Suspendarea.
Suspendarea facultativă. Acţiunea în constatarea neexistenţei unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acţiunii în realizarea aceluiaşi drept deoarece, în cadrul acţiunii în realizare.
Art.244 pct. 1 din Codul de Procedură Civilă
Instanţa sesizată cu o cerere de suspendare, întemeiată pe dispoziţiile art. 244 pct.1, are obligaţia de a verifica în concret specificul raportului de dependenţă juridică dintre cauza a cărei suspendare s-a solicitat şi cauza în care se dispută „dreptul prejudiciabil”, după cum îl numeşte intimata.
Interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 permite cel puţin o concluzie indubitabilă şi anume aceea că dreptul a cărui existenţă sau neexistenţă face obiectul altei judecăţi, nu trebuie să fie acelaşi cu dreptul dedus judecăţii în cauza a cărei suspendare se solicită deoarece, în situaţia în care raporturile juridice deduse judecăţii în dosarele opuse, sunt identice sau similare, se pune problema aplicării, după caz, a dispoziţiilor art. 163 alin. 1, art. 164 alin. 1 sau art. 166 Cod procedură civilă, dacă este cazul (litispendenţă, conexitate sau autoritate de lucru judecat).
Interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 permite cel puţin o concluzie indubitabilă şi anume aceea că dreptul a cărui existenţă sau neexistenţă face obiectul altei judecăţi, nu trebuie să fie acelaşi cu dreptul dedus judecăţii în cauza a cărei suspendare se solicită deoarece, în situaţia în care raporturile juridice deduse judecăţii în dosarele opuse, sunt identice sau similare, se pune problema aplicării, după caz, a dispoziţiilor art. 163 alin. 1, art. 164 alin. 1 sau art. 166 Cod procedură civilă, dacă este cazul (litispendenţă, conexitate sau autoritate de lucru judecat).
În speţă, tribunalul trebuia să observe că judecata până la soluţionarea căreia s-a dispus suspendarea cauzei pendinte, avea ca obiect o cerere de constatare a neexistenţei dreptului pe care reclamanta urmărea să îl valorifice în dosarul iniţial. Pretenţiile constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului reprezintă o valorificare a dreptului de proprietate încălcat.
Curtea consideră că acţiunea în constatarea neexistenţei unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acţiunii în realizarea aceluiaşi drept deoarece, în cadrul acţiunii în realizare, respectându-se sarcina probei, se tranşează implicit existenţa sau neexistenţa dreptului afirmat prin cererea în realizare.
Curtea consideră că acţiunea în constatarea neexistenţei unui drept nu poate duce la suspendarea judecării acţiunii în realizarea aceluiaşi drept deoarece, în cadrul acţiunii în realizare, respectându-se sarcina probei, se tranşează implicit existenţa sau neexistenţa dreptului afirmat prin cererea în realizare.
(Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1883/07.11.2013, în dosarul nr. 8433/300/2008)
Prin cererea din data de 10.04.2013, depusă la Tribunalul Bucureşti Secţia a IV -a Civilă, apelanta – reclamantă RV, a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 17.01.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV -a Civilă, în dosar nr. 8433/300/2008, prin care s-a dispus, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 c.p.c, suspendarea judecării apelului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrate sub nr. 48290/300/2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Recurenta solicită desfiinţarea sentinţei cu consecinţa dispunerii repunerii pe rol a dosarului suspendat pentru continuarea judecării apelurilor.
În motivarea recursului se face, pe de o parte, istoricul raporturilor juridice dintre părţi începând cu anul 1989, iar pe de altă parte, istoricul prezentului litigiu (filele 1-9 din motivele de recurs), după care se arată că prin suspendarea judecării apelului se tergiversează soluţionarea unei cauzei prin care se urmăreşte obligarea SC S SA la plata de despăgubiri pentru folosirea fără drept a terenului proprietatea reclamantei. În opinia recurentei, instanţa de apel a acordat suspendarea cu uşurinţă fără a ţine seama că problema dreptului de proprietate al reclamantei a fost temeinic analizată de către prima instanţă.
În final, recurenta arată că atitudinea adoptată de către SC SSA reprezintă un abuz de drept.
Intimata SC S SA a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că soluţia din dosarul nr. 8433/300/2008 (aflat în stadiul procesual al apelului) depinde de chestiunea prejudiciabilă ce se judecă în dosarul nr. 36823/299/2013, deoarece dreptul reclamantei la obţinerea contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul situat în CF, sector 1, poate fi stabilit doar dacă, în prealabil, se constată existenţa dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul respectiv. Or, mai arată intimata, prin acţiunea înregistrată la data de 12.12.2012 la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 48290/300/2012, declinată ulterior la Judecătoria Sectorului 1 şi înregistrată sub nr. 36828/299/2013, s-a solicitat tocmai constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei RV asupra terenului situat în CF, sector 1.
Clarificarea aspectelor legate de existenţa dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la terenul pentru care se solicită plata contravalorii lipsei de folosinţă, este necesară în opinia intimatei, deoarece prin sentinţa nr. 1149/24.11.2000 instanţa a dispus următoarele: „având în vedere faptul că restituirea în natură a imobilului nu mai este în prezent posibilă, terenul în discuţie fiind ocupat de construcţii edificate de SC S SA, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de acordare de despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului de care a fost lipsită a fost pe deplin întemeiată. Repararea pagubei pricinuite reclamantei trebuie să se facă prin punerea ei în situaţia anterioară pierderii imobilului, respectiv trebuie să i se creeze posibilitatea de a-şi procura un imobil de aceeaşi valoare”.
