Prin încheierea nr. 2901/2011 pronunţată în dosar nr. 4410/208/2011, instanţa a admis cererea reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâţii FR şi FI . Instituie tutela şi numeşte tutori ai copilului FN, CNP ….. pe pârâţii FR şi FI care îşi vor îndeplini obligaţiile faţă de...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Partaj bunuri comune Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)Partaj
Prin sentinţa civilă nr. 1589/2011 pronunţată în dosar nr. 1997/208/2010 , instanţa a admis acţiunea civilă principală formulată de reclamanta BE în contradictoriu cu pârâtul BN şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional BN împotriva reclamantei-pârâtă reconvenţional BE. Constată că sub durata căsătoriei, prin contribuţie egală de 50 % fiecare, părţile au...
Citeste mai mult...Încuviinţare încheiere căsătorie Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Prin încheierea nr. 2688/2011 pronunţată în dosar nr. 4080/208/2011, instanţa a admis cererea formulată de petenta RLS asistată de reprezentanţii legali RSA şi RLR, în contradictoriu cu DGASPC Caraş-Severin şi Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria X. În baza art. 272 alin. 2 din , încuviinţează încheierea căsătoriei de către petenta RLS, fiica lui,...
Citeste mai mult...Divorţ (cu minori) Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Dosar nr.435/179/2011 Domeniu alocat : Familie Tip speĹŁÄ : sentinĹŁÄ civilÄ Data speĹŁei : s.c. nr. 318/12.05.2011 Titlu: divorĹŁ (cu minori) Prin cererea adresatÄ acestei instanĹŁe Ĺźi Ă®nregistratÄ sub nr.435/179/2011 din 30.03.2011 , reclamantul G.C. a chemat Ă®n judecatÄ pârâta G.D. pentru ca pe cale de hotÄrâre judecÄtoreascÄ sÄ se dispunÄ desfacerea cÄsÄtoriei Ă®ncheiatÄ la data de 02.02.2008 Ĺźi Ă®nregistratÄ...
Citeste mai mult...Divort cu minori Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
R O M Â NI A JUDECATORIA CURTEA DE ARGES JUDETUL ARGES SENTINTA CIVILA NR. 1508 COMPLET SPECIALIZAT MINORI SI FAMILIE Sedinta publica din 15 decembrie 2011 Completul compus din: Presedinte: MMB Grefier: AMCU Pe rol, solutionarea actiunii civile înregistrate la data de 16 mai 2011, formulata de reclamanta VEV, împotriva pârâtului VGA, pentru a se dispune desfacerea casatoriei încheiate între parti la...
Citeste mai mult...CIVIL.Daune materiale si morale -resp.vietii de familie.Prescrierea dreptului la actiune. Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
În fapt, reclamantul a învederat că prin Sentinţa penală nr. _____ pronunţată de Judecătoria ____ în dosarul nr. ____ a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, iar ca pedeapsă complementară, prin aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi 71 Cod penal, instanţa a dispus interzicerea unor drepturi printre care şi...
Citeste mai mult...Stabilire domiciliu minor Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
declinare competenta R O M Â N I A JUDECATORIA CURTEA DE ARGES SENTINTA CIVILA Nr. 1204 Sedinta publica de la 26 Octombrie 2011 Completul compus din: Presedinte : E.T Grefier : V.M Pe rol judecarea cauzei având ca obiect stabilire domiciliu minor, sosita prin declinare de competenta, privind actiunea formulata de reclamanta B. M., împotriva pârâtului P. I.,. La apelul nominal facut în...
Citeste mai mult...Stabilire paternitate Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Domeniu -familiei -stabilire paternitate Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Macin la data de 28.01.2011 sub nr. ......, reclamanta C.E. a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa stabileasca filiatia fata de tatal pârât C.M. În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca, a avut o relatie de concubinaj...
Citeste mai mult...Tagada paternitate Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Tip speta -Sentinta Civila nr.64/2011 Domeniu -familiei -tagada paternitate Asupra procesului civil de fata: Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Macin la data de 13.10.2010 sub nr. ......, reclamanta N.L., în contradictoriu cu pârâtii N.M, B.P. si S.V. a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa admita actiunea în...
Citeste mai mult...Minor. Dreptul minorului de a avea o viaţă de familie normală şi de a dezvolta relaţii personale efective cu familia substituită Minori
Legea nr. 272/2004 – art. 2, art. 14, art. 15 Relaţia creată între reclamantă şi minoră, ca urmare a faptului că au locuit împreună 4 ani, consecinţă a măsurii plasamentului, reclamanta ocupându-se de creşterea şi educarea minorei, prin legăturile puternice de ataşament născute între cele două, similare relaţiei mamă-fiică, constituie relaţii specifice vieţii de...
