DECIZIA CIVILĂ NR. 2890
Data: 12.10.2015
Autor: Gheorghe Daniela
Domeniu asociat: revizuire
Titlu: admisibilitate cerere de revizuire, art. 509 al. 1 pct. 1 Cod procedură civilă
Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată:
Prin contestaţia la executare înregistrată cu nr. xxxxx la Judecătoria Ploieşti, contestatorul D.N. a chemat în judecată pe intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova Ploieşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună anularea titlului executoriu nr. 293010015668148/28.06.2013, a somaţiei nr. 29/30/1/2013/293010020191675/28.06.2013, emise de către intimată, anularea tuturor actelor de executare, a măsurilor de executare silită subsecvente acestora şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că în mod eronat s-a procedat la executarea sa silită privind suma de 4148 lei, reprezentând contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru anul 2013 deoarece în cadrul titlului executoriu s-a menţionat existenţa unor documente nr. 20382/26.11.2012, 2930116657699/ 28.02.2013 privind sumele de 2270 lei, 1914 lei, noţiune nereglementată de lege, mai ales că actele de executare au fost emise fără a se lua în seamă decizia 164/12.03.2013 a Curţii Constituţionale, în baza căreia a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 257 alin. 2, lit. e din Legea 95/2006, în condiţiile în care are calitatea de pensionar, iar veniturile obţinute din pensie au fost supuse impozitării şi contribuţiei de asigurări de sănătate, în mod nelegal, fiind supus astfel unei duble impozitări.
În continuare contestatorul a precizat că executarea silită este nulă atât timp cât documentele nr.20382/26.11.2012, 2930116657699/ 28.02.2013 nu i-au fost niciodată comunicate, conform disp. art. 44 din OG 92/2003, neavând cunoştinţă de conţinutul acestora, neavând posibilitatea să le conteste.
La data de 30.10.2013, intimata a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată, deoarece i s-a solicitat de către CASS Prahova să procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma de 4184 lei reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente şi persoane care nu realizează venituri, în urma transmiterii electronice a debitelor de către CASS Prahova în temeiul disp. art. 141 alin 9, 10 din OG 92/2003, constând în emiterea actelor de executare, mai ales că în baza Ordinului nr. 2130/14.06.2012 au fost transmise sumele datorate de persoanele fizice la bugetul de stat cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate, CAS Prahova fiind responsabilă pentru sumele transmise în vederea executării.
După administrarea probelor cu acte, prin sentinţa civilă nr. 4154/24.03.2014 a Judecătoriei Ploieşti, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestator împotriva intimatei şi s-a dispus anularea titlului executoriu nr. 293010015668148/ 28.06.2013, a somaţiei nr. 29/30/1/2013/293010020191675/28.06.2013, emise de către intimată în dosarul de executare nr.140827/ 29 /30 /1/ 2013/ 293010020191675 /2013, fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Pentru a se pronunţa o asemenea soluţie, s-a reţinut că în baza actelor de executare silită sus menţionate, contestatorul a fost obligat să plătească la bugetul statului suma totală de 4184 lei, invocându-se Documentele nr. 20382/ 26.11.2012, 2930116657699/ 28.02.2013, însă în ceea ce priveşte Documentul nr. 2930116657699, s-a constatat că acesta a fost emis în baza Deciziei de impunere nr. 9301166576991/ 28.02.2013 privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţii de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale pentru anul 2013 privind suma totală de 3828 lei, astfel încât nu a fost depus la dosar Documentul nr. 20382/26.11.2012.
S-a specificat că potrivit disp. art. 141 alin. 2 C.pr.fiscală, titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, caz în care în temeiul disp. art. 86 alin. 6 C.pr.fiscală, decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată, astfel încât în conformitate cu disp. art. 87, art. 88 lit. a C. pr. fiscală, decizia de impunere constituie un act administrativ-fiscal, fiind supusă cerinţei comunicării în conformitate cu disp. art. 44 C.pr. fiscală, motiv pentru care nu se poate începe executarea silită pentru o sumă stabilită printr-o asemenea decizie atât timp cât această decizie nu a fost comunicată debitorului.
S-a menţionat că pentru a se determina curgerea termenului şi deci ajungerea titlului de creanţă la scadenţă, devenit titlu executoriu, este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de art. 205 din C.pr. fiscală, necontestarea titlului de creanţă comunicat potrivit legii determinând punerea în executare pe cale silită a acestuia, după împlinirea scadenţei, fără posibilitatea contestării conţinutului acestuia, iar în baza disp. art. 44 alin 1 din, art.44 alin 2 ind. 2, alin. (2), (2^1) C.pr. fiscală, actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, sub semnătură de primire sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori prin publicitate, însă în speţă intimata nu a făcut dovada comunicării titlului de creanţă reprezentat de Decizia nr. 20382/ 26.11.2012, neexistând nicio dovadă în acest sens la dosar, caz în care contestatorul se află în imposibilitate să conteste existenţa, întinderea creanţei pe cale administrativă, mai ales că un act administrativ fiscal îşi produce efectele faţă de debitor numai din momentul comunicării, în temeiul disp. art. 45 C.pr.fiscală.
