Cauta in aceasta categorie:

Anulare act Carte Funciară

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul registratură al instanţei s-au depus concluzii scrise de către reprezentantul pârâţilor C.G. şi C.V., avocat E.M.. Se constată că dezbaterile au avut loc la termenul din dat de ianuarie 2012...

Citeste mai mult...

Anulare act civil Acte ale autorităţilor publice

ROMÂNIA ROMÂNIA JUDECĂTORIA MANGALIA JUDECĂTORIA MANGALIA ÎNCHEIERE ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.03.2011 PREŞEDINTE : C.T. PREŞEDINTE : C.T. GREFIER : N.F. GREFIER : N.F. Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâţii -. Pe rol, soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâţii -. La apelul nominal făcut...

Citeste mai mult...

Conflict de muncă; anulare decizie încetare CIM

Reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere de anulare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă, astfel că nu se poate invoca pe cale incidentală nulitatea acestui act sau lipsa de efecte a acestei decizii. Ore suplimentare. Chiar dacă nu există cererea expresă a angajatorului de a munci suplimentar salariul salariatul...

Citeste mai mult...

Anulare act sub semnătură privată.Vânzarea bunului altuia. prezumţia de bună-credinţă Vânzări-Cumpărări

Prin sentinta nr.838 din 16 iunie 2008, Tribunalul Suceava - Sectia comerciala, administrativ si fiscal a respins ca nefondata actiunea promovata de reclamanti precum si exceptia lipsei calitatii procesuale active a SC „X” SRL. În motivarea solutiei – în esenta – s-a retinut ca, reclamanta SC „X” SRL Suceava – justifica calitate procesuala activa în...

Citeste mai mult...

CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. Contracte economice

Materie : CONTESTAŢIE ÎN ANULARE. GREŞEALĂ MATERIALĂ. Contrar susţinerilor contestatorilor, decizia pronunţată în recurs nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unei greşeli materiale, constând în aceea că instanţa nu ar fi reţinut din eroare că facturile de la dosar nu sunt definitive, ci proforme, câtă vreme din conţinutul acestora rezultă că, factura se emite ca...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Inadmisibilitate. Contestaţie în anulare

Petenta SC A. SA MOTRU a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.232 din 2 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.499/COM/2004, în contradictoriu cu intimaţii CAS, AVAS şi SC BNP C SA , solicitând instanţei să dispună anularea acesteia întrucât a fost pronunţată cu încălcarea legii. Motivând cererea, contestatoarea arată că...

Citeste mai mult...

Anulare act civil Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.

ROMÂNIA ROMÂNIA JUDECĂTORIA MANGALIA JUDECĂTORIA MANGALIA ÎNCHEIERE ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.02.2011 PREŞEDINTE : C.T. PREŞEDINTE : C.T. GREFIER : I.L. GREFIER : I.L. Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act civil formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâţii -. Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect anulare act civil formulată de reclamanta - în contradictoriu...

Citeste mai mult...

LEGEA NR.64/1995 ANULARE PROTOCOALE DE PREDARE PRIMIRE.Faliment

Prin sentinţa civilă nr.168/23.06.2004 judecătorul sindic a admis cererea creditoarei şi a dispus anularea celor două protocoale, încheiate la 20.05.1997 şi respectiv 15.07.1997. A reţinut judecătorul sindic că protocoalele au caracterul unor acte juridice prin care părţile şi-au manifestat intenţia de a produce efecte juridice, iar obiectul îl constituie transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor evidenţiate...

Citeste mai mult...

Anulare HCJ – L.18/1991 Fondul funciar

R O M Â N I A Cod operator 2445 JUDECATORIA TÂRGU JIU JUDETUL GORJ SECTIA CIVILA SENTINTA CIVILA Nr. 7553/2011 Sedinta publica de la 30 Septembrie 2011 Completul compus din: PRESEDINTE SIMINA STAICU Grefier ELENA CIOCAN Pe rol fiind pronuntarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din data de 16.09.2011 în cauza privind pe reclamant Oficiul de si...

Citeste mai mult...

Anulare H.C.J. de invalidare Fondul funciar

R O M Â N I A JUDECATORIA MOTRU Sentinta - Nr. 136/2011 Sedinta publica de la 19 Ianuarie 2011 Anulare H.C.J. de invalidare Este admisibila cererea intervenientului într-o actiune formulata de reclamant având ca obiect anulare partiala HCJ, chiar daca intervenientul nu a urmat întocmai procedura prealabila, cu atât mai mult cu cât anterior, intervenientul obtinuse o hotarâre judecatoreasca...

Citeste mai mult...

COMERCIAL : Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin.1 din Codul de procedură civilă. Citarea societăţii comerciale supusă procedurii insolvenţei prin administrator judiciar, conform art. 87 pct.5 din Codul de procedură civilă Conte

1.)- Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr. 10839 din 1.11.2006, reclamanta SC M SRL Buzău a chemat în judecată pe pârâta SC DPP SRL Movila Banului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 541.670.000 lei ROL, reprezentând diferenţa de preţ a liniei de procesare...

Citeste mai mult...

Anulare act – CONSTATAREA NULITĂŢII CONTRACTULUI Acte ale autorităţilor publice

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă M.S., împotriva sentinţei civile nr. 1205 din data de 09 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr. 491/323/2009. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care: Mersul dezbaterilor şi concluziile în fond ale părţilor...

Citeste mai mult...

Fond funciar – ANULARE TP Fondul funciar

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă T.M.E., împotriva sentinţei civile nr. 5802 din data de 07 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 419/320/2006. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care: Mersul dezbaterilor şi concluziile în fond ale...

Citeste mai mult...

Fond funciar – ANULARE TITLU Fondul funciar

Pe rol fiind judecarea recurilor formulate de recurenţii Comisia Locală de Fond Funciar Sărmaşu şi Comisia Judeţeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mureş împotriva sentinţei civile nr. 940/30.10.2009 pronunţată de Judecătoria Luduş în dosarul nr. 31/251/2009. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut...

Citeste mai mult...

Contestatie in anulare – necercetarea tuturor motivelor de recurs. Contestaţie în anulare

Deliberand asupra contestatiei in anulare de fata, constata urmatoarele: Prin cererea inregistrata pe rolul acestui tribunal la data de 04.05.2011 sub nr. 2335/104/2011, contestatorul D. P., in contradictoriu cu intimata P. M., a formulat contestatie in anulare impotriva deciziei civile nr. 323/2011, din data de 02.03.2011, pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul nr. 2030/311/2008. Motivand contestatia in...

Citeste mai mult...

Faliment. Acţiune în anulare a unor transferuri patrimoniale- promovată de lichidator. Casare cu trimitere la rejudecare Faliment

Pe cale de consecinta, instanta respins actiunea reclamantei, obligând-o si la plata cheltuielilor de judecata. Împotriva acestei sentinte a formulat apel SC C.CCP 99 . În apel s-a mentionat ca prin constatarea nulitatii contractului de antrepriza partile ar fi repuse în situatia anterioara, însa acest aspect intereseaza mai putin si mai mult o intereseaza pe reclamanta consecinta...

Citeste mai mult...

Anulare titlu de proprietate Fondul funciar

R O M Â N I A JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI TG-CĂRBUNEŞTI Sentinţa civilă nr.32 Şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2012 Completul compus din: PREŞEDINTE CV Grefier MM Pe rol fiind judecata cauzei civile privind pe reclamanta HIO, domiciliată în …. şi pe pârâtele GIS, din …., Comisia Locală de Fond Funciar B, cu sediul în comuna B, judeţul G şi Comisia Judeţeană...

Citeste mai mult...