Emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării după promovarea acţiunii în restituirea imobilelor în temeiul Legii 10/2001. Obligaţia instanţei de a hotărî asupra măsurilor reparatorii.
La data de 12.10.2007, reclamanta M.C. a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, solicitând instanţei obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, str.Ecaterina Teodoriu, nr.97, compus din teren în suprafaţă de 1875 mp. în temeiul Legii 10/2001.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat notificare în baza Legii 10/2001 pentru terenul respectiv, în calitate de moştenitoare legală a defunctei I.M., care, la rândul său, l-a moştenit pe I. Ghe., că terenul a fost preluat în baza Decretului nr.344/1965 şi că a fost depăşit termenul legal pentru emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării.
La termenul din 29.02.2008, instanţa a solicitat înaintarea în copie a întregului dosar de Lege 10/2001 al reclamantului.
Dosarul a fost înaintat de Primăria Mun.Craiova, acesta conţinând dispoziţia nr.17627/17.09.2007 a Primarului Mun.Craiova, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1875 mp., situat în Craiova, str.Ecaterina Teodoroiu, nr.81, cu motivarea că acest teren este ocupat de baza sportivă “Ion Oblemenco”; prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea 247/2005.
La termenul din 30 mai 2008, instanţa a pus în discuţie o eventuală modificare a acţiunii.
Reclamanta, prin apărător calificat, a depus la dosar o notă scrisă întitulată “precizări”, prin care a arătat în mod expres că înţelege să solicite restituirea în natură a suprafeţei 1875 mp., şi că nu contestă dispoziţia nr.17627/17.09.2007.
Prin sentinţa civilă nr.254 din 26 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr.19106/63/2007, Tribunalul Dolj a respins acţiunea, considerând-o inadmisibilă.
Instanţa a motivat că în condiţiile în care procedura prealabilă prevăzută de Legea 10/2001 a fost finalizată prin emiterea Dispoziţiei nr.17627/17.09.2007 a Primarului Municipiului Craiova – mijlocul juridic prin care persoana îndreptăţită poate obţine în instanţă o măsură reparatorie, este doar contestaţia împotriva acelei dispoziţii – conform art.26 alion.3 din Legea 10/2001, fără a avea facultatea de opţiune între această contestaţie şi o acţiune civilă prin care solicită restituirea în natură – iar în cauză reclamanta nu a contestat dispoziţia, apreciind că nu mai este în termen, aspect ce nu se poate cezura în raport de limitele investirii sale.
S-a concluzionat că acţiunea pentru restituirea în natură a imobilului în baza Legii 10/2001 este inadmisibilă, deoarece notificarea reclamantei a fost soluţionată printr-o dispoziţie ce nu se contestă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta – criticând-o pentru că a soluţionat acţiunea pe excepţia inadmisibilităţii fără o cercetare pe fond.
Apelanta a arătat că dispoziţia prin care s-a soluţionat notificarea a fost depusă pe parcursul soluţionării acţiunii şi prin precizarea ulterioară a acţiunii au considerat-o nelegală şi netemeinică – întrucât, terenul solicitat fiind liber, era posibilă restituirea în natură.
A mai arătat că prin precizările formulate după depunerea de noi înscrisuri la dosar, a solicitat şi anularea actului adiţional la contractul de concesiune întrucât privea imobilul solicitat în baza Legii 10/2001 – iar instanţa nu a avut în vedere această cerere.
Prin completarea ulterioară a motivelor de apel, reclamanta a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.26 alin.3 din Lg.10/2001.
A arătat că potrivit acestor dispoziţii, instanţa judecătorească poate să dispună ea însăşi în mod direct, restituirea în natură a imobilului atât în cazul în care constată nelegalitatea sau netemeinicia deciziei ori dispoziţiei, cât şi în cazul în care entitatea investită cu solicitarea nu s-a pronunţat în termenul legal asupra notificării.
A mai invocat şi dispoz.art.2 alin.2 şi ale art.14 din Lg.10/2001 care se referă la restituiri de imobile prin hotărâri judecătoreşti.
Referindu-se la speţă, reclamanta a arătat că deşi a formulat notificarea către pârâtă încă din anul 2001 până la data promovării acţiunii nu i se comunicase o dispoziţie – ceea ce ar echivala cu un refuz al autorităţii, investite cu soluţionarea notificării de a stabili măsuri reparatorii –situaţie în care este posibilă promovarea unei acţiuni în instanţă pentru a nu fi afectate interesele persoanei îndreptăţite şi pentru a nu fi lipsită de posibilitatea de a-şi apăra drepturile recunoscute de Constituţie, de CEDO şi de Legea 10/2001.
