Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus reclamantele B.G.A., M.M.O. au solicitat în contradictoriu cu Instituţia prefectului Bistriţa-Năsăud, reprezentată prin prefect, anularea parţială a Ordinului nr. 92/19.04.2006, numai în ceea ce priveşte art. 3 al acestui act; obligarea prefectului la emiterea unui alt ordin de restituire a imobilelor reclamantelor prin echivalent bănesc, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, nemodificate prin Legea nr. 247/2005, adică prin care restituirea să se efectueze prin plata efectivă a sumei de bani stabilită de Comisia judeţeană de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în cuantum de 1.190.413.000 lei ROL, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat faptul că prin notificarea înregistrată iniţial la Primăria Bistriţa sub nr. 11702/21.05.2001, reclamantele au solicitat restituirea prin echivalent bănesc a imobilelor casă de locuit şi teren înscrise în c.f. 1987 Bistriţa topografic 1854/4, întrucât construcţiile au fost demolate, iar terenul este ocupat în întregime de Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa.
Prin procesul verbal nr. 882/B/7.09.2002 Comisia judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, în şedinţa din data de 6.09.2002, a constatat că pentru imobilele solicitate de reclamante există posibilitatea acordării despăgubirilor băneşti, stabilind cuantumul acestora la suma de 1.190.413.000 lei ROL.
Procesul-verbal împreună cu documentaţia anexă s-au comunicat Ministerului Finanţelor Publice prin adresa nr. VI 7433 AP/19.07.2004.
Prin aceasta, s-a învederat de reclamante că dosarul a fost soluţionat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 anterior modificării sale prin Legea nr. 247/2005, urmând doar executarea, adică încasarea despăgubirii stabilite.
Cu toate acestea executarea s-a tergiversat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, când practic notificarea reclamantelor s-a soluţionat a doua oară, fiind pronunţată o altă soluţie decât cea iniţială, deşi reclamantele nu au rămas în pasivitate, ci au formulat somaţii şi memorii pentru a încasa despăgubirea acordată.
S-a subliniat faptul că modalitatea de soluţionare a notificării reclamantelor prin ordinul atacat este nelegală, deoarece se încalcă dispoziţiile art. 1 C.civil şi art. 15 din Constituţie, care stipulează fără echivoc faptul că legea dispune numai pentru viitor. Emiţând ordinul atacat pârâta a aplicat Legea nr. 247/2005 asupra notificării reclamantelor soluţionată anterior apariţiei Legii nr. 247/2005, ajungându-se practic la situaţia nelegală a retroactivităţii Legii nr. 247/2005.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 10 alin. 1 lit. a, art. 14 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 614/2001, pct. 36 lit. b din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, art. 1 C.civil, art. 15 din Constituţia României.
Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pârâta, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 29) s-a opus admiterii acţiunii, cu motivarea că în şedinţa din 6 septembrie 2002 Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constatat că reclamantele fac dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi au consemnat în procesul verbal întocmit rezultatul evaluării despăgubirilor, pe care l-a înaintat împreună cu întreaga documentaţie Ministerului Finanţelor Publice.
Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, care prevede o nouă procedură de acordare a despăgubirilor, prin adresa nr. 620241/15.11.2005 s-a restituit pârâtei dosarul împreună cu toate actele anexate în vederea emiterii ordinului prefectului în condiţiile noii legi speciale.
Art. 24 prevede obligaţia reanalizării proceselor-verbale încheiate de prefecturi, iar dacă se constată că solicitanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, dosarul cuprinzând propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale.
Prin „Informarea privind atribuţiile primăriilor, prefecturilor…..” transmisă pârâtei prin adresa nr. 16632/VPD/22.08.2005 s-a prevăzut că notificările indicate la art. 24, adică cele soluţionate prin încheierea de procese-verbale până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, vor fi predate pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 10 zile de la data adoptării ordinului conţinând propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor.
Aşadar prefectul nu a făcut altceva decât să se conformeze noilor prevederi legale, propunând măsuri reparatorii în condiţiile noii legi.
