Reclamanta C. D a chemat în judecată pârâţii Primăria Comunei Cetate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura Judeţului Dolj – Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 10/2001, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se anuleze dispoziţia nr. 62/16 septembrie 2004 emisă de primăria Comunei Cetate, judeţul Dolj.
În motivarea acţiunii a arătat că a formulat notificare în baza art. 22 din legea nr. 10/2001 prin BEJ B.T. , în care a solicitat restituirea în natură a imobilului construcţie moară şi patru garnituri de treier, situate în comuna Cetate, judeţul Dolj, imobil care a fost trecut în proprietatea statului în anul 1952, fără titlu valabil, aşa cum rezultă din certificatul nr. 1832 din 10 iulie 1997 emis de Arhivele Naţionale.
Cu dispoziţia nr.62 din 18 septembrie 2004 Primăria Comunei Cetate a respins cererea de restituire în natură , pe motivul că imobilul a cărui restituire se solicită, a fost demolat total iar la celelalte bunuri nu s-a făcut nici o referire.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a stabilit că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de reconstituit în natură este de 379.698.467 ROL , sumă pe care reclamanta o consideră mică în raport cu standardele de evaluare.
Reclamanta a mai precizat că prin adresa nr. 1522 din 31 mai 2004 a Primăriei Comunei Cetate emisă către D G F P Dolj , aceasta a omologat raportul de evaluare şi constatare tehnică fiind de acord cu plata următoarelor sume: 3.021.862.797 ROL sau acţiuni pentru moară sistematică cu valţuri internaţionale de 800/350 şi instalaţiile morii ; 124.385.000 ROL sau acţiuni pentru un pătul de scândură acoperit cu ţiglă ; 202.801.000 lei ROL pentru magazie de scândură pentru cereale şi a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei totale de 3.166.527.897 ROL.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 6 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
În cauză a formulat întâmpinare Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice D G F P Dolj prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanta C. D. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin încheierea din şedinţa publică de la 14 februarie 2007 a fost introdusă în cauză , în calitate de pârât , Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19 aprilie 2007 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti a invocat lipsa calităţii procesuale a acesteia în raport de cererea de chemare în judecată cu motivarea că în cursul procedurii administrative de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 entitatea competentă a se pronunţa asupra tuturor pretenţiilor de restituire decurgând din acest act normativ reparatorii, este cea căreia îi incumbă potrivit legii obligaţia de restituire.
La data de 30 mai 2007, la solicitarea reclamantei instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică de specialitate având ca obiective evaluarea bunurilor ce au făcut obiectul notificării şi stabilirea de piaţă a acestora.
Au fost efectuate în cauză expertize de către expert B.P, specialitatea mecanică agricolă, expert V.C., specialitatea instalaţii de morărit, expert D.M., specialitatea construcţii civile, industriale şi agricole şi expert M.N. specialitatea contabilitate şi evaluare.
Prin sentinţa civilă nr.98 din 16 aprilie 2008, pronunţată în dosar nr.93/63/2006, Tribunalul Dolj a admis acţiunea formulată de reclamanta C.D., în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA COMUNEI CETATE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, PREFECTURA JUDETULUI DOLJ – COMIISA JUD. DE APLICARE A LG. 10/2001, COMISIA CENTRALĂ PT. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR DIN CADRUL AUTORITĂŢII NAŢIONALE PT. RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR, având ca obiect legea 10/2001.
A anulat dispoziţia nr. 62/18.09.2004 emisă de Primarul comunei Cetate, jud. Dolj.
A obligat Primarul comunei Cetate să emită dispoziţie motivată pe numele reclamantei C.D., în calitate de persoană îndreptăţită, pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea Nr. 247/2005, aferente următoarelor imobile imposibil de restituit în natură: clădire moară sistematică, şopron, magazie, fântână, bazin de apă, clădire morar(evaluate la 257.863,72 lei); instalaţii morărit (evaluate la 42.683 USD) şi maşini agricole(evaluate la 9507 euro) şi să predea dispoziţia însoţită de documentaţia aferentă, pe bază de proces – verbal Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Prin dispoziţia nr.62 din 18 septembrie 2004 emisă de Primăria Comunei Cetate în baza notificării nr. 471/6 iulie 2001 făcută de reclamanta C.D. prin BEJ B.T. a fost respinsă cererea de reconstituire în natură a bunurilor solicitate în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că este imposibilă restituirea în natură că bunurile nu mai există.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a stabilit că valoarea echivalentă a bunurilor de restituit şi cuvenite reclamantei este de 379.698.467 lei ROL constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert B.P., specialitatea mecanică agricolă rezultă că valoarea totală a maşinilor agricole ce au făcut obiectul notificării respectiv tractor marca DAITZ de 50 Hp 2 bucăţi , tractor CAS de 35 Hp, o bucată tractor ROMEO de 25 Hp o bucată, batoze de treierat, semănătoare cu 17 rânduri şi camion de tonaj cu roţi metalice este de 9507 EURO.
