Pentru a exista o simulaţie prin interpunere de persoane, contractul aparent se încheie între anumite persoane, fiind însoţit însă de un contract secret – contraînscris – prin care se precizează că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în contractul public.
Pentru a exista o simulaţie prin interpunere de persoane, contractul aparent se încheie între anumite persoane, fiind însoţit însă de un contract secret – contraînscris – prin care se precizează că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în contractul public.
La simulaţia prin interpunere de persoană ambele părţi din contractul aparent urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
La simulaţia prin interpunere de persoană ambele părţi din contractul aparent urmăresc, în mod conştient, ca efectele să se producă faţă de o terţă persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
În cazul mandatului fără reprezentare, mandatarul lucrează pentru o altă persoană, dar apare în contract în numele său propriu, cel care contractează necunoscând că în realitate acest mandatar lucrează pentru altcineva.
În caz de neexecutare a obligaţiilor de către mandatarul ocult, mandantul poate promova o acţiune în declararea simulaţiei pentru a se înlătura aparenţa creată prin actul public, dar nereal, în condiţiile art. 1175 Cod civil, această situaţie reprezentând un caz particular de simulaţie pentru a se realiza, din punct de vedere juridic, realele raporturi juridice care trebuiau să se nască între vânzători şi adevăratul cumpărător.
În caz de neexecutare a obligaţiilor de către mandatarul ocult, mandantul poate promova o acţiune în declararea simulaţiei pentru a se înlătura aparenţa creată prin actul public, dar nereal, în condiţiile art. 1175 Cod civil, această situaţie reprezentând un caz particular de simulaţie pentru a se realiza, din punct de vedere juridic, realele raporturi juridice care trebuiau să se nască între vânzători şi adevăratul cumpărător.
Prin acţiunea formulată la Judecătoria Craiova, reclamanta D.S. a chemat în judecată pe pârâta M.G., pentru a se constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra apartamentului situat în Craiova, B-dul. N. Titulescu, bl.11, sc.1, ap.31, precizând temeiul juridic ca fiind art.1175 c.civ. Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 6665/12.09.2006, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamantă, s-a constatat simulat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3359/2001, de BNP Gh. Ciovică, prin interpunere de persoane şi dreptul de proprietate al reclamantei D.S. asupra apartamentului situat în Craiova, B-dul N. Titulescu, bl. I 1, sc. 1, ap.31, compus din 3 camere şi dependinţe, fiind obligată pârâta la 400 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut, pe baza probelor administrate, că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute pentru simulaţie, iar instanţa a dovedit lipsă de rol activ.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 94 din 07.03.2007, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că s-a respins acţiunea şi
a fost obligată reclamanta la 413 RON cheltuieli de judecată, către pârâtă.
S-a reţinut că reclamanta a invocat simulaţia prin interpunere de persoane, instanţa având obligaţia să caracterizare astfel acţiunea, conform art. 129 Cod pr. civ. iar în speţă, nu sunt întrunite condiţiile simulaţiei prin interpunere de persoană, având în vedere că vânzătorii din actul invocat, ca public, nu au fost părţi în cauză, situaţie în care contraînscrisul invocat de reclamantă nu a fost încheiat între aceleaşi părţi din contractul aparent.
În termen legal, s-a declarat recurs de către reclamanta D.S., considerându-se decizia nelegală, deoarece instanţa nu a fost investită cu o simulaţie prin interpunere de persoane, aşa cum s-a reţinut de tribunal, ci cu o acţiune care vizează mandatul fără reprezentare, având în vedere că terţul, respectiv vânzătorul contractant, nu a cunoscut că încheie actul cu un mandatar şi nu cu adevăratul cumpărător. Din aceste motive, între terţi şi mandant nu se stabilesc raporturi juridice directe, iar art. 1175 Cod civil nu cere condiţia identităţii de părţi, el se referă doar la părţile contractante ale actului secret.
Criticile formulate sunt întemeiate.
Instanţa de fond a judecat acţiunea ca o acţiune în declararea simulaţiei, întemeiată pe mandatul fără reprezentare, iar instanţa de apel a considerat că reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în simulaţie prin interpunere de persoane, situaţie în care soluţiile pronunţate au fost contradictorii, având în vedere dispoziţiile legale aplicabile fiecărui raport juridic în parte, cu toate că ambele instanţe au făcut aplicarea dispoz. art. 1175 Cod civil.
În baza rolului activ, prev. de art. 129 Cod pr. civ., instanţa de judecată este chemată în cadrul procesului civil să stabilească adevăratele raporturi dintre părţi, adevărul obiectiv, având îndatorirea ca, fără a ştirbi dreptul de dispoziţie al părţilor, să întreprindă orice demers procesual susceptibil a duce la descoperirea adevărului.