În privinţa despăgubirilor băneşti s-a arătat faptul că prin adresa nr. 679898/19.01.2006 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a stipulat că „în ceea ce priveşte acele dispoziţii care cuprind măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti situaţia este mai simplă, având în vedere că nu a apărut nicio lege care să permită titularului unei asemenea dispoziţii valorificarea acesteia şi prin urmare acestea vor fi revocate, urmând ca dosarul să fie reanalizat în conformitate cu modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin titlul I al Legii nr. 247/2005”.
Întrucât pârâta a respectat şi aplicat dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 247/2005 nu se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 115, 116 C.proc.civ., art. 2 alin. 1 lit. h, art. 4 alin. 2, art. 10 alin. 1, art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, pct. 2.7, 4.2, 10.1, 21, 22, 23 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 498/2003; prevederile titlului I şi VII ale Legii nr. 247/2005.
Prin cererea de arătare a titularului dreptului (f. 155) pârâta a solicitat chemarea în judecată a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, arătând în esenţă faptul că prefectul a făcut doar o propunere a acordare a despăgubirilor în condiţiile noi legi speciale, evaluarea şi acordarea acestora fiind de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 47, 64 din Codul de procedură civilă, art. 16 şi 2 din titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta a subliniat faptul că se impune respingerea acţiunii civile formulată, cu motivarea că despăgubirile băneşti nu s-au putut acorda, deoarece Parlamentul nu a adoptat legea care să reglementeze modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor băneşti.
Pârâta a depus diligenţele necesare pentru soluţionarea cu celeritate a notificării transmiţând organului competent – Ministerul Finanţelor Publice procesul-verbal întocmit.
Între timp a apărut Legea nr. 247/2005, care a instituit o nouă procedură de despăgubire, motiv pentru care procesul-verbal întocmit a fost restituit conform prevederilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 247/2005 în vederea emiterii ordinului atacat.
Cu privire la cererea reclamantelor de obligare a prefectului la plata efectivă a sumei de bani stabilită iniţial, s-a relevat faptul că potrivit legislaţiei actuale instituţia prefectului nu este abilitată să plătească despăgubiri persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate abuziv.
În condiţiile actuale, competenţa acordării despăgubirilor cade în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Pentru obligarea la plata de despăgubiri reclamantele aveau posibilitatea să cheme în judecată Ministerul Finanţelor Publice.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a învederat faptul că potrivit Legii nr. 500/2002, prefectul este ordonator terţiar de credite, putând ordona în temeiul legii doar plata cheltuielilor prevăzute în bugetul anual aprobat de ordonatorul principal de credite – Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 248), respectiv prin notele de şedinţă depuse la fila 257, după comunicarea copiei acţiunii reclamantelor şi a actelor depuse de pârâtă (f. 243, 255 dosar), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, legal citată, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de arătare a titularului dreptului.
În motivare s-a arătat că cererea de arătare a titularului dreptului nu îndeplineşte toate cerinţele comune tuturor formelor de participare a terţilor în proces. În privinţa aplicării dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, entităţile obligate la despăgubire au plenitudine de competenţă în soluţionarea notificărilor care fac obiectul procedurilor administrative.
Odată cu emiterea deciziei/dispoziţiei procedura administrativă se încheie.
Atribuţiile conferite Secretariatului Comisiei Centrale ce funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor vizează centralizarea dosarelor conţinând decizii/dispoziţii/ordine în care s-au consemnat/propus despăgubiri şi analizarea acestora din punct de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
În drept s-au invocat dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 361/2005, Hotărârii Guvernului nr. 498/2003, Legii nr. 10/2001, prevederile art. 60-63 C.proc.civ., art. 115-119 C.proc.civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că prin Ordinul nr. 92/19 aprilie 2006 al Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud s-a stabilit calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului construcţie şi teren aferent în suprafaţă de 778 m.p. situat în Bistriţa, strada G., nr. 16 înscris în cartea funciară nr. 1987 Bistriţa topografic 1854/4 şi constatându-se faptul că nu se poate dispune restituirea în natură s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii speciale.
Prin alin. 2 al art. 3 din ordinul menţionat s-a statuat faptul că atât cuantumul despăgubirilor, cât şi emiterea deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Imposibilitatea restituirii în natură s-a justificat pe considerentul că imobilul construcţie a fost demolat cu ocazia construirii ansamblului de locuinţe Mihai Eminescu, iar terenul este ocupat în totalitate de Casa de Cultură a Sindicatelor şi spaţiul verde aferent, înscris în domeniul public al municipiului Bistriţa prin Hotărârea Consiliului local Bistriţa nr. 85/1999 capitolul C poziţia 15.
