Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. Înscris nou care relevă o situaţie de fapt ce a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei de către instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii


Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C.pr.civ. Înscris nou care relevă o situaţie de fapt ce a fost avută în vedere la soluţionarea cauzei de către instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj revizuienţii V.V. şi V.V. au solicitat anularea sentinţei civile nr. 233 din 19.05.2006 pronunţată în dosarul nr. 402/2006 şi restituirea în natură a suprafeţei de 486 mp.

Potrivit actului nou invocat o societate comercială a obţinut autorizaţie de construcţie în anul 2003 şi chiar a construit, respectiv a extins spaţiul comercial existent.

Prin sentinţa civilă nr. 315/24 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 4848.2/95/2006 a fost respinsă cererea de revizuire.

S-a avut în vedere că deşi adresa nu a fost depusă în cauză la judecata în fond, despre existenţa spaţiului comercial şi extinderea cabinetului medical s-a făcut  cunoscut în toate ciclurile procesuale şi chiar reclamanţii revizuienţi au invocat existenţa acestui spaţiu comercial prin motivele de recurs depuse în dosarul nr. 9768/54/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în dosarul nr. 2213/2006 al Curţii de Apel Craiova, situaţia a fost analizată în aceste căi de atac, considerându-se că nu este natură să modifice situaţia de fapt şi să ducă la restituirea terenului în natură.