Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuire. Cercetarea falsului. Obligaţia instanţei
C.proc.civ., art. 322 pct. 4
Constituţia României, art. 21
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 6 paragraf 1
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C.proc.civ., instanţele de trimitere au obligaţia de a cerceta cauza în fond, respectiv de a verifica dacă înscrisul este sau nu fals şi hotărârea revizuită s-a pronunţat în consecinţă.
Din analiza gramaticală a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C.proc.civ.. rezultă că înscrisul fals, ce justifică revizuirea, poate fi declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
Din analiza gramaticală a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C.proc.civ.. rezultă că înscrisul fals, ce justifică revizuirea, poate fi declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
Constatarea infracţiunii de fals de către instanţa civilă, aşa cum era în vechea reglementare a art. 322 pct. 4 C.proc.civ., nu însemna că instanţa civilă se substituie celei penale şi, tocmai de aceea, pentru a elimina orice confuzie, textul a fost modificat. Conţinutul său este însă acelaşi, deoarece altfel ar însemna că este inaplicabil. Situaţia în care falsul a fost stabilit de instanţa penală, cu consecinţa că hotărârea acesteia are autoritate de lucru judecat, conform art. 22 C.proc.pen., se circumscrie ipotezei că falsul s-a constata în urma judecăţii penale.
Constatarea infracţiunii de fals de către instanţa civilă, aşa cum era în vechea reglementare a art. 322 pct. 4 C.proc.civ., nu însemna că instanţa civilă se substituie celei penale şi, tocmai de aceea, pentru a elimina orice confuzie, textul a fost modificat. Conţinutul său este însă acelaşi, deoarece altfel ar însemna că este inaplicabil. Situaţia în care falsul a fost stabilit de instanţa penală, cu consecinţa că hotărârea acesteia are autoritate de lucru judecat, conform art. 22 C.proc.pen., se circumscrie ipotezei că falsul s-a constata în urma judecăţii penale.
Cealaltă ipoteză însă este cea în care însăşi instanţa civilă constată falsul, conform dispoziţiilor art. 184 C.proc.civ.
Cealaltă ipoteză însă este cea în care însăşi instanţa civilă constată falsul, conform dispoziţiilor art. 184 C.proc.civ.
Prin nesocotirea acestor dispoziţii legale se încalcă dreptul de acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României şi garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 809 din 18 septembrie 2007
Curtea a admis recursul declarat de revizuientul Municipiul Reşiţa prin Primar împotriva deciziei civile nr. 132 din 29 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 5767/59/2006, a casat decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 3909 din 9 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 267/2005 şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
A reţinut că prin decizia civilă nr. 1684 din 7 decembrie 2004 pronunţată în dosar nr. 6230/C/2002 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de revizuientul Primarul municipiului Reşiţa şi a casat atât decizia civilă nr. 378 din 4 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 685/2002, cât şi sentinţa civilă nr. 345 din 6 februarie 2001 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 4808/1998 şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, Judecătoria Reşiţa.
S-a mai reţinut de către instanţa de recurs că instanţa investită cu cererea de revizuire avea obligaţia să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii de fals conform art. 322 alin. 1 pct. 4 teza a II-a C.proc.civ., având în vedere că în cauză rezultă că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
De aceea, instanţa de recurs a apreciat că instanţa a nesocotit aceste dispoziţii legale şi nu a cercetat fondul cauzei.
Conform art. 315 alin. 1 C. proc.civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, atât în ce priveşte problemele de drept dezlegate, cât şi necesitatea administrării unor probe.
Având în vedere că instanţa de recurs a reţinut necercetarea fondului cauzei şi necesitatea examinării situaţiei de fapt de către instanţa de rejudecare, aceasta avea obligaţia de a analiza cauza pe fond, o asemenea obligaţie neputând fi nesocotită de judecătorul fondului.
