Cerere de revizuire. Exercitarea unei asemenea căi extraordinare de atac fără îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale. Consecinţe pe plan procesual.
– C. proc. civ., art. 322.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres şi limitativ prevăzute la pct.1-9.
Conform textului de lege menţionat, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu revizuire doar atunci când evocă fondul. În ceea ce priveşte sintagma „evocarea fondului” atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au statuat că în privinţa deciziilor pronunţate de instanţa de recurs se realizează doar atunci când: s-au administrat probe noi aflate în legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei şi care au fost analizate de instanţa de recurs, s-a procedat la o reapreciere a probatoriului, implicând însă stabilirea unei alte stări de fapt diferită de cea reţinută în fazele de judecată anterioare, s-a făcut o aplicarea altor dispoziţii legale la situaţia de fapt deja stabilită.
Conform textului de lege menţionat, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu revizuire doar atunci când evocă fondul. În ceea ce priveşte sintagma „evocarea fondului” atât doctrina, cât şi jurisprudenţa au statuat că în privinţa deciziilor pronunţate de instanţa de recurs se realizează doar atunci când: s-au administrat probe noi aflate în legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei şi care au fost analizate de instanţa de recurs, s-a procedat la o reapreciere a probatoriului, implicând însă stabilirea unei alte stări de fapt diferită de cea reţinută în fazele de judecată anterioare, s-a făcut o aplicarea altor dispoziţii legale la situaţia de fapt deja stabilită.
În speţa dată se constată că nu este realizată niciuna din ipotezele menţionate anterior, instanţa de recurs nu a realizat prin hotărârea dată, analiza de fond a pricinii, abordând cauza sub aspectele de legalitate la care se referă art. 304 Cod procedură civilă, sens în care nu este întrunită cerinţa de admisibilitate impusă de prevederile art. 322 alin.1 Cod procedură civilă.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA NR. 5583 din 03.12.2014)
Prin sentinţa civilă nr.1232 din data de 23.03.2011 pronunţată în de către Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta T.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii T.
Prin decizia civilă nr.152 din data de 12.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă T.E. împotriva sentinţei civile nr.1232 din data de 23 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi Contencios Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 4989/87/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CJP T.
Curtea a reţinut că instanța de fond, în mod corect, a reţinut că prin decizia nr. 206944 din 31.08.2010 pârâta a recalculat drepturile de pensie ale reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii 119/2010, ale HG 737/2010 coroborate cu cele ale legii 19/2000 şi a stabilit un cuantum al pensiei de asigurări sociale de 931 lei lunar începând cu data de 01.09.2010.
Astfel, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor acestei legi şi caracterul retroactiv al articolului 3 din Legea nr. 119/2010 şi neconcordanţa acestuia cu dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţie s-a reţinut faptul că pensiile de serviciu, spre deosebire de cele acordate potrivit sistemului public de pensii, au două componente, şi anume pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale şi reflectă partea de contribuţie a fiecărui asigurat la acest buget şi un supliment, care se adaugă la partea contributivă, suportat de stat şi care se plăteşte din bugetul de stat.
Prin urmare, se poate considera că singurul drept câştigat de către persoana în cauză îl reprezintă partea contributivă şi doar dacă această parte ar fi încălcată prin diminuare se poate vorbi despre o aplicare retroactivă a legii şi o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Constituţie, ceea ce în cauză nu se întâmplă.
În acelaşi timp, prin Decizia nr. 458/02.12.2003, instanţa constituţională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Prin urmare, Tribunalul a analizat cauza sub toate aspectele de legalitate şi constituţionalitate prevăzute de cadrule legal existent în România la data soluţionării cauzei, cadru legal care nu s-a schimbat între timp până la soluţionarea recursului.
