2. Restituire metale pretioase.Legea 261/2002.Conditii de admisibilitate.
Prin sentinta civila nr. 193 din data de 28 aprilie 2004, pronuntata de Judecatoria Liesti, judetul Galati în dosarul nr. 1250/2003, s-a respins ca nefondata actiunea reclamantului S. I, în contradictoriu cu pârâtul Banca Nationala a României si Ministerul Finantelor Publice.A fost admisa exceptia privind lipsa calitatii procesuale pasive a pârâtei Ministerul Finantelor Publice. Prin Ordonanta nr. 9962 din 13 iulie 1960 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva învinuitului Stanescu Victor, tatal reclamantului pentru fapta de detinere de monede de aur si s-a dispus confiscarea de la acesta a unui numar 71 bucati monede de aur, care au fost depuse la banca.
Ulterior, aceasta solutie a fost infirmata prin Ordonanta nr. 183 din 24 octombrie 1960 si s-a dispus mentinerea confiscarii monedelor a caror detinere este interzisa prin lege, respectiv 6 bucati si restituirea, monedelor a caror detinere este interzisa prin lege, respectiv 6 bucati si restituirea monedelor de aur exceptate de la predare.
Cu adresa nr. 183 din 10 iunie 1961 Procuratura Regiunii Galati a dispus ca Banca Nationala a României – Sucursala Galati sa restituie catre tatal reclamantului un numar de 65 bucati ducati aur exceptati de la predare în baza art. 6 din Decretul nr. 210/1960.
Din tabelul depus la dosar de B.N.R. Bucuresti a rezultat ca tatal reclamantului i s-a platit suma de 10.900 lei reprezentând contravaloarea a 62 bucati ducati mari si 3 bucati ducati mici care nu mai existau fizic, având un continut de 845,46 grame aur fin, calculat la pretul legal stabilit la data platii efective.
Prin cererea introductiva reclamantul a solicitat restituirea în natura sau despagubiri pentru ca a fost lipsit de monedele mostenite de la parinti. Pentru cele 6 monede ramase confiscate nu a facut dovada ca au fost confiscate în mod abuziv. Din actele depuse se retine ca au fost confiscati fiindca erau de tipul celor interzise a fi detinute de persoane fizice.
Potrivit art. 34 din OG. nr. 190/2000, aprobata prin Legea nr. 261/2002, persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase au fost preluate abuziv, cu încalcarea reglementarilor în vigoare de dupa anul 1966 si pâna în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instantelor de judecata de la domiciliul reclamantului.
Potrivit art. 39 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1344/2003, restituirea se efectueaza numai în masura în care acestea se mai regasesc ca atare în depozitul B.N.R. iar daca nu se mai gasesc fizic urmeaza a se plati contravaloarea metalului pretios fin continut în respectivele obiecte.
Întrucât monedele nu mai existau fizic, reclamantul a primit contravaloarea acestora de 10.990 lei, calculata la pretul legal la data platii efective. Pretul actual al gramului de aur a crescut dar odata cu acesta a crescut si inflatia.
In aceasta situatie, restituirea în natura nu mai este posibila, iar echivalentul monedelor confiscate a fost primit de catre reclamant.
Împotriva acestei sentinte în termen legal a declarat apel reclamantul Stanescu Ion, apel care nu a fost motivat. În acest caz, devin aplicabile dispozitiile art. 292 alin. 2 Cod procedura civila, în sensul ca instanta de apel se va pronunta numai pe baza celor invocate la prima instanta.
Astfel, la instanta de fond reclamantul a solicitat restituirea în natura a monezilor confiscate, iar ca alternativa, a solicitat obligarea la restituirea diferentei, dintre suma primita la data confiscarii si pretul actual.
Prin întâmpinare, pârâta Banca Nationala a României a solicitat instantei sa respinga apelul întrucât monezile care trebuiau restituite, au fost topite si ca atare s-a achitat contravaloarea acestora conform dispozitiilor art. 13 din Decret 210/1960 la pretul stabil prin H.C.M.
Pozitia 35 din tabelul anexat întâmpinarii, pârâta face dovada încasarii de catre tatal reclamantului a contravalorii celor 65 monezi.
Instanta de apel analizând probele dosarului, instanta de fond, constata ca aceasta a pronuntat o hotarâre temeinica si legala.
La data la care s-a acordat suma de bani reprezentând contravaloarea celor 65 de monezi pretul aurului era stabilit prin act normativ în concordanta cu pretul mondial al aurului la acea data, chiar daca era vorba de o economie planificata care excludea ideea de economie de piata.
Astfel ca actualizând pretul aurului si suma primita la data despagubirii se ajunge la acelasi raport, fara sa existe o diferenta, asa ca în mod just a considerat instanta de fond ca echivalentul monezilor a fost primit de tatal reclamantului.
