Revizuire. Art. 322 pct. 9 C.proc.civ. Condiţii
C.proc.civ.,art. 322 pct.9
Potrivit art. 322 pct. 9 C. pr. civ. revizuirea poate fi admisă dacă sunt îndeplinite trei condiţii, astfel: Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale garantate de Convenţie datorată unei hotărâri judecătoreşti; consecinţele grave ale încălcării să continue să se producă; să se constate imposibilitatea remedierii consecinţelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 292 din 18 martie 2008
Prin decizia civilă nr. 292 din 18 martie 2008 Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientele M.I.M. şi B.M.I. în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Timişoara, M. A., U. V., B. – G. – V.M., V.I., V.E., U.M., U.M., C.R., C.F., G.E., G.M., M. M., N.C. şi O.J.C.V.L. Tim S.A. Timişoara împotriva deciziei civile nr. 4009 din 13 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Curtea a reţinut că prin cererea de revizuire înregistrată la această instanţă la 19 noiembrie 2007, revizuientele M.I.M. şi B.M.I. în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Timişoara, M.A., U.V.,B. – G. – V.M., V.I., V.E., U.M., U.M., C.R., C.F., G.E., G.M., M.M., N.C. şi O.J.C.V.L. Tim SA Timişoara, au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4009 din 13 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în sensul schimbării ei în parte, iar pe cale de consecinţă, admiterea capătului de acţiune având ca obiect constatarea nulităţi absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Statul Român, pe de o parte, iar pe de altă parte foştii chiriaşi V.I., V.E., B.- G.- V.M., B.- G.- V.I., U.C. şi U.M., C.R. şi C.F., C.S., G.M. şi U.S.; radierea dreptului de proprietate al intimaţilor asupra apartamentelor nr. 1, 3 şi 4 din imobilul situat în Timişoara, str. Giurgiu nr.13, înscris în CF 14748 Timişoara, cu nr. top 11841 şi cu privire la apartamentele nr. 1, 2, 3, 7 şi 17 din imobilul situat în Timişoara str. Telegrafului nr. 49 înscris în CF 2422 Timişoara, cu nr. top 4906, precum şi a terenurilor aferente; radierea dreptului de proprietate al Statului Român în privinţa acestor apartamente şi a terenului aferent acestora şi intabularea lor pe numele revizuientelor, respectiv pe numele revizuientei M. I. M. pentru imobilul din Timişoara str. Telegrafului nr. 49 şi pe numele revizuientei B.M.I. pentru imobilul din Timişoara str. Giurgiu nr.13, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat că prin acţiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului nr. 6132/1998 al Judecătoriei Timişoara, în calitate de reclamante, au solicitat să se constate că sunt moştenitoarele legale după defuncţii H.I. şi H.M.I.; să se constate că imobilele situate în Timişoara, str. Giurgiu nr. 13 înscris în CF 14748 Timişoara cu nr. top 11841 şi respectiv str. Telegrafului nr. 49 înscris în CF 2422 Timişoara, cu nr. top 4906 au aparţinut autorilor lor, de la care au fost naţionalizate fără titlu valabil, solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului statului; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC OJCVL Timişoara SA şi RA URBIS Timişoara cu pârâţii, după cum urmează contractul nr. 231/R/21.11.1996 încheiat cu pârâţii B.-G.- V.M. şi B.-G.- V.I.; a contractului nr. 10866/12.12.1996 încheiat cu pârâţii V. I. şi V. E.; a contractului nr. 11488/14.01.1997 încheiat cu pârâţii C. F. şi C. R.; a contractului nr. 11455/13.01.1997 încheiat cu pârâţii C. S. şi C. M.; a contractului nr. 11737/22.01.1997 încheiat cu pârâta U. S.; a contractului nr. 11487/14.01.1997 încheiat cu pârâtul G. M.; a contractului nr. 11720/22.01.1997 încheiat cu pârâta M. E. şi a contractului nr. 251/R/27.11.1996 încheiat cu pârâţii U. C. M. şi U. M.; totodată, au solicitat radierea dreptului de proprietate al pârâţilor persoane fizice precum şi al Statului Român şi întabularea dreptului lor de proprietate în privinţa acestor imobile
Au arătat că prin sentinţa civilă nr. 10479 din 2 septembrie1999 pronunţată de Judecătoria Timişoara s-a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, iar prin decizia civilă nr. 585/A din 3 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş au fost respinse apelurile pârâţilor, păstrându-se sentinţa primei instanţe.