În ceea ce priveşte valoarea instalaţiilor de morărit care au fost naţionalizate de moara Cetate, ce a fost proprietatea autorului Z.I. al cărui moştenitor este reclamanta C.D. s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit de expert V.C., că aceasta este de 42.683 USD.
Construcţiile ce au făcut obiectul notificării au fost expertizate şi evaluate de expert ing. D.M. şi s-a stabilit că valoarea totală a acestora (moară plus şopron, magazie, fântână, bazin de apă, clădirea morarilor şi depozit pentru carburanţi este de 257.863,72 lei RON.
Din probele administrate în cauză, instanţa a constatat că reclamanta, în calitate de moştenitor al autorului Z. I. este îndreptăţită, în condiţiile art.3 din Legea nr.10/2001, la măsuri reparatorii, constând în restituire, în speţă prin echivalent.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel reclamanta C.D. şi pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apelul declarat de reclamantă nu a fost motivat.
La data de 30 septembrie 2008, apelanta reclamantă C.D. a formulat cerere de renunţare la judecată, în temeiul art.246 c.pr.civ.
În consecinţă, în raport de dispoz.art.246 c.pr.civ., faţă de apelul declarat de reclamantă, instanţa urmează să ia act de renunţarea la judecată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietăţilor, acesta se va admite, pentru următoarele considerente :
Astfel, referitor la critica ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, aceasta este întemeiată raportat la dispoz.art.21 şi urm.din Lg.10/2001, din care rezultă, în speţă, calitatea procesuală pasivă numai a Primăriei Comunei Cetate, entitatea investită cu soluţionarea notificării şi, respectiv emiterea Dispoziţiei supusă contestaţiei.
Prin Titlul VII din Lg.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, s-a prevăzut înfiinţarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire şi luării de măsuri pentru aplicarea acestei legi.
Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Lg.247/2005, procedură în cadrul căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are competenţa de a emite decizii conţinând titluri de despăgubire, este distinctă de procedura administrativă de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Lg.10/2001.
În consecinţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, neavând atribuţii în procedura administrativă de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Lg.10/2001, nefiind supusă contestaţiei o dispoziţie a acestei Comisii, în mod nelegal prima instanţă nu a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de această pârâtă.
Critica ce vizează recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii pentru instalaţii şi utilaje, este de asemenea întemeiată, întrucât, potrivit art.6 alin.2 din Lg.10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Rezultă din textul citat că, pentru a face obiectul restituirii, aceste bunuri trebuie să fie cele preluate odată cu imobilul, şi să existe fizic la unitatea notificată, sau să nu fi fost casate; incidenţa beneficiului legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii. Deci, este necesar ca bunurile respective să existe fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare, la data intrării în vigoare a legii, şi totodată este necesar ca acestea să nu fi fost casate până la aceeaşi dată – să nu existe un proces verbal de constatare a casării, încheiat până la data de 14 febr.2001.
Cum, în speţă, nu s-a dovedit condiţia impusă de art.6 alin.2 din Lg.10/2001, pentru restituirea instalaţiilor şi utilajelor, în mod nelegal prima instanţă a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru aceste bunuri.
Ca atare, şi sub acest aspect, sentinţa atacată este nelegală.
Critica ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor de către instanţă, în condiţiile în care prin Lg.247/2005 s-a stabilit o procedură specială în acest scop, este însă neîntemeiată, având în vedere data emiterii dispoziţiei, anul 2004 (anterior intrării în vigoare a Lg.247/2005), şi decizia nr.52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – , dată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art.16 şi urm. din Lg.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor, emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prev.de Lg.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Lg.247/2005.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanţe, potrivit art.329 alin.3 c.pr.civ., înseamnă că procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în Cap.V din Lg.247/2005, nu se aplică Dispoziţiei nr.62 din 18 septembrie 2004, emisă de Primarul Comunei Cetate, jud.Dolj, ce face obiectul contestaţiei, în prezenta cauză.
Ca atare, sub acest aspect, nu există motive de nelegalitate a sentinţei.
Faţă de considerentele expuse, în baza art.298 rap.la art.246 c.pr.civ., se va lua act de renunţare la judecata apelului declarat de reclamanta C.D., iar în baza art.296 c.pr.civ. se va admite apelul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se va schimba în parte sentinţa, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei apelante, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de aceasta şi se va înlătura dispoziţia privind obligarea intimatei să emită Dispoziţie în favoarea reclamantei, pentru instalaţii morărit şi maşini agricole; se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei, ce au fost constatate ca fiind legale şi temeinice, sau neatacate cu apel.
5
