Servitutea de trecere poate fi instituită în sarcina proprietarilor terenurilor vecine, iar în situaţia în care, pentru a ajunge la calea publică, trebuie traversate mai multe fonduri, aparţinând unor titulari diferiţi, servituţile trebuie stabilite în mod succesiv, până la limita terenului cu ieşire directă la calea publică.
Reclamanţii E.L.M. şi E.V. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Slatina, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat la constituirea unei servituţi de trecere în favoarea sa pentru a avea acces la calea publică.
La termenul din 2.03.2005, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor C.I., C.M., şi T.S., cerere respinsă de instanţă având în vedere stadiul judecării cauzei în raport de dispoziţiile art. 132 Cod pr. civilă.
La data de 12 ianuarie 2005, C.M. a depus o cerere de intervenţie în interesul reclamanţilor prin care a solicitat încuviinţarea în principiu a cererii şi pe fond admiterea acţiunii reclamanţilor faţă de intervenienţi.
Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă nr. 1797 din 30.03.2005 a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel sub nr. 3729/civ/2005, iar prin decizia civilă nr. 2624/17.10.2005 a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Olt, potrivit art. II punctul 2 din Legea nr. 219/2005 şi a art. 159 alin. 3 Cod pr. civilă.
Tribunalul Olt, primind dosarul, l-a soluţionat prin decizia civilă nr. 9 din 2.01.2006, prin care a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei s-a reţinut că deşi s-au administrat probe la instanţa de fond, inclusiv proba cu expertiză tehnică, nu s-a clarificat dacă terenul pe care se solicită instituirea unei servituţi de trecere aparţine domeniului public sau privat al consiliului local, dându-se îndrumări instanţei de rejudecare să stabilească, prin administrarea de probatorii, regimul juridic al terenului asupra căruia se solicită instituirea servituţii de trecere.
Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă, prin sentinţa civilă nr. 2609 din 25.06.2006, a respins acţiunea reclamanţilor împotriva pârâtului Consiliul Local Slatina având ca obiect instituirea unei servituţi de trecere, situată în Slatina, str. Mănăstirii nr. 25, jud. Olt, ca neîntemeiată.
A respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului Consiliul Local al Mun. Slatina formulată de intervenienţi ca rămasă fără obiect.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite instituirea unei servituţi de trecere în scopul ieşirii la calea publică, spre latura de N a proprietăţii lor, loc în care se află terenul proprietatea intervenienţilor, şi nu terenul proprietatea Consiliului Local Slatina, aşa cum susţin reclamanţii.
Servitutea de trecere pe terenul proprietatea persoanelor menţionate a fost instituită prin sentinţa civilă nr. 5338/26.10.2005 pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 3224/2005, astfel că acţiunea acestora apare ca neîntemeiată faţă de Consiliul Local Slatina.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanţii , criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi pe fond admiterea acţiunii formulate.
În motivarea apelului au susţinut că instanţa de fond nu s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în decizia de casare pronunţată de Tribunalul Olt şi nu a stabilit regimul juridic al terenului asupra căruia s-a solicitat instituirea unei servituţi de trecere.
Tribunalul Olt, prin decizia civilă nr. 441 din 9 noiembrie 2006 , a respins apelul reclamanţilor împotriva intimatului pârât Consiliul Local Slatina şi intimaţii intervenienţi T.I.S. şi C.M, împotriva sentinţei civile nr. 2609 din 25.05.2006, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 2080/R/2006.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că nu se poate institui o servitute de trecere pe terenul pârâtei , întrucât în acest mod s-ar îngrădi dreptul de folosinţă a căilor de acces de către alte persoane.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate.
Au susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât reclamanţii nu au solicitat instituirea unei servituţi de trecere exclusiv în folosul lor, astfel că reţinerea că prin admiterea acţiunii s-ar îngrădi dreptul de acces al altor persoane la garajele existente este străină de natura cauzei.
S-a arătat că este eronată şi concluzia că terenul ce aparţine pârâtei face parte din domeniul public şi are deja aspectul unei căi de acces, şi ca urmare nu mai este necesară instituirea unei servituţi de trecere, întrucât terenul în discuţie poate fi oricând retrocedat altor persoane fizice care s-ar putea opune folosirii de către reclamanţi.
De altfel, au arătat recurenţii, singura cale de acces la drumul public este înspre str. Rozelor, pe terenul pârâtei, aspect evidenţiat de expertiza tehnică întocmită în dosarul nr. 7049/2003, în care s-a stabilit că nu se poate institui servitute spre str. Mînăstirii, căci terenul este ocupat de conducte.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, şi admiterea acţiunii precizate.
În drept, şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304, punctul 9, Cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 616, Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză a rezultat că terenul reclamanţilor prezintă caracterele unui loc înfundat, fără ieşire la calea publică, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de către pârâtă şi intervenienţi.
În aceste condiţii, este evident că pentru asigurarea dreptului de acces la calea publică se impune instituirea unui drept de servitute în favoarea fondului dominant, proprietatea reclamanţilor.
Servitutea de trecere trebuie însă să fie instituită în sarcina proprietarilor terenurilor vecine, iar în situaţia în care, pentru a ajunge la calea publică, trebuie traversate mai multe fonduri, aparţinând unor titulari diferiţi, servituţile trebuie stabilite în mod succesiv, până la limita terenului cu ieşire directă la calea publică.
Reclamanţii, prin precizarea la acţiune au arătat că solicită ca trecerea să se realizeze spre str. Rozelor, iar din raportul de expertiză a rezultat că pe această linie de acces, terenul reclamanţilor se învecinează cu terenul proprietatea intervenienţilor, iar acesta, la rândul său, se învecinează cu terenul aflat în proprietatea pârâtei, neexistând raporturi de vecinătate directă între reclamanţi şi pârâtă.
Prin urmare, pentru a avea ieşire la calea publică pe str. Rozelor, reclamanţii trebuie să treacă pe terenul lui C.M., înstrăinat cumpărătorilor T.S. şi C.M., şi apoi pe terenul pârâtei, ceea ce însemnă că trebuie stabilită iniţial servitutea de trecere în sarcina fondului proprietatea intervenientului, şi subsecvent în sarcina pârâtei, în măsura în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii cerute de lege.
Cererea având ca obiect instituirea servituţii de trecere pe terenul vecinilor din partea de nord, C.M. şi T. S, face însă obiectul unui alt dosar, aflat pe rolul Tribunalului Olt, în urma trimiterii spre rejudecarea apelului împotriva sentinţei civile nr.5338/2005 a Judecătoriei Slatina, şi nu a investit instanţa în prezenta cauză.
Reclamanţii nu a solicitat instituirea servituţii de trecere decât în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local Slatina, iar intervenţia voluntară în proces a intervenientului C.M. s-a făcut în interesul reclamanţilor, fără însă a putea crea raporturi juridice între aceştia, în lipsa unei cereri exprese din partea titularilor cererii.
Numai în măsura în care se va institui prin hotărâre judecătorească irevocabilă un drept de servitute de trecere în sarcina fondului aservit, proprietatea intervenienţilor, în favoarea reclamanţilor, se va putea solicita şi instituirea unei atare servituţi pe terenul proprietatea pârâtei.
În consecinţă, până la instituirea irevocabilă a servituţii de trecere pe terenul intervenienţilor, cererea de stabilire a servituţii faţă de pârâta Consiliul Local Slatina apare ca fiind prematur formulată, urmând a se respinge în temeiul acestei excepţii peremtorii.
Văzând dispoziţiile art. 312, Cod pr. civilă, recursul s-a respins ca nefondat.
