Prin contestaţia înregistrată la această instanţă la data de19 octombrie 2007 sub nr. 3223/102/07, reclamanta N Echeamă în judecată în calitate de pârât pe Primarul mun. Tg.Mureş, solicitând anularea sau, după caz, modificarea în parte a dispoziţiei nr.7162 din 19 septembrie 2007 emisă de Primarul mun. Tg.Mureş, în privinţa art.2 si 3 şi a se dispune în sensul stabilirii îndreptăţirii reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr.10/2001 atât pentru cota de ½ parte din imobilul construcţie (casă de locuit formată din 3 camere, 3 bucătarii din care o bucătărie de vară, 2 cămări de alimente, 1 baie, 1 pivniţă şi 1 prăvălie), situate până la demolare în Tg.Mureş, strada Gh.Doja nr.48, înscris în CF 2947 Tg.Mureş nr.top.4706/11, 4706/12 şi pentru imobilul teren în suprafaţă de 554 mp, aferent întregilor construcţii demolate de la adresa amintită. Reclamanta arată că solicită şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că imobilul amintit, prezenta următoarea situaţie a proprietăţii înainte de a fi preluat de către Statul Roman: cota de ½ parte din imobilul construcţie descris mai sus şi din terenul aferent în suprafaţă de 554 mp. a aparţinut în proprietate reclamantei, fiind trecut la Stat prin donaţie în baza Decretului nr.478/1954; cealaltă cotă de ½ parte din imobil a aparţinut mamei reclamantei, numitei N G, şi a trecut la stat prin decizia nr.39/31.01.1976 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Mureş, cu titlu de ieşire din indiviziune.
Reclamanta mai arată că după preluarea întregului imobil de către Statul Roman, construcţiile au fost demolate în întregime şi s-au ridicat blocuri de locuinţe.
Reclamanta mai arată că prin art.1 din dispoziţia nr.7162 din 19.09.2007 a Primarului mun. Tg.Mureş, s-a admis cererea sa de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru partea de construcţii, (nu şi pentru teren), ce a aparţinut reclamantei personal, respingându-se apoi în art.2 si 3, cererea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea de construcţii care a aparţinut în proprietate mamei sale, adică numitei N G, precum şi cererea de acordare de masuri reparatorii prin echivalent pentru tot terenul aferent construcţiilor.
Reclamanta mai arată că dispoziţia amintită i-a fost comunicată la data de 21 septembrie 2007.
Cu privire la cota de ½ parte din construcţii care a aparţinut mamei reclamantei, reclamanta arată că preluarea de către Statul Roman s-a realizat în baza deciziei nr.39/1976 a fostului Consiliu Popular al jud.Mureş, cu titlu de ieşire din indiviziune, stabilindu-se în favoarea mamei reclamantei o sultă compensatorie de 4132,80 lei, neincasată vreodată în mod efectiv. Se mai susţine că oricum, acea sumă este mult mai mica decât valoarea reală de atunci a proprietăţii mamei reclamantei (1/2 parte din întregile construcţii şi ½ parte din teren).
Reclamanta susţine că nu poate fi reţinut argumentul pârâtului, care a apreciat în cuprinsul dispoziţiei atacate că preluarea de către stat s-ar fi făcut prin cumpărare şi ca o astfel de preluare nu ar cădea sub incidenţa Legii 10/2001.
Reclamanta arată că art. 1 di Legea nr. 10/201 impune incidenţa acestei legi asupra imobilelor preluate în mod abuziv de către stat. Terminologia folosită de textul legal fiind de „imobile preluate de Stat” fiind evident faptul că legiuitorul a avut în vedere nu numai preluările făcute de către Stat prin acte unilaterale de autoritate (cum ar fi naţionalizările, exproprierile, etc), dar şi orice fel de preluare făcută de către Stat şi în baza a orice fel de acte, inclusiv cele bilaterale sau de altă natură (de exemplu donaţii, vânzări – cumpărări, ieşiri din indiviziune, hotărâri judecătoreşti, etc). Această concluzie logică vine din observarea firească, că terminologia folosită de Legea nr. 10/2001 prin art. 1, aceea de preluare, nu poate fi considerată ca fiind altfel, decât o terminologie generică care cuprinde orice fel de trecere de imobile la Stat în perioada de referinţă (6 martie 1945- 22 decembrie 1989) arătate de lege.
