Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Concurs de infracţiuni. Maximul pedepsei rezultante admis de lege.


Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Concurs de

infracţiuni. Maximul pedepsei rezultante admis de lege.

Potrivit art.81 alin.2 din Codul penal,

suspendarea condiţionată a executării pedepsei

poate fi acordată în caz de concurs de infracţiuni,

dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult

2  ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în

alin.1 lit.b şi c. Prin urmare, este nelegală

hotărârea instanţei de fond care a condamnat-o pe

inculpată la  o pedeapsă rezultantă  de 3 ani 

închisoare în condiţiile art.81 Cod penal, soluţie 

menţinută şi de tribunal în  apel.

(decizia penală nr.45/R/3 .02. 2005).

Prin sentinţa penală nr.421 din 29 septembrie 2004 pronunţată de

Judecătoria Câmpulung, inculpata P.V. a fost condamnată la 2 ani închisoare

pentru infracţiunea prev.de art.97 alin.3 din Codul silvic şi la 3 ani închisoare

pentru infracţiunea prev.de art.98 alin.3 din acelaşi cod.

În baza art.33, 34 Cod penal, s-au contopit cele două pedepse şi

s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare,

în condiţiile art.81 din Codul penal, stabilindu-se termen de încercare de 5 ani

conform art.82 din Codul penal.

S-a luat act că partea vătămată A.P. nu s-a constituit parte civilă.

În fapt  s-a reţinut că, la data de  1 decembrie 2003, inculpata P.V.

s-a deplasat în pct.”Valea Fântânii”  şi din pădurea  proprietatea lui A.P.,

pădure ce face parte din fondul forestier naţional, a tăiat arbori  esenţă fag, în

valoare de 14.283.000 lei.

Materialul lemnos a fost transportat de inculpată la domiciliul

mamei sale.

Apelul declarat de inculpată prin care a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev.de art.97 alin.3  şi de art.98

alin.3 din Codul silvic, în infracţiunea prev.de  art.97 alin.1 din Codul silvic şi,

pe cale de consecinţă, aplicarea  unei pedepse cu amenda, a fost respins ca

nefondat prin decizia  penală nr.468 din 7 decembrie  2004 a Tribunalului

Argeş.

Prin decizia penală nr.45/R/3 februarie 2005,  Curtea de Apel

Piteşti a admis recursul declarat de inculpată, a  casat în parte sentinţa şi în

totalitate decizia, a descontopit pedepsele şi, reţinând în favoarea inculpatei

dispoziţiile art.74, 76 Cod penal a redus pedepsele, de la 2 ani, la 1  an şi 6 

luni închisoare, pentru infracţiunea prev.de art.97 alin.3 din Codul silvic şi, de 

la 3 ani, la 2 ani închisoare, pentru  infracţiunea prev.de art.98 alin.3 din

Codul silvic. A recontopit pedepsele astfel cum au fost reduse şi a stabilit ca

recurenta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, dispunând

suspendarea  condiţionată a acesteia şi fixând termen de încercare de 4 ani,

potrivit disp.art.82 din Codul penal.

Curtea a reţinut că aplicarea pedepsei amenzii, aşa cum a cerut

inculpata nu este posibilă, având în vedere limitele de  pedeapsă  cu

închisoarea ale infracţiunilor pentru care a fost condamnată, calificate în mod

corect de instanţe prin trimitere la  agravanta  alin.3 al art.97, respectiv, 98 din

Codul silvic care nu pot conduce la pedeapsa amenzii, chiar dacă în cauză ar

fi reţinute circumstanţe atenuante potrivit art.76  din Codul penal.

Hotărârile sunt însă nelegale deoarece, deşi inculpata îndeplineşte

condiţiile prevăzute în art.81 alin.1 lit.b şi c din Codul penal,  cerinţa

prevăzută la alin.2 al acestui text de lege, care vizează ca maximul pedepsei

rezultante în cazul infracţiunilor în concurs să fie de cel  mult 2 ani, nu este

îndeplinită, instanţa de fond, aplicând o pedeapsă rezultantă de 3 ani

închisoare care a fost suspendată condiţionat, soluţie menţinută şi de instanţa

de apel.

Pentru înlăturarea motivului de nelegalitate, invocat din oficiu de

către  instanţa de recurs, în favoarea inculpatei recurente s-au reţinut

circumstanţe atenuante,  motivat de împrejurarea că nu are antecedente

penale, că a recuperat prejudiciul produs prin infracţiune şi,  în consecinţă, a 

redus pedepsele sub minimul special prevăzut de textele de lege

incriminatoare dispunând ca în urma contopirii sancţiunilor, astfel reduse,

inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2  ani închisoare în condiţiile

art.81 din Codul penal.