Revizuire. Motivare. Caracterul limitativ al cazurilor de revizuire. Invocarea unor motive care exced dispoziţiile art. 394 cod procedură penală. Greşita analizare a cestora pe fond, în considerentele hotărârii.


Prin sentinţa penală nr. 4061 din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei Iaşi, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de comandant.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că revizuentul a invocat următoarele motive de revizuire:

? partea vătămată şi un martor au săvârşit infracţiunea de mărturisire mincinoasă;

? nelegal a fost reţinută în sarcina lui starea de recidivă;

? a  fost încălcată competenţa materială;

? judecata a durat prea mult;

? el nu a fost audiat;

? pedeapsa aplicată a fost mult prea severă.

Analizând cererea comandantului, prima instanţă a analizat pe fond fiecare din cele 6 motive invocate, argumentând pentru fiecare motiv netemeinicia lui.

Apelul revizuentului prin care s-a mai invocat un alt motiv – respectiv nepedepsirea altei persoane care ar fi participat la fapta penală – a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 43 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului Iaşi.

Instanţa de apel, deşi reţine în considerente că motivele de revizuire sunt limitativ enumerate de dispoziţiile art. 394 literele a-e Cod procedură penală, text al cărui conţinut îl redă întocmai, analizează pe fond şi pe motivul invocat direct la instanţa de apel şi motivează că celelalte motive invocate de revizuent au fost judicios analizate de instanţa de fond.

Ulterior, precizează că motivele invocate în cererea de revizuire nu se circumscriu dispoziţiilor art. 394 literele a-e Cod procedură penală.

În recursul revizuentului, s-a reţinut că soluţia de respingere a cererii de revizuire este legală, instanţele procedând la o justă aplicare a legii.

Dintre motivele invocate de recurent, numai unul se circumscrie dispoziţiilor art.394 Cod procedură penală, respectiv cel privind mărturia mincinoasă.

Corect, instanţele au reţinut că nu sunt îndeplinite în speţă cerinţele acestui motiv de revizuire, precizând în considerentele hotărârilor care sunt condiţiile legale pentru incidenţa acestui caz de revizuire.

În ceea ce priveşte celelalte motive invocate prin cererea de revizuire cât şi cel invocat direct la instanţa de apel, acesta nu se circumscrie cazurilor limitativ enumerate prin dispoziţiile art. 394 Cod procedură penală. Din acest considerent greşit, instanţele le-au analizat pe fond în considerentele hotărârilor recurate, fiind suficient să precizeze că motivele respective pot constitui obiect al altor căi extraordinare de atac.

Pentru cele precedente, în conformitate cu art. 385 indice 15 punctul 1 litera b Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat recursul revizuentului.

Decizia penală nr. 220/ 23.03. 2004