Reclamanta susţine că preluarea în modul realizat prin decizia nr.39/1976 a fostului Consiliu Popular al jud.Mureş, este un act unilateral, cazând sub incidenţa Legii 10/2001. Reclamanta aminteşte apoi şi de dispoziţiile art.2 din Legea 10/2001, precizând că enumerarea prevăzută în acel articol nu este o enumerare limitativă şi exhaustivă a tuturor cazurilor de preluare în condiţiile în care lit.g si h indică incidenţa Legii 10/2001 în privinţa oricăror preluări făcute de către stat cu titlu valabil, fără titlu valabil, fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal, indiferent ca aceste preluări s-au făcut de organele puterii sau dimpotrivă ale administraţiei de stat.
Reclamanta susţine că în spiritul Legii nr. 10/2001 orice preluare făcută de către stat fără plata efectivă de despăgubiri sau fără plata de despăgubiri echitabile este considerată ca fiind o preluare abuzivă.
Reclamanta a arătat cu privire la cererea de acordare de măsuri reparatori pentru întregul teren aferent construcţiilor demolate, situat în Tg.Mureş, strada Gh-Doja nr.48, înscris în CF 2947 Tg.Mureş, nr.top.4706/11, 4706/12, că terenul în suprafaţă de 554 mp a fost preluat de Statul Roman astfel: cota de ½ parte din teren prin donaţie făcută de către reclamanta N Eîn baza Decretului nr. 478/1954, preluarea în privinţa căreia indiscutabil este incidenţă Legea nr. 10/2001 potrivit art. 2 alin. (1) lit. c din această lege, respectiv potrivit cu art. 2.3 din HG nr. 498/2003; cealaltă cotă de ½ parte din teren prin decizia nr. 39/1976 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Mureş de la mama sa N G, preluare în privinţa căreia a fost incident Legea 10/2001 potrivit cu cele arătate de către reclamanţi la pct. 1 din prezenta contestaţie.
Reclamanta mai arată că dispoziţiile art. 8 din Legea 10/2001 (aşa cum acest text legal arată după modificările aduse de Legea nr. 247/2005) relevă faptul că incidenţa Legii nr. 10/2001 este înlăturată doar în privinţa terenurilor situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării de Legea nr. 10/2001 (ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, întrucât terenul în speţă a fost întodeauna şi este intravilan) respectiv doar în privinţa acelor terenuri a căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 (ceea ce nu este cazul întrucât acest text legal înseamnă nu faptul în sine că s-a aplicat în privinţa unui teren aceste legi ci faptul că în privinţa terenului în mod real trebuia sau nu aplicate aceste legi, iar în speţă, este indiscutabil faptul că terenul din cauză nu este un teren care putea să cadă sub incidenţa Legii 18/1991, Legii nr. 1/2000 (nefiind teren agricol sau forestier) şi ca atare greşita aplicare în privinţa acestui teren acestor legi nu poate înlătura incidenţa Legii 10/2001.
