CONTENCIOS ADMINISTRATIV. FUNCŢIONARI
PUBLICI. REDISTRIBUIRE ÎN ALT COMPARTIMENT,
JUSTIFICATĂ PRIN REORGAMIZAREA INSTITUŢIEI.
NECESITATEA DOVEDIRII CONDIŢIILOR IMPUSE DE
ART. 84 IND. 3 (ACTUAL ART.100) DIN LEGEA NR.
188/1999, REPUBLICATĂ.
Art.84 ind. 3 ( actual art. 100 ) din Legea nr. 188/1999 R.,
privind Statutul funcţionarilor publici
În aplicarea ordinelor Ministrului Sănătăţii Publice
privind reorganizarea D.S.P. în Autoritatea de Sănătate
Publică şi stabilirea unei noi structuri organizatorice, recurenta
trebuia să dovedească existenţa situaţiei şi a condiţiilor legale de
trebuia să dovedească existenţa situaţiei şi a condiţiilor legale de
schimbare a locului de muncă al intimatului-reclamant ca urmare
a reorganizării instituţiei.
Simpla mutare a acestuia, sub pretextul reorganizării
instituţiei nu este valabilă dacă nu sunt respectate dispoziţiile art.
84 ind. 3 din legea nr. 188/1999 R.(actual art. 100).
(, decizia nr. 74/R-C/25.01.2008 pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti –s.c.c.a.f.)
Prin sentinţa nr. 1797/26.04.2007 Tribunalul Dolj – Secţia
contencios administrativ si fiscal a admis acţiunea reclamantei şi cererea
de intervenţie accesorie, a anulat Dispoziţia nr. 150/2006 si actul
administrativ nr. 7719/2006, emise de ASP Dolj, a obligat-o pe pârâta
ASP Dolj sa îl reîncadreze pe reclamant pe postul deţinut anterior datei
de 01.10.2006 în cadrul serviciului în care a activat sau in serviciul nou
creat – echivalent ca atribuţii si funcţionalitate, a respins actiunea
reclamantului faţă de pârâtul ANFP si a luat act ca reclamantul nu a
solicitat cheltuieli de judecata.
În motivarea sentinţei, prima instanţa a reţinut că prin
Ordinele M.S.P. nr.880/2006 şi 824/2006 s-a dispus reorganizarea
Direcţiei de Sănătate Publică în Autoritatea de Sănătate Publică, iar prin
Ordinul MSP nr.1056/2006 s-a stabilit o nouă structură organizatorică,
precum şi un număr maxim de posturi, întocmindu-se de către MSP
anexa 17, care cuprinde noua structură organizatorică pe compartimente
şi atribuţii.
În temeiul acestor prevederi, în conformitate cu noul stat de
funcţii, aprobat de MSP cu adresa nr.49793/29.09.2006, s-a emis
Dispoziţia nr.150/10.10.2006, de către ASP Dolj.
Prin acest act, s-a hotărât ca reclamantul să fie mutat din
cadrul Serviciului Evaluarea Factorilor de Mediu/Avizare Autorizare
Sanitară.
Reclamantul a contestat şi actul unilateral
nr.7719/26.09.2006, care cuprinde dispoziţii identice, prin care i s-a
comunicat acestuia decizia de modificare a raportului de serviciu.
S-a constat că, în realitate, a avut loc o mutare definitivă a
reclamantului-funcţionar public, într-un alt compartiment al ASP Dolj,
cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Pârâta ASP Dolj a justificat mutarea definitivă în alt
compartiment prin faptul că, în speţă, a avut loc o redistribuire impusă
de o nouă organizare a D.S.P., stabilită de M.S.P. şi nu o „mutare” în
sensul art.79 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicată, invocându-se că
personalul excedentar a fost redistribuit şi nu concediat ca urmare a
reorganizării.
Potrivit art.843 din Legea nr.188/1999, republicată, „în caz
de reorganizare, funcţionarii vor fi numiţi în noile compartimente în
următoarele cazuri: 1) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice
mai puţin de 50%; 2) sunt reduse atribuţiile unui compartiment sau o
schimbare a structurii compartimentelor, de altfel invocate de intimat ca
temei al reorganizării.
