Cauta in aceasta categorie:

TVA în mod greşit plătit furnizorului şi colectat de acesta. Solicitare de rambursare adresată organului fiscal. Respingerea cererii de chemare în judecată în recurs

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9041 din 05 noiembrie 2014 Prin sentinţa civilă nr. 4.736 din 03.07.2014, pronunţată în dosarul nr. .../2012 al Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. M.A.R. S.A, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ...

Citeste mai mult...

Ales local. Condiţiile în care acesta ar putea beneficia de stimulente financiare pentru implicarea sa în gestionarea fondurilor comunitare Primari, primăriiActe ale autorităţilor publice

Întrucât aleşii locali primesc pentru activitatea desfăşurată dor o indemnizaţie fixă, ce este prevăzută de lege ca fiind unica formă de remunerare a acestora, acordarea altor stimulente precum sunt cele ce ar putea decurge din implicarea lor în gestionarea fondurilor comunitare, nu se poate realiza decât în cazul îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de legiuitor, printre...

Citeste mai mult...