Reabilitare judecătorească. Condamnări succesive. Condiţii.
În situaţia, în care între data executării primei condamnări (susceptibilă de un termen de reabilitare mai lung) şi data săvârşirii infracţiunii ulterioare (care a atras un termen de reabilitare mai scurt) s-a împlinit termenul de reabilitare prevăzut de leg, deşi noua condamnare face imposibilă reabilitarea condamnatului pentru condamnarea anterioară datorită caracterului indivizibil şi personal al reabilitării, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că termenul de reabilitare (mai lung) aferent acelei condamnări a expirat.
Secţia penală – Decizia penală nr. 574/28 septembrie 2006
Prin sentinţa penală nr.235/06.02.2006 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul penal nr. 7241/2005, în baza art. 497 al.1 lit. a Cod procedură penală raportat la 135 lit. a Cod penal a fost respinsă cererea de reabilitare formulată de condamnatul H.M. cu privire la pedeapsa de 3 ani. 9 luni şi 22 zile aplicată prin sentinţa penală nr. 900/1990 şi cu privire la pedeapsa de 2ani închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal stabilită prin sentinţa penală nr. 504/2000 a Judecătoriei Deva , ca prematur introdusă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr.900/17.12.1990 pronunţată de către Judecătoria Deva în dosarul nr. 5539/1990 definitivă prin decizia penală nr. 116/1991 a Tribunalului Hunedoara, H.M.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, 9 luni şi 22 zile. Condamnatul a fost arestat la data de 18.11.1990 şi eliberat la data de 07.07.1993, rămânând un rest de executat de 422 zile.
Prin sentinţa penală nr. 1504/24.07.2000 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 2535/2000, definitivă prin neapelare, H.M.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art.81, 82 Co penal, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
Potrivit reglementărilor din dreptul penal român, instituţia reabilitării priveşte persoana celui condamnat şi nu fiecare din condamnările pe care acesta le-a suferit, astfel încât în situaţia unor condamnări succesive, dacă pentru una dintre ele nu sunt îndeplinite condiţiile reabilitării de drept, reabilitarea poate opera doar în condiţiile reabilitării judecătoreşti.
În consecinţă, deşi pentru cea de-a doua condamnare suferită de către H.M.V. ar putea, în principiu, să opereze reabilitarea de drept în condiţiile art. 86 Cod penal,faţă de faptul că acesta a suferit anterior o condamnare la o pedeapsă de 3 ani, 9 luni închisoare pentru care a intervenit reabilitarea judecătorească anterior pronunţării celei de-a doua condamnări, ci doar s-a îndeplinit termenul pentru aceasta, reabilitarea condamnatului poate avea loc doar în condiţiile art. 135 Cod penal referitor la reabilitarea judecătorească.
Simpla împlinire a termenului prevăzut de art. 135 alin.1 Cod penal nu poate produce efecte decât în ceea ce priveşte nereţinerea stării de recidivă (în conformitate cu dispoziţiile art.38 alin. 2 Cod penal.).
Pentru a fi putut opera reabilitarea pentru prima condamnare suferită, era necesar ca instanţa de judecată să constate printr-o hotărâre definitivă şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art.137 Cod penal. Or, este evident că prin săvârşirea celei de-a doua infracţiuni, condamnatul H.M.V. a încălcat aceste condiţii.
Deşi în Codul penal nu există dispoziţii exprese cu privire la modul de calcul al termenului de reabilitare în cazul condamnărilor succesive, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanim în a considera că în această situaţie termenul de reabilitare se calculează în funcţie de pedeapsa cea mai grea, care atrage cel mai lung termen de reabilitare şi care va curge de la data când a luat sfârşit executarea ultimei pedepse.
Rezultă deci, că în situaţia de faţă, termenul de reabilitare se calculează în funcţie de pedeapsa de 3 ani, 9 luni şi 22 zile închisoare, iar termenul începe să curgă de la data la care pedeapsa de 2 ani închisoare ulterioară a fost considerată executată deci de la împlinirea termenului de încercare calculat potrivit art.82 alin.3 Cod penal ( în acelaşi sens şi decizia penală nr. 1984/1973 a fostului Tribunalul Suprem ).
În Consecinţă, termenul de reabilitare de 5 ani , 9 luni şi 26 zile ( calculat potrivit art.135 alin. 1 lit. a Cod penal ) a început să curgă de la data de 04.08.2000 ( sentinţa penală nr. 1504/2000 a Judecătoriei Deva a rămas definitivă la data de 04.08.2000, moment în care a început să curgă termenul de încercare de 4 ani), astfel încât cererea de reabilitare formulată de către condamnatul H.M.V. la data de 21.11.2005 apare ca prematură.
Împotriva hotărârii a declarat apel în termen legal statuat de art. 363 Cod procedură penală Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, aducându-i critici pentru nelegalitate, în sensul că termenul pentru reabilitarea de sub efectele pedepsei de 3 ani ,9 luni şi 22 de zile a fost împlinit, iar în ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare operează dispoziţiile art. 86 Cod penal, astfel încât cererea se impunea a fi admisă.
Prin decizia penală nr.210/A/29.05.2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr. 4494/2006, a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 235/06.02.2006 a Judecătoriei Deva, instanţa de apel reţinând aceleaşi argumente expuse în considerentele hotărârii primei instanţe.
Decizia sus arătată a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi care a solicitat casarea acesteia, cât şi a sentinţei penale nr.235/2006 a Judecătoriei Deva cu consecinţa admiterii cererii de reabilitare formulată de condamnat.
Recursul este fondat.
În situaţia în care între data executării primei condamnări de 3 ani, 9 luni şi 22 de zile închisoare (susceptibilă de un termen de reabilitare mai lung de 5 ani, 11 luni şi 7 zile). Compus din 4 ani +1/2 din 3 ani , 9 luni şi 22 zile) şi data săvârşirii infracţiunii ulterioare (care a atras o condamnare cu un termen de reabilitare mai scurt – 4 ani ) s-a împlinit termenul de reabilitare prevăzut de lege, deşi una condamnare face susceptibilă reabilitarea condamnatului H.M. pentru condamnarea anterioară datorită caracterului indivizibil şi personal al reabilităţii totuşi nu se poate face abstracţie de împrejurarea că termenul de reabilitare mai lung aferent acelei condamnări a expirat.
Ca atare, neputându-se pretinde condamnatului H.M. să-l parcurgă a doua oară, reabilitarea pentru condamnarea de 3 ani, 9 luni şi 22 zile va fi valabilă.
Ca urmare, reabilitarea pentru toate condamnările suferite de către H.M. va putea fi acordată la expirarea termenului de reabilitare mai scurt prevăzut de lege pentru infracţiunea ulterioară , calculat de la executarea acestei din urmă pedepse, deci de la data de 06.08.2004 întrucât termenul de încercare de 4 ani a început să curgă la data de 06.08.2000, când a rămas definitivă prin neapelare sentinţa penală nr.1504/2000 a Judecătoriei Deva.
În sprijinul acestui argument vine şi concluzia că în raport cu soluţiile propuse de instanţele inferioare, situaţia condamnatului ar fi una clar inechitabilă, întrucât în cazul în care ar fi introdus cererea înainte de săvârşirea ultimei infracţiuni pentru care a fost condamnat, cererea era admisibilă şi oportună, iar astăzi după împlinirea termenului de reabilitare precum şi cea de a doua condamnare cererea este privită ca prematură.
Faţă de cele reţinute mai sus, recursul a fost admis, iar hotărârile atacate casate, cu consecinţa admiterii cererii de reabilitare a condamnatului H.M.
