Cauta in aceasta categorie:

Hotarare Obligaţii de întreţinere

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor. Procedura este legal îndeplinită. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Se constată că mersul dezbaterilor şi cuvântul în fond al părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 11.10.2007 când s-a amânat pronunţarea pentru data de 18.10.2007, iar apoi pentru termenul de...

Citeste mai mult...

Prestări servicii.Obligaţii. Sarcina probei. Probe, dovezi

SENTINŢA CIVILĂ NR.423/C/ 18.02.2009. Prestări servicii.Obligaţii. Sarcina probei. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 21.01.2009 reclamanta S.C. x S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S. E. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 321,28 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă şi canalizare...

Citeste mai mult...

Obligaţii comerciale. Locul plăţii

C. proc. civ., art. 10 pct. 4, art. 12 Cu privire la locul plăţii, în condiţiile în care nu există o convenţie care să reglementeze acest aspect, urmează a se avea în vedere dispoziţiile legale care reglementează efectuarea plăţilor între agenţii economici. Conform normelor bancare, locul plăţii este locul unde beneficiarul plăţii îşi are deschis contul...

Citeste mai mult...

În ce priveşte noile obligaţii stabilite prin aceeaşi ordonanţă de către procuror, luarea acestora nu este motivată în niciun fel de către acesta, din analiza

Drept penal.Încheiere penalăArest preventiv. În ce priveşte noile obligaţii stabilite prin aceeaşi ordonanţă de către procuror, luarea acestora nu este motivată în niciun fel de către acesta, din analiza actelor şi lucrările dosarului de urmărire penală nerezultând intervenirea unor motive care să justifice impunerea unor noi obligaţii, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. 23 C.proc.pen....

Citeste mai mult...

Drepturi salariale şi obligaţii – spor de fidelitate, indemnizaţie de conducere, prima de concediu şi contribuţia de 7% la asigurările de sănătate.

Legea 360/2002 şi O.U.G. nr.150/2002Cadrele militare şi poliţiştii nu fac parte din categoriile de persoane excluse de la obligaţia cu caracter general de a plăti contribuţie la formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.Cadrele militare şi poliţiştii nu sunt îndreptăţiţi la plata primelor de concediu pe anii 2004 şi 2005, deoarece plata acestui...

Citeste mai mult...

Reorganizare judiciară şi faliment. Creanţe reprezentând obligaţii fiscale. Aplicarea greşită a legii. Dobânzi

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală – art. 117 alin. 4 Pentru obligaţii fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de administrativ, decizia...

Citeste mai mult...

Civil – obligaţie de a face – DECLINARE Obligaţii de întreţinere

Prin încheierea civilă nr.1143 din 01.06.2010 a Tribunalului Mureş, din dosar nr.241/102/2010, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii reclamantului în favoarea Judecătoriei Tg. Mureş, unde a fost înregistrată la data de 28.01.2010 sub nr. 241/102/2010. Prin cererea introductivă reclamantul PC-D a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război - Filiala...

Citeste mai mult...

Compensare obligaţii reciproce – mod de stingere a obligaţiei iar nu izvor de obligaţii. Contracte

Compensarea obligaţiilor reciproce, constatată printr-un proces verbal de compensare, constituie un mod de stingere a obligaţiilor reciproce dintre părţi iar nu izvor de obligaţii. Ca atare, din acest proces verbal nu se naşte nici o obligaţie de plată. Reclamanta SC V SA Bîrlad a chemat în judecată pe pârâta SC C SA Corabia pentru...

Citeste mai mult...

Civil – obligaţie de a face – REPUNERE PE ROL Obligaţii de întreţinere

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureş, sub nr. 4032/320/2006 (nr. vechi 6628/5419/2006), la data de 27.06.2006, reclamanţii LM şi LE au chemat în judecată pe pârâta MUNICIPIUL TÎRGU-MUREŞ, şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul situat în Tîrgu-Mureş, P-ţa...

Citeste mai mult...

Obligaţii comerciale. Efectul convenţiilor. Forţa obligatorie a contractului. Dovadă Contracte

C.civ., art. 969, 1191 C.com., art. 46 Atâta timp cât părţile contractante au negociat şi convenit care să fie valorile totale maxime ce pot fi facturate de către prestator pe seama beneficiarului, este contrar dispoziţiilor art. 969 din Codul civil, care consacră principiul forţei obligatorii a contractelor – pacta sunt servanda, şi care statuează că...

