Cauta in aceasta categorie:

COM.Soluţionarea acţiunii cu lipsă de procedură de citare a societăţii pârâte , în sensul menţionării doar a localităţii în cadrul căreia îşi află sediul social , fără a se preciza strada şi numărul. Casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr.X/X/2010 din 14.01.2010, reclamanta SC P. SRL Nehoiu a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială, întemeiată pe art.581 din Codul de procedură civilă, ca pârâta SC F. SA Nehoiu să-i permită ridicarea de pe platforma fostei sale autobaze: 600 m.c. buşteni specia fag , 900 m.c. buştean...

Citeste mai mult...

Citare. Afişarea citaţiei pe uşa principală a blocului, şi nu pe uşa principală a locuinţei destinatarilor, în condiţiile individualizării acesteia din urmă. Nelegalitate

Modalitatea legală de comunicare a citaţiei, în cazul în care cel citat sau persoanele cărora legea le recunoaşte dreptul de a primi pentru el corespondenţa lipsesc, este prevăzută de legiuitor în art. 92 alin. 4 teza a ll-a din Codul de procedură civilă, care statuează că, într-o asemenea ipoteză, agentul va afişa citaţia, fie...

Citeste mai mult...

Judecată. Deschiderea procedurii insolvenţei. Nelegala citare a debitorului. Consecinţe Citare. Citaţie

C. proc. civ., 85, art. 105 alin. (2), art. 107 Preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii. Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea...

Citeste mai mult...

Procedura de citare a societăţii aflate în proces de reorganizare judiciară. Efectivitatea dreptului la apărare. Dreptul la un recurs efectiv şi la un proces echitabil. Citare. Citaţie

Drept procesual civil. Litigiu de muncă. Art. 85 alin.2 pct.5, art. 31, 51 Constituţie; art. 6 alin. 1, art. 13 C.E.D.O. 1. Lichidatorul societăţii aflate în reorganizare judiciară, reprezentat prin consilierul juridic pe care el însuşi l-a desemnat acoperă cerinţele dispoziţiilor art.87 alin.2 pct.5 Cod pr. civilă; 2. Refuzul societăţii de a elibera salariatului o adeverinţă a sporurilor...

Citeste mai mult...

Divorţ. Nelegala citare a pârâtei. Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

DECIZIE Familie Divorţ. Nelegala citare a pârâtei. Dispoziţiile legale privitoare la citare au scopul de a asigura părţilor dreptul de a se apăra în proces, ca drept fundamental, căci numai atunci când acestora li s-au adus la cunoştinţă, cu respectarea exigenţelor legale, existenţa procesului şi termenele de judecată stabilite ori sunt prezente în instanţă, ele îşi pot...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Procedura de citare. Conţinutul citaţiei. Lipsa menţiunii privind etajul. Consecinţe

Imprejurarea că în cuprinsul citaţiei nu s-a indicat etajul la care se află apartamentul locuit de contestator nu are nici o relevanţă, întrucât art. 176 din Codul de procedură penală, care reglementează conţinutul citaţiei, nu impune şi o asemenea precizare. (Decizia nr. 825 din 24 mai 2001 - Secţia a Il-a penală) Prin Decizia...

Citeste mai mult...

CONTESTATIE ÎN ANULARE. PROCEDURA DE CITARE. CONTINUTUL CITATIEI. LIPSA MENŢIUNII PRIVIND ETAJUL. CONSECINŢE.

Citarea persoanei la o adresă care nu conţine menţiuni cu privire la etajul la care se află apartamentul nu reprezintă o încălcare a prevederilor art.175 şi urm. Cod proc.pen. şi nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei la în condiţiile art.386 lit.a Cod proc.pen. Prin decizia penală nr.1390 din 12 septembrie 2000 a Curţii de...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Procedură de citare nelegală

C. proc. pen., art. 291 alin. (3), art. 386 alin. (1) lit. a) Conform art. 291 alin. (3) C. proc. pen., partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele următoare, chiar dacă lipseşte la vreunul dintre ele. în cazul în care instanţa nu l-a citat pe inculpat la adresa indicată de către apărătorul ales,...

Citeste mai mult...

CONTESTATIE IN ANULARE – CITARE NELEGALA Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Prin contestatia in anulare adresata Curtii de Apel Suceava la data de 09.06.2005 si inregistrata sub nr.725/2005, contestatorul C.C. a solicitat desfiintarea deciziei penale nr.228/06.04.2005 a acestei instante, motivand ca la data cand s-a judecat recursul nu a fost legal citat. Critica s-a dovedit a fi intemeiata si drept consecinta prin decizia penala nr.562...

Citeste mai mult...

Nelegala citare. Consecinţe Citare. Citaţie

Trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca partea necitată să îşi poată face apărările, cu respectarea principiului contradictorialităţii Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 187 din 19 ianuarie 2009 Prin decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, s-a dispus respingerea cererii formulate de recurentul C.I.-F. privind repunerea în termenul de recurs; respingerea excepţiei tardivităţii recursului,...

Citeste mai mult...

Procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. îndeplinirea procedurii de citare. Casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia nr. 828 din 11.10.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost casată sentinţa nr. 483 din 20.07.2001, pronunţată de Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de administrativ şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995. în motivarea soluţiei, s-a reţinut...

Citeste mai mult...

îndeplinirea procedurii de citare. Casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia nr. 64 din 15.11.2001, a Curţii de Apel Ploieşti a fost casată încheierea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Buzău pronunţată la data de 27.06.2001 şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Buzău. în considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru termenul din 27.06.2001, când s-a pronunţat încheierea atacată, debitoarea nu...

Citeste mai mult...

Citarea părţilor. Locul de citare. Citareainculpatului la adresa unde locuieşte sau la locul pe care l-a indicat pentru a fi citat

în cursul judecăţii în primă instanţă sau în căile de atac, inculpatul se citează, ca regulă generală, la adresa unde locuieşte, potrivit art. 177 alin. 1 C. proc. pen. Dacă printr-o declaraţie dată în timpul procesului acesta indică o altă adresă unde locuieşte efectiv, el trebuie citat la locul indicat, în conformitate cu prevederile art. 177...

Citeste mai mult...

CITAREA NELEGALĂ A INCULPATULUI CETĂŢEAN STRĂIN. Citare. Citaţie

art. 177 C.pr.pen şi nu a art. 522/1 C.pr.pen Lipsa de citare a inculpatului cetăţean străin pe parcursul judecării în primă instanţă presupune nerespectarea disp. art. 177 C.pr.pen şi pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 379 pct. 2 lit. b C.pr.pen şi nu procedura prev. de art. 522/1 C.pr.pen Decizia penală...

Citeste mai mult...

Citarea inculpatului. Locul de citare. Inculpat aflat în străinătate pentru executarea unei alte pedepse. Citare. Citaţie

Conform art. 177 alin. 6 C. pr. pen., persoanele detinute se citeazt la locul de detinere. Instanta este obligata sa efectueze citarea în acest mod, chiar daca persoana citata executa pedeapsa în strainatate, deoarece textul sus amintit nu face nici o distinctie în acest sens. C. pr. pen. – art. 177 Curtea de Apel a admis...

Citeste mai mult...

Citarea. Locul de citare.

Prin decizia penală nr. 399 din 23 mai 2001 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, s-a casat decizia penală nr. 20 din 15 ianuarie 2001 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. S-a constatat că inculpatul T.Gh. e arestat în altă...

Citeste mai mult...