Or, Judecătoria Reşiţa a reţinut în considerentele sentinţei civile nr. 3909 din 9 decembrie 2005 că prin Legea nr. 219/2005 conţinutul art. 322 pct. 4 C.proc.civ. a fost modificat, în sensul că nu au mai fost menţinute dispoziţiile care confereau instanţei de revizuire posibilitatea de a constata ea însăşi existenţa sau inexistenţa infracţiunii de fals, astfel că instanţa de revizuire nu se mai poate pronunţa pe cale incidentală cu privire la existenţa sau inexistenţa infracţiunilor, iar sesizările intervenientului C.A. au fost respinse printr-o hotărâre penală definitivă, ce are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, conform art. 22 C.proc.pen.
Prima instanţă a mai reţinut că, chiar dacă primează decizia instanţei de recurs, atâta timp cât există o hotărâre penală definitivă, instanţa civilă nu mai poate cerceta pe cale incidentală săvârşirea aceleaşi infracţiuni, fiind ţinută de dispoziţiile art. 22 C. proc.pen.
Cu aceeaşi motivare Tribunalul Caraş-Severin a respins apelurile.
Curtea a constatat astfel în primul rând că cele două instanţe au nesocotit dispoziţiile art. 315 alin. 1 C. proc.civ.
Într-adevăr, de la data deciziei de casare şi până la rejudecarea cererii de revizuire, prin Legea nr. 219/2005 de modificare a Codului de procedura civilă a fost modificat şi art. 322 pct. 4, în sensul că nu a mai fost menţinută teza a II-a, ce conferea instanţei investite cu cererea de revizuire posibilitatea să cerceteze existenţa sau inexistenţa infracţiunii de fals.
Curtea a observat însă că întregul conţinut al art. 322 pct. 4 C.proc.civ. a fost modificat, deoarece revizuirea este admisibilă pe acest temei de drept dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
De aceea, de vreme ce instanţa de recurs a reţinut că nu a fost cercetată cauza în fond, judecătorul fondului era obligat să judece cauza pe fond.
În al doilea rând, Curtea a apreciat că erau aplicabile dispoziţiile art. 184 C.proc.civ., potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă.
Aşadar, legiuitorul nu a înţeles să lipsească de eficacitate dispoziţiile art. 322 pct. 4 C.proc.civ., cum greşit au reţinut cele două instanţe, ci, conform susţinerilor revizuientului recurent, instanţele aveau obligaţia de a cerceta cauza în fond, respectiv de a verifica dacă înscrisul este sau nu fals şi hotărârea revizuită s-a pronunţat în consecinţă.
Este inexactă reţinerea instanţelor referitoare la competenţă, deoarece judecata este întotdeauna atributul unei instanţe şi se desfăşoară conform principiilor şi regulilor prescrise de Codul de procedură civilă.
În acest sens, Curtea a remarcat incidenţa dispoziţiilor art. 326 C.proc.civ., potrivit cărora „cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată”, normă ce trimite la procedura aplicabilă pentru judecata în fond, respectiv la dispoziţiile din Titlul III ce privesc procedura înaintea primei instanţe, mai exact art. 109-2813 C.proc.civ., în măsura în care sunt compatibile cu natura extraordinară a revizuirii.
Aşadar, dispoziţiile art. 184 C.proc.civ. trebuiau aplicate în cauză.
Refuzând să analizeze cauza astfel, cele două instanţe au nesocotit dreptul de acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţia României şi garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea a apreciat că în temeiul art. 304 pct. 5 cu referire la art. 129 alin. 4 şi 5 C. proc.civ. şi art. 312 alin. 5 C.proc.civ. se impune admiterea recursului şi casarea celor două hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Reşiţa.
Instanţa de fond va avea în vedere dispoziţiile art. 315 alin. 1 în raport de care va analiza cauza pe fond conform art. 322 pct. 4 C.proc.civ. şi art. 184 C.proc.civ., urmând a analiza în raport de toate probele administrate în cauză dacă hotărârea s-a pronunţat sau nu în baza unui înscris fals.