Prin acţiunea civilă obiect al prezentului litigiu Ordinul nr. 92/2006 a fost criticat numai sub aspectul măsurilor reparatorii propuse spre acordare reclamantelor, soluţiile imposibilităţii restituirii în natură a imobilului construcţie şi teren mai sus identificat şi îndreptăţirii reclamantelor la acordarea de măsuri reparatorii, cuprinse în art. 1 şi 2 al ordinului fiind acceptate de reclamante şi necontestate în prezenta cauză.
Prin urmare, se impune analiza legalităţii şi temeiniciei ordinului atacat numai în ceea ce priveşte art. 3 al acestui act, în limitele învestirii instanţei, soluţiile necontestate referitoare la imposibilitatea restituirii în natură şi la calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite nemaiputând fi analizate, ele definitivându-se ca urmare a expirării termenului în care puteau fi contestate.
Nemulţumirea reclamantelor este generată de faptul că în temeiul Legii nr. 10/2001, în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 247/2005, Comisia judeţeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, care funcţiona în cadrul Instituţiei prefectului judeţului, a propus în favoarea reclamantelor, prin procesul-verbal nr. 882/B/7.09.2002 (f. 35), despăgubiri băneşti în valoare de 1.190.413.000 lei ROL.
Acest proces-verbal împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii sale au fost înaintate Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, care nu a efectuat plata despăgubirilor până la modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, lege care nu mai prevede ca măsură reparatorie despăgubirile băneşti.
Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, notificările prin care persoana îndreptăţită, în speţă reclamantele, solicită acordarea de despăgubiri băneşti sau optează pentru despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în a cărei rază teritorială se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv. Activitatea prefecturii se finaliza, potrivit art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 614/2001, în vigoare la momentul emiterii procesului-verbal nr. 882/B/7.09.2002, prin încheierea unui proces-verbal în care se consemnează rezultatul evaluării.
Conform art. 37 din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială şi art. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 614/2002, procesul-verbal cuprinzând rezultatul evaluării împreună cu materialele depuse de persoana îndreptăţită se înaintau Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru acordarea despăgubirilor băneşti cuvenite, prin art. 40 din Legea nr. 10/2001, s-a prevăzut faptul că în termen de 1 an de la expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor, care pot fi plafonate.
Cu toate că s-a instituit un termen până la care să se adopte legea specială care să reglementeze procedura acordării despăgubirilor băneşti, o asemenea lege nu a mai fost adoptată.
Prin Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 s-au prevăzut numai două tipuri de măsuri reparatorii care pot fi acordate şi anume: compensarea cu alte bunuri sau servicii, respectiv despăgubiri acordate în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a Normelor metodologice de aplicare a titlului VII, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005.
Prin art. 24 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a prevăzut obligaţia reanalizării proceselor-verbale încheiate de prefecturi în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, urmând ca în situaţia în care se constată că restituirea în natură nu este posibilă, dar notificanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri, dosarul să fie înaintat Secretariatului Comisiei Centrale însoţit de situaţia actuală a imobilului şi de ordinul conţinând propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor.
Textul art. 24 alin. 2 al titlului VII al Legii nr. 247/2005 face trimitere expresă la dispoziţiile art. 16 alin. 2 al aceluiaşi titlu, care se aplică în mod corespunzător.
Acest text al art. 16 alin. 2 se referă la notificările care nu s-au soluţionat prin ordin al prefectului care să conţină propuneri motivate de acordare a despăgubirilor, care se înaintează împreună cu ordinul şi întreaga documentaţie aferentă, Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării ordinului.
Se constată aşadar faptul că legea nouă, Legea nr. 247/2005, obligă la reanalizarea notificărilor soluţionate prin proces-verbal încheiat de prefectură şi la formularea de noi propuneri motivate de acordare a despăgubirilor materializate prin emiterea unui ordin.
În temeiul acestor dispoziţii legale, Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a procedat la reanalizarea notificării reclamantelor şi a emis Ordinul nr. 92/2006 conţinând propunerea motivată de acordare a despăgubirilor.