Reclamanta arată că, cu atât mai mult cu cât hotărârea nr. 131/L/21.03.2001 a Comisiei Judeţene Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se dă după apariţia Legii nr. 10/2001 (apărută în Monitorul Oficial din 14.02.2001) deci după data la care prin forma iniţială a art. 8 din Legea nr. 10/2001 s-a explicitat deja expres că terenurile altele decât cele agricole şi forestiere cad sub incidenţa Legii 10/2001
Reclamanta solicită în probaţiune, depunerea la dosarul cauzei a actelor care au stat la baza emiterii dispoziţiei atacate, proba cu înscrisuri şi efectuarea unei expertize pentru stabilirea faptului dacă suma indicată în decizia 39/1976 corespundea sau nu la acea dată cu valoare reală la aceea dată a jumătăţii imobilului (construcţii şi teren) situat în Tg. Mureş, str. Gh. Doja, nr. 48, din CF 2947 Tg. Mureş, nr. top 4706/11, 4706/12.
Reclamanta a anexat la cerere, copia dispoziţiei atacate.
Pârâtul Primarul mun.Tg.Mureş în calitatea sa de reprezentant al Mun.Tg.Mureş a formulat întâmpinare (filele 13-14 dosar), prin care solicită respingerea contestaţiei, ca nefondată şi menţinerea ca legală şi temeinicia a dispoziţiei Primarului mun.Tg.Mureş, nr.7162/2007.
Pârâtul susţine că dispoziţia este legală şi temeinică, arătând că în ce priveşte cererea reclamantei de anulare a art.2 din dispoziţie, întregul teren este ocupat de blocuri de locuinţe astfel că restituirea în natură nu este posibilă. Prin Hotărârea nr. 13/L/21.03.2001 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru terenul aferent imobilului în speţă, în suprafaţă de 554 mp, numita N E, fostă Kolozsvari a fost propusă pentru despăgubiri pe Anexa 39, poziţia 560, în baza Legii 1/2000, astfel a fost anexat în xerocopie Tabelul Nominal cuprinzând persoanele fizice care optează, prin cereri întemeiate, aprobate de organele competente, să li se acorde despăgubiri pentru terenurile agricole cuvenite, în natură, potrivit art. 40 din Legea 1/2000, unde este inclusă şi reclamanta pentru suprafaţa de 0,0554 ha.
Pârâtul, având în vedere cele menţionate mai sus, ţinând cont de faptul că regimul juridic al terenului în speţă este reglementat de Legea 1/2000 şi că potrivit art. 8 alin. 1 nu intră în incidenţa Legii 10/2001 terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea 1/2000 s-a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent imobilului în speţă, în suprafaţă de 554 mp.
Pârâta a mai arătat că prin oferta de donaţie acceptată prin Dispoziţia 387/1975 a fostului Comitet executiv al fostului Consiliu Popular al Judeţului Mureş, N E, fostă Kolozsvari a donat Statului român, cota de ½ parte din imobilul înscris în CF 2947 Tg. Mureş, nr. top 4706/11, 4706/12, în suprafaţă totală de 554 mp.
Ulterior, în temeiul Deciziei 39/31.01.1976 s-a procedat la ieşirea din indiviziune asupra cotei de ½ parte din imobil, aflat în coproprietatea numitei Nemeth Gizelal, mama petentei, prin cumpărarea acestei cote de către Statul Român, contra sumei de 4.132, 80 Ron. În aceste condiţii, Statul român a devenit proprietatea exclusivă asupra cotei de 1/1 parte din imobil, prin oferta de donaţie – cota de ½ parte, respectiv prin ieşirea din indiviziune din indiviziune- pentru cealaltă cotă de ½ parte, astfel încât, pentru această din urmă cotă, antecesoarea reclamantei a fost despăgubită şi pe cale de consecinţă, pârâta a considerat că reclamanta nu are nici un drept să solicite măsuri reparatorii şi pentru această cotă din imobil.
Pârâtul a mai precizat în întâmpinare că din eroare s-a strecurat o neconcordanţa între titlul si dispozitivul dispoziţiei nr.7162/2007, în sensul că cererea reclamantei s-a admis pentru 1/2 parte din construcţia demolată.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei, în copie, dispoziţia atacată şi actele care au stat la baza emiterii asteia (filele 15-74 dosar.)
