Potrivit art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină. Revizuirea poate fi exercitată pentru acest motiv dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă şi condamnarea să privească o infracţiune în legătură cu pricina.
Decizia civilă nr. 202/A din 23.11.2015 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr.1051/91/2015 pe rolul Tribunalului Brăila, revizuentul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC C. SA Focşani, revizuirea sentinţei civile 12/15.02.2011 a Tribunalului Vrancea.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, prin sentinţa atacată a fost obligat la plata sumei de 147.590,41 lei, contravaloare grâu şi 128.130,10 lei penalităţi, debit stabilit în baza expertizei efectuate de expert N.I., care a avut în vedere 6 facturi emise în baza contractului 469/7.04.2009, contract care nu făcea obiectul litigiului.
Cum împotriva expertului s-a formulat plângere penală, iar prin Ordonanţa 1662/P/10.11.2014 a Parchetului pe lângă Judecătoria Focşani s-a dispus clasarea, reţinându-se existenţa faptei dar că expertul a acţionat fără vinovăţie, revizuentul a solicitat să se constate că în cauză este incident cazul de revizuire reglementat prin dispoziţiile art.322 pct.4 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare şi a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, având în vedere că în discuţie nu este o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare sau dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, iar expertul nu a fost condamnat definitiv.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că între părţi s-au derulat mai multe contracte, că facturile reprezentând temeiul debitului au fost însuşite, iar revizuentul nu le-a contestat, nu a formulat obiecţiuni la expertiză şi nici cale de atac.
Prin sentinţa civilă nr. 67 din 16.09.2015, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art.322 Cod procedură civilă, revizuirea se poate cere pentru o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi pentru o hotărâre dată de instanţa de recurs atunci când evocă fondul.
Sentinţa a cărei revizuire se cere era supusă, la data pronunţării, căii de atac a apelului şi nu recursului, cum greşit a indicat instanţa, situaţie care rezultă din dispoziţiile art.282 Cod procedură civilă.
Aşa fiind, Tribunalul a constatat că în discuţie este o hotărâre rămasă definitivă prin neapelare şi care se circumscrie sferei de aplicare a disp. art.322 Cod procedură civilă, condiţii în care nu se pune problema inadmisibilităţii cererii, excepţia invocată de intimată fiind respinsă ca neîntemeiată.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit art.322 pct.4 Cod procedură civilă, dacă un expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, se poate cere revizuirea.
Este adevărat că expertul desemnat în dosarul 2156/91/2010 a fost urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.273 alin.1 lit. c Cod penal, dar prin Ordonanţa 1662/P/10.11.2014, s-a dispus clasarea, întrucât nu sunt întrunite elementele infracţiunii, ordonanţa rămânând definitivă.
Aşa fiind, Tribunalul a constatat că în speţă nu este incident motivul de revizuire invocat, nefiind aplicabile nici dispoziţiile tezei a II-a a punctului 4, întrucât fapta expertului a fost analizată în cadrul penal.
Împotriva sentinţei civile nr. 67 din 16.09.2015 a Tribunalului Vrancea a declarat apel revizuentul criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esenţă, apelantul a susţinut că textul art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, invocat ca temei de drept al cererii de revizuire, consacră cazul tipic al revizuirii, atunci când martorul sau expertul au săvârşit o infracţiune privitoare la pricină.
Practica judecătorească, însă, a statuat că acest caz de revizuire este aplicabil şi în situaţia atipică în care martorul sau expertul săvârşesc o faptă penală legată de cauză, dar nu mai este posibilă instrumentarea cauzei penale deoarece a intervenit o dispoziţie care împiedică fie declanşarea procesului penal, fie pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În cauză, prin soluţia dată de Parchet s-a dispus clasarea cauzei, reţinându-se existenţa faptei de mărturie mincinoasă, dar considerându-se că expertul a acţionat fără vinovăţie.
În opinia revizuentului, raţiunea pentru care a fost instituit acest caz de revizuire a fost aceea a înlăturării erorilor judiciare bazate pe săvârşirea unor fapte penale de către expert, indiferent dacă expertul a fost sau nu trimis în judecată pentru fapta respectivă.
Apelantul consideră că instanţa de fond nu a avut în vedere interpretarea dată de către practica judiciară acestui caz de revizuire, limitându-se la o interpretare literală a textului de lege.
A solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
Prin decizia civilă nr. 202 din 23.11.2015, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent, reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină.
Revizuirea poate fi exercitată pentru acest motiv dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului, hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă şi condamnarea să privească o infracţiune în legătură cu pricina.
Condiţia referitoare la existenţa hotărârii de condamnare se traduce prin aceea că nu se poate invoca ca temei al revizuirii un alt act decât o hotărâre penală de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului. O atare cerinţă rezultă, în mod neîndoielnic, din chiar referirea legii la condamnarea judecătorului, martorului sau expertului.
Este adevărat că, în practică, pot interveni şi unele situaţii care să împiedice pornirea sau continuarea acţiunii penale, punându-se, astfel, problema de a se şti dacă în aceste cazuri partea interesată mai are deschisă calea extraordinară de atac a revizuirii.
Practica a stabilit, aşa cum în mod corect a susţinut şi apelantul revizuient, că răspunsul la această întrebare trebuie să fie unul pozitiv, motivat de faptul că, dacă s-ar admite soluţia contrară, ar însemna ca erorile judiciare a căror înlăturare se urmăreşte, să rămână în fiinţă, ceea ce ar fi de neconceput. În astfel de situaţii, admiterea cererii de revizuire este condiţionată de o constatare prealabilă a săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu pricina, o atare constatare urmând a fi făcută pe cale incidentă, chiar de către instanţa sesizată cu cererea de revizuire.
Însă, situaţiile în care se poate ajunge la o asemenea soluţie sunt limitate, ele referindu-se la cazurile în care pornirea sau continuarea acţiunii penale sunt împiedicate de intervenirea unor împrejurări excepţionale cum ar fi, de exemplu, decesul făptuitorului, amnistia, prescripţia răspunderii penale.
Împrejurarea că, în urma cercetărilor penale efectuate s-a dispus clasarea pe considerentul că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care cel în cauză a fost anchetat nu se circumscrie, însă, situaţiilor mai sus menţionate, astfel că, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de revizuire formulată de petent.
Altfel spus, clasarea dispusă prin ordonanţa procurorului pe considerentul că faptei săvârşite de expert îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, nu echivalează cu o situaţie care împiedică continuarea acţiunii penale, cu atât mai mult cu cât ordonanţa respectivă a fost supusă controlului la procurorul ierarhic superior, precum şi la instanţa de judecată rămânând, însă, definitivă, în forma în care a fost emisă.
Pentru toate aceste motive, reţinând că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 322 punctul 4 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuent şi a menţinut sentinţa atacată ca temeinică şi legală, în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