Citeste mai mult...Minori şi familie / divorţ cu minori Minori
SENTINŢA CIVILĂ nr. 3072 Şedinţa publică din 02 decembrie 2011 INSTANŢA, Asupra acţiunii de faţă deliberând constată următoarele: Prin acţiunea formulată de reclamanta P. A. M., a fost chemat în judecată paratul N. C. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunta, să se dispună desfacerea căsătoriei prin divort, incredintarea reclamantei spre crestere si educare a minorului N....
Citeste mai mult...Minori şi familie. Stabilirea locuinţei minorului pe calea ordonanţei preşedinţiale Ordonanţă Preşedinţială
În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a fost casatorita cu pârâtul, iar la data de 2.05.2007 Judecatoria T. M. a declarat desfacuta casatoria dintre ei. Ulterior, a reluat relatia cu pârâtul, iar la data de 20.06.2008 s-a nascut minora D. G. N. În urma cu câteva zile, pe fondul unui comportament violent, atât fizic cât...
Citeste mai mult...Stabilire program vizitare minor Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
R O M Â N I A JUDECĂTORIA BUHUŞI . SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 905/2011 Şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2011 Prin adresa nr. 1003/338/5.07.2011 a Judecătoriei Zărneşti, înregistrată la Judecătoria Buhuşi sub nr. 1003/338/07.07.2011, s-a înaintat instanţei ca urmare a declinării de competenţă, cererea formulată de reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâta P.E., pentru stabilirea unui program de...
Citeste mai mult...Desfacere căsătorie Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)Minori
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele: Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 30.06.2011, sub nr. 5606/279/2011, reclamantul xx a chemat în judecată pe pârâta xx şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi din vina exclusivă a pârâtei;...
Citeste mai mult...Desfacere căsătorie Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 11.05.2011, sub nr. 4119/279/2011, şi precizată la termenul de judecată din data de 01.09.2011, reclamantul xx a chemat în judecată pe pârâta xx şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să...
Citeste mai mult...Art.305 cod penal Abandon de familie
Prin sentinta penala nr. 36/25.01.2005 a Judecatoriei Corabia, judetul Olt, inculpatul D.C.a fost condamnat la 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art.305 lit. c cod penal si, in baza art.81-82 cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o perioada de 3 ani si 6 luni,...
Citeste mai mult...Reclamanta a făcut parte, în fapt, din această familie, chiar dacă procedura înfierii ei de către rudele tatălui firesc nu au fost finalizate şi, prin urmare, măsura stabilirii domiciliului forţat asupra rudelor sale s-a luat implicit şi în ceea ce priveş
Sentinţă civilă Acte ale autorităţilor publice Reclamanta a făcut parte, în fapt, din această familie, chiar dacă procedura înfierii ei de către rudele tatălui firesc nu au fost finalizate şi, prin urmare, măsura stabilirii domiciliului forţat asupra rudelor sale s-a luat implicit şi în ceea ce priveşte persoana sa. (Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi...
Citeste mai mult...Art. 305 lit. c Cod Penal Abandon de familie
Instanta a constatat ca neplata pensiei nu se datoreaza relei credinte a inculpatului, întrucât, acesta nu a platit pensia de întretinere datorata minorei partii vatamate P.S. conform conventiei dintre inculpat si C.C.V. – mama minorei, conventie ce rezulta din scrisoarea emisa de C.C.V. adresata inculpatului si depusa la dosar, nefiind contestata, conform careia, inculpatul trebuia...
Citeste mai mult...Art. 305 Cod Penal Abandon de familie
Sentinta penala nr. 253 Prin plângerea prealabila introdusa la Parchetul de pe lânga .... sub nr... din data de .., numita .., domiciliata în ..... a solicitat, în calitate de reprezentanta legala a minorului ... cercetarea si trimiterea în judecata a numitului ...., domiciliat în ...., pentru savârsirea infractiunii de abandon de familie, prevazuta de...
Citeste mai mult...Art. 2781 C.proc.pen. Abandon de familie
R O M Â N I A Cod operator 2444 JUDECATORIA TÂRGU JIU JUDETUL GORJ SECTIA PENALA SENTINTA NR. 1381 Sedinta publica de la 06 septembrie 2011 Completul compus din: PRESEDINTE Grefier Ministerul Public a fost reprezentat de procuror . din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu Pe rol fiind solutionarea plângerii formulata de petitionarul AV împotriva rezolutiei de neîncepere a urmarire penala, adoptata...
Citeste mai mult...