De asemenea, la dispoziţia instanţei, s-a comunicat la dosarul cauzei de către OCPI Mures, copia fidela a cărţii funciare nr.831/II Tg.Mureş.
Instanţa a admis cererea în probaţiune solicitată de reprezentantul reclamantei şi a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcţii civile, cu următoarele obiective: – stabilirea valorii de circulaţie la momentul naţionalizării imobilului situat în Tg. Mureş, str. Gh. Doja, nr. 48 (cota de ½ parte) astfel cum reiese din decizia 29/1976 a Consiliului popular al judeţului Mureş (filele 18-19); a se avea în vedere sintagma „imobil clădire” menţionată în decizie şi stabilirea valorii de circulaţie a imobilului, în raport de descrierea imobilului făcută în foaia A şi de înscrierile din foaia B a cărţii funciare; stabilirea valorii de circulaţie din momentul emiterii deciziei nr. 39/31.01.1976 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Mureş a imobilului compus din casă de locuit formată de 3 camere, 3 bucătării din care o bucătărie de vară, 2 camari de alimente, o baie, o pivniţă şi o prăvălie, precum şi a teren aferent în suprafaţă de 554 mp situat până la demolare în Tg. Mureş, str. Gh. Doja, nr. 48, jud. Mureş (înscris în CF 2947 Tg. Mureş, nr. top 4706/11, 4706/12 cu menţiunea că se impune a se indică atât valoarea întregului imobil (construcţii şi teren împreună) cât şi valoarea separată de la acea dată a construcţiilor (respectiv a terenului aferent)
Expertiza construcţii efectuată de expert tehnic judiciar ing. Hategan C.Virginia este depusă la dosarul cauzei la filele 169-175.Instanţa a dispus prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2008, şi emiterea unei adrese către Consiliul Judetrean Mureş, pentru a comunica dacă în evidenţele lor figurează faptul că numita N G a primit efectiv sulta indicată în decizia nr.39/31.01.1976 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Mureş, cu titlu de ieşire din indiviziune pentru imobilul înscris în CF nr.2947 Tg.Mureş, nr.top.4706/11,4706/12, situat în Tg.Mureş, str.Gh.Doja, nr.48,
Ca urmare a răspunsului primit (fila 100 dosar), instanţa a revenit cu adresa amintită, la SC Locativ SA Tg.Mureş (fila 102 dosar).
Prin adresa nr.728 din 12 martie 2008, SC Locativ SA a comunicat instanţei că nu deţine în arhivă actul privind sulta primită de numita N G, cu titlu de ieşire din indiviziune pentru imobilul situat în Tg.Mureş, strada Gh.Doja nr.48 (fila 103 dosar).
Întrucât potrivit copiei de pe certificatul de deces seria DS nr.015739 eliberat de serviciul de stare civilă al Municipiului Tg.Mureş reiese că reclamanta N Ea decedat la data de 6 martie 2008 (fila 107 dosar), moştenitorii acesteia K Asi N Fau precizat la data de 17 aprilie 2008 că înţeleg să continue în calitate de reclamanţi, prezentul proces (fila 106 dosar).
Potrivit actelor de stare civilă anexate la dosarul cauzei (copia sentinţei civile nr. 979/1961 a Tribunalului Popular al Raionului Tg.Mureş – fila 112 dosar, copia certificatului de naştere şi a cărţii de identitate pentru numitul N F- fila 108 dosar şi copia certificatului de naştere, a cărţii de identitate şi a sentinţei civile nr. 5896/1975 a Judecătoriei Tg.Mureş pentru numitul K A– filele 109-111 dosar), reclamanţii K Asi N Fsunt fiii reclamantei decedate N E, fiind aşadar descendenţi de gradul I.