În ceea ce priveşte Decizia de impunere nr. 9301166576991/28.02.2013, s-a reţinut că o asemenea decizie nu a fost comunicată legal în condiţiile în care conform actelor existente la dosar confirmarea de primire nr. 11389851 nu poartă semnătura contestatorului, menţiunea ”avizat, reavizat, expirat termen păstrare” sau vreo altă menţiune cu privire la procedura de comunicare, caz în care un asemenea înscris face nu face dovada unei modalităţi legale de comunicare a titlului de creanţă, iar existenţa anunţului colectiv din 10.05.2013, privind comunicarea prin publicitate a Deciziei de impunere sus menţionate a fost realizată cu încălcarea prevederilor art. 44 alin 2 ind. 2 din OG 92/2003.
S-a specificat că potrivit art. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a codului de procedură fiscală, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei instituită în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, daca acest act nu a fost comunicat contribuabilului, condiţie neîndeplinită în cauză atât timp cât actul administrativ-fiscal invocat drept titlu de creanţă nu a fost comunicat contestatorului, caz în care creanţele fiscale stabilite prin Deciziile nr. 9301166576991/28.02.2013, 20382 din 26.11.2012 nu deveniseră scadente la momentul emiterii somaţiei, a titlului executoriu contestate, motiv pentru care intimata a declanşat executarea silită împotriva contestatorului în mod nelegal, înainte ca titlurile de creanţă să devină titluri executorii, astfel încât în temeiul art. 172 C.proc.fisc., a fost admisă contestaţia la executare şi au fost anulate somaţia şi titlul executoriu contestate.
În baza disp. art. 453 alin. 1 C.proc.civ., ţinându-se seama de culpa procesuală a intimatei, a fost obligată aceasta din urmă la plata sumei de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii privind plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că eronat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără să se ţină seama de disp.art.10 c.pr.fiscală, în temeiul cărora contestatorul avea obligaţia să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale prin prezentarea faptelor reale, indicarea mijloacelor doveditoare la CAS Prahova şi că nu are nicio culpă privind emiterea actelor de executare faţă de contestator atât timp cât titlul de creanţă a fost întocmit de către CAS Prahova care nu a comunicat contestatorului deciziile privind contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, mai ales că debitorul avea obligaţia să respecte o disciplină financiară, legislaţia fiscală în vigoare.
În continuare, intimata a arătat că şi-a îndeplinit atribuţiile, procedând la emiterea actelor de executare pe baza informaţiilor înregistrate în baza de date conform cărora contestatorul figura cu creanţe fiscale datorate la bugetul general consolidat al statului, la punerea în executare a unui titlu de creanţă valabil şi că procedura de executare a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, atât timp cât contestatorul figura cu creanţe fiscale, mai ales că în baza disp.art.45 alin.1 lit.f din OUG nr. 80/2013, în cazul admiterii contestaţiei la executare se dispune restituirea în favoarea contestatorului, a taxei judiciare de timbru la rămânerea irevocabilă a hotărârii, la cererea petiţionarului, dreptul de a solicita restituirea putând fi exercitat în termen de 1 an de la data naşterii acestuia, fiind imposibilă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr.16723/281/2013 la data de 10.10.2014.
La data de 06.11.2014 contestatorul a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului, in condiţiile in care in mod corect instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a procedat la anularea actelor de executare, pentru sume pe care nu le datorează, nefiindu-i comunicate titlurile de creanţă.
Prin Decizia civilă nr. 252/22.01.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost admis apelul declarat de apelanta-intimată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, împotriva Sentinţei civile nr.4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimatul – contestator D.N., a fost schimbată în tot sentinţa atacată în sensul că a admis în parte contestaţia la executare, a fost anulată în parte titlul executoriu nr.293010015668148/28.06.2013, somaţia nr. 29/30/1/2013/293010020191675/28.06.2013 numai în ceea ce priveşte suma de 2.270 lei, urmând să se procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1914 lei, obligând intimata la 449 cheltuieli de judecată în loc de 898 lei, către contestator.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel, examinând cauza în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate şi ţinând seama de dispoziţiile legale incidente in cauză, a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
În baza titlului executoriu nr. 293010015668148/28.06.2013, somaţiei nr. 29/30/1/2013/293010020191675/28.06.2013, s-a procedat la executarea silită a contestatorului, pentru suma de 4184 lei reprezentând CASS, din care 1914 lei a fost calculată în baza documentului nr. 2930116657699/28.02.2013, iar 2270 lei a fost stabilită ţinându-se seama de documentul nr.20382/26.11.2012.
