Titlu: Revizuire. Cerere de revizuire întemeiata pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 cod procedura civila. Condiţii.


Prin sentinţa civilă nr. 8029/11.06.2009, pronunţată în dosar nr.

8027/245/2009 al Judecătoriei Iaşi,  a fost respinsă cererea formulată de

revizuienta A. E.D. în contradictoriu cu intimata A. P. prin care a solicitat

revizuirea  sentinţei nr. 8809/2007 a Judecătoriei Iaşi.

În motivarea cererii revizuienta a susţinut că i-a fost interzis accesul

la informaţiile privind costul apei calde şi a apei reci, iar intimata a încărcat voit

listele de plată pe motivul neachitării serviciilor de apă caldă şi apă rece şi a dat

în judecată organizaţia, iar prin hotărârea pronunţată a fost obligată la plata

sumei de x lei reprezentând restanţe, însă în momentul pronunţării hotărârii

revizuienta avea achitată suma de x lei în avans către asociaţia de proprietari.

Învederează că în dosarul penal nr.7964/P/2007 s-a efectuat o

expertiză contabilă, prin care s-a stabilit lipsa debitelor revizuientei faţă de

intimată pentru perioada pentru care s-a pronunţat instanţa în dosarul nr.

5273/245/2007.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 322 Cod procedură civilă,

O.U.G. 58/2003 şi art. 274 Cod procedură civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La pronunţarea sentinţei instanţa a avut în vedere că potrivit

dispoziţiilor art. 322 pct. 5 din Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri

rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri

dată de o instanţă în recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după

darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea

potrivnică, sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de

voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe

care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

De asemenea, dispoziţiile art. 326 alin. 3 Cod procedură civilă,

prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe

care se întemeiază.

Aplicând aceste dispoziţii legale la cazul de speţă s-a reţinut co prin

sentinţa civilă nr. 8809/15.08.2007, pronunţată în dosarul nr. 5273/245/2007 al

Judecătoriei Iaşi, AED şi CL au fost obligaţi  în solidar la plata sumei de x lei

către AP cu titlu de cheltuieli de întreţinere aferente perioadei Y. Sentinţa a fost

menţinută prin decizia civilă nr. 47/2008 a Tribunalului Iaşi, devenind astfel

irevocabilă.

Interpelată cu privire la înscrisul nou pe care şi-a întemeiat cererea,

revizuienta a precizat că este vorba despre  ordonanţa din 25.02.2009 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Instanţa  constatat că înscrisul depus de revizuientă nu întruneşte

condiţiile pentru a fi considerat înscris nou, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5

Cod procedură civilă, întrucât a fost pronunţat după pronunţarea hotărârii a cărei

revizuire se solicită.  Ori, pentru a putea fi folosit  ca şi înscris doveditor într-o

cerere de revizuire, înscrisul trebuia să existe la momentul pronunţării hotărârii.