Parte componentă a principiului rolului activ al judecătorului o constituie şi obligaţia acestuia de a caracteriza, din punct de vedere juridic, corect obiectul cererii cu care a fost investit, independent de temeiul juridic indicat greşit de parte, dar raportat la situaţia de fapt relatată de parte în motivarea cererii şi pe baza căreia trebuie să stabilească adevăratele raporturi juridice care s-au născut între părţi.
În speţă, reclamanta a formulat o primă acţiune în constatare, întemeiată pe dispoz. art. 111 Cod pr. civ., solicitând să se constate dreptul de proprietate asupra apartamentului, situat în Craiova, B-dul. N. Titulescu, cumpărat, în numele său, de sora sa, M.G., dar cu care nu s-a încheiat un act scris de mandat, dată fiind legătura de rudenie apropiată.
Pârâta a refuzat să predea proprietatea acestui apartament reclamantei, cu toate că înţelegerea a fost în acest sens, preţul fiind achitat integral cu sumele trimise din străinătate de reclamantă.
Ulterior, reclamanta, la 21.11.2005, şi-a precizat acţiunea, în sensul că a invocat dispoz. art. 1175 Cod civil, considerând că în cauză există un act public încheiat de vânzători şi pârâtă şi un act secret încheiat între reclamantă şi pârâtă, care reprezintă voinţa reală a părţilor, pârâta având calitatea de mandatar a reclamantei.
S-a precizat că actul secret modifică efectele actului public, deoarece adevăratul beneficiar al contractului de vânzare cumpărare este reclamanta, pârâta fiind împuternicită de reclamantă pentru cumpărarea apartamentului cu sumele de bani predate de reclamantă.
Datorită încrederii avută în pârâtă, care este sora sa, convenţia dintre reclamantă şi pârâtă s-a încheiat prin simplul acord verbal, însă pârâta a avut calitatea de mandatar, urmând ca la venirea în ţară a reclamantei să-i predea apartamentul. S-a susţinut că a existat un acord simulatoriu, care este realizat prin convenţia încheiată de reclamantă şi mandatar – pârâta, act secret încheiat anterior actului public, ceea ce atrage aplicarea dispoz. art. 1175 Cod civil.
Aşa cum s-a descris mai sus în conţinutul acţiunii şi precizării la acţiune, se constată că reclamanta a folosit 2 instituţii juridice, respectiv acţiunea în declararea simulaţiei prin interpunere de persoane şi mandatul fără reprezentare (convenţia de pr?te – nom), ceea ce a dus la pronunţarea celor două soluţii contradictorii cu toate că ambele instanţe au făcut aplicarea art. 1175 Cod civil.
Instanţa de fond a reţinut că adevăratele raporturi juridice ale părţilor sunt mandatul fără reprezentare şi a reţinut simularea contractului de vânzare cumpărare prin interpunere de persoană, fără însă a dispune introducerea în cauză a vânzătorilor, care , deşi sunt terţi faţă de contractul de mandat, faţă de aceştia, prin constatarea simulaţiei s-au schimbat raporturile juridice deoarece vânzarea produce efecte faţă de alt cumpărător decât cu cel care au contractat.
Tribunalul a reţinut aplicarea dispoz. art. 1175 Cod civil, considerând că instanţa a fost investită cu o acţiune în simulare prin interpunere de persoane, situaţie în care nefiind îndeplinite condiţiile impuse de lege, a constatat acţiunea nefondată. Dar prin soluţia adoptată, tribunalul a contravenit obiectului cererii cu care a fost investită instanţa, care în realitate este o acţiune care vizează executarea mandatului fără reprezentare.
Este adevărat că precizarea la acţiune formulată de reclamantă face trimitere la acţiunea în declararea simulaţiei, aminteşte de actul ocult specific acţiunii în simulaţie, dar în realitate din conţinutul acesteia rezultă că s-a invocat că între reclamantă şi pârâtă s-au stabilit raporturi juridice întemeiate pe mandatul fără reprezentare, deci s-a încheiat o convenţie de pr?te – nom.
În speţă, s-a invocat explicit mandatul fără reprezentare, deoarece reclamanta a susţinut că a mandatat pe sora sa să cumpere un apartament cu banii pe care i-a trimis din străinătate, iar pârâta, deşi a acţionat ca mandatară a reclamantei, a cumpărat bunul în numele său, situaţie ce demonstrează îndeplinirea condiţiilor mandatului fără reprezentare.
De fapt, în cadrul acestui contract, mandatarul lucrează în interesul mandantului, însă încheie actul în numele său personal, fără a-l reprezenta pe mandant. Acest mandat este considerat un mandat simulat prin interpunere de persoane atunci când se recurge la această formulă juridică, pentru că mandantul vrea să încheie un act juridic, dar în aşa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terţi, dar şi în ipoteza în care, deşi mandantul nu a urmărit ca persoana sa să fie ascunsă faţă de terţi, totuşi mandatarul nu a comunicat terţilor contractanţi calitatea sa de reprezentant.