Apelul este fondat.
Prima instanţă a respins greşit ca fiind inadmisibilă acţiunea reclamantei, fără a proceda la cercetarea pe fond a pricinii.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat restituirea în natură a unui imobil, susţinând că a fost preluat abuziv – de la autorul său, întemeindu-şi acţiunea pe dispoz.Lg.10/2007.
Reclamanta a arătat în motivarea cererii că deşi a urmat procedura reglementată de lege şi a formulat notificare către Primăria Mun. Craiova, notificarea nu a fost soluţionată prin emiterea unei dispoziţii.
Prin urmare, instanţa a fost investită nu cu o acţiune pe dreptul comun, ci cu o acţiune în restituire imobil întemeiată pe dispoziţiile Legii 10/2001.
Pe parcursul judecăţii – ca urmare a solicitărilor instanţei -la dosarul cauzei s-a depus de către pârât dosarul cuprinzând actele şi lucrările întocmite pentru soluţionarea notificării reclamantei, între acestea aflându-se şi dispoziţia nr.17627 din 17 sept.2007, prin care pârâta a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului şi a propus acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor reglementate prin titlul VII al Legii 247/2005.
Ca urmare a depunerii dispoziţiei 17627/2007 reclamanta prin apărător –în şedinţa publică de la 30 mai 2008 a învederat instanţei că atacă şi această dispoziţie. Instanţa considerând greşit că această precizare reprezintă o modificare a acţiunii iniţiale (întrucât nu s-a schimbat fundamentul juridic al acţiunii) a solicitat reclamantei să formuleze expres o cerere de modificare printr-un act de procedură scris – atrăgând atenţia asupra inaplicabilităţii art.132 c.pr.civ.- ceea ce a determinat apărătorul reclamantei să precizeze prin note scrise că reclamanta îşi menţine acţiunea introductivă.
Prin cererea introductivă reclamanta a cerut instanţei să hotărască asupra măsurilor reparatorii – obiect al notificării sale – invocând refuzul pârâtei de acordare a acestora – dar instanţa a considerat că nu poate soluţiona pe fond acţiunea cât timp nu s-a atacat expres şi dispoziţia emisă de pârâtă –prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului.
Pe de altă parte, se apreciază că prima instanţă a interpretat pur formal dispoz.art.26 alin.3 ale Legii 10/2007.
Într-adevăr, prin acest text –Legea 10/2001 a prevăzut accesul la justiţie numai pentru refuzul expres al entităţii notificate de a aproba acordarea măsurilor reparatorii obiect al notificării, omiţând să reglementeze cazul nefiresc de altfel de tăcere a unităţii notificate.
Lipsa de reglementare nu poate împiedica însă accesul la justiţie al titularului dreptului subiectiv recunoscut de legea 10/2001, date fiind prevederile art.21 din Constituţie şi ale art.6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţele au obligaţia de a hotărî asupra încălcării drepturilor cu caracter civil ale persoanei căreia nu i s-a soluţionat notificarea – fie prin obligarea entităţii notificate să se pronunţe prin dispoziţie, fie să dispună ea însăşi asupra măsurilor reparatorii cerute întrucât din chiar dispoziţiile mai sus menţionate – ale art.26 (3) din Lg.10/2001 rezultă că este supus controlului judecătoresc modul de rezolvare a cererii – obiect al notificării.
În speţă, prima instanţă trebuia să soluţioneze acţiunea în limitele investirii sale prin cererea introductivă şi precizarea ulterioară – privitoare la contestarea dispoziţiei – având în vedere că prin chiar cererea introductivă reclamanta a solicitat ca instanţa să hotărască asupra măsurilor reparatorii iar faţă de data promovării acţiunii şi a emiterii dispoziţiei, contestarea s-a făcut în termen legal.
Termenul de 30 zile pentru introducerea contestaţiei împotriva dispoziţiei unităţii deţinătoare emisă în baza Legii 10/2001 – curge de la data comunicării dispoziţiei. În cazul în care unitatea deţinătoare nu poate face dovada certă a datei la care a comunicat decizia atacată, contestaţie nu poate fi considerată tardivă.
Pe dispoziţia nr.17627/2007 – fila 40 dosar fond – este înscrisă menţiunea privind primirea unui exemplar de către reclamantă fără indicarea datei de comunicare – şi după cum am arătat deja – acţiunea introductivă este formulată în termenul legal – raportat chiar la data emiterii dispoziţiei.
Cum sentinţa apelată a soluţionat acţiunea fără a intra în cercetarea fondului – în baza art.297 alin.1 c.pr.civ., se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
1