Prin decizia civilă nr. 4009 din 13 decembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara au fost însă admise recursurile declarate de pârâţi şi au fost modificate în parte hotărârile instanţelor inferioare, în sensul că s-a respins petitul acţiunii privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că foştii chiriaşi au fost cumpărători de bună- credinţă.
Revizuientele arată că prin decizia pronunţată la 31 mai 2007 în dosar nr. 75297/01 Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a constatat că prin decizia nr. 4009 din 13 decembrie 2000 a Curţii de Apel Timişoara s-a realizat o încălcare a dreptului lor de proprietate asupra imobilelor, înfrângându-se astfel dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a dispus obligarea Statului Român la o reparaţie în natură către ele.
Au arătat că potrivit art. 322 pct. 9 C.proc.civ., este îngăduită revizuirea hotărârii judecătoreşti în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăţilor fundamentale printr-o hotărâre judecătorească, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Revizuientele susţin că acest motiv de revizuire este incident în cauză în privinţa deciziei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Au mai arătat că prin decizia nr. 399 din 5 octombrie 2004 Curtea Constituţională a statuat că imobilele situate în Timişoara str. Telegrafului nr.9 şi str. Giurgiu nr.13 au fost preluate de stat fără titlu , astfel încât dispoziţiile Legii nr. 112/1995 nu pot fi aplicate în cauză, iar în consecinţă a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată .
Revizuientele au arătat că actele de vânzare-cumpărare încheiate de intimaţi sunt nule absolut, deoarece Statul Român nu deţinea un titlu valabil, aşa încât nu putea să transmită acestora dreptul de proprietate, iar nulitatea titlului statului determină şi nulitatea titlului intimaţilor dobânditori.
Au arătat că buna-credinţă, nu poate fi reţinută, deoarece în calitate de dobânditori, intimaţii trebuiau să nu aibă nici cel mai mic dubiu asupra dreptului statului, ori în cauză, aceştia au cunoscut că imobilul a fost preluat de statul comunist în condiţii notorii de forţă şi prin abuz, iar nu în condiţii obişnuite. Pe de altă parte, opinia publică era informată în privinţa necesităţii şi stadiului legiferării în privinţa imobilelor preluate de stat şi consacrarea unor măsuri reparatorii.
Astfel, revizuientele au susţinut că statul comunist a preluat proprietăţile autorilor lor prin modurile specifice, aşa încât intimaţii nu pot invoca buna lor credinţă, iar simpla lor ignoranţă nu este suficientă în acest sens.
Revizuientele au susţinut că principiul echităţii şi al utilităţii sociale nu poate legitima lipsirea lor de dreptul de proprietate, după cum nici compararea titlurilor nu îi avantajează pe intimaţi, al căror drept nu poate fi preferabil cu cel al adevăratului proprietar, câtă vreme trecerea imobilelor în posesia statului a fost abuzivă.
În consecinţă, au solicitat admiterea cererii de revizuire.
Printr-o precizare înregistrată la 11.12.2007, revizuientele au arătat că înţeleg să cheme în judecată în calitate de intimaţi şi pe M.E., M.A. şi N.Z.V.
Prin întâmpinare intimaţii au solicitat respingerea cererii de revizuire, motivând în esenţă că această cerere este atât prematură cât şi inadmisibilă, iar pe fond neîntemeiată, deoarece în cauză revizuientele nu au făcut dovada publicării hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al României, deoarece prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului nu s-a reţinut o încălcare săvârşită printr-o hotărâre judecătorească, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 322 pct. 9 C.proc.civ., ci s-a reţinut că Statul Român a încălcat dreptul de proprietate şi acesta a fost obligat să aleagă între restituirea în proprietate a imobilelor sau plata către revizuiente a unor daune de 100.000 EURO şi cheltuieli de judecată.
Aceste obligaţii alternative impuse Statului Român trebuiau îndeplinite în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar revizuientele pot cerere executarea hotărârii în varianta aleasă de ele.
Au mai arătat că în cauză Statul Român a optat pentru plata despăgubirilor băneşti către revizuiente, întrucât restituirea în natură este imposibilă.
În ce priveşte inadmisibilitatea cererii, au arătat că din paragrafele 28, 30, 32, 33 ale hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, rezultă că păgubirea revizuientelor are drept cauză modul defectuos în care s-a legiferat şi gestionat de către Statul Român situaţia restituirii proprietăţilor naţionalizate, fără a se face vreo referire la hotărârea judecătorească prin care s-a reţinut valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare şi fără a se sancţiona în vreun fel aplicarea legii interne de către instanţele naţionale.
