Dosar nr. 7848/296/2007
DECIZIE CIVILĂ Nr. 211/R/01 Aprilie 2009
Revizuire. Calitate procesuală.
Prin sentinţa civilă nr.5776/15.10.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare
în dosar nr.7848/296/2007, s-a admis cererea de revizuire înaintată de către
revizuienta MUNICIPIUL SATU MARE reprezentat prin Primar, în
contradictoriu cu intimaţii B, CONSILIUL LOCAL SATU MARE, MINISTERUL
ECONOMIEI ŞI FINAŢELOR, şi D.G.F.P. SATU MARE, şi în consecinţă s-a schimbat
în parte sentinţa civilă nr.1162/10 martie 2006 pronunţată de către Judecătoria Satu
Mare în dosarul nr.10521/2005 rămasă definitivă prin neapelare, în sensul că va
admite acţiunea civilă formulată de intimaţii-reclamanţi B în contradictoriu cu pârâtul
revizuienta MUNICIPIUL SATU MARE reprezentat prin Primar, fiind menţinute
restul dispoziţiilor sentinţei civile nr.1162/10 martie 2006 pronunţată de către
Judecătoria Satu Mare în dosarul nr.10521/2005; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa
civilă nr.1162/10.03.2006 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar
nr.10521/2005 ce face obiectul revizuirii, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin
neapelare, a fost admisă acţiunea civilă înaintată având ca obiect constatarea
dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în
contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL SATU MARE şi
prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI reprezentat prin
DGFP SATU MARE.
Faţă de această stare de fapt şi apreciind că neparticiparea Primarului
Mun.Satu Mare în proces în faţa primei instanţe în dosar nr.10521/2005 a avut drept
consecinţă punerea acestuia în imposibilitatea de a-şi formulat apărările necesare,
reţinându-se concomitent şi că verificarea calităţii procesuale pasive în persoana
pârâtului trebuia să aibă prioritate în raport de orice aspecte legate de fondul cauzei,
prima instanţă a admis în principiu cererea de revizuire iar pe fond, constatând că
revizuienta nu a invocat apărări care în urma administrării să determine schimbarea
în tot sau în parte a soluţiei supuse revizuirii în sensul respingerii cererii
reclamanţilor, a schimbat sentinţa revizuită în parte, constatând dobândirea dreptului
de proprietate al reclamanţilor şi în contradictoriu cu revizuienta MUNCIPIUL SATU
MARE prin PRIMAR.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs în termenul legal revizuienta
MUNICIPIUL SATU MARE prin PRIMAR solicitând modificarea în parte a sentinţei
atacate în sensul de a se schimba în tot sentinţa civilă nr.1162/10.03.2006 supusă
revizuiri şi de a se respinge în întregime cererea reclamanţilor.
În motivarea recursului se arată că în mod nelegal prima instanţă a admis, ca
efect al revizuirii, cererea iniţială introductivă în instanţă a reclamanţilor şi faţă de
Primarul Mun.Satu Mare, depăşind astfel cadrul procesual cu care a fost investită,
recurenta revizuientă învederând totodată instanţei de recurs că, cu ocazia
soluţionării revizuirii în primă instanţă trebuia constatată cu prioritate lipsa calităţii
procesuale pasive a Consiliului Local al Mun.Satu Mare şi pe cale de consecinţă
respingerea acţiunii reclamanţilor.
Intimaţii-reclamanţi legal citaţi nu se prezintă însă depun întâmpinare (fila
nr.13) prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând în fapt că
recurenta-revizuientă nu a administrat în cauză probe care să determine o soluţie
diferită de aceea pronunţată de către instanţa de fond.
