ceea ce priveşte starea de legitimă apărare, pentru existenţa aceste cauzei de înlăturare a răspunderii este necesar ca fapta să fie comisă pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului (art. 19 alin. 2 Cod penal), condiţii evident neîndeplinite în cauză – pârâtul fiind cel care a oprit maşina în timp ce reclamantul se deplasa pe drum, după care l-a lovit. Trebuie subliniat aici că nici în ipoteza de fapt descrisă de către pârât, nu ar fi fost îndeplinite condiţiile legitimei apărări, odată ce pârâtul l-a lovit pe reclamant cu picioarele, inclusiv după ce acesta a căzut jos (fapt recunoscut de pârât în faţa organelor de urmărire penală), astfel încât apărarea sa nu ar fi fost una proporţională cu gravitatea atacului, mai ales că reclamantul este o persoană în vârstă, bolnavă, în timp ce pârâtul este un tânăr în plenitudinea puterilor.
Tot astfel, nu poate fi reţinută în speţă, cauza exoneratore de răspundere prevăzută de art. 1352 Cod civil – fapta victimei. Pentru a reţine această cauză exoneratoare este necesar ca prejudiciul să îl fi cauzat însăşi victima – respectiv ca reclamantul să îşi fi cauzat singur leziunile – ori din întreg probatoriul a rezultat că pârâtul a fost cel care l-a lovit pe reclamant.
Pentru argumentele înfăţişate instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât îl va obliga pe pârât, în temeiul art. 1381 şi urm. Cod civil, să repare prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantului.
În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, instanţa reţine că reclamantul a necesitat îngrijiri medicale, deplasări la medic, a fost în incapacitate de muncă cinci zile, perioadă în care a angajat alte persoane pentru a-l ajuta la treburile gospodăreşti, suportând aceste cheltuieli – astfel încât îi vor fi acordate reclamantului daune materiale în valoare de 500 lei, având în vedere şi poziţia pârâtului la interogatoriu.
În ceea ce priveşte întinderea daunelor morale, instanţa reţine că nu există criterii clare de apreciere a durerii unei persoane sau a traumelor psihice prin care trece aceasta. Însă având în vedere leziunile pe care le-a suferit reclamantul (traumatism facial, contuzie piramidală nazală, contuzie buza inferioară, contuzie loja toracică, contuzie abdominală, contuzie lombo-sacrală), faptul că acesta este o persoană bolnavă, înaintat în vârstă (62 ani) şi faţă de împrejurările în care s-a produs fapta, de natură a-i crea reclamantului o reală temere (a fost lovit în public, cu pumnii şi picioarele de un tânăr) – fără a minimaliza suferinţele reale ale reclamantului, apreciază că o despăgubire în valoare de 5000 lei, constituie o satisfacţie echitabilă pentru suferinţe fizice şi psihice suportate de acesta, fără a reprezenta însă o îmbogăţire nejustificată.
În concluzie, instanţa va admite, în parte, acţiunea reclamantului şi îl va obliga pe pârât să plătească acestuia suma de 5500 lei cu titlu de despăgubiri, din care 500 lei daune materiale şi 5000 lei daune morale.
În virtutea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, văzând că pârâtul a căzut în pretenţiile reclamantului, acesta va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu prezentul proces, în cuantum de 440 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, în proporţia în care a fost admisă acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate de către instanţa de fond, de la 5.000 lei, la o sumă de maxim 500 lei.
Tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
