LEGEA NR.10/2001. IMPOSIBILITATEA RESTITUIRII ÎN
NATURĂ. ZONĂ SISTEMATIZATĂ.
Art.11 pct.3 din Legea nr.10/2001
Legea nr.33/1994
Legea nr.247/2005
Art.166 Cod procedură civilă
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001
(H.G. nr.250/2007)
Entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia,
înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate
terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a
terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile
de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare,
parcări amenajate şi altele asemenea). În acest sens sunt şi
prevederile art.10 pct.3 din H.G. nr.250/2007 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.
Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor
rurale şi urbane are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei
utilităţi publice, respectiv cele supuse unor amenajări destinate a
deservi nevoile comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi,
alei, trotuare, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de
spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice,
pieţe pietonale şi altele).
Zona la care se face referire în acord cu prevederile
Legii nr.213/1998 aparţine domeniului public de interes local, fiind
cuprinsă în planul urbanistic al oraşului.
(Decizia civilă nr.75/A din 20 martie 2008, pronunţată de Curtea de
Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări
Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Reclamanţii P.C., R.W., P.F., P.E., M.J., C.E. au solicitat în
contradictoriu cu pârâţii Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar,
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, anularea dispoziţiilor nr.690 din
23 februarie 2006 şi nr.469 din 23 februarie 2006, emise de Primarul
Municipiul Râmnicu Vâlcea privind propunerea de acordare despăgubiri
în condiţiile Legii nr.10/2001 şi obligarea pârâţilor la restituirea în natură
a terenului situat în Râmnicu Vâlcea, str.Regina Maria (fostă strada Cozia
nr.3-5) care nu a fost afectat de obiectivele menţionate în decretul de
expropriere.
La data de 22 iunie 2007, reclamanţii R.W. şi P.C. au solicitat
introducerea în cauză, a lui C.G.R., în calitate de moştenitor al
reclamantei C.E., decedată în timpul procesului.
S-a motivat acţiunea, în esenţă, în sensul că reclamanţii au
fost proprietarii unui teren în suprafaţă totală de 821 m.p. situat în
Râmnicu Vâlcea, str.Regina Maria, fostă I.C.Frimu nr.5-7 şi ulterior
str.Cozia nr.3-5, potrivit sentinţei civile nr.2288/24 octombrie 1958 a
Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar prin Decretul nr.404/1978, poziţia 22,
le-au fost expropriate atât terenul, cât şi construcţiile situate pe acesta.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr.10/2001 au notificat Primăria
Râmnicu Vâlcea cu cererile înregistrate sub nr.999/2001 şi respectiv
Prefectura Vâlcea sub nr.407/2001, solicitând restituirea terenului în
natură, cereri respinse, cu justificarea că terenul este afectat prin
amenajarea unei parcări publice betonate ce deserveşte ansamblul de
locuinţe din zonă şi piaţa publică şi a unei staţii pentru transportul public.
S-a susţinut de către reclamanţi că dispoziţiile atacate sunt
nelegale întrucât scopul exproprierii a fost edificarea unui ansamblu de
apartamente la bloc, astfel că finalitatea exproprierii nu a fost realizată
decât parţial.
În prezent terenul reclamanţilor este folosit ca parcare, alee
de acces la parcare, trotuarul străzii, strada Cozia şi o suprafaţă este
închiriată de către primărie unor comercianţi particulari, care au amplasat
o construcţie provizorie.
Prin modul de soluţionare al notificărilor au fost încălcate
dispoziţiile art.6 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, principiul prevalenţei restituirii în natură prevăzut
de dispoziţiile art.9 din Legea nr.10/2001.