În ceea ce priveşte cea de a treia critică, Curtea a reţinut că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, iar în ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia instanţa de fond nu a avut în vedere că a contestat atât cuantumul pensiei cât şi calculul vechimii asupra cărora nu a făcut nicio referire aceasta este greşită deoarece din conţinutul cererii de chemare în judecată nu rezultă o astfel de critică, recurenta-reclamantă referindu-se pe tot parcursul motivării cererii sale doar la anularea deciziei nr.206944 din 31.08.2010.
Împotriva acestei decizii, T.E. a formulat cerere de revizuire, la data de 19.11.2014, înregistrată pe rolul Secţiei a VII-a Civile şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti, la aceiaşi dată, sub nr.6960/2/2014.
Prin cererea de revizuire, întemeiată în drept pe dispoziţiile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă, arată revizuienta că solicită admiterea cererii de revizuire şi schimbarea deciziei atacate, în sensul anularii deciziei de pensionare nr.206944/31.08.2010, emisă de CJP T, restabilirea situaţiei anterioare în sensul menţinerii în plata a deciziei de pensionare nr.206944/20.04.2010, cu plata drepturilor băneşti cuvenite, începând cu data de 1 septembrie 2010 până la data de 09.02.2011, plata dobânzii legale a sumelor reprezentând diferenţa drepturilor de pensie stabilite în cele două decizii, menţinerea sporurilor acordate prin sentinţele civile anexate dosarului de pensie, constatarea că drepturile sale de pensie au fost stabilite prin calcul eronat conform deciziei 206944/31.08.2010- prin neincluderea în cuantum a venitului anual, pentru perioada 1991-2004, sporurile acordate prin sentinţele civile anexate dosarului de pensie nefiind luate în calcul, în carnetul de munca neexistând aceste menţiuni, cu cheltuieli de judecată.
Arată că atât la data soluţionării cauzei în prima instanţă cât şi în recurs, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti exista dosarul nr.11879/2/2010, având ca obiect anularea H.G.737/2010, privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, stabilită prin Legea nr.567/2004, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii.
Prin sentinţa civilă nr.4660/5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr.11879/2/2010, a fost admisă acţiunea şi pe cale de consecinţa s-a anulat H.G. nr.737/2010, în ceea ce priveşte metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art.1 lit.c din Legea nr.119/2010 şi s-a dispus suspendarea executării până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Astfel, se apreciază ca sentinţa civilă nr.4660 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti nu putea fi prezentată instanţei cu ocazia soluţionării cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.4989/87/2010, întrucât, deşi revizuienta era parte în dosarul nr. 11879 /2/2010 nu putea să determine pronunţarea acesteia la o dată anterioară pronunţării sentinţei civile nr.152/12.01.2012.
Prin urmare, chiar dacă cu privire la hotărârea în discuţie s-ar reţine că acesta este un înscris emis ulterior, respectiv după judecarea litigiului în fond şi nu ar întruni cerinţele prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, totuşi faţă de împrejurarea că situaţia de fapt reţinută prin sentinţa civilă nr.4660/15 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti nu a fost examinată şi nici avută în vedere de Tribunalul Teleorman la soluţionarea cauzei, este evident că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti îndeplineşte valenţele juridice ale unui înscris nou.
Pe de altă parte este de observat că prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti s-a anulat H.G. nr.737/2010 în ce priveşte metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art.1 lit.c din Legea nr. 119/2010, care a constituit temeiul de emitere a deciziei de pensionare nr. 206944/31.08.2010.
În această situaţie, revizuienta consideră că în ipoteza în care această hotărâre a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă, ar fi fost cunoscută de instanţa cu ocazia judecării cauzei ar fi fost de natură să conducă la o altă soluţie decât la cea pronunţată.
Aşadar în condiţiile în care motivele expuse în considerentele hotărârii Curţii de Apel Bucureşti nu au fost analizate cu ocazia judecării fondului, această hotărâre constituie un înscris doveditor în sensul prevederilor art.322 pct.5 c.pr.c.(vechiul cod) din art.509 pct.5 c.pr.c.(noul cod).
