RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA DECIZIEI LICHIDATORULUI JUDICIAR DE A CONTINUA VÂNZAREA ACTIVELOR DEBITOAREI. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ART.133 DIN LEGEA NR.85/2006 PENTRU ÎNCHIDEREA PROCEDURII.
-art.133 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.461/26.09.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.484/F din 20 februarie 2013, Tribunalul Bihor – judecătorul sindic a respins ca nefondată contestaţia formulată de creditorul Ţ. A. P. domiciliat în O. str. P. nr. 25 A, jud. B. în contradictoriu cu lichidatorul judiciar E. S.P.R.L. cu sediul în A. str. G. P. nr. 7, ap.1, jud. A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că, în cadrul procedurii de faliment lichidatorul judiciar E. S.P.R.L. a procedat la vânzarea unor bunuri aflate în patrimoniul debitorului S.C. C. S.A. Sistarea procedurilor de vânzare ar presupune ca toţi creditorii înscrişi în tabelul consolidat de creanţe să fi fost îndestulaţi, iar cheltuielile determinate de parcurgerea etapelor procedurii să fi fost acoperite.
În acest sens art. 131 – 134 prevăd ipotezele în care se poate dispune închiderea procedurii insolvenţei. Întrucât primul şi ultimul caz se exclud prin ipoteză, a fost examinată eventuala incidenţă a celorlalte. Comun prevederilor amintite este faptul că legiuitorul a avut în vedere o procedură de faliment în curs de desfăşurare şi că toţi creditorii au fost îndestulaţi. Cele două condiţii sunt necesare, nu şi suficiente pentru a se putea dispune închiderea procedurii. Concluzia se impune întrucât dispoziţiile legale impun fie acordul tuturor asociaţilor sau acţionarilor ( art. 133 alin. 1 lit. a), fie valorificarea întregului activ. Or, în prezenta cauză nici una dintre situaţiile avute în vedere de legiuitor nu este incidentă, astfel încât sistarea la acest moment a procedurilor de vânzare nu are nici un temei legal şi tocmai de aceea, a respins contestaţia ca nefondată.
Împotriva hotărârii judecătorului sindic a formulat recurs, legal timbrat creditorul Ţ. A. P. , solicitând instanţei admiterea recursului şi în principal casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei formulate şi sistarea vânzărilor activelor debitoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că, unul dintre capetele de cerere “obligarea lichidatorului la distribuirea sumelor încasate”, instanţa, deşi a reţinut în considerentele sentinţei, apărarea lichidatorului cu privire la acest aspect, nu se pronunţă asupra acestui capăt de cerere, aspect ce impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru a soluţiona şi acest capăt de cerere. Un alt capăt de cerere era sistarea vânzărilor, însă instanţa în loc să se pronunţe asupra capătului de cerere, analizează cererea sa ca şi cum petitul ar fi fost o cerere de închidere a procedurii, aspect pe care nu l-a pus în discuţie, ca atare se impune casarea sentinţei, şi trimiterea cauzei spre judecarea cererii pe care a formulat-o şi a susţinut-o.
Se poate observa că întreaga motivare a sentinţei recurate este făcută prin analiza prevederilor art. 131-134 din legea insolvenţei, care reglementează cererea de “închidere a procedurii, or recurentul nu a solicitat închiderea procedurii, ci doar sistarea vânzărilor cu atât mai mult, că nici distribuirile nu au fost făcute.
Motive de modificare. Conform prevederilor legii speciale, dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat: a) chiar înainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate în întregime, în cazul în care toţi asociaţii persoanei juridice sau persoană fizică, după caz, solicită acest lucru în termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului făcuta administratorului special, urmând ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaţilor/acţionarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social;
b) în toate celelalte cazuri, procedura se închide numai după lichidarea completă a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmând a fi depuse într-un cont la dispoziţia asociaţilor sau persoanei fizice, după caz.
Apreciază că acest capăt de cerere, poate fi analizat doar după ce se va întocmi planul de distribuire pentru a putea face dovada că toţi creditorii au fost îndestulaţi, însă şi în aceste împrejurări raportat la starea de fapt respectiv din vânzarea celor 4 baze de recepţie: M., T. , B. şi C., s-au încasat sumele necesare acoperirii întregului pasiv al societăţii, respectiv se pot plăti toate sumele cu care creditorii s-au înscris la masa credala, mai mult ramând şi o diferenţă necesară şi suficientă care este în măsură să acopere onorariul administratorului judiciar/ lichidatorului.
Se impune a preciza că lichidatorul deşi din bunurile vândute se acoperă în întregime pasivul societăţii, nu i-a comunicat notificarea la care textul legal face referire, tocmai pentru ca să nu poată face această cerere, însă apreciază că şi în lipsa unei astfel de notificări cererea sa este admisibilă atâta vreme cât, în prezent practic masa pasiva este acoperită.