Prin întâmpinare, pârâţii au solicitat respingerea cererii
reclamanţilor privind anularea dispoziţiilor nr.690/2006 şi respectiv
nr.469/2006, întrucât în cauză există autoritate de lucru judecat în raport
de dispoziţia primarului nr.847/2002 şi sentinţa civilă nr.316/30 mai
2003 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
S-a mai arată că pentru acelaşi teren reclamanţii au formulat şi
cerere de retrocedare în temeiul Legii nr.33/1994, cererea fiind respinsă
prin sentinţa civilă nr.392/1997, cu motivarea că scopul pentru care s-a
dispus exproprierea a fost respectat, iar terenul a primit afectaţiunea
pentru care a fost expropriat şi nu poate fi restituit în natură.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.936 din 9 noiembrie
2007, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâţi şi a
admis cererea reclamanţilor, cu consecinţa anulării dispoziţiilor nr.690 şi
469 din 23 februarie 2006 emise de Primarul Municipiului Râmnicu
Vâlcea, în sensul obligării pârâţilor la restituirea în natură a suprafeţei
totale de 442 m.p., teren situat în strada Regina Maria, identificată
în Anexa 3 la raportul de expertiză întocmit de expert R.S.A., respectiv
suprafeţele de S1+S2+S7+S9+S8+S5 cuprinse între punctele K-E-B-
114-115-X, haşurată în culoare galbenă (f.148 dosar).
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că
reclamanţii sunt proprietarii unei suprafeţe de 821 m.p. teren, situat la
adresa mai sus enunţată, potrivit sentinţei civile nr.2228/24 octombrie
1958, pronunţată de Tribunalul Popular Raional Râmnicu Vâlcea, în
dosarul nr.5611/1957, iar prin Decretul Consiliului de Stat nr.404/1978 –
Anexa poziţia 22 s-a dispus exproprierea atât a terenului, cât şi a
construcţiilor situate pe acesta, în vederea construirii unui bloc de
locuinţe.
După anul 1990, reclamanţii au formulat cerere de
retrocedare în baza Legii nr.33/1994, cât şi în baza Legii nr.10/2001
(împotriva dispoziţiei Primarului nr.847/2002), însă cererile lor au fost
respinse cu motivarea că terenul este afectat de utilităţi publice, respectiv
o parcare publică, iar altă parte ocupată de trotuar şi stradă.
Urmare notificării reclamanţilor, au fost emise dispoziţiile
nr.469 şi nr.690/2006 de către Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin
care au fost respinse cererile de restituire în natură a suprafeţelor de
201 m.p. şi respectiv 251,68 m.p. (cota indiviză din suprafaţa totală de
800 m.p.) cu motivarea că terenul este afectat prin amenajarea unei
parcări publice betonate ce deserveşte ansamblul de locuinţe din zonă şi
piaţa publică a municipiului.
Prin expertiza efectuată în cauză de către expert R.S.A. s-au
aplicat pe teren actele de proprietate primare ale reclamanţilor, actele de
expropriere, planul urbanistic zonal. S-a efectuat o cercetare locală,
procesul-verbal şi schiţa fiind ataşate la dosarul cauzei.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că din
suprafaţa totală a terenului proprietatea reclamanţilor, suprafaţa de
442 m.p. nu a primit afectaţiunea pentru care a fost expropriat, fiind în
prezent ocupată de către o parcare betonată cu plată, trotuar, alee şi
stradă. Parcarea este cuprinsă în inventarul bunurilor ce aparţin
domeniului public Râmnicu Vâlcea potrivit H.C.L. nr.96/1999.
Terenul este cuprins în planul urbanistic zonal în sectorul 2c.
şi se prevede construirea în acest sector a unui sediu bancar Credit Banc,
parcări publice subterane şi pasaj pietonal subteran.
Potrivit însă Regulamentului local de urbanism, autorizaţiei
de construire emisă în august 2007 în zona centrală a Municipiul
Râmnicu Vâlcea se prevede construcţia acestei parcări în alte sectoare,
respectiv sectorul 5, în partea de apus a pieţei centrale, de aceea este
posibilă restituirea în natură.