Analizând actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
Cu privire la cadrul procesual, instanţa apreciază că prin chemarea în judecată în calitate de pârât a Primarului Mun.Tg.Mureş, interesele procesuale ale unităţii administrativ -teritoriale nu au fost vătămate, întrucât potrivit prevederilor art.21 alin.2 din Legea 215/2003 Primarul mun.Tg.Mureş este cel care reprezintă în justiţie, interesele unităţii administrativ – teritoriale.
Prin dispoziţia nr.7162 din 19 septembrie 2007 emisă de Primarul mun. Tg.Mureş, s-a admis în parte cererea reclamantei decedate N Eşi s-a stabilit îndreptăţirea acesteia la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de 1/2 parte din construcţia demolată situată în Tg. Mureş, str. Gh. Doja, nr. 48, înscrisă în CF 2947 Tg. Mureş, nr. top 4706/11, 4706/12, compusă din 3 camere, 3 bucătării din care 1 bucătărie de vară, 2 cămară de alimente, 1 baie, 1 pivniţă, precum şi o cameră folosită ca prăvălie, având o suprafaţă construită de 108,50 mp.
Din cuprinsul considerentelor dispoziţiei corelat cu preambulul acesteia, se desprinde concluzia că art.1 se refera la cota de ½ parte din imobilul construcţii demolate.
S-a respins prin acea dispoziţie cererea petentei reclamantă N E(decedată în cursul procesului) de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent construcţiilor, în suprafaţa de 554 mp (art.2 din dispoziţie), precum şi cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cealaltă cotă de 1/2 parte preluata de Statul Roman de la numita N G, prin decizia nr.39/1976 în urma unei ieşiri în indiviziune (art.3 din dispoziţie).
S-a reţinut în considerentele dispoziţiei atacate, că regimul juridic al terenului este reglementat de Legea 1/2000 şi că potrivit art. 8 alin. 1 nu intră sub incidenţa Legii 10/2001 terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea 1/2000.
Din cuprinsul dispoziţiei atacate reiese faptul că pârâtul contestă caracterul abuziv al preluării cotei de ½ parte din construcţiile demolate, care au aparţinut antecesoarei reclamatei N E, precum şi aplicabilitatea dispoziţiilor Legii 10/2001 cu privire la terenul aferent, invocându-se situaţia prevăzuta în art.8 din Legea 10/2001.
Aşadar, cu privire la fondul cauzei, având în vedere susţinerile reclamanţilor pe de o parte, şi apărările şi susţinerile pârâtului pe de altă parte, se impune stabilirea dacă, în ce priveşte cererea reclamantei decedate N Ede acordare de măsuri reparatorii pentru cota de ½ parte din construcţiile demolate care au aparţinut mamei sale, sunt aplicabile dispoziţiile art.1, art. 2 si art.10 din Legea 10/2001.
De asemenea, cu privire la cererea reclamantei decedată N Ede acordare de măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru terenul aferent construcţiilor demolate, se impune a se stabili dacă sunt incidente dispoziţiile acestei legi speciale, sau, dimpotrivă, sunt aplicabile prevederile art.8 din Legea 10/2001 în sensul invocat de pârât.
În privinţa cotei de 1/2 parte din construcţiile demolate, care au aparţinut numitei N G, instanţa are în vedere următoarele împrejurări ale stării de fapt:
Imobilul în litigiu a fost înscris în CF 2947 Tg.Mureş, nr.top. 4706/11,4706/12 (carte funciară în prezent sistată). Din cuprinsul înscrierilor din foaia B a cărţii funciare amintite reiese că la data de 19 august 1974, o cota de ½ parte din imobil care a aparţinut lui N Fa trecut în proprietatea reclamantei decedata N E, fosta K (poziţiile B19 si B21 din cartea funciară amintită – fila 52 dosar). La acel moment, cealaltă cota de ½ parte era în proprietatea numitei Nemeth Gilezza (poziţia B20 din cartea funciară amintită – fila 52 dosar).
Cota parte ce a aparţinut lui N Ea trecut în favoarea Statului Roman, prin decizia nr.387/1975, cu titlu de donaţie ( poziţia B22 şi B23 din cartea funciară – fila 52 dosar).