În temeiul deciziei de impunere nr.29301166576991/28.02.2013 s-a stabilit în sarcina contestatorului obligaţia de a achita suma de 1914 lei reprezentând CASS, calculată în raport de veniturile încasate de către contestator, in urma desfăşurării anumitor activităţi, decizie care i-a fost comunicată contestatorului cu confirmare de primire la data de 22.03.2013 şi prin publicitate, întocmindu-se un anunţ colectiv în acest sens.
În conformitate cu deciziile de impunere pe anii 2012, 2013, emise la data de 18.07.2013, comunicate contestatorului cu confirmare de primire la data de 23.07.2013, a fost obligat contestatorul să achite cu titlu de contribuţii CASS, diferite sume de bani în urma desfăşurării unor activităţi juridice, obligaţii pe care acesta nu şi le-a îndeplinit.
Conform deciziei nr.13507/5.05.2012 a fost obligat contestatorul să achite suma totală de 26.159 lei către CAS Prahova reprezentând contribuţii la asigurările sociale de sănătate, dobânzi, penalităţi de întârziere, pentru perioada 2007-2011.
Disp. art. 172 alin.3 Cod proc. fiscală, stipulează că o contestaţie la executare poate fi formulată şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanţa judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Aşadar, din analiza probelor administrate in cauză, rezultă că, în baza deciziei nr.13507/5.05.2012 emisă de către CAS Prahova, a fost obligat contestatorul să plătească suma totală de 26.159 lei reprezentând contribuţii la asigurările sociale de sănătate, dobânzi, penalităţi, pentru perioada 2007-2011, după care, potrivit deciziei de impunere nr.2930116657699/28.02.2013 a fost obligat contestatorul să plătească la bugetul statului suma totală de 1914 lei contribuţii CASS, decizie comunicată acestuia cu confirmare de primire la data de 22.03.2013, astfel încât s-a procedat la executarea silită a contestatorului în conformitate cu titlul executoriu nr. 293010015668148 /28.06.2013, somaţia nr. 29/ 30/1/2013/ 293010020191675/28.06.2013, fiind obligat contestatorul să achite intimatei suma totală de 4184 lei, din care 1914 lei contribuţii CASS stabilite in temeiul deciziei de impunere sus menţionată si 2270 lei contribuţii CASS stabilite ţinându-se seama de un document înregistrat cu nr.20382/26.11.2012.
Ca atare, atât timp cât prin decizia de impunere nr. 2930116657699/28.02.2013 comunicată cu confirmare de primire la data de 22.03.2013, a fost obligat contestatorul să plătească la bugetul general consolidat al statului suma totală de 1914 lei CASS, înseamnă că o asemenea decizie reprezintă prin însăşi natura sa un titlu de creanţă, deoarece atestă existenţa în sarcina contestatorului a unei obligaţii constând in plata unei sume de bani şi în favoarea intimatei a unei creanţe certe, a cărei existenţă reiese din cuprinsul acestui act administrativ, lichidă, cuantumul sumei fiind clar determinat în cadrul acestui act, exigibilă, fiind ajunsă la scadenţă în urma expirării termenului de plată prevăzut de dispoziţiile legale in materie.
De fapt, în condiţiile in care decizia de impunere sus menţionată constituie prin însăşi natura sa un titlu de creanţă, care instituie in favoarea intimatei existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile, iar o asemenea decizie nu a fost desfiinţată pe cale judecătorească, producând efecte juridice, înseamnă că în mod legal s-a procedat la executarea silită a contestatorului, constând în emiterea titlului executoriu nr. 293010015668148/28.06.2013, somaţiei nr.29/30/1/2013/ 29301002019 1675/28.06.2013, întrucât intimata are obligaţia să recupereze suma datorată de către contestator în valoare de 1914 lei, care refuză să-şi îndeplinească o asemenea obligaţie, mai ales că decizia de impunere i-a fost comunicată la data de 22.03.2013, decizie nedesfiinţată până în prezent.
Mai mult chiar, analizându-se probele administrate in cauză, reiese cu certitudine că intimata nu a făcut dovada existenţei titlului de creanţă invocat in cadrul actelor de executare silită, intitulat document nr.20382/26.11.2012, depunând la dosar un act total diferit, constând in decizia nr.13507/5.05.2012, ceea ce înseamnă că în lipsa documentului sus menţionat intimata se afla in imposibilitate legală să emită titlu executoriu şi somaţie pentru suma de 2270 lei, mai ales că aceasta are obligaţia să facă dovada existenţei unui asemenea titlu de creanţă faţă de contestator, în scopul de a se stabili exact dacă într-adevăr contestatorul datorează sau nu o asemenea sumă de bani, astfel încât în lipsa unui asemenea titlu de creanţă actele de executare sunt întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor legale in materie, în ceea ce priveşte suma de 2270 lei, impunându-se anularea in parte a acestora, pentru această sumă de bani.