Totodată, s-a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile
art.166 Cod procedură civilă, neexistând identitate de cauză, atâta timp
cât Dispoziţia Primarului nr.847/2002 a fost emisă în condiţiile Legii
nr.10/2001 nemodificate şi în care nu era prevăzut expres principiul
restituirii imobilului în natură, iar prin sentinţa civilă nr.316/2003,
pronunţată de aceeaşi instanţă, în raport de dispoziţiile Legii
nr.213/1998, s-a reţinut că imobilul aparţine domeniului public şi nu
poate fi restituit, în cauza dedusă judecăţii dispoziţiile atacate au fost
emise ulterior modificărilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea
nr.247/2005 ce conţine prevederi noi ce fac posibilă restituirea în natură
a imobilului.
Acţiunea a fost admisă în baza art.11 pct.3 din Legea
nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005 şi din Normele
Metodologice de aplicare unitară şi anume imobilele expropriate care nu
au primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea şi sunt libere
se restituie integral persoanei îndreptăţite.
Împotriva acestei sentinţe, în conformitate cu prevederile
art.282 şi respectarea termenului statuat de art.284 Cod procedură civilă,
au formulat apel reclamanta M.A.J. şi pârâţii Primarul Municipiului
Râmnicu Vâlcea şi Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Reclamanta, în apelul său, declară că nu a înţeles să formuleze
acţiunea dedusă judecăţii şi nici nu şi-o însuşeşte, solicitând să fie scoasă
din litigiu, întrucât nu a intenţionat să atace decizia emisă de pârâţi.
Pârâţii au invocat următoarele critici:
– Greşita respingere a excepţiei autorităţii lucrului judecat,
întrucât au fost îndeplinite cumulativ condiţiile de la art.166 Cod
procedură civilă.
În dezvoltarea criticii s-a arătat că obiectul cererii este acelaşi,
chiar dacă actele administrative sunt diferite, urmărindu-se restituirea în
natură pe fostul amplasament a terenului considerat liber, iniţial 800
m.p., ulterior doar 420 m.p., litigiile fiind purtate între aceleaşi părţi.
– Instanţa a greşit admiţând cererea de restituire în natură, pe
considerentul că terenul nu a fost folosit scopului pentru care s-a dispus
exproprierea, făcând o analiză superficială a planului de situaţie anexă la
Decretul Consiliului de stat nr.404/1978, în baza căruia terenul a fost
preluat de către stat, întrucât anterior instanţele au stabilit în mod
irevocabil că scopul exproprierii a fost realizat, respectiv în hotărârile
pronunţate în temeiul Legii nr.33/1994.
În sintagma amenajări de utilitate publică, susţin pârâţii, se
includ nu numai construcţiile de interes public, ci şi alte lucrări destinate
a servi comunităţii: căi de comunicaţii, pasaje, spaţii verzi, etc.
Se dezvoltă critica în sensul că terenul solicitat a fi restituit în
natură are destinaţia de tranzit pietonal, parcare, petrecerii timpului liber,
organizării de adunări publice, spectacole, fiind singura piaţă publică a
municipiului, iar planul urbanistic a fost aprobat înainte de anul 1994.
S-a solicitat admiterea apelului şi pe fond respingerea
contestaţiei.
La data de 1 februarie 2008 a formulat întâmpinare
reclamantul C.G.R., iar la 28 februarie 2008 reclamanţii P.C., R. W., P.F.,
P.E., solicitând respingerea apelului formulat de pârâţi, cu motivarea că
în cauză nu există autoritate de lucru judecat, modificările aduse Legii
nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 făcând posibilă restituirea în natură a
terenului solicitat, instanţa făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art.11
pct.3 din Legea nr.10/2001, aşa cum a fost modificată, întrucât terenul
expropriat nu a primit afectaţiunea pentru care a fost expropriat, aşa cum
de altfel rezultă şi din probele dosarului, cu referire la interogatoriul luat
pârâtului şi expertiza tehnică efectuată, cât şi procesul-verbal încheiat cu
ocazia cercetării la faţa locului.
La data de 28 februarie 2008, apelanta M.A.J. a precizat că
prin apelul declarat a solicitat excluderea din grupul reclamanţilor, cu
motivarea că au apărut neînţelegeri între moştenitori şi a cerut pârâţilor,
în cazul său, întocmirea unui dosar separat.