Aşa cum recent a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Legea nouă – Legea nr. 247/2005 – se aplică imediat situaţiilor obiective (legale), adică acelor situaţii juridice al căror conţinut şi efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor. Stricto sensu este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, iar lato sensu, prezentul şi viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment şi materializate fie în situaţii juridice care urmează să existe, să se modifice sau să se stingă, fie în fapte juridice pendinte (facta pendentia) ori efecte viitoare are unor raporturi juridice trecute (facta futura).
În speţă dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă de stat a imobilului pentru care se pretind despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite, în condiţiile în care au fost adoptate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit legii vechi (despăgubiri băneşti), prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă, de imediată aplicare.
Legea nouă determină imperativ regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar prin capitolul VII pct. 16.1 şi următoarele din Hotărârea Guvernului nr. 1095/2005 s-au instituit noile proceduri administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Întrucât, în planul dreptului intertemporal, toate aceste dispoziţii, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitatea şi puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Prin urmare, pretenţiile reclamantelor de plată a despăgubirilor băneşti în condiţiile legii vechi sunt neîntemeiate.
Întrucât plata despăgubirilor băneşti propuse spre acordare în condiţiile Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, nu s-a putut realiza în lipsa legii speciale care trebuia adoptată potrivit art. 40, iar potrivit Legii nr. 10/2001, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, despăgubirile băneşti urmează regimul de conversie prevăzut de titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul la despăgubiri invocat de reclamante este supus acţiunii legii noi, de imediată aplicare.
În lipsa legii speciale care să reglementeze procedura de acordare a despăgubirilor, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, este neîntemeiată solicitarea reclamantelor exprimată prin reprezentant, la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2006, de obligare a pârâtei Instituţia prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud la plata despăgubirilor băneşti propuse iniţial, atâta timp cât şi în temeiul Legii nr. 10/2001 pârâta făcea doar o ofertă de despăgubire, care se înainta Ministerului Finanţelor Publice. Nu există şi nici nu a existat vreo reglementare legală în temeiul căreia pârâtei să-i revină obligaţia plăţii despăgubirilor băneşti propuse ca măsură reparatorie prin echivalent.
În baza considerentelor exprimate şi a textelor legale invocate tribunalul va respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamante împotriva pârâtei.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de arătare a titularului dreptului se va respinge ca neîntemeiată, în temeiul dispoziţiilor art. 6, 13 din Convenţia Europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Constituţie, care consacră imperativ dreptul oricărei persoane de a se adresa efectiv justiţiei.
Tocmai pentru a garanta exerciţiul liber al acţiunii civile, Constituţia, legea procesuală, Convenţia europeană, acordă părţilor o serie de drepturi procesuale, printre care şi dreptul de a adresa cereri instanţei. Or, un asemenea drept a exercitat pârâta prin promovarea cererii de arătare a titularului dreptului.
Această cerere este însă neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinire cerinţele prevăzute de art. 64 C.proc.civ.
După cum rezultă din dispoziţiile art. 64 C.proc.civ., această formă poate fi folosită de pârâtă numai în cazul cererilor prin care se valorifică un drept real, dacă între pârât şi terţul arătat ca titular al dreptului există un raport juridic cu privire la lucrul determinat ce formează obiectul cererii.
În prezenta cauză, pârâta nu deţine un lucru pentru Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi nici nu exercită în numele acesteia vreun drept asupra unui lucru.
Între pârâtă şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu există vreun raport juridic cu privire la despăgubirile băneşti solicitate de reclamante. De asemenea, nici acţiunea principală nu are ca obiect valorificarea unui drept real asupra lucrului, ci prin ea se urmăreşte valorificarea unui drept personal (dreptul de creanţă).
Întrucât instituţia arătării titularului dreptului nu poate fi folosită în acţiunile cu caracter personal, nici în cadrul unei acţiuni în despăgubiri, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţă, tribunalul în baza art. 64 C.proc.civ. va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de arătare a titularului dreptului formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
(sentinţa civilă nr. 986/6 decembrie 2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud definitivă prin respingerea apelului de Curtea de Apel Cluj la data de 30 martie 2007)
