În contestatia formulata în baza Legii nr. 10/2001 instanta investita va solutiona fondul si va constata, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura.(Decizia civila nr. 493/16.10.2009, Sectia aIV-a Civila)
Prevederile art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001
Prin cererea din 15 octombrie 2007, reclamanta M.B.R. l-a chemat în judecata pe pârâtul M.B. prin P.G. , pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate ca are calitatea de proprietara asupra apartamentului nr. 12, situat în Bucuresti, str. S.S. nr. 17, et. 2,sector 3 si sa fie obligat pârâtul a i-l lasa în deplina proprietate si linistita posesie.
Prin sentinta civila nr. 700/17 aprilie 2008, T.B. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de catre pârât si a admis actiunea în sensul ca a constatat ca reclamanta are calitatea de proprietar asupra întregului apartament nr. 12 din Bucuresti, str. S.S.nr. 17, et. 2, sector 3.
Instanta a constatat ca reclamanta este proprietara a 1/2 din imobil în calitate de mostenitoare a mamei sale, iar pentru diferenta de 1/2 din imobil ce a fost preluata abuziv de la tatal sau, si pentru care nu exista contracte de închiriere în favoarea altor persoane,este îndreptatita la restituirea în natura.
Prin decizia civila nr. 796 A de la 6 noiembrie 2008, C. A.B. a admis apelul declarat de M. B. prin P.G., a desfiintat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare primei instante..
Prin sentinta civila nr.529/9 aprilie 2009, T.B., reluând judecata, a mentinut constatarea caracterului abuziv al preluarii imobilului de catre stat din apel si l-a obligat pe pârât sa-i predea pârâtei imobilul în deplina proprietate si linistita posesie.
Sentinta a fost atacata cu apel de catre M.B.prin P.G., care în sustinerea motivelor de nelegalitate si netemeinicie invocate, a pretins urmatoarele:
Apelul nu este întemeiat.
Astfel, se constata ca apelantul porneste de la o premisa gresita când pretinde ca instanta ar fi solutionat o actiune în revendicare.
În realitate, reclamanta a indicat ca temei juridic al cererii de chemare în judecata prevederile art. 2 lit. h si 9 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Cererea a fost solutionata pe acest temei, de catre prima instanta, atât în judecata initiala cât si dupa trimiterea spre rejudecare al celui de-al doilea capat de cerere, cât si în decizia de casare cu trimitere.
Din motivarea acestei din urma decizii rezulta ca în considerente prin aceasta s-a mentinut constatarea caracterului de preluare abuziva a imobilului din perspectiva Legii nr.10/2001.
Drept urmare, Curtea retine ca este investita cu judecata în apel a unei actiuni întemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001 si nu pe prevederile dreptului comun.
Formularea din continutul sentintei atacate cu apel prin care, în loc sa se dispuna restituirea în natura a imobilului, a fost obligata pârâta sa lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul catre reclamanta, nu schimba temeiul juridic al cererii de chemare în judecata si nici aplicabilitatea prevederilor legale ce au fost avute la solutionarea litigiului.
În consecinta, Decizia în interesul Legii nr.33/9 iunie 2008 a Î.C. C. J. prin care este reglementat regimul juridic al actiunilor având ca obiect revendicarea, intentate dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu-si are aplicarea în cauza.
De asemenea, nu sunt incidente cauzei nici prevederile art. 18 lit. c si ale art. 46 din Legea nr. 10/2001, caci , cota de 1/2 din imobilul din litigiu, intrat în proprietatea statului în baza sentintei penale de confiscare, nu a fost închiriata si apoi vânduta unei terte persoane, ci închiriata chiar autoarei reclamantei, proprietara a restului de 1/2 din imobil în baza sentintei civile nr.1884 din 12 aprilie 1972 a JS4 a M.B..
Or, aceasta, cât si reclamanta, ca si mostenitoare si continuatoare a persoanei defunctei, era îndreptatita la restituirea întregului imobil, pe care-l ocupa efectiv, atât în baza Legii nr.112/1995, cât si în baza Legii nr.10/2001.
În cauza îsi au însa aplicare dispozitiile Deciziei în Interesul Legii nr. XX din 19 martie 2007 pronuntata de catre Î.C.C. J., atâta timp cât din anul 2001 si pâna în prezent, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nu a solutionat notificarea formulata de catre reclamanta, înregistrata sub nr.5315/29 octombrie 2001, la B. E. J. S.si N..
Conform dispozitivului acestei decizii, data în aplicarea dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicata ” instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata împotriva deciziei /dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei îndreptatite în cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate”.
Este adevarat ca prin prevederile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, numai decizia sau dispozitia motivata de respingere a notificarii, sau a cererii de restituire în natura, poate fi atacata, de persoana care se pretinde îndreptatita, la sectia civila a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare.
În acelasi timp însa, în cazul când unitatea detinatoare nu respecta obligatia instituita prin prevederile art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001 de a solutiona notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia sau de la depunerea actelor doveditoare, se impune ca instanta investita sa solutioneze fondul si sa constate, pe baza materialului probator administrat, daca este sau nu întemeiata cererea de restituire în natura.
În conditiile în care reclamanta este proprietara a 1/2 din imobil si detine în fapt si cealalta 1/2 , fost proprietatea autorului sau, refuzul pârâtei de a solutiona notificarea timp de 8 ani nu poate fi considerat decât nejustificat si îndreptateste instanta ca în baza art. 6 paragraf 1 din C pentru A D O si a L F de a asigura acesteia direct si efectiv accesul la justitie.
Just au retinut instantele ca preluarea la stat a 1/2 din imobil este abuziva în conditiile art. 2 din Legea nr.10/2001, care le declara astfel chiar si pe imobilele preluate cu titlu valabil la acea data.
În cauza, devin aplicabile si prevederile art. 9 din aceeasi lege prin care se dispune ca imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se afla în prezent, se restituie în natura în starea în care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini.
Just nu s-a gasit ca utila si pertinenta cauzei o expertiza de identificare a imobilului atâta timp cât reclamanta se afla în posesia acestuia,iar identificarea lui s-a facut, chiar si pe loturi, prin sentinta civila nr.1884/12 aprilie 1972 a JS 4 a M. B., ramasa definitiva.
Asa fiind, retinându-se netemeinicia motivelor de apel si legalitatea hotarârii atacate, urmeaza ca în baza art. 296 Cod procedura civila, sa se respinga apelul, ca nefondat.