Cota-parte proprietatea numitei N G a rămas înscrisa pe numele acesteia. Statul Roman nu si-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Prin decizia nr.39/31 ianuarie 1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Jud.Mureş (filele 18-19 dosar), s-a decis “sistarea indiviziunii prin buna învoială şi cumpărarea părţilor indivize ale celorlalţi copărtaşi de către întreprinderea judeţeană de gospodărie comunală şi locativă, după cum urmează:…5).cumpărarea cotei de ½-a parte din imobilul clădit situat in Tg.Mureş, strada Gh.Doja nr.48 de la coproprietara N G cu suma de 4.132,80 lei”. – filele 18-19 dosar.
Instanţa constata ca atât din actele dosarului cât şi potrivit susţinerilor reclamanţilor şi apărărilor pârâtului, preluarea de către Statul Roman cotei de ½ parte din construcţii care au aparţinut numitei N G s-a realizat în baza acelei decizii nr.39/1976.
Acea decizie însă a autorizat sistarea indiviziunii, cu precizarea de la art.2, ca “de executarea prezentei decizii răspunde întreprinderea judeţeana de gospodărie comunală şi locativă Tg.Mureş” (fila 19 dosar).
Nu reiese din niciun act al dosarului faptul că între părţi s-a realizat un acord de voinţă. Nu reiese manifestarea de voinţă a coproprietarei de atunci, numita N G, de sistare a stării de indiviziune.
Mai mult, pârâtul nu a probat faptul că în schimbul privării de proprietate a bunului său, numita N G, sau respectiv moştenitorii acesteia au primit o sultă compensatorie.
Chiar dacă în cuprinsul deciziei nr.39/1976 s-a consemnat în art.1 pct.5, că s-a stabilit o sultă compensatorie de 4132,80 lei, pârâtul nu a probat plata acestei sulte.
Dimpotrivă, din cuprinsul adresei nr.728 din 12 martie 2008 emisă de SC Locativ SA (continuatoare prin reorganizare, a fostei Întreprinderi judeţene de gospodărie comunală şi locativă Mureş) reiese că această instituţie nu deţine vreun act privind sulta primită de numita N G, cu titlu de ieşire din indiviziune pentru imobilul situat în Tg.Mureş, strada Gh.Doja nr.48 (fila 103 dosar).
Oricum, observaţiile reclamanţilor cu privire la cuantumului acestei sulte compensatorii, sunt întemeiate. Potrivit concluziilor expertizei tehnice în specialitatea construcţii civile şi industriale, (lucrare efectuată de expert tehnic judiciar ing.Hategan C.Virginia), la momentul naţionalizării, cota de ½ parte din construcţii avea o valoare de 51.544,90 lei (filele 169-175 dosar). Prin urmare, acea sumă stabilită prin decizia nr.39/1976 cu titlu de sultă compensatorie (4.132,80 lei) nu acoperea contravaloarea reală a bunului numitei N E, fiind încălcat principiul egalităţii valorice a loturilor în cazul sistării stării de indiviziune.
Aceste împrejurări ale cauzei, conduc la următoarele concluzii: 1.Statul Roman a preluat cota de ½ parte din imobilul care a constituit până în anul 1976, proprietatea numitei N G; 2.preluarea cotei de ½ parte din imobilul in discuţie s-a realizat în baza deciziei nr.39/1976 a fostului Consiliu Popular Mureş – act unilateral de voinţă, care emană de la instituţiile statului, dar care nu redă acordul de voinţă al coproprietarei N G; 3.nu s-a dovedit existenţa unui act de partaj care să cuprindă acordul de voinţă al coproprietarei N G 4.nu s-a făcut dovada acoperirii privării de proprietate a numitei N G, prin plata unei sulte compensatorii la nivelul valoric al bunului; 5.Statul Roman s-a comportat ca un proprietar şi a dispus asupra imobilului, prin demolarea construcţiei şi folosirea terenului aferent pentru construirea de blocuri de locuinţe;
Faţă de aceste împrejurări ale stării de fapt, instanţa apreciază că susţinerile reclamanţilor prin reprezentant sunt întemeiate.