Citeste mai mult...

Divorţ Obligaţii de întreţinere

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuşi sub nr.788/199/2011, reclamantul R. A. a chemat în judecată pe pârâta R. E.-L., solicitând instanţei, desfacerea căsătoriei din vina pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă de timbru şi 0,3 lei...

Citeste mai mult...

Somarea debitoarei la plata uneor obligaţii contractuale neonorate si penalitati de intarziere Plăţi

Deliberând asupra cererii de emitere a somaţiei de plată, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 09.02.2009 sub nr. 535/260/2009 creditoarea X a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe care să cuprindă somarea debitoarei Y la plata sumei de 952,83 lei reprezentând...

Citeste mai mult...

Cheltuieli de judecată. Debitorul unei obligaţii care nu este lichidă şi plătibilă în bani. Lipsa punerii în întârziere. Consecinţe. Societăţi comerciale

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V a Comercială Cheltuieli de judecată. Debitorul unei obligaţii care nu este lichidă şi plătibilă în bani. Lipsa punerii în întârziere. Consecinţe. Articolul 275 Cod procedură civilă. Articolul 1079 Cod civil. Articolul 43 Cod comercial. Articolul 275 Cod procedură civilă prevede că pârâtul care a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi...

Citeste mai mult...

Inexistenţa unei obligaţii legale de acordare a tichetelor de masă

Legea nr. 142/1998 ■ Legea nr. 142/1998 nu instituie în sarcina angajatorului o obligaţie de a acorda tichete de masă, ci doar o posibilitate. ■ în Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public nu se prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă, iar în ceea ce priveşte personalul contractual, această vocaţie se realizează doar în condiţiile prevederii în...

Citeste mai mult...

COMERCIAL : Obligaţii asumate prin cererea de acordare de sprijin financiar. Incidenţa prevederilor OUG nr. 123/2006. Probe Cereri

Deliberând asupra recursului de faţă, constată: 1.) – Obiectul acţiunii. Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Pătârlagele sub nr. 987/277/2011 din 20.04.2011, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură – Centrul Judeţean Buzău a chemat în judecată pe pârâtul S.V. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de...

Citeste mai mult...

Obligaţii contractuale. Contract nelegal încheiat. îmbogăţire fără justă cauză

Prin sentinţa civilă nr. 2387 din 1.04.1998 a Judecătoriei Botoşani, s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, cu motivarea că la baza acesteia a stat principiul îmbogăţirii fară just temei, fără ca diferenţa de plată a preţului să-şi găsească fundamentarea în dispoziţiile art. 292 Cod civil. Apelul declarat de reclamantă, în motivarea căruia s-a arătat că prima...

Citeste mai mult...

Obligaţii comerciale. Competenţă teritorială alternativă. Locul plătii

în cererile privitoare la obligaţii comerciale, competenţa teritorială este una alternativă, pe lângă instanţa domiciliului pârâtului fiind competente instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. In ultima ipoteză, conform art. 1104 cod civil, dacă părţile nu au stipulat prin convenţie locul plăţii, aceasta se va efectua la domiciliul debitorului. ...

Citeste mai mult...

Competenţă materială. Neexecutarea unei obligaţii asumate prin contractul de vânzare cumpărare încheiat de o societate comercială

Reclamanta-societate de asigurări, a chemat în judecată pârâţii D.I., D.P. şi D.V. pentru a fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 63.168.284 lei, reprezentând prejudiciu creat prin neexecutarea obligaţiei asumate prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unui autoturism şi a penalităţilor de întârziere, precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului...

Citeste mai mult...

Divorţ. Obligaţie de întreţinere între foşti soţi. Condiţii Obligaţii de întreţinere

Potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. 2 din Codul familiei soţul divorţat are dreptul la întreţinere atunci când se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. Împrejurarea că reclamanta este beneficiara unei pensii de invaliditate, fiind încadrată în gradul III de invaliditate nu este suficientă pentru a...

Citeste mai mult...

Stabilire pensie întreţinere pentru major Obligaţii de întreţinere

Obligaţii de întreţinere Stabilire întreţinere pentru major S.C. 3252/19.12.2011 Constată că prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Mediaş la data de 21.11.2011, reclamantul B. G. , domiciliat în comuna B. sat B. nr. -, judeţ S. a chemat în judecată pe pârâtul B. G. domiciliat în comuna B. nr.- judeţ S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce...

Citeste mai mult...