Stabilirea, în cadrul procesual al plângerii contravenţionale, a culpei comune a doi participanţi la traficul rutier la producerea unui accident de circulaţie, fără a stabili câtimea acestei culpe în procente, nu poate duce la concluzia că a fost stabilită o culpă egală. În litigiul ulterior, având ca obiect repararea prejudiciului, instanţa poate proceda la determinarea exactă a întinderii răspunderii civile delictuale, prin calcularea unor cote procentuale.
Stabilirea, în cadrul procesual al plângerii contravenţionale, a culpei comune a doi participanţi la traficul rutier la producerea unui accident de circulaţie, fără a stabili câtimea acestei culpe în procente, nu poate duce la concluzia că a fost stabilită o culpă egală. În litigiul ulterior, având ca obiect repararea prejudiciului, instanţa poate proceda la determinarea exactă a întinderii răspunderii civile delictuale, prin calcularea unor cote procentuale.
Prin sentinţa civilă nr. 7056 din 14 noiembrie 2006 , pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 16001/C/2006, s-a admis în parte acţiunea civilă pentru pretenţii formulată de reclamantul Z.I. şi a fost obligat pârâtul P.V. să plătească suma de 8248,17 lei despăgubiri civile şi 900 lei cheltuieli de judecată. S-a reţinut că pârâtul are culpa majoră în producerea accidentului de circulaţie ( 90% ), iar reclamantul o culpă minimă ( de 10% ).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.V..
În motivarea cererii de recurs s-ainvocat faptul că instanţa de nu a ţinut cont de o hotărâre irevocabilă pronunţată de Tribunalul Gorj, privind constatarea culpei comune a celor doi participanţi la trafic.
Prin decizia civilă nr. 623 din 19 martie 2007 Tribunalul Gorj a respins ca nefondat recursul. S-a considerat că reţinerea culpei comune printr-o altă hotărâre judecătorească nu reprezintă o prezumţie în ceea ce priveşte stabilirea unui procent de 50% pentru fiecare parte în parte , deoarece în cadrul acelui litigiu s-a avut în vedere doar răspunderea contravenţională a celor doi participanţi la trafic, nu şi răspunderea civilă delictuală.
În consecinţă, instanţa de fond, în baza disp. art. 998-999 cod civil a administrat probele necesare şi utile cauzei pentru a putea stabili atât forma de vinovăţie, cât şi proporţia acesteia în cadrul răspunderii civile delictuale, stabilindu-se în sarcina pârâtului o culpă majoră în săvârşirea accidentului întrucât pârâtul nu a respectat semnificaţia indicatorului de circulaţie „cedează trecerea”, şi o culpă minoră în sarcina reclamantului întrucât acesta circula pe un drum cu prioritate şi nu era obligat să manifeste acelaşi grad de diligenţă.Împotriva deciziei 623 din 19 martie 2007 a formulat cerere de revizuire la 16 aprilie 2007 P.V., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 Cod pr. civilă.
Revizuientul a solicitat anularea hotărârii menţionate susţinând că este contradictorie în raport cu decizia civilă nr. 491 din 10 iulie 2006. Astfel s-a învederat instanţei faptul că, prin decizia nr. 491/2006, Tribunalul Gorj a stabilit culpa comună a părţilor la producerea accidentului de circulaţie, motivat de faptul că amândoi conducătorii auto aveau obligaţia de a respecta legislaţia rutieră; P.V. trebuia să se asigure corespunzător în intersecţie iar Z.C. trebuia să circule cu o viteză adecvată.
În raport de cele reţinute prin decizia nr.491/2006 revizuientul a apreciat că în cadrul procesual al acţiunii în pretenţii instanţele nu mai puteau analiza culpa în producerea accidentului. Sub acest aspect decizia nr. 623/2007 a fost apreciată ca fiind contradictorie în raport cu decizia 491 din 10 iulie 2006.
Cererea este nefondată.
Potrivit art. 322 pct. 7 Cod pr. civilă revizuirea unei hotărâri de fond, respectiv a unei hotărâri care evocă fondul este posibilă dacă există soluţii de fond potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină. Hotărârile trebuie să fie date între aceleaşi persoane, în aceeaşi calitate, deci este necesar ca hotărârile să conţină elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat.
Prin prisma obiectului există autoritate de lucru judecat şi în situaţia în care acesta nu este formulat la fel în ambele cauze, dacă din cuprinsul acţiunii rezultă că scopul final urmărit este acelaşi în ambele acţiuni. Drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.
Analizarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct 7 Cod pr. civilă nu mai este posibilă în situaţia în care în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat. Dacă s-a invocat excepţia şi ea a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate formula cerere de revizuire.
În speţă, în faţa Tribunalului Gorj, în litigiul soluţionat prin decizia nr. 623 din 19 martie 2007, a fost invocată autoritatea de lucru judecat parţială în raport cu decizia nr. 491/2006 a aceleiaşi instanţe, respectiv în ce priveşte culpa. Această excepţie a fost respinsă de tribunal cu motivarea că nu există identitate de obiect între cele două litigii; că în primul litigiu s-a stabilit răspunderea contravenţională a ambelor părţi; nu a fost analizată şi răspunderea civilă delictuală.
În raport de cele expuse cererea de revizuire nu poate fi primită.
Pe de altă parte, dacă s-ar aprecia că tribunalul nu a examinat autoritatea de lucru judecat ( câtă vreme o numeşte prezumţie ), Curtea consideră că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod pr. civilă nu este fondată.
Astfel fiind, sub aspectul analizat, hotărârile pronunţate în cele două litigii nu sunt contradictorii şi, deci, nu poate fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod pr. civilă.
