Prin cererea formulată la data de 14.09.2012, petentul-condamnat G.R.C., aflat in stare de detentie în Penitenciarul din Chateaudun Franța, a solicitat instanţei, în temeiul dispozitiilor art. 449 din Codul de procedura penala, rap. la art. 34 din Codul penal, sa dispună contopirea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), aplicata, pentru săvârşirea infracţiunii de „vatamare corporala”, prev. şi ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal, prin sentinţa penală nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iaşi, modificata prin decizia penala nr. 300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iaşi, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iaşi şi a pedepsei de 8 (opt) ani inchisoare, aplicată de Curtea de Apel din Paris – Camera Corectionala, la data de 30.06.2009, mentinuta de Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, pentru săvârşirea unor infractiuni de „proxenetism”, precum şi recunoasterea, pe cale incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a hotărârii penale pronuntate de Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispoziţiile art.122 din Legea nr.302/2004, art.33 şi art.36 din Codul penal si art. 449 din Codul de procedura penala.
Faţă de data săvârşirii infracţiunilor (05.02.2005 şi, respectiv, perioada 01.01.2003-04.05.2004) de catre petentul-condamnat GRC, precum si raportat la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iaşi, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iaşi si, respectiv, a hotarârii penale a Curtii de Apel din Paris – Camera Corectionala, la data de 30.06.2009 ramasa definitiva la data de 29.03.2012, instanţa constată că petentul-condamnat a savârsit infractiunile sus-mentionate mai inainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, ceea ce corespunde, conform dispozitiilor art. 33 lit. a) din Codul penal român, concursului real de infractiuni – materie în care sunt aplicabile (ca (şi) tratament sanctionator, respectiv ca sistem de sanctionare a concursului de infractiuni), prevederile art. 34-36 din Codul penal român.
Pentru a se putea da însă, în speţa de faţă, eficienţă dispozitiilor legale române privind pluralitatea de infractiuni sub forma concursului de infractiuni (inclusiv deci in ce priveste aplicabilitatea dispozitiilor art. 36 din Codul penal român, rap. la art. 34 si 35 din Codul penal român – în materia tratamentului penal sanctionator al concursului de infractiuni) este necesar ca hotarârea penala pronuntata de instantele franceze, respectiv hotararea Curtii de Apel din Paris – Camera Corectionala din data de 30.06.2009 sa-şi produca efectele pe teritoriul satului român (ceea ce implică recunoasterea de catre autoritatile judiciare române a hotararii penale pronuntate de instantele penale franceze), adică să fie recunoscută pe teritoriul statului român.
În aceste condiţii, instanţa urmeaza a analiza in continuare daca, in cadrul cererii de contopire de pedepse, poate fi recunoscută, pe cale incidentală, hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.
În ce priveşte recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale a Curtii de Apel din Paris – Camera Corectionala sunt aplicabile, în drept, dispoziţiile art.134 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, conform carora: „Recunoaşterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire penală sau de către instanţa în faţa căreia cauza este pendinte”.
În aceasta materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, ca urmare a promovării unui recurs în interesul legii generat de practica neunitară a instanţelor române, prin Decizia (RIL) nr.9 din data de 15 noiembrie 2010 (Decizie dată cu privire la interpretarea dispoziţiilor art.119 (fostul art. 119 (anterior republicarii Legii nr. 302/2004), actualmente art. 134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, a statuat cu privire la înţelesul sintagmei “proces penal în curs” (în cadrul căruia se poate realiza recunoaşterea, pe cale incidentală, a unei hotărâri penale străine), stabilind că sintagma „proces penal în curs”, cuprinsă în dispoziţiile art.119 (în prezent, art.134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată), se interpretează în sensul că recunoaşterea pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine sau a unui act juridic străin se poate face şi în faza privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive, astfel că orice cerere de modificare a pedepselor, întemeiată pe dispoziţiile art.449 din Codul de procedură penală, precum şi contestaţia la executare reglementată în art.461 din Codul de procedură penală, întruneşte/întrunesc trăsăturile unui „proces penal în curs” în accepţiunea art.134 (fost art.119) din Legea nr.302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, asemenea cereri fiind susceptibile să le dea procedurilor judiciare respective atribut de cauză pendinte în faţa instanţei de judecată căreia îi revine competenţa să le soluţioneze – asa cum este cazul şi în speţa dată (având ca obiect cererea (cerere principala) de contopire de pedepse.