Apărările contestatorului conform cărora nu ar datora CASS in baza deciziei nr.164/12.03.2013 a Curţii Constituţionale, prin care au fost declarate neconstituţionale disp.art.257 alin.2 lit.e din Legea nr.95/2006, fiind imposibilă obligarea sa la plata CASS – ului, impunându-se scutirea sa de la plata acestora şi că nu i s-a comunicat decizia de impunere din 28.02.2013, existând in curs de soluţionare o acţiune în contencios administrativ, nu pot fi avute in vedere deoarece împrejurările sus menţionate exced unei contestaţii la executare in cadrul căreia se analizează legalitatea sau nelegalitatea, valabilitatea sau nevalabilitatea actelor de executare silită propriu-zise şi nicidecum a titlurilor de creanţă care au stat la baza acestora, existenţa sau inexistenţa unei obligaţii de plată privindu-l pe contestator referitoare la plata contribuţiilor CASS, mai ales că acesta are posibilitatea să-şi valorifice asemenea pretenţii pe calea dreptului comun, respectiv in temeiul dispoziţiilor administrativ fiscale şi nicidecum prin intermediul unei contestaţii la executare.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a admis in totalitate contestaţia la executare, anulând titlul executoriu nr. 293010015668148/28.06.2013, somaţia nr. 29/30/1/2013/29301002019 1675/28.06.2013 fără să ţină seama că, în realitate, prin intermediul contestaţiei la executare nu este posibilă analizarea modalităţii de întocmire a titlurilor de creanţă, de comunicare a acestora, aspecte ce pot fi invocate de către contestator prin intermediul mijloacelor reglementate de Codul de Procedură Fiscală, la instanţele de contencios administrativ fiscal, mai ales că în cadrul unei contestaţii la executare se analizează strict modalitatea de întocmire a actelor de executare, de desfăşurare a procedurii de executare silită şi nicidecum de întocmire a actelor administrativ fiscale, mai ales că instanţele judecătoreşti au obligaţia să verifice pretenţiile deduse judecăţii prin prisma dispoziţiilor ce reglementează executarea silită şi nicidecum in raport de Codul de procedură fiscală, cu depăşirea limitelor cererii cu care au fost investite.
Susţinerile intimatei conform cărora eronat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără să se ţină seama de disp.art.10 c.pr.fiscală, în temeiul cărora contestatorul avea obligaţia să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale prin prezentarea faptelor reale, indicarea mijloacelor doveditoare la sediul CAS Prahova, sunt justificate deoarece la stabilirea culpei procesuale a persoanei vinovată de declanşarea procedurii de executare silită se ţine seama nu numai de modalitatea emiterii titlului de creanţă care a stat la baza executării silite, ci şi de cuantumul sumelor datorate în realitate de către contestator, de refuzul acestuia de a achita suma de 1914 lei pe care o datorează la bugetul statului, mai ales că acesta avea obligaţia să clarifice raporturile pe care le-a avut la un moment dat cu CAS Prahova pentru determinarea exactă a sumelor datorate la bugetul statului.
Motivele invocate de către intimată potrivit cărora nu are nicio culpă privind emiterea actelor de executare atât timp cât titlul de creanţă a fost întocmit de către CAS Prahova şi că şi-a îndeplinit atribuţiile, procedând la emiterea actelor de executare pe baza informaţiilor înregistrate în baza de date conform cărora contestatorul figura cu creanţe fiscale la bugetul statului, la punerea în executare a unui titlu de creanţă valabil în ceea ce priveşte suma de 1914 lei, sunt întemeiate întrucât, într-adevăr, intimata nu are nicio culpă în ceea ce priveşte emiterea actelor de executare privind suma de 1914 lei, acte pe care le-a întocmit în temeiul deciziei de impunere nr. 2930116657699/28.02.2013, decizie nedesfiinţată până în prezent, procedându-se legal la executarea silită a contestatorului numai pentru această sumă de bani.
Criticile intimatei conform cărora actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, atât timp cât contestatorul figura cu creanţe fiscale şi că în baza disp.art.45 alin.1 lit.f din OUG nr. 80/2013, în cazul admiterii contestaţiei la executare se poate dispune restituirea taxei judiciare de timbru, fiind imposibilă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, sunt nefondate deoarece în condiţiile în care intimata a emis actele de executare şi cu privire la suma de 2270 lei, deşi nu există nicio dovadă la dosar privind existenţa unui titlu de creanţă în acest sens, aceasta are o culpă în ceea ce priveşte executarea silită a contestatorului pentru suma de 2270 lei, împrejurare de care se ţine seama la stabilirea obligaţiei privind plata cheltuielilor de judecată, iar în cazul în care există culpa procesuală a intimatei privind declanşarea executării silite, nu devin incidente dispoziţiile sus menţionate care reglementează posibilitatea contestatorului de a –şi recupera cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată la bugetul statului.