Pârâtul a arătat că Ordinele MSP şi „Nota de probleme
discutată”, ar fi determinat că „o parte din compartimentele din cadrul
ASP Dolj s-au unificat, iar altă parte s-au desfiinţat, înfiinţându-se altele
noi”, însă legătura între actele normative enumerate şi mutarea
funcţionarilor între ei sau între ei şi cei contractuali, nu există.
În fapt, pârâtul nu a făcut dovada că în cadrul Serviciului
Inspecţiei Sanitară de Stat a avut loc o reducere a numărului de posturi,
ca urmare a reducerii atribuţiilor sau a schimbării efectivă a structurii, în
condiţiile în care în organigramă s-au prevăzut 26 posturi, exact ca
înainte de „reorganizare”, iar surplusul de 12 angajaţi – personal
contractual al laboratoarelor, înlocuieşte funcţionarii publici din Inspecţia
de Stat din ASP Dolj. Totodată, potrivit art.843 alin.5 din Legea
nr.188/1999, republicată, în caz de reorganizare, autoritatea nu poate
înfiinţa posturi similare timp de 1 an de la reorganizare.
În speţă, nu poate fi vorba de o redistribuire de personal, ca
urmare a unei reorganizări, ci de o mutare în sensul art.79 alin.1 din
Legea nr.188/1999, republicată, mai ales că ordinele MSP nu au prevăzut
clar care posturi se desfiinţează, ce atribuţii se reduc, stabilind doar
modul general, schema numărului maxim de posturi.
Pe de altă parte, mutarea funcţionarului public, ca modalitate
de realizare a mobilităţii funcţionarului public, excepţie de la principiul
stabilităţii, trebuia să respecte condiţiile prevăzute expres şi limitativ de
art.79 alin.2 şi anume „doar cu acordul scris al funcţionarului în cauză”.
Referitor la cererea de intervenţie, instanţa de fond a
considerat că este întemeiată pentru că reclamantul este membru de
sindicat şi sunt îndeplinite prevederile art.49 Cod pr.civilă şi art.28 din
Legea sindicatelor, fiind justificat interesul intervenientului în
promovarea cererii.
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de
ANFP Bucureşti, instanţa a respins-o întrucât faţă de acest pârât, a
reţinut inadmisibilitatea anulării avizelor emise de ANFP Bucureşti, ceea
ce face ca prima excepţie să rămână fără obiect.
Faţă de pârâtul ANFP Bucureşti acţiunea reclamantului a
fost respinsă, deoarece „avizul” emis de acesta nu constituie un act
administrativ, ci un act preparator, acesta fiind dat pentru aprobarea unui
stat de funcţiuni în integralitate şi nu individual pentru fiecare funcţionar
public (decizia ICCJ nr.1633/2004).
În consecinţă, au fost admise acţiunea reclamantului şi
cererea de intervenţie a Sindicatului Administraţiei Publice Dolj. S-a
dispus anularea dispoziţiei nr.150/10.10.2006 şi actul
nr.7719/26.09.2006, emise de ASP Dolj şi a fost obligat pârâtul ASP
Dolj să reîncadreze pe reclamant în postul deţinut anterior datei de
01.10.2006, în cadrul serviciului în care a activat sau în serviciul nou
creat, echivalent ca atribuţii şi funcţionalitate. S-a luat act că nu se solicită
cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta ASP Dolj
care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinice făcând o expunere a
stituatie de fapt si a argumentelor care au dus la schimbarea locului de
muncă al intimatului reclamant, fără însă a indica în mod concret vreun
motiv de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei primei instanţe.
Astfel, recurenta a aratat ca in baza Ordinelor MSP nr. 880 si
824/2006, Directiile de Sănătate Publica s-au reorganizat în Autoritităţi
de Sănătate Publică, acestea din urmă având numarul de posturi aprobat
prin Ordinul MSP nr. 1056/2006. Potrivit anexei 17 la acest din urmă
ordin, la ASP Dolj au fost prevazute 185 de posturi faţă de 196 cate
existau anterior, toate compartimnetele fiind reorganizate, creandu-se
altele cu structuri si atribuţii noi. Personalul a fost redistribuit in limita
numarului maxim de posturi, conform art. 84.3 pct. b) si d) din Legea nr.
188/1999.
