Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Galaţi – secţia comerciala,sub nr.2806/121/2008 reclamanta-creditoare VA „I.A.” a solicitat in contradictoriu cu parata-debitoare SC „B.” SRL GALATI, instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale debitoarei, pana la concurenta sumei de 750.412 EURO.
In motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea ii datorează aceasta suma, întrucât aceasta din urma a achiziţionat tabla , in baza contractelor de vânzare nr. 106740/04.10.2007, 106872/13.12.2007 si nr. 106887/18.12.2007.Intrucat debitoarea nu s-a conformat plaţii, creditoarea a calculat si dobânzi.
Mai precizează ca s-a adresat cu o cerere de arbitraj către Centrul de Arbitraj Internaţional de la Viena, cerere înregistrata sub nr. SCH – 5075, sens in care ulterior a achitat si taxa de înregistrare a cererii, in suma de 2.000 EURO.
In cauză a formulat cerere de intervenţie principală numitul P.M.D., care a fost anulata ca netimbrata de instanţa la termenul de judecata din data de 29.10.2009.
Instanţa a stabilit in sarcina creditoarei o cauţiune in cuantum de 5.000 lei.
Tribunalul Galaţi, prin încheierea din 3.11.2009, a admis cererea formulată de creditoarea V.A. „I.A.” Austria în contradictoriu de pârâta S.C. „B” S.R.L.Galaţi.
A dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtei, până la concurenţa sumei de 750.412 Euro, în echivalent lei.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că părţile au încheiat contractele nr.106740/4.10.2007, nr.106872/13.12.2007, modificat prin actul adiţional nr.1/27.03.2008 şi nr.106887/18.12.2007, contracte în baza cărora creditoarea a livrat tablă debitoarei în valoare de 750.412 Euro.
Pentru realizarea creanţei în sumă de 750.412 Euro, creditoarea s-a adresat Centrului de Arbitraj Internaţional al Camerei Economice Federale Austriece, iar la data de 31.08.2009, creditoarea a depus la dosar hotărârea arbitrală din data de 11.08.2009, pronunţată de arbitrul unic Dr. M.S. în dosarul nr.SCH-5075, prin care a fost admisă acţiunea împotriva debitoarei din prezenta cauză.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada promovării acţiunii pentru obligarea debitoarei la plata sumei cu privire la care s-a solicitat instituirea sechestrului asigurator, iar hotărârea depusă la dosar nu este încă definitivă.
A mai constatat că instituţia procesuală a sechestrului asigurator are menirea de a asigura acţiunea civilă, având ca obiect luarea de către instanţă a măsurilor care să asigure executarea unei hotărâri viitoare.
A reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.594 C.pr.civ. şi art.907 – 908 Cod comercial, respectiv existenţa unei creanţe exigibile constatată prin act scris, precum şi promovarea unei acţiuni pentru plata debitului, pentru a dispune indisponibilizarea bunurilor debitorului pe toată durata procesului, pentru ca, după obţinerea titlului executor, creditorul să aibă posibilitatea dezdăunării, pe calea executării silite.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. „D.I.” SRL Galaţi (fostă „B” S.R.L.), înreg. sub nr.2806/121/2009 pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
La data pronunţării încheierii recurate, creditoarea obţinuse deja titlu executoriu, respectiv Hotărârea de arbitraj a V.I.”A.C.” pronunţată la data de 11 august 2009.
Prin urmare, în raport de prevederile art.591 C.pr.civ., cererea de înfiinţare a sechestrului asigurator nu mai era admisibilă.
A mai susţinut recurenta că argumentul instanţei de fond, potrivit căruia hotărârea arbitrală poate fi atacată cu recurs, este lipsit de fundament logic.
Curtea de Apel Galaţi a respins recursul declarat de debitoare, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Este adevărat că, potrivit art.907 – 908 Cod comercial, raportat la art.591 alin.1 C.pr.civ., numai creditorul care nu are titlu executor, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă dovedeşte că a intentat acţiune, cu dare de cauţiune, potrivit art.908 alin.1 Cod comercial.
Această măsură de indisponibilizare a bunurilor debitorului este menită, în adevăr, să prevină actele de înstrăinare a acestor bunuri de către debitorul de rea-credinţă, care ar periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obţine.
Însă, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, creditoarea-intimată nu a obţinut încă un titlu executor.
Hotărârea de arbitraj SCM – 5075 din 11 august 2009 pronunţată de Centrul de Arbitraj Internaţional al Camerei Economice Federale a Austriei (VIAC) este o hotărâre arbitrală străină, în sensul art.370 C.pr.civ. (hotărâre dată pe teritoriul unui stat străin).
Or, potrivit art.370 indice 1 C.pr.civ., hotărârile arbitrale străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art.167 – 172 din Legea 105/1992.
De asemenea, conform art.370 indice 2 C.pr.civ., hotărârile arbitrale străine, pot fi puse în executare silită pe teritoriul României, prin aplicarea art.173 – 177 din Legea 105/1992.
Trebuie precizat faptul că, în speţă, nu este aplicabil Regulamentul (CE) nr.44/2001 (Bruxelles I), întrucât, deşi hotărârea este pronunţată într-o ţară membră a Uniunii Europene, acest Regulament nu se aplică în materia arbitrajului (art.1 alin.2 lit.d).
Prin urmare, hotărârea arbitrală în discuţie trebuie supusă procedurii de recunoaştere , potrivit art.167 – 171 din Legea 105/1992 şi, ulterior, procedurii de încuviinţare a executării (exequatur), conform art.173 – 176 din acelaşi act normativ.
Conform art.177 din Legea 105/1992, numai pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării hotărârii străine pe teritoriul României se emite titlul executoriu, în condiţiile legii române, menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare.
Faţă de cele susarătate este evident că, în speţă, creditoarea nu deţine încă un titlu executoriu, astfel că instanţa de fond, admiţând cererea de înfiinţare a măsurii asiguratorii asupra bunurilor debitoarei, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Aşa fiind, potrivit art.312 alin.1 rap. la art.304 indice 1 C.pr.civ. a respins prezentul recurs, ca nefondat.