În raport de aceste considerente, tribunalul, ţinându-se seama de caracterul devolutiv al apelului, in baza disp.art.480 alin.1, 2 C.pr.civ., a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a admis în parte contestaţia la executare în conformitate cu disp.art.172 C.pr.fiscal şi a anulat în parte titlul executoriu nr.293010015668148/28.06.2013, somaţia nr.29/30/1/2013/293010020 191675/28.06.2013 numai în ceea ce priveşte suma de 2.270 lei, urmând să se procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1914 lei, deoarece în mod eronat s-a procedat la executarea silită a contestatorului pentru suma de 2270 lei în condiţiile in care nu există titlu de creanţă la dosar, pentru a se stabili cu certitudine dacă contestatorul datorează sau nu la bugetul statului o asemenea sumă de bani, iar în ceea ce priveşte suma de 1914 lei, decizia de impunere din data de 28.02.2013 constituie prin însăşi natura sa un titlu de creanţă, care atestă existenţa în sarcina contestatorului a unei asemenea obligaţii privind plata acestei sume de bani, impunându-se continuarea executării silite a contestatorului numai cu privire la suma de 1914 lei.
În baza disp.art.453 C.pr.civ., a fost obligată intimata la 449 lei către contestator, în loc de 898 lei, reprezentând cheltuieli de judecata în primă instanţă, ţinându-se seama că acesta datorează intimatei suma de 1914 lei, impunându-se reducerea acestor cheltuieli proporţional cu suma datorată de către contestator, în raport de culpa procesuală a debitorului în ceea ce priveşte neachitarea sumei datorată la bugetul statului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire intimatul – contestator D.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea în fapt a cererii de revizuire, intimatul – contestator a învederat că prin Sentinţa civilă nr.4154/24.03.2014, Judecătoria Ploieşti, după administrarea şi analiza probatoriului, a constatat că intimatului contestator nu i-au fost comunicate actele care au stat la baza titlului executoriu şi a somaţiei şi că astfel nu a putut parcurge căile legale (procedura prealabila administrativă) reglementata de Codul de Procedura Fiscală, culpa aparţinând în totalitate apelantei, mai ales că începând cu data de 1 iulie 2012 a preluat în administrare şi operaţiunile privind contribuţiile sociale obligatorii, prin aceasta înţelegându-se şi obligaţiile de comunicare a tuturor actelor administrativ fiscale.
În continuare, revizuientul a susţinut că, împotriva aceste soluţii, intimata a declarat apel, susţinând ca în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar ca argument al acestei erori se susţine că reclamantul (contestatorul) este responsabil că a ales calea judecătoreasca să remedieze greşelile săvârşite de apelantă.
Or, revizuientul a susţinut că examinarea motivelor de apel demonstrează că apelanta ANAF îşi recunoaşte propria culpă privind necomunicarea actelor administrativ fiscale, aceasta, potrivit art.348-349 NCPC, (mărturisirea face dovada împotriva aceluia care a făcut-o) şi nu contesta soluţia instanţei de fond sub acest aspect.
Mai mult, revizuientul a susţinut că singurul motiv pentru care apelanta ANAF a formulat apel l-a reprezentat obligarea s-a la plata cheltuielilor de judecată, respectiv aplicarea prevederilor art. 453 NCPC, care vizează cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel, revizuientul a susţinut că, prin decizia civila nr.252/22.01.2015, comunicată pe data de 23.04.2015, Tribunalul Prahova – Secţia 1 Civila a admis apelul formulat de ANAF dispunând următoarea soluţie: „Schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că admite în parte contestaţia la executare. Anulează în parte titlul executoriu nr. 293010015668148/28.06.2013, somaţia nr. 29/30/1/2013/293010020191675/28.06.2013 numai în ceea ce priveşte suma de 2.270 lei, urmând să se procedeze la executarea silită a contestatorului pentru suma totală de 1914 lei. Obligă intimata la 449 cheltuieli de judecată în loc de 898 lei.”
În continuare, revizuientul a considerat că, prin aceasta soluţie instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire voinţa părţilor şi, aplicând greşit legea, s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi nu a analizat motivele de apel, acordând mai mult decât s-a cerut.
Referitor la motivele de revizuire, revizuientul a susţinut că potrivit art. 509 alin. l pct. 1 NCPC, instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si a dat mai mut decât s-a cerut.
Astfel, revizuientul a susţinut că motivele de apel formulate succint de apelanta-intimata ANAF vizează exclusiv obligarea sa de instanţa de fond la plata cheltuielilor de judecată, respectiv modul de soluţionare a cererii accesorii formulate de contestatorul revizuient şi nicidecum fondul cauzei, reprezentat de cererea principală (contestaţia la executare).
