C. pr. civ.: art. 509 pct. 5.
Decizia a cărei revizuire se solicită este pronunţată de o instanţă de apel, iar datorită caracterului devolutiv al acestei căi de atac, hotărârea dată întruneşte condiţia evocării fondului, chiar dacă apelul a fost respins, neaflându-ne în situaţia unei respingeri pentru motive care au împiedicat analiza sa pe fond.
Nu sunt întemeiate argumentele intimatului referitoare la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovate de revizuent din perspectiva dispoziţiilor art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În speţă, nu ne aflăm în ipoteza reglementată de art. 509 pct. 5 C. pr. civ., întrucât, prin înscris doveditor în sensul textului legal amintit trebuie înţeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunţării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond decât cea adoptată. Or, ambele înscrisuri invocate în cererea de revizuire se regăsesc la dosarul instanţei de fond, fiind aşadar avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
Din această perspectivă nu este îndeplinită nici condiţia imposibilităţii înfăţişării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, impusă de acelaşi text legal.
Din această perspectivă nu este îndeplinită nici condiţia imposibilităţii înfăţişării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, impusă de acelaşi text legal.
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg.-Mureş la data de 15 aprilie 2015 sub nr. 120/43/2015 revizuentul B. Z. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 479/R din 17.09.2014 pronunţată în dosarul nr. 5471/102/2013 al Curţii de Apel Tg.-Mureş, schimbarea deciziei atacate şi admiterea apelului promovat împotriva Sentinţei civile nr. 535 din 15 aprilie 2014 a Tribunalului Mureş.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că după pronunţarea deciziei a cărei revizuire o solicită a descoperit înscrisuri doveditoare, pe care nu le-a putut prezenta instanţei din împrejurări mai presus de voinţa sa, acestea fiind adeverinţa nr. 194273 din 20.06.2012 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş şi înscrisul emanând de la Casa Judeţeană de Pensii Mureş intitulat „Date privind activitatea în muncă”, din cuprinsul căruia rezultă că s-a trecut greşit venitul lunar pentru perioadele 01.05.1995 – 01.06.1995, 01.11.1995 – 01.12.1995 şi 01.12.1995 -01.01.1996.
Revizuentul a mai arătat că este relevantă în cauză Sesizarea nr. 1328/1/2015 din 02.04.2015 formulată de Curtea de Apel Piteşti, în vederea pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În drept, revizuentul a invocat dispoziţiile art. 509 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, subliniind că hotărârea atacată nu evocă fondul cauzei şi că nu este incident motivul de revizuire invocat de către revizuent.
În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: „Date privind activitatea în muncă” emis de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Adeverinţa nr. 194.273/20 iunie 2013, eliberată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Încheierea din 3 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 3738/90/2013.
Analizând cererea de revizuire formulată, instanţa a constatat că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 479/A din data de 17.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. 5471/102/2013 s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. Z. împotriva Sentinţei nr. 535 din 15.04.2014 a Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă, însuşindu-şi în tot considerentele instanţei de fond, că atâta timp cât dispoziţiile Legii nr. 263/2010 condiţionează data pensionării de vârsta asiguratului la data ieşirii la pensie, iar aceasta este determinată de data naşterii asiguratului, în mod corect instanţa de fond a apreciat că drepturile de pensie ale reclamantului au fost legal stabilite.
Curtea a constatat că decizia a cărei revizuire se solicită este pronunţată de o instanţă de apel, iar datorită caracterului devolutiv al acestei căi de atac, hotărârea dată întruneşte condiţia evocării fondului, chiar dacă apelul a fost respins, neaflându-ne în situaţia unei respingeri pentru motive care au împiedicat analiza sa pe fond.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate argumentele intimatului referitoare la inadmisibilitatea căii extraordinare de atac promovate de revizuent din perspectiva dispoziţiilor art. 509 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce priveşte însă motivul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta se referă la situaţia în care după pronunţarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
În speţă, nu ne aflăm în ipoteza reglementată de textul legal anterior citat, întrucât, prin înscris doveditor în sensul textului legal amintit trebuie înţeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunţării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fond decât cea adoptată. Or, ambele înscrisuri invocate în cererea de revizuire se regăsesc la dosarul nr. 5471/102/2013 al Tribunalului Mureş la filele 56-61, 29-42, fiind aşadar avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
În privinţa susţinerilor referitoare la împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu solicitarea Curţii de Apel Piteşti în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, acest motiv nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 509 din Codul de procedură civilă, iar sesizarea în sine nu poate fi asimilată noţiunii de înscris doveditor în sensul art. art. 509 pct. 5 din Codul de procedură civilă, cu atât mai mult cu cât este ulterioară pronunţării hotărârii atacate.
Pentru considerentele expuse, constatând că situaţia invocată de revizuent, nu atrage incidenţa art. 509 pct. 5 Cod procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 513 Cod procedură civilă, Curtea a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul B. Z. împotriva Deciziei nr. 479/A din 17.09.2014 a Curţii de Apel Tg.-Mureş pronunţate în dosarul nr. 5471/102/2013.
