Decizia civilă nr.1753 din 19 martie 2009 Neexistând o comunicare a unei decizii de încetare a raporturilor de muncă (de concediere), nu se poate considera că în cazul recurentului-contestator a început să curgă termenul stabilit de norma de drept amintită şi, pe cale de consecinţă, acţiunea acestuia nu putea fi respinsă ca prescrisă. Dispoziţiile...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Excepţie de nelegalitate. Anulare ca netimbrată a cererii prin care s-a invocat excepţia. Nelegalitate
Decizia nr. 3014 din 23 noiembrie 2009 Prin sentinţa civilă nr. 1778/CC/2009 din data de 12.06.2009, a Tribunalului Cluj, s-a anulat ca netimbrată cererea de soluţionare a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamanta SC G.T.I. SRL Arad în contradictoriu cu pârâţii DIRECTIA REGIONALA VAMALA CLUJ, AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR. Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut...
Citeste mai mult...Agravarea situaţiei inculpatului prin obligarea la plata despăgubirilor civile în contextul în care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Prin sentinţa penală nr. 61/13 mai 2008, Tribunalul Harghita a respins ca nefondat apelul inculpatului M.C.N. împotriva sentinţei penale nr. 26/03 martie 2008 a Judecătoriei Topliţa.S-a făcut aplicarea art. 192 alin.2 Cod procedură penală.S-au reţinut următoarele:Prin sentinţa penală nr. 26 din 03 martie 2008 Judecătoria Topliţa, în baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit....
Citeste mai mult...Admisibilitatea recursului împotriva hotărârii prin care instanţa dispune, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, restituirea dosarului la organul care a
Admisibilitatea recursului împotriva hotărârii prin care instanţa dispune, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, restituirea dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia. Prin sentinţa penală nr. 159/17.03.2005, Tribunalul Galaţi a dispus, conform dispoziţiilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, trimiterea dosarului la Parchetul de...
Citeste mai mult...Adeverinţă prin care se confirmă desfăşurarea activităţii în grupa I de muncă Raporturi de muncă
Stabilirea şi plata pensiei se face de către casele teritoriale de pensii pe baza actelor prezentate de persoana îndreptăţită, casele teritoriale de pensii neavând competenţa să cenzureze conţinutul acestor acte. Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 149/05 februarie 2009 Prin acţiunea civilă formulată de reclamantul A.A. împotriva pârâtei C.J.P. Alba...
Citeste mai mult...Personal contractual angajat prin cumul de funcţii. Dispoziţii legale în privinţa salarizării
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1846 din 2 iulie 2010 Prin sentinţa civilă nr. 2915/17.12.2009, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a respins ca nefondată cererea reclamantului SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALAU, privind anularea concluziilor din Capitolul B pct. 6 din Decizia nr. 6/22.04.2009 a Camerei de Conturi a Judeţului Sălaj, şi ca...
Citeste mai mult...Suspendare executare silita prin poprire pâna la solutionarea cererilor conexe privind contestatiile la titlu ce fac obiectul aceluiasi dosar. Invocarea unei decizii pronuntate in faza de executare având ca obiect validare poprire. Validarea popririi ca f
Motivând cererile reclamantele terti popriti au sustinut în esenta ca: 1. Tertul poprit F. România SA învedereaza ca, în cererea de executare silita formulata creditoarea P. SA Bucuresti a solicitat executarea silita a tertului poprit, prin poprirea disponibilitatilor banesti apartinând acestuia la B.N.R., împrejurare de fapt ce blocheaza activitatea bancii, creindu-se astfel un pericol iminent, ca...
Citeste mai mult...Fonduri destinate stimulării personalului, instituite prin lege. Criterii de determinare stabilite prin act normativ distinct – hotărâre de guvern.
Supravieţuirea celei din urmă, chiar dacă reglemntarea cadru a fost înlocuită, cât timp prevederile referitoare la obiectul reglementării din hotărâre au fost preluate întocmai de noua reglementare prin lege Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 2630 din 26 octombrie 2010 Prin sentinţa civilă s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de...
Citeste mai mult...Admisibilitatea recursului împotriva hotărârii prin care instanţa dispune, în temeiul art. 300 alin. 2 din Codul de procedură penală, restituirea dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia. Restituiri
Prin sentinţa penală nr. 159/17.03.2005, Tribunalul Galaţi a dispus, conform dispoziţiilor art. 300 alin. 2 Cod procedură penală, trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru refacerea urmăririi penale şi a rechizitoriului, privind pe inculpaţii P.F. şi P.D.D. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că împotriva inculpaţilor nu...
Citeste mai mult...Contencios fiscal. Raport de inspecţie fiscală. Act prin care nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii fiscale, rolul său fiind de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Inspectori neavând legitimaţii actualizate. Nulitate relativă. Lipsa vătămării. Respingerea contestaţiei Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3445 din 3 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.4662/28.10.2011 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P.G. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj având ca obiect anularea deciziei 82/28.05.2010. Tribunalul a reţinut...
Citeste mai mult...Admisibilitatea cererii de revizuire prin care se solicită revizuirea hotărârii penale definitive exclusiv cu privire la latura civilă
Art. 452 alin. 2 din Codul de procedură penală Cererea de revizuire prin care se solicită revizuirea hotărârii penale definitive exclusiv cu privire la latura civilă, nu este inadmisibilă, ci va trebui trimisă instanţei civile competente, în conformitate cu art. 452 alin. 2 din Codul de procedură penală. (Curtea de...
