Revocarea măsurilor preventive.
Faptul că s-a admis cererea procurorului şi s-a
suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea
cererii de strămutare, nu îndreptăţeşte instanţa
de la
care se solicită strămutarea, să refuze
examinarea
cererilor de revocare a arestării preventive,
motivând că
legea nu a prevăzut o astfel de situaţie.
Potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.303/2004,
republicată,privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, judecătorii nu pot refuza să judece,
pe
motiv că legea nu prevede,este neclară sau
incompletă.
(decizia penală nr.483/R/13.10.2006).
Prin încheierea din 29 septembrie 2006, pronunţată de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis cererea procurorului, s-a suspendat
judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr.1316/2006 al
Tribunalului Vâlcea, până la soluţionarea cererii de strămutare.
S-a fixat termen pentru soluţionarea cererii de strămutare a
cauzei la 27 octombrie 2006.
Intre timp, la termenul din 11 octombrie 2006, fixat de
Tribunalul Vâlcea, inculpaţii au solicitat înlocuirea sau revocarea măsurii
arestării preventive, fie liberarea provizorie sub control judiciar sau pe
cauţiune.
Tribunalul a apreciat că o dată suspendată judecarea cauzei de
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art.56 alin.3 Cod procedură
penală, cererile inculpaţilor nu mai pot fi examinate, întrucât legea nu a
prevăzut o astfel de situaţie, „constatând acest lucru”.
Impotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii, criticând-o
ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia penală nr.483/R din 13 octombrie 2006,
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-au admis recursurile inculpaţilor,
s-a casat în parte încheierea iar, pe fond, s-au respins ca inadmisibile
cererile privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive,
precum şi liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
S-a menţinut restul dispoziţiilor încheierii.
Curtea a constatat că, în mod greşit, tribunalul a apreciat că o
dată suspendată judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de
strămutare, potrivit art.56 alin.3 Cod procedură penală, cererile
inculpaţilor nu mai pot fi examinate, întrucât legea nu a prevăzut o astfel
de situaţie. Potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.303/2004, republicată,
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorul nu poate refuza
să judece pentru că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Este adevărat că, în situaţia dată, cererile formulate de inculpaţi sunt
inadmisibile, tribunalul trebuind să le respingă ca atare, iar nu să constate
că nu le poate lua în considerare. procedând în acest fel, tribunalul a
pronunţat o soluţie nelegală.