Curtea, văzând prevederile art.246 combinate cu art.267 Cod
procedură civilă, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea
apelului, instanţa, faţă de motivarea căii de atac, nemaifiind obligată să
expliciteze consecinţele juridice ce decurg din această renunţare.
Apelul declarat de pârâţi a fost privit ca fondat pentru
considerentele ce se vor prezenta:
Este adevărat că în speţă nu este îndeplinită tripla identitate
pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, existând identitate de părţi şi
de obiect, cauza însă fiind diferită, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de
fond.
Iniţial, reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului
de 821 m.p. situat în Râmnicu Vâlcea, str.Regina Maria nr.3-5, teren
expropriat, iar prin dispoziţia nr.847/11 noiembrie 2002 a fost respinsă
această solicitare, cu motivarea că au fost respectate dispoziţiile art.16 din
Decretul nr.404/1978.
Contestaţia formulată de reclamanţi a fost respinsă prin
sentinţa civilă nr.316/30 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea, reţinându-se, în
esenţă, că pe terenul revendicat se află o parcare publică betonată,
inventariată în domeniul public al municipiului, situaţie faţă de care,
nemaifiind posibilă restituirea în natură, s-au acordat despăgubiri
conform art.9 alin.2, art.11 alin.4 şi 8 din Legea nr.10/2001.
Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia civilă
nr.30/A/22 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin
care s-a respins ca nefondat apelul şi irevocabilă prin decizia nr.5340/17
iunie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În considerentele acestei din urmă decizii s-a statuat că
susţinerea reclamanţilor conform căreia obiectivele exproprierii nu au
fost realizate, nu are suport real, întrucât prin Decretul nr.404/1978 s-a
expropriat suprafaţa de 12457 m.p. pentru a se edifica un ansamblu de
construcţii cu 271 apartamente şi amenajări specifice, inclusiv parcare
publică ce face parte din domeniul public, ce prin caracterul său de a fi
inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, nu poate fi sustras din acesta şi
înapoiat proprietăţii private a persoanelor fizice.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că
ansamblul de locuinţe ce a determinat exproprierea a fost realizat, iar
zona este sistematizată, terenul reprezentând singura piaţă publică a
municipiului, cu o utilitate socială.
Terenul revendicat de reclamanţi este ocupat, astfel: parţial de
trotuar, pe care este amplasată o construcţie metalică destinată activităţii
de taxare pentru parcarea autovehiculelor; strada Cozia (fostă Regina
Maria); parcare inventariată în domeniul public; trotuar cu destinaţie
pietonală; acces la scări şi parc (f.148, dosar fond).
În toate cazurile, entitatea învestită cu soluţionarea notificării
are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu
exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală
a terenului solicitat şi a suprafeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de
acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări
amenajate şi altele asemenea). În acest sens sunt şi prevederile art.10
pct.3 din H.G. nr.250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice
de aplicare unitară a Legii nr.10/2001.
Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor rurale
şi urbane are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi
publice, respectiv cele supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile
comunităţii şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare, dotări
tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de
locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele).
Zona la care se face referire în acord cu prevederile Legii
nr.213/1998 aparţine domeniului public de interes local, fiind cuprinsă în
planul urbanistic al oraşului.
În interpretarea corectă a dispoziţiilor Legii nr.10/2001 este
de reţinut că scopul şi raţiunea acesteia nu poate fi decât acela de a se
retroceda proprietatea, când acest lucru este posibil în natură, în caz
contrar urmând a se acorda măsuri reparatorii, foştilor proprietari ale
căror imobile au fost preluate abuziv în perioada de referinţă, dispoziţii
ce concordă cu principiul respectării proprietăţii prevăzut de art.1 din
Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor Fundamentale.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de către pârâţi a
fost privit ca fondat şi admis ca atare, în temeiul art.296 Cod procedură
civilă, cu consecinţa schimbării sentinţei în sensul respingerii contestaţiei
şi a menţinerii ca legale şi temeinice a dispoziţiilor nr.690/23.02.2006 şi
nr.469/23.02.2006, emise de pârâţi.