De altfel, revizuientul a susţinut că, în cuprinsul deciziei nr. 252/22.01.2015, nu se regăseşte niciun element care să demonstreze că instanţa de apel a analizat motivele de apel ale ANAF aşa cum au fost formulate, ci a procedat într-o maniera care nu are nicio justificare legală şi probatorie .
Revizuientul a susţinut în continuare că Decizia nr.252/22.01.2015 a Tribunalului Prahova este vădit nelegală întrucât instanţa de apel a ignorat atât contextul procesual, cât şi normele de drept aplicabile, săvârşit un plus petita şi desconsiderând voinţa neviciată a părţilor, în contextul în care motivele de apel sub aspectul situaţiei de fapt şi a temeiului de drept se conturează expres la un singur capăt de cerere, respectiv la obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru şi onorariu de avocat.
Mai mult, revizuientul a susţinut că legiuitorul a definit noţiunea de efect devolutiv şi cu precădere limitele între care instanţa de apel poate proceda la o nouă judecare a fondului, care impun analizarea cauzei şi sub alte aspecte, apelul fiind în sine o cale de atac ce vizează însuşi fondul cauzei şi implicit toate motivele invocate şi mijloacele de probe administrate, inclusiv cele asupra cărora exista dubiu, astfel că instanţa de apel va verifica, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa, neputându-se folosi alte motive sau dovezi decât cele invocate în apel sau întâmpinare cf art. 477 CPC).
Astfel că, revizuientul a susţinut că, pornind de la aceasta reglementare, precum şi de la situaţia juridică, respectiv motivele de apel şi motivele de întâmpinare, în vederea unei juste soluţionări, instanţa de apel va examina atât apărările apelantei cat si ale intimatului din întâmpinare şi se va pronunţa în raport de toate probele administrate în faţa primei instanţei şi a celor noi administrate în faza apelului.
Or, revizuientul a susţinut că examinarea motivelor de apel formulate de ANAF dovedeşte pe deplin faptul că aceasta a acceptat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte cererea principala (contestaţia la titlu si la executare) şi a contestat exclusiv modalitatea de soluţionare a cererii accesorii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără a se invocat alte prevederi legale sau probe noi şi, pornind de la acest aspect, în baza rolului activ, instanţa de apel a considerat era ţinută să analizeze doar aspectele evidenţiate prin cererile pârtilor, care nu impuneau o reinterpretare a actelor dosarului, deoarece îi este prohibit acest lucru potrivit art. 479 NCPC.
De altfel revizuientul a susţinut că analiza motivelor de apel, duce la concluzia certa ca niciodată apelanta ANAF nu a contestat admiterea capătului principal de cerere (contestaţia la executare) şi din acces motiv în speţa este vorba despre un plus petita evident, generat de încălcarea flagranta a normelor de drept şi o posibila anticipaţie.
În subsidiar, cu privire la singurul motiv de apel formulat, prin care ANAF susţine că avea posibilitatea să solicite taxe de timbru pe cale administrativă, revizuientul a considerat această admitere a apelului o gravă greşeala procedurală, o încălcare flagrantă a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 CEDO, un abuz de drept şi o discriminare sancţionabilă conform art. 14 CEDO.
Mai mult, revizuientul a susţinut că este evident că, în cazul concret instanţa de apel a ignorat şi desconsiderat voinţa părţilor, iar aceasta situaţie este dovedită prin lipsa argumentelor juridice privind analiza motivelor de apel şi a motivelor de întâmpinare, situaţie care se circumscrie motivului de revizuire prevăzut de art.509 alin.1 pct 1 NCPC, deoarece prin decizia civil nr.252/22.01.2015, Tribunalul Prahova a aplicând greşit legea, s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, plus petta şi nu a analizat motivele de apel, acordând mai mult decât s-a cerut.
În temeiul art.513alin4 NCPC, revizuientul a solicitat încuviinţarea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei nr.252/22.012015 şi rejudecat să se dispună respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei instanţei de fond.
De asemenea,m revizuientul a solicitat plata cheltuielilor de judecata .
În drept, revizuientul a invocat disp. art. 509 alin.1 pct. 1 şi urm CPC, art. 453 NCPC, iar în probatoriu, a solicitat proba cu înscrisuri.
Primindu-se dosarul la Tribunalului Prahova – Secţiei I Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. xxxxx la data de 20.05.2015.
Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat întâmpinare la cererea de revizuire promovată de intimatul – contestator D.N. împotriva deciziei civile nr.252/22.01.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova (f.16 dosar), solicitând să se respingă cererea de revizuire, pentru motivele ce urmează.
Astfel, intimata a învederat că prin Sentinţa civila nr.4154/24.03.2014 pronunţata de Judecătoria Ploieşti, instanţa a admis contestaţia la executare formulata de către contestatorul D.N. şi a obligat AJFP Prahova la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 898 lei, reprezentând onorariu de avocat şi taxa judiciara de timbru.