Faţă de aceasta, raportat la obiectul cererii (principale) ce face obiectul prezentei proceduri judiciare (cerere de contopire de pedepse), instanţa va analiza în continuare îndeplinirea condiţiilor pentru recunoaştere – condiţii impuse de dispoziţiile art.131 din Legea nr.302/2004 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată).
Chiar daca nu există o dispoziţie legală expresă în acest sens, prin care să se impună – (şi) în cazul recunoaşterii pe cale incidentală – respectarea condiţiilor prevăzute de art.131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată), nu se poate concepe impunerea de către lege a acestor condiţii („conditii privind recunoasterea”) doar în cazul recunoaşterii unei hotărâri străine pe cale principală, astfel încât instanta apreciază aceste conditii („conditii pentru recunoastere”, prevazute de art. 131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare republicată), ca fiind valabile şi necesare în cazul ambelor tipuri de recunoaştere (pe cale principala sau, dupa caz, pe cale incidentala) care pot interveni într-o cauză penală.
Or, condiţiile pentru recunoaşterea unei hotărâri străine sunt prevăzute de dispoziţiile art.131 din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată), dispoziţii care stipulează faptul că recunoaşterea unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă:
a) România si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte;
b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994;
c) nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun;
d) respecta ordinea publica a statului român;
e) hotarârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române;
f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane în România;
g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscuta în România.
Procedând la analiza acestor condiţii, instanţa constată că prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, România si-a asumat obligatia recunoasterii hotarârilor provenind de la autoritatile statelor membre ale Uniunii, fiiind necesar sa se constate ca în faţa instanţelor statului străin emitent a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest sens, raportat la speta de fata, instanta constata ca acuzaţia penală formulată împotriva petentului-condamnat GRC a fost soluţionată de o instanţă independentă şi imparţială, Curtea de Apel Paris-Camera corectionala si, respectiv, Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, neexistând obiecţiuni formulate de către petentul-condamnat cu privire la încălcarea drepturilor sale pe parcursul desfăşurării procesului penal, în faţa instanţelor franceze. Totodata, instanta constata ca [,] condamnarea petentului nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară, iar hotarârea în cauză respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, consacrate în Constitutia României.
Instanta arată în continuare ca în ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, privită in abstracto, aceasta presupune ca fapta să fie considerată infracţiune atât în statul solicitant, cât si în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracţiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondenţă între elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii. În schimb, în ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări, privită in concreto, instanţa arată că aprecierea dublei incriminari in concreto implică nu numai ca fapta sa fie infracţiune în legislaţia ambelor state, ci şi, în egală măsură, ca făptuitorul să poată să fie sancţionat, conform legii statului solicitat.
Astfel, instanta constata ca faptele pentru care petentul GRC a fost condamnat de instantele straine franceze la o singura pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare închisoare îşi găsesc corespondentul în dreptul român în conţinutul infracţiunii de „proxenetism”, prev. şi ped. de art. 329 din Codul penal român. Totodată, din fişa de cazier judiciar a petentului-condamnat, rezultă că împotriva acestuia nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte, nici în România si nici într-un alt stat (cu recunoasterea, în această din urmă situaţie, în România). Ca atare, raportat la aceste condiţii (de recunoaştere) sus-analizate, instanta constata că în speţa de faţă regula ne bis in idem nu este încălcată.