În aceste împrejurări a solicitat SISTAREA VÂNZĂRILOR tocmai pentru a-şi proteja un drept al său de acţionar şi anume acela de a a-şi putea ” revendica” activele ramase, “în natură” cu atât mai mult cu cât vânzarea acestora de lichidator se face la preturile pe care el le consideră corecte, or câtă vreme aceste active ar putea să treacă în proprietatea recurentului este absolut normal, moral şi legal să aibă un cuvânt de spus cu privire la valorificare şi cu atât mai mult cu referire la preţ, cunoscând caracteristicile acestor active şi destinaţia specială a acestora.
Prin notele de şedinţă, lichidatorul intimatei debitoare a solicitat instanţei respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că o parte din motivele invocate în recurs nu au fost invocate şi în faţa judecătorului sindic, şi mai mult decât atât nu au susţinere legală. În ceea ce priveşte solicitarea lichidatorului judiciar la întocmirea şi afişarea planului de distribuire arată că la data de 28.02.2013 s-a dispus afişarea planului de distribuire la uşa Tribunalului Bihor, fiind comunicat inclusiv recurentului cu mult timp înainte de declararea recursului, iar în ceea ce priveşte sistarea vânzărilor, lichidatorul judiciar îşi menţine poziţia formulată în faţa instanţei de fond, respectiv că o astfel de cerere nu are temei legal şi contravine deciziilor luate de creditori în procedura falimentului. Cu privire la închiderea procedurii şi sistarea vânzărilor în temeiul art.133 din Legea nr.85/2006, a arătat că în acest moment nu au fost complet acoperite creanţele societăţii şi în atare situaţie trebuie avute în vedere toate creanţele înscrise în tabelul definitiv consolidat al creanţelor. Nu în ultimul rând, procedura insolvenţei debitoarei, nu poate fi guvernată de dorinţele unui singur creditor, care în mod repetat obstrucţionează procedura invocând informaţii trunchiate şi de cele mai multe ori neadevărate.
Examinând sentinţa recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut că recursul este nefondat, fiind respins şi menţinută ca legală şi temeinică sentinţa recurată, având în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat de recurent şi în baza căruia solicită casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, este nefondat. Nicăieri în cuprinsul contestaţiei formulate, acesta nu a solicitat obligarea lichidatorului la distribuirea sumelor încasate. După cum contestatorul a solicitat în mod expres în cuprinsul contestaţiei, obiectul acesteia era dat doar de obligarea lichidatorului de a înceta orice valorificare a bunurilor societăţii, solicitare asupra căreia judecătorul-sindic s-a pronunţat prin sentinţa recurată.
Prin urmare, instanţa de judecată se poate pronunţa doar asupra celor solicitate de către contestatorul recurent prin contestaţia formulată şi în baza înscrisurilor aflate la dosarul de insolvenţă.
De asemenea, astfel cum în mod legal şi temeinic a reţinut judecătorul-sindic, analiza legalităţii măsurii lichidatorului de a continua vânzarea activelor este interdependentă de analiza situaţiilor în care se poate dispune închiderea procedurii în temeiul art. 133 din Legea 85/2006, căci doar în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile vizate de textul legal, se poate avea în vedere solicitarea recurentului contestator de a se sista vânzarea de active, cu consecinţa închiderii procedurii insolvenţei.
În speţă, însuşi contestatorul recurent invocă împrejurarea că se impune închiderea procedurii chiar anterior lichidării complete a activului debitoarei, dat fiind că sumele încasate până la acest moment acoperă atât creanţele înscrise la masa credală, cât şi cheltuielile procedurii.
Or, după cum în mod corect a reţinut judecătorul-sindic, din prevederile art. 133 alin. 1 lit. a) se desprinde concluzia că doar în situaţia în care creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, se poate dispune închiderea procedurii insolvenţei şi radierea debitorului chiar anterior lichidării în întregime a bunurilor din averea debitorului, dacă asociaţii persoanei juridice solicită în mod expres acest lucru, în termen de 30 zile de la notificarea lichidatorului făcută administratorului special.
În speţă, până la data formulării contestaţiei, creanţele înscrise în tabelul definitiv consolidat nu fuseseră complet acoperite prin distribuirile făcute. Abia la data de 28.02.2013, lichidatorul a înregistrat la dosar planul de distribuire parţială a sumelor obţinute din lichidarea bunurilor şi respectiv raportul asupra fondurilor, în vederea afişării lor la uşa instanţei.
Or, din cuprinsul planului de distribuire, rezultă că s-au distribuit parţial sume doar creditorilor garantaţi, făcându-se distribuiri în cuantum de 8.107.064,93 lei, rămânând de achitat creanţe în cuantum de 4.127.289,06 lei.
În consecinţă, raportat la aceste aspecte, corect a apreciat judecătorul-sindic că, nefiind complet acoperite creanţele, nu se poate dispune lichidatorului să sisteze vânzarea activelor societăţii debitoare.
Din această perspectivă, nu este întemeiată nici afirmaţia recurentului referitoare la omisiunea lichidatorului de a-i comunica notificarea la care se referă textul de lege anterior citat, căci lichidatorul ar fi obligat să emită o asemenea notificare doar în situaţia în care ar constata că nu s-ar mai impune continuarea valorificării activelor, în contextul acoperirii integrale a creanţelor, or această situaţie nu se regăseşte în speţă.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost respins recursul ca nefondat.
S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