Intimata AJFP Prahova a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a reţinut în sarcina instituţiei cheltuielile de judecată, atâta timp cât contestatorul avea obligaţia, potrivit art.10 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală, să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime conform realităţii şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
În acest sens, intimata a susţinut că, potrivit dispoziţiilor OG nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală, contestatorul avea posibilitatea să lămurească situaţia sa fiscală direct la sediul CASS Prahova şi la sediul AJFP Prahova, să soluţioneze inadvertenţele apărute în dosarul fiscal, fără a mai apela la contestarea formelor de executare pe cale judiciara.
Şi mai mult decât atât, intimata a susţinut că fiind de profesie avocat, nu era necesară angajarea unui apărător şi solicitarea unui onorariu de avocat la cheltuielile de judecată, iar aceste aspecte releva atitudinea pasiva şi ostilă a contestatorului faţă de organele fiscale şi de necesitatea lămuririi stării de fapt fiscale.
Mai mult decât atât, intimata a susţinut că nu a existat posibilitatea vătămării drepturilor debitorului iar faptul că, contribuabilul a considerat oportună soluţionarea pe cale judiciară, nu atrage răspunderea instituţiei lor pentru plata cheltuielilor de judecată.
De altfel, intimata a susţinut că obligaţiile fiscale datorate de contestatorul D.N. reprezintă contribuţii de asigurări sociale de sănătate ale persoanelor fizice care realizează venituri impozabile din activităţi independente, suma pe care debitorul o datora la bugetul general consolidat al statului din cursul anilor anteriori.
Astfel, intimata a apreciat că organele fiscale şi-au îndeplinit atribuţiile şi a procedat corect la emiterea formelor de executare.
În continuare, intimata a considerat că instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, nu a încălcat normele de drept, ci a pronunţat o decizie civila corectă, după ce a analizat apelul formulat de AJFP Prahova pentru capătul de cerere privind cheltuielile de judecata în întregul său, iar prin apelul formulat pentru capătul de cerere privind cheltuielile de judecată nu se poate înţelege pronunţarea numai pentru onorariul de avocat sau numai pentru taxa de timbru, ci pentru întreaga suma de cheltuieli de judecată, respectiv suma de 898 lei.
De asemenea, intimata a precizat că în mod corect instanţa a analizat apelul şi a dispus prin decizia civila reducerea cheltuielilor de judecată de la 898 lei la 449 lei.
Faţă de aceste considerente, intimata a solicitat să se respingă cererea de revizuire formulată şi să se menţină decizia civilă pronunţată ca fondată.
La data de 22.07.2015, revizuientul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea formulată de intimată (f.19 dosar), reiterând, în esenţă, susţinerile din cererea de revizuire.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de revizuire formulate, a dispoziţiilor legale incidente şi a probelor administrate, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea de revizuire , se susţine in esenţă faptul că , instanţa de apel prin dec. civ. nr. 252/22.01.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 16723/281/2013 s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si a dat mai mult decât s-a cerut , temeiul juridic invocat fiind disp. art. 509 al. 1 pct. 1 NCPC .
Acest motiv de revizuire presupune dezlegarea dată unui petit necerut, nesupus judecății, ceea ce conduce în concret la tranșarea unei probleme ce excede cererilor adresate de părți instanței, potrivit principiului disponibilității.
Verificând actele si lucrările dosarului , in raport de temeiul de drept indicat de revizuent , Tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt.
Astfel , prin sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti fost admisa contestaţia la executare formulata de către revizuentul din prezenta cauza in contradictoriu cu AFP, a fost anulat titlul executoriu nr.293010015668148/28.06.2013,somaţia nr. 29/30/1/2013/293010020191675/2013, emise de către intimată în dosarul de executare nr.140827/29/30 /1/2013/293010020191675/2013, fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 898 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.
Prin cererea de apel formulata de către Administraţia Judeţeană Prahova împotriva sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti , s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, motivându-se că eronat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, fără să se ţină seama de disp.art.10 c.pr.fiscală, în temeiul cărora contestatorul avea obligaţia să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale prin prezentarea faptelor reale şi indicarea mijloacelor doveditoare .
Prin decizia civila nr. 252/22.01.2015 pronunţata de Tribunalul Prahova , in soluţionarea acestei cereri de apel , s-a dispus admiterea apelului , schimbarea in tot a sentinţei atacate in sensul admiterii in parte a contestaţiei la executare si anularii in parte a titlului executoriu numai in ce priveşte suma de 2270 lei . Totodată, a fost obligata intimata AJP la cheltuieli de judecata către contestator in suma de 449 lei , in loc de 898 lei.
Prin urmare , instanţa de apel a ignorat principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil si care presupune ca instanţa de apel nu poate proceda la o noua judecata de fond decât in limitele expres stabilite de apelant si numai cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacata . Dacă hotărârea a fost atacata numai parţial , ceea ce nu a fost supus apelului trece in autoritatea de lucru judecata , iar instanţa de apel nu poate modifica acele aspecte sau afecta părţile care nu au făcut apel.
