Sechestru judiciar. Cerere soluţionată în Camera de Consiliu. Nulitatea încheierii pronunţate în aceste condiţii .


Potrivit disp. art. 600 alin 1 din Codul de procedură civilă ,  cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă , cu citarea părţilor.

Textul nu prevede în mod expres , ca în cazul sechestrului asigurător , că cererea se soluţionează în camera de consiliu, ceea ce înseamnă că se soluţionează în şedinţă publică.

Prin soluţionarea cererii de sechestru judiciar în camera de consiliu, instanţa a încălcat unul din principiile fundamentale ale dreptului procesual civil, acela al publicităţii, încălcare ce atrage nulitatea încheierii prin care a fost soluţionată cererea conform art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Reclamanţii B. M.l şi B. M. au chemat în judecată pe pârâta SC B.R. SRL, solicitând instanţei să oblige pârâta la predarea unor bunuri împrumutate acesteia în temeiul contractului de comodat încheiat la 29.06.2003 şi, în acelaşi timp, instituirea sechestrului judiciar asupra acestor bunuri.

Tribunalul Dolj – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, prin Încheierea pronunţată la 30.01.2004, a admis cererea, încuviinţând punerea sub sechestru a  bunurilor enumerate şi numind sechestru judiciar pe SC B.PROD SRL.

S-a considerat că, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 598 şi următoarele Cod procedură civilă.

Împotriva acestei Încheieri a formulat recurs pârâta SC B., care a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar instanţa nu s-a pronunţat cel puţin pe cererea de amânare aflată la dosarul cauzei.

Tot recurenta, a învederat că şedinţa a avut loc în Camera de Consiliu, ceea ce atrage nulitatea acesteia, în condiţiile în care principiul publicităţii este un  principiu fundamental al procedurii civile.

Analizând actele dosarului, în contextul motivelor invocate în cauză, instanţa apreciază că recursul este fondat.

Motivele au vizat incidenţa art. 304 pct.5 din Codul de procedură Civilă, care include în mod global toate încălcările normelor procedurale, în afara celor prevăzute expres în alte motive de recurs (art.304 pct.1-4 Cod procedură civilă).

În conformitate cu dispoziţiile art.600 alin.1 din Codul de procedură civilă, cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor, dar în şedinţă publică şi nu în Camera de Consiliu, cum se procedează în situaţia în care instanţa este investită cu o cerere de sechestru asigurător (art. 592 alin.2).

În speţă, instanţa a citat părţile, însă a soluţionat cererea de sechestru judiciar în Camera de Consiliu, ceea ce atrage nulitatea Încheierii din 30.01.2004, în condiţiile în care s-a încălcat principiul publicităţii.

Procedând astfel, instanţa de fond a produs un prejudiciu ce nu poate fi îndreptat decât prin anularea hotărârii  şi rejudecarea cauzei.

Faţă de cele prezentate instanţa, în raport de prevederile art. 304 pct.5,  art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa încheierea şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.