Restul intimaţilor deşi legal citaţi nu se prezintă şi nu depun întâmpinare.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a
disp.art.304 indice 1 Cod de procedură civilă, a materialului probatoriu administrat în
cauză şi a dispoziţiilor legale în materie, tribunalul apreciază soluţia primei instanţe
ca fiind nelegală, iar criticile recurentei ca fiind fondate din perspectiva art.304 pct.9
raportat la art.322 pct.6 Cod de procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de revizuire în cauză Primarul Mun.Satu Mare a solicitat
admiterea în principiu a căii extraordinare de atac astfel promovată şi schimbarea în
tot a sentinţei civile nr.1162/10.03.2006 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în
dosar nr.10521/2005 în sensul respingerii cererii reclamanţilor în cauză, motivat de
lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor introduşi iniţial în acest litigiu, respectiv
Consiliul Local Satu Mare şi MEF Bucureşti prin DGFP Satu Mare.
Un prim aspect reţinut de către instanţa de control judiciar este acela al
greşitei reţineri de către prima instanţă investită cu soluţionarea cererii de revizuire ca
admisibilă a acestei cereri prin prisma art.322 pct.6 Cod de procedură civilă.
Astfel, această ipoteză legală vizează situaţia în care statul ori alte persoane
juridice de drept public sau de utilitate publică nu au fost apăraţi deloc sau au fost
apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere. Aceasta presupune însă ca în
prealabil statul ori respectivele persoane juridice de drept public sau de utilitate
publică să fi fost împrocesuate în acel litigiu şi abia ulterior să se realizeze „apărarea
cu viclenie” ori să se omită realizarea acestei apărări de către „cei însărcinaţi să-i
apere”.
În speţă însă, Municipiul Satu Mare prin Primar nu a figurat ca pârât în
procesul purtat în dosar nr.10521/2005, iar împrocesuarea acestuia direct în calea
extraordinară de atac a revizuirii, cu consecinţe în planul soluţiei judecătoreşti
pronunţate între şi faţă de părţile care au figurat în cadrul procesual iniţial, fără a se fi
formulat în cursul judecării litigiului din dosar nr.10521/2005 o cerere de intervenţie în
proces în condiţiile art.49-56 ori ale art.57-66 Cod de procedură civilă se prezintă a fi
nelegală şi cu aplicarea greşită a legii în înţelesul art.304 pct.9 Cod de procedură
civilă.
În egală măsură urmează a se reţine nelegalitatea soluţiei primei instanţe,
raportat la petitul cu care aceasta a fost investită prin cererea de revizuire.
Astfel, revizuienta a solicitat să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a
pârâtei care a figurat în procesul iniţial Consiliul Local Satu Mare şi pe cale de
consecinţă respingerea acţiunii reclamanţilor. Extinderea şi depăşirea acestui cadru
procesual în absenţa unei manifestări de voinţă în acest sens din partea revizuientei
ori a altor participanţi în proces, fără a se evidenţia un temei juridic care să determine
o atare extindere constituie în opinia instanţei de control judiciar o pronunţare din
partea instanţei de judecată investite cu soluţionarea cererii de revizuire a altceva
decât ceea ce s-a cerut, aceasta acordând „ceea ce nu s-a cerut”, în înţelesul art.304
pct.6 Cod de procedură civilă. Nu în ultimul rând, prin pronunţarea soluţiei ce face
obiectul prezentului recurs instanţa investită cu cererea de revizuire a adus atingere
şi principiului neagravării situaţiei ca urmare a promovări propriei căi de atac, prin
pronunţarea unei hotărâri de constatare a unui drept de proprietate opozabil şi
revizuientei în cauză, ca urmare a promovării propriei cereri de revizuire (remediul
procesual în această situaţie reprezentându-l tocmai admiterea căii de atac
promovate împotriva unei asemenea soluţii de către partea astfel vătămată).
Prin prisma considerentelor ce preced tribunalul urmează a admite ca fondat
recursul astfel formulat şi în consecinţă va schimba în tot sentinţa recurată în sensul
respingerii cererii de revizuire formulate în cauză, fără cheltuieli de judecată nefiind
solicitate, conform dispozitivului prezentei decizii.
1