În speţă, reclamanta a arătat faptul că, dată fiind depărtarea teritorială dintre cele două părţi, nu a putut să dea un mandat în formă autentică pârâtei pentru cumpărarea apartamentului, formă obligatorie , dat fiind faptul că implica exercitarea unui drept de dispoziţie, ci s-a încheiat numai un acord verbal, în baza căruia pârâta era îndreptăţită să cumpere pentru reclamantă.
Mandatul este, de regulă, un contract consensual, care ia naştere prin simplul acord de voinţă, fără a fi supus vreunei forme speciale, ceea ce înseamnă că nu este obligatorie forma scrisă, solemnă. Când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului urmează să fie încheiat în formă solemnă, atunci procura trebuie să fie dată şi ea în aceeaşi formă deoarece formează un tot indivizibil cu actul în scopul căruia a fost dat.
În speţă, era necesar acest mandat în formă autentică, care la momentul respectiv nu a putut fi încheiat, dar între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat un acord de voinţă care constituie un mandat şi care a fost executat de către pârâtă, fără a comunica vânzătorilor că ea acţionează în numele reclamantei, situaţie ce conferă caracterizarea juridică a acestui act, de mandat fără reprezentare, fără însă a se urmări de către mandantă dobândirea calităţii de către pârâtă de mandatar ocult.
Raporturile dintre mandant şi mandatar, pe de o parte, şi raporturile lor cu terţii pe de altă parte se reglementează conform regulilor de la mandat.
Pârâta mandatară nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau ca urmare a încheierii mandatului, de predare a bunului către reclamantă, mandat care, deşi nu a fost încheiat în formă scrisă, există.
Dată fiind legătura de rudenie dintre părţi, nu era necesară încheierea înscrisului, aceasta constituind o imposibilitate faptică datorită încrederii existente între părţi, iar pe de altă parte recunoaşterea acestui mandat rezultă şi din faptul că pârâta, deşi a fost chemată la interogatoriu, nu s-a prezentat, situaţie în care acţionează dispoz. art. 225 Cod pr. civ., potrivit cărora în respectiva situaţie instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
Din acest punct de vedere, judecătoria a soluţionat corect cauza, făcând aplicarea dispoz. art. 225 Cod pr. civ., faţă de pârâtă.
În cauză, se invocă de fapt efectele contractului de mandat privitoare la obligaţia mandatarului de a da socoteală, ceea ce înseamnă că mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului – bunuri – primite de la terţi.
Această obligaţie naşte dreptul la acţiune al mandantului pentru predarea bunurilor primite de mandatar de la terţi, în cursul executării mandatului.
Atunci când mandatul fără reprezentare nu s-a încheiat cu scopul fraudei la lege, aşa cum este în speţă, în cazul contractului de interpunere raporturile dintre mandant şi mandatar (persoana interpusă) se reglementează potrivit regulilor de mandat. Ca şi în cazul mandatului cu reprezentare, persoana interpusă este obligată să predea mandantului tot ce a primit în executarea mandatului. Între vânzători şi mandant nu se stabilesc raporturi juridice, aceştia având calitatea de terţi de bună credinţă, dacă nu au cunoscut realitatea. Mandatarul apare ca adevăratul contractant şi devine personal creditor sau debitor ori titular al dreptului real.
Cu toate că vânzătorii, în speţa de faţă, au calitatea de terţi faţă de contractul de mandat fără reprezentare şi nu sunt părţi în acest act, secret pentru ei, deoarece actul public consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii, acesta este considerat simulat şi deci supus regimului juridic prev. de art. 1175 Cod civil.
Atât timp cât prin declararea simulaţiei se stabileşte că, în realitate cumpărătorul este o altă persoană, urmează ca între vânzători şi această persoană să se nască raporturi juridice specifice contractului de vânzare cumpărare, constatându-se inexistenţa celorlalte raporturi juridice stabilite faţă de mandatarul ocult, situaţie în care se impune introducerea în cauză a vânzătorilor pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, dar şi pentru stabilirea realităţii raporturilor juridice.
Aşa cum s-a arătat mai sus, în contractul de vânzare cumpărare a cărui simulaţie se invocă, mandatarul apare ca fiind adevăratul contractant, situaţie în care este creditor sau debitor, în contradictoriu cu vânzătorii, or, prin declararea simulaţiei, aceste raporturi juridice se schimbă, în sensul că ele se desfiinţează în ceea ce priveşte pe mandatar şi se nasc în persoana mandantului, ceea ce impune ca judecata să se desăvârşească în contradictoriu cu vânzătorii, chiar dacă aceştia au calitatea de terţi faţă de contractul de mandat.
În considerarea celor expuse, urmează ca, aplicând art. 312 alin.5 Cod pr. civ., să se caseze ambele hotărâri judecătoreşti şi să se trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova, pentru ca judecata să se desăvârşească şi în contradictoriu cu vânzătorii din contractul de vânzare cumpărare a cărui simulare s-a invocat.
1