În temeiul sentinţei menţionate anterior, intimata consideră că recurenta nu este proprietara terenului, astfel că instanţa de apel a procedat corect atunci când a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Intimata a precizat că admiterea cererii având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului de proprietate duce la pierderea calităţii procesuale active a reclamantei din dosarul pendinte.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Prin decizia civilă nr.1883/07.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a Civilă, a fost admis recursul, a fost modificată încheierea recurată în sensul că respinge cererea de suspendare a judecăţii apelului, urmând ca tribunalul să continue judecarea respectivei căi de atac.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma şi în limita motivelor de recurs, Curtea reţine următoarele:
1) Prin încheierea de şedinţă din data de 31.01.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, în dosar nr. 8433/300/2008, s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendarea judecării apelului, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr. 48290/300/2012, aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În motivarea încheierii s-a arătat că acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. 48290/300/2012, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, va clarifica în totalitate dacă RV mai are în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, CF, sector 1, în suprafaţă de 155 m.p, mai ales că în apelul pendinte s-au adus critici hotărârii primei instanţe pe aspectul calităţii apelantei – reclamante de proprietară asupra terenului în litigiu. Tribunalul a apreciat că în cazul efectuării unei analize pe acest aspect, ar prejudicia părţile, în contextul în care există menţiuni în Cartea Funciară care prezintă o anumită situaţie juridică.
Tribunalul a considerat că soluţia ce se va da în dosarul nr. 48290/300/2012 va stabili dacă situaţia juridică menţionată în cartea Funciară este identică cu situaţia existentă în fapt, în condiţiile în care problema radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate al apelantei – reclamante nu putea fi analizată în apelul pendinte.
În final, tribunalul a apreciat că în raport de soluţia din dosarul menţionat mai sus, se va stabili dacă există fapta ilicită în persoana apelantei – pârâte precum şi culpa acesteia, în condiţiile în care se va tranşa definitiv dacă dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, CF, sector 1, există sau nu în patrimoniul apelantei – pârâte.
2) Curtea constată că suspendarea facultativă judecătorească reglementată la punctul 1 alin. 1 din art. 244 Cod procedură civilă de la 1865, are în vedere situaţia în care dezlegarea pricinii deduse judecăţii atârnă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
3) La o primă examinare (prima facie) s-ar putea susţine că suspendarea judecării apelurilor de către tribunal îşi găseşte justificarea în dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, care nu conţin cerinţe relative la obiectul acţiunilor din dosarele interdependente sau la data introducerii acestora, respectiv la stadiul procesual al litigiilor avute în vedere.
În opinia Curţii, lipsa unor astfel de cerinţe nu înseamnă că interpretul legii, în speţă judecătorul, este dispensat de verificarea în concret a specificului raportului de dependenţă juridică dintre cauza a cărei suspendare s-a solicitat şi cauza în care se dispută „dreptul prejudiciabil”, după cum îl numeşte intimata.
4) În speţă, tribunalul trebuia să observe că judecata până la soluţionarea căreia s-a dispus suspendarea cauzei pendinte, avea ca obiect o cerere de constatare a neexistenţei dreptului pe care reclamanta urmărea să îl valorifice în dosarul iniţial. Pretenţiile constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului reprezintă o valorificare a dreptului de proprietate încălcat.
5) Aserţiunile tribunalului conform cărora nu s-ar putea pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei dreptului de proprietate al apelantei – reclamante RV, echivalează cu o denegare de dreptate din moment ce, prin acţiunea introductivă se solicitau despăgubiri pentru încălcarea dreptului de proprietate menţionat. Prima instanţă a analizat inclusiv aspectele relative dreptul de proprietate asupra terenului, astfel că nu există argumente pentru a se susţine că instanţa de control judiciar nu ar putea analiza criticile apelanţilor relative la modul în care judecătoria a tranşat litigiul.
Nici una dintre cele două cauze nu se înscrie în rândul acţiunilor de carte funciară (rectificare, prestaţie tabulară, plângere carte funciară, etc.), pentru a se putea primi aprecierile tribunalului conform cărora situaţia din Cartea Funciară ar împiedica soluţionarea irevocabilă a litigiului dedus judecăţii.
6) Folosind raţionamentul reducerii la absurd, Curtea constată că procedeul tribunalului are drept consecinţă suspendarea oricăror acţiuni în realizare, în ipoteza în care pârâtul din cadrul acestora introduce ulterior o acţiune în constatarea inexistenţei dreptului afirmat de reclamant, ceea ce nu poate fi primit din moment ce raporturile juridice dintre părţi pot să fie analizate în cadrul acţiunii în realizare. Pârâtul poate afirma inexistenţa dreptului dedus judecăţii de către reclamant, fără să introducă o acţiune în constatare cu acest obiect deoarece sarcina probei existenţei dreptului afirmat revine reclamantului.
Susţinerile intimatei conform cărora tribunalul nu ar fi putut analiza în apel efectele celor dispuse prin sentinţa nr. 1149/24.11.2000, sunt greşite deoarece, pe de o parte, respectivele aspecte ţin de probatoriu iar, pe de altă parte, nu se explică de ce prima instanţă le-a analizat sau de ce ar putea fi analizate doar de către judecătorie într-o altă cauză având ca obiect acţiune în constatare negativă.
Curtea nu reţine susţinerile recurentei conform cărora preîntâmpinarea abuzului de drept este motivul care s-ar fi opus suspendării judecăţii apelului. Măsura criticată în prezenta cale de atac este greşită din motive care ţin de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă.
7) Pentru motivele arătate, Curtea va admite recursul, va modifica încheierea recurată, în sensul că va respinge cererea de suspendare a judecăţii apelului, urmând ca tribunalul să continue judecarea respectivei căi de atac.