Concluzionând că în categoria înscrisurilor noi, poate fi inclusă şi hotărârea judecătorească constând în sentinţa civilă nr.4660 din 5 iulie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare H.G. 737/2010 a fost promovată anterior soluţionării definitive a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr.4989/87/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea sentinţei civile nr.152/12.01.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, în tot, în sensul anularii deciziei de pensionare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii, iar la data de 21.10.2014, prin decizia nr.3912, ICCJ a admis excepţia perimării recursurilor şi a constatat perimate recursurile declarate în cauză împotriva sentinţei civile nr.4660 din 5 iulie 2011, astfel că această sentinţă a rămas irevocabilă.
Din considerentele sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, rezultă că la pronunţarea acestei sentinţe, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că dreptul de pensie de serviciu derogator de la regimul public de pensii e recunoscut în statele Uniunii Europene, iar eliminarea acestui drept constituie o ingerinţa a statului, întrucât justificarea prin considerente de ordin public-politica socială, respectiv pe situaţia de criză economică şi financiară la care se face referire în expunerea de motive a legii, ar fi putut justifica doar adoptarea de măsuri, ce ar fi avut ca efect limitarea într-un cuantum şi într-un interval de timp rezonabil a drepturilor recunoscute de lege, dar nu suprimarea acestora.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a reţinut că pensia de serviciu privită în cele două componente ale sale, partea contributivă şi cea compensatorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la CEDO, precum şi faptul că dreptul la pensia de serviciu a fost recunoscut prin legea nr.567/2004, act normativ care nu cuprinde nici o dispoziţie, din care s-ar putea trage concluzia că acordarea acestui drept este determinată de împrejurări speciale şi temporare, că ar reprezenta un beneficiu bănesc cu caracter stimulativ, care depinde de fondurile disponibile ale statului sau de alte elemente variabile.
Prin urmare, reţinând că din modul de reglementare nu rezultă că dreptul la pensia de serviciu este un drept acordat în aplicarea principiului solidarităţii sociale, instanţa a concluzionat că elementele de bază ale dreptului la pensia specială, substanţa dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condiţiile unanim acceptate în aplicarea principiului protecţiei societăţii, acest bun implicând în mod necesar şi aşteptarea legitimă a executării în viitor lunar a obligaţiei corelative dreptului recunoscut.
Analizând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin prisma normelor de drept invocate, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres şi limitativ prevăzute la pct.1-9.
În speţa dată se constată că nu este realizată niciuna din ipotezele menţionate anterior, instanţa de recurs nu a realizat prin hotărârea dată, analiza de fond a pricinii, abordând cauza sub aspectele de legalitate la care se referă art. 304 Cod procedură civilă, sens în care nu este întrunită cerinţa de admisibilitate impusă de prevederile art. 322 alin.1Cod procedură civilă.
În cadrul criticilor formulate în recurs, revizuienta recurentă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală pe considerentul că prima instanţă a aplicat greşit legea.
Motivul de recurs a fost apreciat de instanţa de control judiciar ca nefondat, prima instanţă pronunţând sentinţa atacată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, respectiv a Legii nr. 119/2010.
Curtea reţine că instanţa de control judiciar nu a reţinut o altă stare de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară şi nici nu a realizat aplicarea altor dispoziţii legale faţă de cele reţinute de instanţa de fond la împrejurările de fapt prestabilite, în concret nu s-a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, reţinându-se legalitatea şi temeinicia deciziei de pensie contestate.
Nu pot forma obiectul revizuirii – întrucât nu evocă fondul – hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul, fără a se evoca fondul.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că dispoziţiile art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă prevăd că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, se reţine că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondat a recursului declarat de contestatoarea T.E. împotriva sentinţei civile nr. 1232/23.03,2011 pronunţate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 4989/87/2010 în contradictoriu cu intimata CJP T. nu poate forma obiectul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul. Nefiind întrunită condiția premisă impusă de textul de lege, Curtea nu poate proceda la analizarea ipotezei inclusă de pct.5 al art. 322 Cod procedură civilă.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.
