Revizuire. Admisibilitate. Pronuntarea instantei de recurs asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Potrivit dispozitiilor art.322 Cod procedura civila revizuirea unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul se poate cere daca instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Dispozitiile art. 327 Cod procedura civila mentioneaza ca în cazul în care instanta încuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotarârea atacata.
Revizuientul S.I.V. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.877/22.05.2009 pronuntata de Tribunalul Dâmbovita în dosarul nr. 7808/315/2008, solicitându-se în contradictoriu cu intimatul S.I. admiterea cererii, desfiintarea acestei decizii si solutionarea recursului numai pe baza motivelor invocate de recurent în cererea sa de recurs.
În motivarea cererii, revizuientul a aratat ca prin sentinta civila nr.552/27.01.2009 pronuntata de Judecatoria Târgoviste în dosarul nr. 7808/315/2008 a fost admisa actiunea sa împotriva pârâtului S.I. tatal sau, acesta fiind obligat la plata unei pensii de întretinere în favoarea sa de 1.150 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 02.12.2008 si pâna la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul S.I., aratând ca are o pensie pe caz de boala în cuantum de 320 lei, iar pensia trebuia stabilita la venitul minim net pe economie, fiind o eroare materiala savârsita de instanta de fond atunci când a stabilit pensia de întretinere la 1.150 lei.
Instanta de recurs, pronuntându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut, extra petita, a admis recursul si a modificat în tot hotarârea recurata, respingând cererea de chemare în judecata, contrar solicitarilor partilor de a se stabili pensia de întretinere conform venitului minim pe economie.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare, însa a solicitat cu ocazia acordarii cuvântului respingerea cererii pe motiv ca nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de art.322 Cod procedura civila.
S-a dispus atasarea dosarului nr. 7808/315/2008.
Tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 552/27.01.2009 pronuntata de Judecatoria Târgoviste în dosarul nr. 7808/315/2008 a fost admisa cererea formulata de reclamantul S.I.V. împotriva pârâtului S.I., acesta fiind obligat la plata unei pensii de întretinere în cuantum de 1.150 lei lunar fata de reclamant de la data introducerii cererii, 02.12.2008, si pâna la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, retinându-se ca s-a avut în vedere venitul minim pe economie nationala.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul aratând ca în mod eronat si nelegal, cu încalcarea prevederilor art.94 Codul familiei, desi nu are decât o pensie de 320 lei, instanta de fond i-a stabilit o pensie de 1.150 lunar, astfel ca a solicitat modificarea solutiei instantei de fond în sensul stabilirii si obligarii sale la plata unei pensii de întretinere cu respectarea dispozitiilor art.94 din Codul familiei, în raport cu pensia de invaliditate de 320 lei sau cu venitul minim net pe economia nationala.
Instanta de recurs, prin decizia civila nr. 877/22.05.2009 a admis recursul si a modificat în tot hotarârea atacata, respingând actiunea.
Aceasta a retinut ca instanta de fond a stabilit în mod eronat pensia de întretinere, raportat la veniturile recurentului sau la venitul minim pe economia nationala, astfel ca devine aplicabila decizia civila nr. 303/2008 prin care s-a stabilit o pensie de întretinere de 125 lei, fiind respinsa cererea formulata de reclamant.
Instanta de recurs nu a tinut însa seama de faptul ca instanta de fond, în urma cererii precizatoare (completatoare) depusa la dosar de catre reclamant (fila 35 dosar fond), a calificat obiectul cererii de chemare în judecata ca fiind stabilirea pensiei de întretinere pentru reclamant, care între timp a devenit major, în timp ce decizia civila nr. 303/2002 pronuntata de Tribunalul Dâmbovita stabilea în sarcina intimatului si în favoarea revizuientului o pensie de întretinere lunara în cuantum de 125 lei pâna la majoratul acestuia, astfel ca aceasta decizie nu mai are aplicabilitate în prezent.
Totodata, nici recurentul nu a solicitat modificarea în tot a hotarârii recurate si respingerea cererii de chemare în judecata, prin recursul declarat, astfel ca sunt întrunite cerintele prevazute de art.322 alin.1 pct.2 Cod procedura civila în sensul ca instanta de recurs s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut , fiind admisibila cererea de revizuire.
A fost schimbata în tot decizia nr. 877/22.05.2009 în temeiul dispozitiilor art. 327 Cod procedura civila, admitându-se recursul si modificându-se în parte hotarârea recurata, cu obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a unei pensii de întretinere în cuantum de 104 lei lunar, conform venitului minim net pe economia nationala la data introducerii actiunii si art. 86 si 94 din Codul familiei, mentinând restul dispozitiilor sentintei.