Procedând însă la analiza condiţiei producerii de efecte juridice în România a hotărârii penale pronunţate de către instanţele franceze, potrivit legii penale române, instanţa constată că aceasă condiţie nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:
Potrivit certificatului de cazier judiciar national (Franta), petentul-condamnat figurează cu o singură condamnare, respectiv cea pronuntata prin hotararea penala de Curtea de Apel Paris – Camera Corectionala la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, cu executare in regim de detentie. În prezent, acesta execută în Franţa (fiind detinut în Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa privativă de libertate (de 8 (opt) ani închisoare). Instanța reține că în procedura judiciară de modificare de pedepse (inclusiv deci în ce priveşte modificarea pedepsei stabilită de către autoritatea judiciară franceză, pe care instanţa română ar trebui să o realizeze prin contopirea, conform dispozitiilor legale romane incidente in materie – art. 449 alin.(1) lit. a) din Codul de procedura penala, rap. la art. 36 din Codul penal, cu referire la art. 34 – 35 din Codul penal – , cu pedeapsa aplicata petentului-condamnat de către instanţa română într-o pedeapsă rezultantă) se impune recunoaşterea hotărârii autorităţii judiciare străine şi anularea mandatului de executare a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare straine (franceze), prealabil emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei inchisorii, la ramanerea definitiva a hotarârii prin care s-a dispus cu privire la modificarea de pedepse. Întrucât însă, petentul-condamnat GRC execută la acest moment pe teritoriul statului francez (in Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa privativa de libertate de 8 (opt) ani închisoare), ce i-a fost aplicata de catre instanta straină (franceză), instanţa observă că recunoaşterea (eventuală) pe cale incidentată a hotarârii penale pronuntate de instanţa franceză nu ar (putea) produce efecte juridice pe teritoriul statului român. O astfel de recunoaştere ar interfera, în schimb, în caracterul executoriu al hotărârii penale franceze. Mai mult, în cazul in care instanta (română) ar dispune contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat petentul GRC prin hotarârile penale referite anterior, contopirea de pedepse astfel dispusa de catre instanta româna, în condiţiile în care petentul-condamnat executa la momentul de fata pedeapsa privativa de libertate într-un penitenciar din Franţa, ar produce efecte juridice în această din urmă ţară, astfel încât s-ar ajunge la situaţia ca o decizie (hotărâre) a unei autorităţi juridice române să fie lipsită de efecte pe teritoriul statului român, dar să-şi producă efectele pe teritoriul unui alt stat (respectiv, pe teritoriul statului francez, în speţa de faţă), aspect ce contravine cooperării judiciare internaţionale în materie penală.
Într-o atare situatie, instanta arata că, în ce-l priveste pe petentul-condamnat G RC, singura modalitate şi unicul moment în care recunoaşterea hotărârii penale pronunţate de către instanţa franceză ar putea produce efecte în România este cel al dispunerii transferarii persoanei condamnate sus-mentionate din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare), în vederea executării pedepsei, în conditiile prevazute in aceasta materie (privind „transferarea persoanelor condamnate”) de art. 141 si urmatoarele din Titlul VI – intitulat „Transferarea persoanelor condamnate”- din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare (republicată).
Având în vedere aceste aspecte, în condiţiile în care petentul-condamnat este deţinut (la momentul de fata) pe teritoriul statului francez, instanta constata ca recunoasterea, pe cale incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a hotărârii penale pronuntate de Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, şi contopirea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), ce i-a fost aplicata petentului-condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „vatamare corporala”, prev. şi ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal, prin sentinţa penală nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iaşi, modificata prin decizia penala nr. 300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iaşi, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iaşi (in baza careia a fost emis, la data de 15.09.2009, de catre Judecatoria Iaşi, mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 4522/2007) cu pedeapsa de 8 (opt) ani inchisoare, ce i-a fost aplicata acestuia de Curtea de Apel din Paris – Camera Corectionala, la data de 30.06.2009, mentinuta de Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, pentru săvârşirea unor infractiuni de „proxenetism”, nu pot avea loc decât după executarea de catre petentul-condamnat G.R.C. a pedepsei privative de libertate (de 8 (opt) ani închisoare) aplicate (de autoritatile judiciare franceze) în străinătate (pe teritoriul statului francez) sau după efectuarea transferului persoanei condamnate sus-mentionate din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare), în vederea executării pedepsei respective, în conditiile prevazute in aceasta materie .
În acest context, instanta arată ca o (eventuală) recunoaştere la acest moment a hotărârii autorităţilor judiciare străine (franceze) – respectiv, hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel Paris – Camera Corectionala, mentinuta prin hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel din Versailles – Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364 – , în procedura prevăzută de dispoziţiile art.134 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata) nu este admisibilă, întrucât conduce la eludarea unui instrument de cooperare judiciară internaţională în materie penala, instrument prioritar, respectiv – transferarea persoanelor condamnate.
Or, in raport de considerentele sus-expuse, instanta constată că nu este îndeplinită în cauză de faţă conditia prevazuta de art. 131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata), respectiv condiţia (pentru recunoastere) potrivit careia este necesar ca hotarârea sau actul judiciar sa poata produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române – ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, aşa cum s-a relevat prin considerentele deja expuse.
Pe cale de consecinta, fata de lipsa îndeplinirii condiţiei prevazute de art. 131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata), instanta, în baza dispozitiilor art. 449 alin.(1) lit.a) si alin.(2)-(3) din Codul de procedura penala, a respins cererea de contopire de pedepse formulata de catre petentul-condamnat.
