Revizuire. Împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei


Materia: Revizuire

Decizia penală nr.565/20.11.2006

Autor: Secţia penală: Tribunalul Vrancea

Revizuire. Împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa penală nr. 495/09.07.2004 Judecătoria Panciu a dispus în baza disp.art. 11 pct.2 lit.a şi art. 10 lit.d Cod proc.penală, achitarea inculpatului P.A. pentru infracţiunea prev.de art.220 al.1 Cod penal iar pe latura civilă a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 10.338.500 lei, despăgubiri civile către partea civilă G.V. reprezentând contravaloarea arborilor tăiaţi de inculpat de pe terenul în litigiu.

Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă prin nerecurare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire inculpatul P.A. care a arătat că ulterior părţile s-au judecat într-o cauză civilă având ca obiect o grănituire privind terenul în litigiu, că urmare a soluţionării grănituirii s-a constatat că arborii pe care i-a tăiat în 2003 şi pentru care a fost obligat la despăgubiri civile, s-au situat pe terenul ce-i aparţinea şi prin urmare în mod injust a fost obligat la plata despăgubirilor civile către G.V.

In raport de cele reţinute, prima instanţă a apreciat că nu se constată o contrarietate între două hotărâri penale, definitive, ci într-o hotărâre penală şi o hotărâre civilă, rămase definitive.

Pentru acest considerente, prima instanţă a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cond.prev.de art. 394 lit.a şi e Cod proc.penală, dispunând în consecinţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, revizuientul P.A. fără însă a-l susţine.

In faţa instanţei de recurs recurentul prin apărător, a susţinut că în cauză sunt îndeplinite cond.prev.de art.394 lit.a Cod proc.penală, întrucât împrejurarea nouă stabilită printr-o hotărâre de grănituire nu a fost cunoscută de către instanţă atunci când a soluţionat fondul cauzei în dosarul penal nr. 1152/2004.

Recursul revizuientului este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuientul a vizat doar motivul de revizuire, prev.de art. 394 lit.a Cod proc.penală şi de art. 394 lit.e Cod proc.penală.

Potrivit disp.art. 394 al.1 lit.a Cod proc.penală, o hotărâre judecătorească definitivă poate fi supusă revizuirii atât pe latura penală cât şi pe latura civilă atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea fondului cauzei şi numai dacă, potrivit disp.alin.2 din acelaşi articol, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii supuse revizuirii.

In speţă, conflictul dintre părţi, care a făcut obiectul dosarului penal nr. 1152/2004, a fost generat de faptul că revizuientul inculpat P.A. ar fi tăiat un număr de 10 arbori de pe un teren asupra căruia existau neînţelegeri cu privire la limitele din cele două proprietăţi ale părţilor.

La data soluţionării cauzei penale ce forma obiectul dosarului penal nr. 1152/2004 nu s-a avut în vedere limita reală dintre proprietăţile părţilor.

Această nouă împrejurare privind graniţa reală dintre proprietatea revizuientului P.A. şi a intimatului G.V. a apărut odată cu soluţionarea definitivă a cauzei civile privind grănituirea prin sentinţa civilă nr. 641/29 iunie 2005 a Judecătoriei Panciu. Aleea după ce s-a stabilit în baza hotărârii civile de grănituire, hotarul real şi corect dintre cele două proprietăţi s-au putut constata că revizuientul a tăiat cu 10 arbori de pe terenul său şi că în aceste condiţii în mod injust a fost obligat la plata despăgubirilor civile către intimatul G.V.

Prin urmare, această nouă împrejurare privind graniţa reală dintre cele două proprietăţi ale părţilor nu a fost cunoscută şi analizată de instanţa care a soluţionat dosarul penal nr. 1152/2004.

In aceste condiţii, cererea revizuientului apare ca fiind admisibilă în cond. prev. de art. 394 al.1 lit.a şi al.2 Cod proc.penală.

De altfel, prima instanţă, deşi avea toate datele, nu s-a preocupat să analizeze îndeplinirea cond.prev.de art. 394 al.1 lit.a Cod proc.penală, ci doar au concluzionat că nu sunt îndeplinite cond.prev.de art. 394 al.1 lit.e Cod proc.penală.

Pentru aceste considerente, recursul revizuientului este fondat urmând a fi admis.

(Decizia penală nr.565 din 20 noiembrie 2006).