Instanţa apreciază că nu se pot reţine apărările pârâtului, (lipsa caracterului abuziv al preluării) întrucât a existat o sistare a stării de indiviziune între coproprietari).
La momentul preluării bunului de către Statul Roman, erau aplicabile prevederile Codului civil, în vigoare şi în prezent.
Potrivit prevederilor art.644 din Codul civil, “Proprietatea bunurilor de dobândeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie sau prin tradiţiune”.
Constituţia României în vigoare la acel moment (Constituţia RSR adoptată la 21 august 1965), stabilea în art.12, ca „Terenurile şi construcţiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri”.
În raport de aceste prevederi legale, în vigoare în anul 1976, se impunea ca acea sistare de indiviziune să se realizeze în baza unei convenţii, care să cuprindă acordul de voinţă al coproprietarei N G. Ori în lipsa plăţii cel puţin a sultei menţionată în art.1 pct.5 din decizia nr.39/1976 a Consiliului Popular al jud.Mureş, nu s-a întâlnit şi nu s-a realizat niciun acord de voinţă între cei doi coproprietari de la acel moment (Statul Roman pentru o cota de ½ parte şi numita N G pentru cealaltă cotă de ½ parte).
Maniera în care s-a realizat acea “sistare a stării de indiviziune” echivalează însă cu o expropriere de către Statul Roman, a cotei de ½ parte din construcţiile demolate, care au aparţinut numitei N G, fără plata unei juste despăgubiri.
Din aceste motive, instanţa apreciază că sunt aplicabile prevederile art.2 lit.i din Legea 10/2001, cota de ½ parte din construcţiile în litigiu, ce au aparţinut numitei N G a fost preluata fără temei legal, printr-un act de dispoziţie al organelor locale ale puterii de stat.
Cu privire la calitatea de persoane îndreptăţite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, instanţa are în vedere faptul că reclamanta N E(decedată în cursul procesului) este fiica fostei proprietare tabulare N G, iar reclamanţii N Fsi K Asunt nepoţi ai fostei coproprietare tabulare (descendenţi de gradul II, fiind fiii numitei N E).
Instanţa reţine aşadar ca reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în înţelesul art.4 alin.2 din legea 10/2001, la acordarea de măsuri reparatorii în mod egal (în cote de cate ½ parte fiecare).
Cu privire la felul măsurii reparatorii la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii, instanţa are în vedere faptul că din cuprinsul notei interne nr.112196/II din 09.09.2005a arhitectului şef din cadrul Primăriei mun.Tg.Mureş, reiese că imobilul construcţii din strada Gh-Doja nr.48 a fost demolat fiind ocupat de blocurile de pe strada Gh.Doja (pct.3, fila 22 dosar).
În aceste condiţii, este îndreptăţită cererea reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai notificatoarei N E, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru cota de ½ parte din construcţiile demolate, care au constituit proprietatea numitei N G.
Instanţa are în vedere necesitatea asigurării unei reparaţii juste a privării de proprietate, cerinţa care reiese atât din cuprinsul prevederilor Legii 10/2001, cât şi din dispoziţiile art.44 din Constituţia României si art.20 alin.1 din Constituţia României coroborat cu art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Din cuprinsul expertizei tehnice în specialitatea construcţii întocmită de expert tehnic judiciar ing. H C V– filele 169-175 dosar, reiese faptul că la momentul naţionalizării, cota de ½ parte din construcţii avea o valoare de 51.544,90 lei. Clădirea a fost compusă din 3 camere, 3 bucătarii, din care o bucătărie de vara, 2 cămări de alimente, o baie, o pivniţă şi o prăvălie. Clădirea a avut o vechime de 50 ani la data naţionalizării. Expertul tehnic judiciar a stabilit că în prezent, valoarea de circulaţie a construcţiei este de 96.181,42 lei.
Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile legale arătate mai sus şi prevederile art.1.2, art.2 lit.i, art.4 alin.2, art.10 alin.1 si 8 din Legea 10/2001, instanţa apreciază că susţinerile reclamanţilor referitoare la nelegalitatea art.3 din dispoziţia nr.7162/2007 a Primarului mun. Tg.Mureş sunt întemeiate, impunându-se modificarea acesteia în sensul arătat mai sus. Reclamanţii N Fşi K Aîn calitate de descendenţi, sunt îndreptăţiţi în mod egal la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ parte din construcţiile demolate.
Cu privire la terenul aferent construcţiilor, instanţa are în vedere faptul că în cuprinsul dispoziţiei atacate s-a precizat că prin Hotărârea nr.131/L/21.03.2001 a Comisiei judeţene Mureş pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, reclamanta N E(decedata) a fost inclusă în anexa 39 poziţia 560, pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Din cuprinsul tabelului nominal cuprinzând persoanele fizice care optează pentru despăgubiri pentru terenurile agricole cuvenite, în temeiul art.40 din Legea 1/2000, reiese că numita N Eşi N Ffigurează la poziţia 560, pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul de 554 mp situate in Tg.Mureş, strada Gh.Dojanr.48 (file23-25 dosar)
Reprezentatul reclamanţilor a precizat la termenul de judecată din data de 24 februarie 2009, ca reclamanţii nu au atacat hotarârea comisiei judeţene de fond funciar.
În aceste condiţii, având în vedere faptul că îndreptăţirea defunctei N Ela o măsura de reparaţie pentru privarea de proprietate a terenului în litigiu a fost analizată în cadrul unei proceduri speciale prevăzută într-o lege reparatorie (Legea 1/2000), instanţa apreciază că cererea reclamanţilor pentru acordarea şi în temeiul Legii 10/2001, de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acelaşi teren, este inadmisibilă, fiind aplicabile dispoziţiile art.8 din Legea 10/2001.
Instanţa are în vedere faptul că atât legea fondului funciar cât şi Legea 10/2001, sunt legi speciale reparatorii, iar potrivit prevederilor art.1, titlul VII din Legea 247/2005, atât despăgubirile stabilite în temeiul legii fondului funciar cât şi despăgubirile stabilite în temeiul Legii 10/2001 urmează procedura prevăzuta în titlul VII din Legea 247/2005.
Din punct de vedere juridic acea hotărâre a comisiei judeţene de fond funciar prin care i s-a recunoscut antecesoarei reclamanţilor acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent îşi produce efectele, putând fi valorificata de reclamanţi.
Pentru aceste motive, având în vedere prevederile art.8 din Legea 10/2001, instanţa apreciază că art.3 din dispoziţia atacată este legal şi temeinic, cererea reclamanţilor de anulare sau de modificare a acestei părţi din dispoziţia atacată urmând a fi respins, ca nefondat.
În cauză s-a impus efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii, pentru lămurirea caracterului abuziv al preluării – dacă sulta compensatorie ce susţine pârâtul că s-ar fi plătit defunctei N Eacoperă valoarea reală a cotei de ½ parte de la momentul naţionalizării.
Prin urmare, faţă de soluţia pronunţată de instanţă cu privire la art.2 din dispoziţia atacată, instanţa apreciază că pârâtul se află în culpă procesuală în înţelesul art.274 din Codul de procedură civilă. La cererea reclamanţilor, se impune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces în sumă de 980 lei, constând în cuantumul expertizei – 480 lei (fila 158 si 168 lei) şi onorariul avocaţial (conform chitanţei de la fila 94 dosar).