Citeste mai mult...Hotărâre judecătorească prin care consiliul local este obligat la adoptarea unei hotărâri. Neexecutare. Cerere de obligare a primarului la plata unei amenzi. Respingere
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr.541 din 8 februarie 2011 Prin sentinţa civilă nr. 814 din 05.03.2010 pronunţată în dosarul nr. 1654/242/2009 al Tribunalului Cluj, s-a admis in parte actiunea formulată de reclamanta S.C.P.E.E.H.H. in contradictoriu cu paratii CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POIENI si PRIMARUL COMUNEI POIENI. S-a dispus aplicarea,...
Citeste mai mult...Interpretare sistematică a dispoziţiilor art. 84 din Codul muncii prin raportare la dispoziţiile imperative ale art. 30 alin. 1 din Codul muncii potrivit cărora încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se
S-a dispus anularea deciziei nr. 312/31.12.2011, emisa de intimat, precum si reintegrarea pe postul detinut anterior si plata tuturor drepturilor banesti de la data concedierii si pâna la data reintegrarii efective. Având în vedere succesiunea acestor cereri precum si durata contractului individual de încheiat de contestatoare, instanta a constatat ca la data de...
Citeste mai mult...Contencios administrativ. Act administrativ în înţelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990. Act prin care se aduce la cunoştinţă petentului că nu a depus la dosarul constituit la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 toate documentele necesare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul a chemat în judecată în baza Legii nr. 29/1990 pe pârâtul Consiliul Local - Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta să fie obligată să-i rezolve reclamaţia depusă cu scrisoarea din 7.09.2001. în motivarea cererii sale, reclamantul a...
Citeste mai mult...Actiunea prin care se solicita sa se constate nulitatea absoluta a unei cereri de chemare în judecata ce a stat la baza pronuntarii unei sentinte civile, pe motiv ca acesta a fost falsificata Falsificări (infracţiuni de)
Actiunea prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a unei cereri de chemare în judecată ce a stat la baza pronuntării unei sentinte civile, pe motiv că acesta a fost falsificată, aspect ce rezultă din ordonanta procurorului, ordonantă prin care s-a retinut incidenta art. 10 lit. g din Cod de procedură penală...
Citeste mai mult...Sfera decizională stabilită prin OUG 34/2006 în sarcina CNSC. Cadrul în care instanţa competentă poate să dispună asupra deciziilor CNSC.
Aplicarea art. 278 alin 2 din OUG 34/2006 respectiv art. 285 din OUG 34/2006. Atribuirea unui contract de achiziţie publică prin decizie a CNSC sau prin hotărâre a instanţei de judecată Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, încheiere din 3 februarie 2010 Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2010,...
Citeste mai mult...Acţiune prin care se solicită restituirea contravalorii valutei confiscate în anul 1955. Natura juridică a acţiunii. Modul de calcul al termenului de prescripţie. Calitatea procesuală activă a moştenitorului de a solicita această restituire, când autorul
Acţiunea prin care se solicită plata unei sume de bani este o acţiune în pretenţii, patrimonială, prescriptibilă în termen de trei ani de la data la care s-a născut dreptul la acţiune. Secţia civilă – Decizia civilă nr.468/18 noiembrie 2010 Prin acţiunea înregistrată sub dosar nr. 01533/243/2006 la Judecătoria Hunedoara în urma rejudecării, reclamantul R.F.C. a...
Citeste mai mult...Hotărâre a consiliului local prin care se dispune radierea unui drept de folosinţă înscris în cartea funciară. Anulare. Lipsa de competenţă a consiliului
In limita de competenţă a consiliului local nu se regăseşte şi nerecunoaşterea unor drepturi legal înscrise în cartea funciară. In privinţa modificării înscrierilor din cartea funciară, legea specială, respectiv Legea nr. 7/1996, prevede o anumită procedură ce se impune a fi respectată, indiferent de persoana titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară. Justificările prezentate de către...
Citeste mai mult...Desfacerea contractului de muncă, din iniţiativa unităţii, prin reducere de personal. Condiţii. Obligaţia unităţii de a oferi persoanelor în cauză trecerea în altă muncă, corespunzătoare. Influenţa Legii nr. 1/1991 asupra dispoziţiilor art. 133 Codul munc
Desfacerea contractului de muncă, în condiţiile art. 130 alin. 1 lit. a Codul muncii, poate fi dispusă numai dacă reorganizarea este reală şi efectivă, având raţiunea în procesul de eficientizare a activităţii unităţii. In caz contrar, instanţa judecătorească, la cererea persoanei interesate, poate anula decizia de desfacere a contractului de muncă. Cu privire la obligaţia unităţii...
Citeste mai mult...Contestatie împotriva deciziei prin care s-a respins cererea contestatorului pentru pensionare pentru limita de vârsta. Desfasurarea muncii în conditii deosebite. Reducerea vârstei standard de pensionare. Pensii
În motivarea cererii contestatorul a aratat ca la data de 14 noiembrie 2006 a formulat cerere de pensionare pentru limita de vârsta cu reducerea vârstei standard de pensionare. Intimata, prin aplicarea gresita a dispozitiilor art. 48 alin. 1 pct. 2 si art. 42 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 19/2000, a emis decizia nr. 36485...
Citeste mai mult...