Or, in prezenta speţă , Tribunalul constată că , deşi prin apelul formulat a fost criticat doar modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecata , instanţa de apel a schimbat si soluţia dată de către prima instanţă cu privire la cererea principala si pe cale de consecinţă a admis doar in parte contestaţia la executare promovata de către D.N. , anulând doar in parte titlul executoriu in litigiu , deşi instanţa de fond a admis in totalitate contestaţia la executare si a anulat in totalitate actele de executare contestate.
Aşadar , in mod greşit a procedat instanţa de apel soluţionând cererea de apel cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al acestei căi de atac , aşa cum sunt arătate de disp. art.477 NCPC , consecinţa fiind aceea a rejudecării unor probleme de fapt si de drept care nu au fost criticate de către apelant si care nu mai puteau fi puse in discuţie in apel.
Prin urmare , cererea de revizuire fiind pe deplin admisibilă in principiu, Tribunalul va proceda la rejudecarea apelului declarat împotriva sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti .
Sub acest aspect , Tribunalul constată că motivele de apel invocate de AJP Prahova împotriva sent.civ. nr. 4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti , vizează exclusiv modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea intimatei apelante la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul apreciază ca aceasta critica este nefondata pentru considerentele ce urmează .
Astfel , potrivit art. art. 453 din Noul cod pr.civ. „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
Prin urmare , la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală , iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câştigătoare.
În consecinţă, părţii ale cărei pretenţii sau apărări au fost admise în întregime i se vor acorda integral cheltuielile dovedite ca efectiv făcute, la cererea părţii câştigătoare.
Acestea fiind dispoziţiile legale incidente in cauza , Tribunalul constată ca soluţia instanţei de fond este legala si temeinica , având in vedere modul in care a fost soluţionata contestaţia la executare formulata de către intimată, ale cărei pretenţii au fost admise in totalitate.
Tribunalul apreciază ca nefondate susţinerile apelantei in sensul ca intimata avea obligaţia anterior promovării cererii de chemare in judecata sa lămurească situaţia sa fiscala, direct si la sediul C.A.S.S. Prahova si sa soluţioneze astfel inadvertenţele apărute in dosarul fiscal, fara a mai apela la contestarea formelor de executare pe cale judiciara.
O asemenea susţinere se află in vădită contradicţie cu jurisprudenţa CEDO , care in mod constant a consacrat dreptul de acces la instanţă , supus doar unor limitări implicit acceptate, în special în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate a unei acţiuni, deoarece aceasta impune, prin însăşi natura sa, o reglementare de către stat, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere.
Totuşi, aceste limitări nu îi pot restricţiona unui justiţiabil accesul liber într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură, încât dreptul său de a se adresa unei instanţe judecătoreşti să fie afectat în însăşi esenţa sa. Mai mult chiar, astfel de limitări nu sunt compatibile cu prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului decât dacă ele urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit .
Prin urmare , dreptul unei persoane de a supune pretenţiile sale examinării de către instanţa , nu poate fi limitat si nici condiţionat de o aşa-zisă obligaţie a acestuia de a-şi lămuri situaţia fiscală , anterior promovării unei cereri de chemare in judecata împotriva acelei autorităţi ce a emis un act fiscal prin care i-au fost încălcate drepturile .
În primul rând apelanta , în calitate de instituţie a statului , avea obligaţia de a respecta cu rigurozitate legislaţia fiscala , astfel încât să limiteze naşterea unor litigii de natură a genera obligarea sa la plata cheltuielilor efectuate de către partea prejudiciata prin emiterea unui act de natură fiscală , act ce a fost emis fără cercetarea deplină a temeiniciei obligaţiilor fiscale stabilite in sarcina contribuabilului , ce s-a văzut astfel nevoit să apeleze la instanţă pentru soluţionarea cererilor sale.
Fata de suma acestor considerente , Tribunalul constată ca sentinţa instanţei de fond este legala si temeinică , raportat la motivele de apel invocate , astfel încât va respinge apelul declarat de intimata ANAF prin ANAF-ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA (fostă Administraţia Finanţelor Publice a mun. Ploieşti ) , împotriva sentinţei civile nr. 4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimatul – contestator D.N. , ca nefondat.
Concluzionând, Tribunalul constată că , in prezenta cauză , sunt incidente disp. art. 509 al. 1 pct. 1 NCPC , cererea de revizuire a deciziei nr. 252/2015 pronunţată de Tribunalul Prahova formulata de către D.N., fiind întemeiată , astfel încât pe cale de consecinţă o va admite si rejudecând cauza in apel va schimba în tot decizia nr. 252/2015 pronunţată de Tribunalul Prahova , în sensul că va respinge apelul formulat de intimata ANAF-ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA împotriva sentinţei civile nr. 4154/24.03.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, ca nefondat.