La Inspecţia Sanitară de Stat, noua organigrama a prevazut
25 de posturi fata de 30 anterior reorganizării. Ca atare, la Servicul
Inspecţie de Sănătate Publică din cadrul ISS au fost repartizati 12 medici,
la Inspecţia Farmaceutică au fost repartizati 2 asistenti– personal cu
studii medii si pregatire de specialitate, la Inspecţia Dispozitivelor
Medicale – un asistent cu specialitatea igienă, iar la Compartimentul
Inspecţia pentru Controlul Serviciilor de Asitenţă Medicală au fost
repartizaţi trei asistenţi cu specialitatea igienă şi un informatician.
Personalul excedentar – 5 posturi – între care şi intimatul
reclamant a fost redistribuit. Pregatirea profesională de asistent de igiena
a intimatului reclamant permitea acestuia să işi desfaşoare activitatea în
orice alt compartiment al ASP Dolj, nu doar la ISS unde au fost păstraţi
numai medici, datorită activitaţii complexe a compartimentului respectiv.
Intimatul reclamant nu a fost mutat la noul compartiment
fără a fi nevoie de acordul său, în cauză făcându-se o reorganizare a
activităţii cu respectarea criteriilor prev. de Legea nr. 188/1999. De
asemenea, a fost respectat principiul stabilităţii in exercitarea funcţiei
publice, întrucât şi în prezent intimatul reclamant are aceeaşi funcţie
publică la ASP Dolj şi acelaşi salariu.
Î În dosarul nr. 8647/1/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
a dispus suspendarea judecăţii recursului de faţă, iar prin încheierea nr.
4193/01.11.2007 a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel
Craiova la Curtea de Apel Piteşti.
În faţa Curţii de Apel Piteşti, au depus intampinare la dosar
intimatul reclamant si intimata pârâtă.
Primul a solicitat in esenţă respingerea recursului ca
nefondat, iar secunda a soliciat scoaterea sa din cauză pentru lipsa calitatii
procesuale pasive şi, în subsidar, respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs
invocate, în raport de dispoz. art. 304 si 3041 C.proc.civ., Curtea
constată ca recursul este nefondat.
Astfel, din înscrisurile depuse de părţi la dosar nu rezultă că
reorganizarea pretinsă de ASP Dolj a fost efectuată în condiţiile
prevăzute de Legea nr.188/1999.
Recurenta ASP Dolj nu a combătut cu înscrisuri nici una
dintre acuzaţiile formulate de către intimat rezumându-se la a invoca
ordinele Ministerului Sănătăţii Publice prin care s-au adus modificări
structurii organizatorice a instituţiei.
Recurenta însă nu a dovedit că în aplicarea ordinelor sus
arătate a avut în vedere şi respectarea dispoz. art.843 din Legea
nr.188/1999/R (actual art. 100), nedovedind că atribuţiile funcţiei
publice ocupată de către intimatul-reclamant au fost modificate într-o
anumită proporţie sau că au fost reduse atribuţiile ori schimbată structura
compartimentului în care a lucrat iniţial reclamantul, respectiv că a fost
schimbată denumirea compartinemtului fără modificarea în proportie de
50% a atribuţiilor functiei publice. De asemenea, recurenta nu a dovedit
că, în cazul în care erau mai mulţi funcţionari publici a făcut selecţia
acestora în condiţiile alin. 3 din art. 843 din Legea nr. 188/1999/R (actual
art. 100).
Recurenta nu a dovedit necesitatea redistribuirii
reclamantului într-un alt compartiment şi nici reducerea numărului de
posturi în compartimentul în care a fost angajat iniţial reclamantul,
indiferent de actuala lui denumire şi de serviciul ori direcţia în care a fost
înglobat. De asemenea, nu a dovedit reducerea postului reclamantului în
condiţiile alin. 4 al art. 843.
Chiar dacă intimatul-reclamant îndeplineşte condiţiile pentru
ocuparea legală a actualei funcţii publice în noul compartiment, recurenta
schimbare a locului de muncă a reclamantului ca urmare a reorganizării
instituţiei. Simpla mutare a acestuia sub pretextul reorganizării intituţiei
nu este valabilă dacă nu sunt respectate dispoz. art. 843 din Legea nr.
188/1999/R (actual art. 100).
Pentru cele expuse, văzând dispoz.art.312 alin.1 Cod proc.civilă, curtea
va respinge recursul ca nefondat.