În consecinţă, au susţinut că nu există o legătură cauzală între încălcarea dreptului fundamental vizat şi hotărârea ce se cere a fi revizuită.
Pe de altă parte, au mai arătat că nici o altă condiţie impusă de text nu este realizată, deoarece remedierea consecinţelor încălcării s-a realizat prin consemnarea despăgubirilor la dispoziţia revizuientelor, aşa încât nu se mai impune revizuirea.
În revizuire, s-a constatat că au decedat intimatele M.E., N.Z.F. şi C.M., aşa încât în urma acestora a continuat procesul în calitate de intimaţi M.M., N.C. şi respectiv C.S., G.E. şi N.Z.F., sens în care s-au depus certificatele de deces şi certificatele de moştenitor.
La dosar s-a depus hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a făcut dovada că aceasta s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 101 din 8 februarie 2008, Partea I, s-a depus adresa nr. L1/10988/7.01.2008 a Ministerului Afacerilor Externe – Direcţia Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la dosar.
A fost ataşat dosarul nr. 7633/C/2000 .
1. Analizând cererea de revizuire în raport de susţinerile revizuientelor, de apărările intimaţilor, de probele dosarului şi de dispoziţiile art. 322 pct. 9 şi urm. C.proc.civ., Curtea a apreciat mai întâi că cererea de revizuire nu este inadmisibilă, aşa cum susţin intimaţii. Inadmisibilitatea nu poate fi reţinută în cauză, deoarece calea revizuirii este deschisă revizuientelor în cauză, iar Curtea are a examina dacă această cerere este întemeiată sau nu în raport de temeiul de drept invocat.
2. În cauză, prin decizia a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Timişoara ca instanţă de recurs, a admis recursul pârâţilor V.I., V.E., U.C.M., U.M., U.V.I., B.- G.- V.M., B.-G.-V. I., C.F., C.R., C.S., G.E., N. Z.F., G.M. şi OJCVL SA Timişoara împotriva deciziei civile nr. 585 din 3 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a sentinţei civile nr. 10479 din 2 noiembrie 1999 pronunţată de Judecătoria Timişoara, a casat ambele hotărâri numai în partea privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 231/R/21.11.1996, nr. 10866/12.12.1996, nr. 251/R/27.11.1996, nr. 11488/14.01.1997, nr. 11455/13.01.1997, nr. 11737/22.01.1997, nr. 11487/14.01.1997 şi nr. 11720/22.01.1997, înlăturând dispoziţia privind constatarea nulităţii absolute a acestora şi măsura subsecventă a acestora din CF cu privire la aceste contracte.
3. Ulterior, revizuientele din această cauză s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar prin Hotărârea acesteia din 31 mai 2007 plângerea a fost declarată admisibilă, s-a reţinut încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, iar Statul Român a fost obligat să restituie reclamantelor apartamentele nr. 1, 3 şi 4 şi terenul aferent imobilului situat în Timişoara str. Giurgiu nr. 13 şi apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 7 şi 17 şi terenul aferent imobilului situat în Timişoara str. Telegrafului, în termen de trei luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, iar în lipsa acestei restituiri, să verse reclamantelor în acelaşi termen de trei luni 100.000 EURO pentru daunele materiale suferite, obligând totodată la cheltuieli de judecată de 1800 EURO şi la despăgubiri în sumă de 5000 EURO pentru oricare alt prejudiciu.
4. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după redarea aspectelor vizând procedura şi împrejurările de fapt şi de drept ale speţei, a apreciat că plângerea este admisibilă, deoarece s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi al libertăţilor fundamentale.
5. A reţinut pe fond, conform îndeosebi paragrafelor nr. 27, 28, 29, 30 şi 33, că aşa ca şi în cauza Străin c/a României, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terţi de bună-credinţă, chiar dacă ea a fost anterioară confirmării în justiţiei a unei maniere definitive de drept de proprietate al altuia, combinată cu absenţa totală a despăgubirii, constituie o privare contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţiei, că, la fel ca în cauza Păduraru c/a României, statul şi-a încălcat obligaţia sa pozitivă de a reacţiona în timp util şi cu coerenţă faţă de chestiunea de interes general, constând în restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în baza decretelor de naţionalizare, iar incertitudinea generală creată s-a repercutat asupra reclamantelor, care s-au văzut în imposibilitate de a-şi primi bunurile. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că nu există nici un motiv de a se abate de la jurisprudenţa creată în cele două cauze, deoarece situaţia de fapt este sensibil aceeaşi şi în cauza reclamantelor, terţii au devenit proprietari înainte ca dreptul de proprietate al reclamantelor asupra bunurilor în cauză să facă obiectul unei confirmări definitive – la fel ca în cauza Păduraru, iar reclamantele au fost recunoscute proprietare legitime pe baza caracterului abuziv al naţionalizării – la fel ca în cauza Străin.
6. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai observat că vânzarea bunurilor reclamantelor în virtutea Legii nr. 112/1995 le împiedică să se bucure de dreptul lor de proprietate, în pofida existenţei hotărârii definitive care obligă statul să le restituie cele două imobile.
7. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că eşuarea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra părţilor din imobilele lor, vândute de către stat către terţi, combinată cu absenţa totală a despăgubirii, le-a făcut să suporte o povară disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
8. Această hotărâre a rămas definitivă şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 101 din 8 februarie 2008.
9. Potrivit adresei nr. L1/10988/7.01.2008 a Ministerului Afacerilor Externe – Direcţia Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 30 noiembrie 2007, a fost executată în termen hotărârea B. şi M. c/a României, prin plata sumelor stabilite de către instanţa europeană de la Strasbourg în această cauză, consemnându-se la C.E.C. pe numele reclamantelor sumele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului .
10. Potrivit art. 322 pct. 9 C.proc.civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
11. Consacrarea acestui motiv de revizuire este justificată de necesitatea creării de posibilităţi de reparare a prejudiciilor cauzate cetăţenilor prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor lor, atunci când acest lucru se constată printr-o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
12. Potrivit textului redat mai sus, sunt impuse trei condiţii, anume:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale garantate de Convenţie printr-o hotărâre judecătorească; consecinţele grave ale încălcării să continue să se producă; să se constate imposibilitatea remedierii consecinţelor produse în alt mod decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
13. Analizând aceste condiţii, în raport de situaţia în cauză, Curtea constată în primul rând că, prin hotărârea pronunţată, ce constituie premiza cererii de revizuire, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare a dreptului de proprietate conform art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie prin hotărârea a cărei revizuire se cere, ci o încălcare a acestui drept de către Statul Român, aşa cum rezultă din redarea paragrafelor 27, 28, 29, 30 şi 33 din considerentele acestei hotărâri.
Ca urmare, Curtea apreciază că prima condiţie nu este îndeplinită în speţă.
14. Pe de altă parte, nici celelalte două condiţii nu pot fi reţinute ca îndeplinite, câtă vreme potrivit adresei Ministerului Afacerilor de Externe, redată mai sus, Statul Român şi-a îndeplinit obligaţia de a le despăgubi pe revizuiente, consemnând la C.E.C. în termenul stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului suma acordată cu titlu de despăgubire la dispoziţia reclamantelor.
Ca urmare, în cauză nu se poate reţine că, consecinţele grave ale încălcării continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
15. Cu privire la natura obligaţiei impusă Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dacă s-au impus Statului Român două obligaţii alternative şi acesta are dreptul de a alege în a executa pe una sau pe cealaltă , ori i s-a impus o obligaţie principală şi una subsecventă, având în vedere că revizuientele susţin varianta a doua, iar intimaţii varianta întâi, Curtea, văzând dispozitivul hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că, potrivit punctelor a şi b, în sarcina Statului Român s-au impus două obligaţii alternative cu acelaşi termen de executare de trei luni. Am fi fost în situaţia unei obligaţii principale şi a unei obligaţii subsecvente dacă statul ar fi fost obligat să restituie într-un prim termen imobilele în natură şi apoi să achite despăgubiri într-un alt termen. Ori, atâta timp cât ambele obligaţii au fost impuse spre a fi executate în acelaşi termen, nu se poate concluziona decât că ele au caracter alternativ statul putând alege între una şi cealaltă.
16. Natura acestei obligaţii rezultă şi din considerentele pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat această soluţie, considerente expuse mai sus, înţelegând să nu facă aprecieri asupra soluţiilor pronunţate de instanţele naţionale şi nici asupra actelor de înstrăinare încheiate de stat cu intimaţii în cauză, care au rămas neatinse.
17. În consecinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a impus Statului Român o obligaţie principală de restituire, ci o obligaţie alternativă, aşa cum s-a arătat.
18. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că cererea de revizuire este neîntemeiată, şi urmează să o respingă ca atare.
